Acolo unde cântă racii de Delia Owens, Editura Pandora M – recenzie

16

Acolo unde cântă racii

(Where the Crawdads Sing – 2018)

Delia Owens

Editura Pandora M

Colecția: Literary Fiction

Traducere: Bogdan Perdivară

Nr. de pagini: 384

An apariție: 2019

Acolo unde cântă racii, incendiarul roman de debut semnat de Delia Owens este cea mai bine vândută carte în 2019, conform NPD BookScan. Cartea publicată de Editura Pandora M în colecția Literary Fiction se bucură de o atenție sporită și datorită vedetei Reese Witherspoon, care a promovat romanul în clubul ei de lectură și a ales să fie producătoarea filmului ce urmează să fie ecranizat de studiourile Fox 2000.
Delia Owens este licenţiată în zoologie şi are un doctorat în etologie. Împreună cu fostul ei soţ, Mark, a petrecut peste 15 ani în Africa, perioadă consemnată în trei volume de memorii: Cry of the KalahariThe Eye of the Elephant şi Secrets of the Savanna. A primit Premiul John Burroughs pentru carte de ştiinţă şi a publicat articole în Nature, African Journal of Ecology şi International Wildlife.
Acolo unde cântă racii spune povestea tulburătoare a unei supravieţuitoare — Kya Clark, poreclită Fata Mlaştinii de localnicii din Barkley Cove, un orăşel liniştit de pe coasta Carolinei de Nord. Părăsită de părinţi şi de fraţi, Kya locuieşte singură într-o cabană dărăpănată de lângă orăşel, în mijlocul pădurii brăzdate de canale.
În 1969, când tânărul Chase Andrews este găsit mort, lumea bănuieşte imediat că a fost ucis de Fata Mlaştinii. Să fie oare adevărat? Kya nu este nici pe departe o sălbăticiune, ci o tânără sensibilă şi inteligentă, care a supravieţuit în ţinuturile luxuriante, învăţând secretele naturii.
Dar când Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorinţa de a fi iubită și doi tineri din oraş sunt atraşi de frumuseţea ei neobişnuită, viaţa i se schimbă complet. Însă o întâmplare inimaginabilă îi sfărâmă noua existenţă.
Acolo unde cântă racii este un roman complex, care îmbină istoria maturizării unei fete în solitudinea naturii cu o emoţionantă poveste de iubire şi o crimă misterioasă.
„Delia Owens explorează felul în care izolarea afectează comportamentul uman, precum şi efectul profund pe care îl poate avea respingerea asupra noastră.” – Vanity Fair
„Un roman de o frumuseţe care-ţi taie respiraţia.” – The New York Times Book Review
„N-am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut acest roman! Mi-aş fi dorit să nu se termine niciodată!” a spus Reese Witherspoon despre romanul „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens, iar eu sunt perfect în asentimentul ei. 
Acolo unde cântă racii este un roman memorabil, de o frumusețe aparte, fascinantă, care ne poartă până în inima naturii, ”acolo unde cântă racii”, adică acolo unde totul este perfect sălbatic – toate creaturile sunt sălbatice și încă se poartă ca niște sălbăticiuni. De altfel, ai senzația că mlaștina, locul unde se petrece cea mai mare parte a acțiunii cărții, este unul dintre personajele cheie ale poveștii, hipnotizându-te cu jocul ei de lumini și umbre. Misterioasă, stranie și imprevizibilă, mlaștina poate fi blândă sau necruțătoare, leagăn sau mormânt, cel mai de nădejde prieten – ocrotindu-te și păstrându-ți pe veci secretele -, sau cel mai de temut dușman.  
Cartea, plină de lirism