Delicatese Literare
Prezentari carti

A doua fată de Maggie Mitchell, Editura Rao

A doua fată

a doua fata

Maggie Mitchell
Editura Rao
Nr. pagini: 336
Traducător: Graal Soft
Titlu original: Pretty Is
Primit cu aplauze atât de critică americană, cât şi de cea europeană, romanul de debut al lui Maggie Mitchell câştigă un pariu dublu: este nu doar un thriller remarcabil, ci şi o investigaţie profundă a psihologiei adolescenţei, o analiză a sfârşitului copilăriei.
Două fete sunt răpite şi duse într-o cabană din pădure unde stau alături de răpitorul lor charismatic, închegând o ambiguă relaţie de iubire şi ură.
Aproape douăzeci de ani mai târziu, una din ele, devenită profesor de engleză la un colegiu, îşi retrăieşte drama în paginile unui roman.
Cea de-a doua, devenită actriţă în Los Angeles, descoperă, citind scenariul filmului care urma să-i relanseze cariera, o poveste terifiant de cunoscută.
Cele două se reîntâlnesc, luptându-se cu amintirile lor tenebroase, dar şi cu un nou pericol născut din povestea spusă în roman.
Fragment din romanul „A două fată” de Maggie Mitchell:
„Lois
M-am întors acasă la începutului unui august înăbuşitor, spre sfârşitul verii. Aveam senzaţia că sunt în altă lume. Hanul avea aer condiţionat, dar în zona noastră nu fusese instalat. Eu m-am retras pe terasa din spate, aflată la umbră; în fiecare zi, citeam, legănându-mă în hamac. Uneori mă duceam în pădurea din spatele casei; mă dezobişnuisem de libertatea de a hoinări cum aveam chef în timpul zilei şi simţeam nevoia presantă de a-mi întinde trupul multă vreme zăgăzuit, dar nu suportam gândul de a mă duce în oraş, unde eram sigură că oamenii aveau să se zgâiască la mine. Poate chiar asta şi făceau; eram o curiozitate, o poveste pe care o spuneau cu toţii, pentru ca fetiţele să aibă mare grijă. Aş fi devenit o eroină a sorţii fabricată de mass-media, dacă aş fi fost de acord cu asta; însă noi nu am vrut aşa ceva. Când reporterii s-au întors la han, părinţii mei i-au izgonit; blocau apelurile cu o vigilenţă îndârjită, care le trăda spaima şi furia. Eu nu doream decât să fiu lăsată în pace, iar părinţii mei voiau să pretindă că nu se întâmplase nimic.
Cel mai tare mi-era groază de întoarcerea la şcoală: să mă aflu în săli de clasă, pe culoare şi în amfiteatre pline de oameni care ştiau sau credeau că ştiu ce se întâmplase cu mine şi care n-ar fi putut să vorbească – sau nici măcar n-ar fi vorbit – fără să facă vreo aluzie la asta. Oameni pe care îi cunoşteam de ani de zile şi care nu se arătaseră niciodată interesaţi nici cât negru sub unghie de mine aveau să fie brusc copleşiţi de o curiozitate transparentă, bolnăvicioasă. Mă gândeam, disperată, că mai bine mi-aş fi pus singură un titlu de ziar pe frunte.”

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

13 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *