Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger, Editura Trei – recenzie

Acest tărâm al blândeții

(This Tender Land – 2019)

William Kent Krueger

Editura Trei

Colecția Fiction Connection

Anul apariţiei: 2021

Nr. pagini: 576

Traducere de: Andreea Popescu

William Kent Krueger este un faimos scriitor american, cunoscut mai ales pentru seria de romane polițiste plasate în Minnesota și avându-l drept protagonist pe Cork O’Connor. Și-a dorit să devină scriitor încă din copilărie, când a scris prima sa povestire. A primit nenumărate distincții, printre care Anthony Award, Minnesota Book Award, Loft-McKnight Fiction Award. Primul său roman de sine stătător, Ordinary Grace (2013), a fost recompensat cu Edgar Award.

”Dacă ți-a plăcut Acolo unde cântă racii, o să adori Acest tărâm al blândeții… O poveste plină de duioșie.” – Parade

1932, Minnesota — Școala Lincoln e un loc ostil unde sute de copii amerindieni, orfani sau separați abuziv de familiile lor, sunt trimiși să fie educați. Printre ei se află Odie O’Banion, un băiat orfan, cu mintea ageră, ale cărui isprăvi atrag mânia directoarei.

În urma unui incident, Odie și fratele său, Albert, singurii copii albi din școală, sunt siliți să fugă, luându-i cu ei și pe Mose, un băiat mut din tribul Sioux, precum și pe Emmy, o fetiță rămasă fără mamă. Împreună, pornesc cu canoea pe râul Gilead, în căutarea unui cămin, întâlnind în drumul lor alți oameni în derivă, de la truditori ai pământului și tămăduitori prin rugăciuni la familii dezrădăcinate și suflete pierdute.

„Un roman picaresc plasat în timpul Marii Crize. Amintind de Fructele mâniei și de Huckleberry Finn, Acest tărâm al blândeții este o călătorie atât înăuntrul ființei, cât și în afara ei, o călătorie la capătul căreia descoperi sensul vieții și libertatea.” – Minneapolis Star Tribune

„Amplu, profund și nespus de captivant — cititorii vor savura fiecare pagină.” – New York Journal of Books

„Dacă vrei să citești o saga americană de amplă respirație, cu o atmosferă nostalgică, atunci romanul lui Krueger e alegerea perfectă.” – Entertainment Weekly

„O odisee impresionantă, o căutare a identității și a unui cămin.” – Booklist

„Minunat scris și dând viață unor personaje memorabile, Acest tărâm al blândeții va învinge timpul.” – Denver Post

Acest tărâm al blândeții este o carte minunată, care îți atinge sufletul. După o muncă remarcabilă de documentare, William Kent Krueger a reușit să împletească magistral ficțiunea cu realitatea, rezultatul fiind o operă cu o intrigă complexă și personaje bine conturate, pe fundalul Marii Crize.

”Povestea pe care am să v‑o spun s‑a petrecut într‑o vară, cu mult timp în urmă. E despre moarte, răpire și copii urmăriți de nenumărați demoni. Este o poveste despre curaj și lașitate. Despre dragoste și trădare. Și, desigur, despre speranță. Oare nu despre asta e vorba în orice istorisire bună?”

Deși cei patru protagoniști ai cărții sunt copii sau adolescenți, nu este o carte pentru adolescenți, ci este destinată adulților. Odie, povestitorul, avea aproape 13 ani la vremea când se petrec evenimentele din carte, însă povestea ne este relatată în prezent, prin prisma întregii înțelepciuni dobândite de acesta până la venerabila vârstă de 80 de ani.

”La început, după ce a făcut cerul și pământul, lumina și întunericul, uscatul și marea, precum și toate ființele vii care trăiesc în aceste locuri, după ce a creat bărbatul și femeia și înainte de a se odihni, cred că Dumnezeu ne‑a mai făcut un dar. Ca să nu uităm originea divină a acestei frumuseți atotcuprinzătoare, ne‑a dat poveștile.

Sunt un povestitor. Locuiesc într‑o casă la umbra unui sicomor pe malul râului Gilead. Când mă vizitează strănepoții, îmi spun că sunt bătrân.

— Bătrân e un clișeu, le spun eu, prefăcându‑mă dezamăgit. E de o banalitate îngrozitoare. O insultă. M‑am născut odată cu soarele, pământul, luna, planetele și toate stelele. Fiecare fărâmă din trupul meu a fost acolo de la începuturi.

— Ești un mincinos, se încruntă ei în joacă.

— Nu sunt un mincinos. Sunt un povestitor, le reamintesc eu.

— Atunci, spune‑ne o poveste, mă roagă ei.

N‑am nevoie să insiste. Poveștile sunt bucuria vieții mele și le împărtășesc cu drag.”

Încă de la primele pagini nu ai cum să nu-i îndrăgești pe ”spiridușul” Odie, ”vrăjitorul” Albert, ”uriașul” Mose și ”zâna prințesă” Emmy, după cum îi numea Odie în povestirile inventate de el pe parcursul cărții.

Odie și fratele lui, Albert, mai mare cu patru ani decât el, erau singurii copii albi din Școala Lincoln, unde învățau sute de copii nativi americani, care, fie erau orfani, fie că familiile lor erau prea sărace pentru a-i putea întreține. De fapt, școala era mai mult o închisoare, persecuțiile și bătăile fiind la ordinea zilei. Când nu aveau cursuri, copiii nu erau lăsați să se joace, ci erau trimiși să presteze gratis diverse munci grele la fermierii din zonă.

Dacă Albert era calm și înțelept, având un talent deosebit în a repara orice, Odie era neliniștit și neastâmpărat, intrând mereu în boacăne și neputând să se supună unor reguli absurde. Cel mai bun prieten al lor era Mose, un indian din tribul Sioux, care nu putea să vorbească, întrucât, încă din fragedă copilărie, îi fusese tăiată limba, nu se știe de către cine sau de ce. Însă, cum mama lui Odie și Albert fusese surdă, cei doi frați învățaseră de mici limbajul semnelor, astfel că se puteau înțelege perfect cu Mose. Mose era foarte puternic și echilibrat, executând cu ușurință orice muncă fizică, fără să se plângă.

În viața celor trei prieteni părea că a pătruns o rază de soare când Cora Frost, o profesoară foarte bună și cumsecade de la școală, s-a oferit să-i găzduiască la ea acasă, cu condiția ca ei să o ajute la muncile fermei pe care aceasta o deținea, munci care erau mai degrabă plăcute decât grele. Cora rămăsese văduvă în urma unui accident stupid și-și creștea singură fetița în vârstă de șase ani, Emmy. Emmy era un copil adorabil, cei trei băieți îndrăgind-o nespus.

Din păcate, o tornadă devastatoare s-a abătut peste întregul ținut, măturând totul în jur și zdruncinând din temelii viețile celor patru copii. Cora Frost a pierit în furtună, iar Emmy a fost ”adoptată” de Vrăjitoarea Neagră, cum îi spunea Odie doamnei Brickman, directoarea școlii. Toată această înlănțuire de evenimente catastrofale l-au făcut pe Odie să considere că ”Dumnezeu e o tornadă”…

Printr-un concurs nefericit de împrejurări, viața lui Odie atârnă de un singur fir de păr, fiind nevoit să fugă. Bineînțeles că Albert nu putea să-l lase singur, iar Mose li s-a alăturat. Nu puteau însă să o abandoneze pe micuța Emmy, astfel că au luat-o cu ei, deși toți trei erau conștienți că astfel își îngreunau mult soarta.

Astfel a început călătoria epică a celor patru ”vagabonzi”. Hăituiți de Vrăjitoarea Neagră și acoliții acesteia, cei patru prieteni nu aveau de înfruntat doar vitregiile naturii, ci și răutatea și perversitatea unor oameni, precum și propriile temeri.

”Există însă o suferință mai adâncă pe care niciun trup nu poate s-o îndure, iar aceea este durerea din suflet. E sentimentul că ai fost părăsit de toți, chiar și de Dumnezeu.”

În drumul lor au întâlnit însă și mulți oameni remarcabili, cu suflet mare. Sora Eve, pe care Odie a bănuit-o la un moment dat că este doar o impostoare, avea un adevărat har, predându-i acestuia o lecție importantă despre credință, dar și despre importanța iertării. Iertare pe care este bine să le-o acorzi și celorlalți, dar și ție însuți…

”Când mă rog, Oddie, nu mă rog niciodată pentru perfecțiune. Mă rog pentru iertare, fiindcă știu că e singura rugăciune care va fi întotdeauna ascultată.”

Urmărind parcă traseul celor patru prieteni, povestea curge ca un râu. Tulbure și învolburat pe alocuri, limpede și cristalin în anumite porțiuni, cu răsuciri neașteptate pe traseu…

Odie va avea parte de primii fiori ai dragostei, alături de ”prințesa” Maybeth Schofield, dar și de dezamăgiri, suferințe și piedici. Spre final avem parte de mai multe surprize în cascadă, pe care vă las plăcerea să le descoperiți singuri.

Vă recomand cu mult drag această carte superbă despre curaj, prietenie, iubire, iertare și, mai ales, speranță!

Fragment din carte:

”N-am fost niciodată un om care să meargă la biserică. Dumnezeu a adunat totul sub un acoperiș? Nu cred asta. Dacă mă întrebi pe mine, Dumnezeu e chiar aici. În noroi, în ploaie, pe cer, în copaci, în mere și în stelele din plopi. În mine și în tine. Totul este legat și totul este Dumnezeu. Desigur că e muncă grea, dar este o muncă bună fiindcă este o parte din ce ne leagă de acest pământ, Buck. Acest frumos tărâm al blândeții.”

Cartea Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei

Recenzii și prezentări cărți istorice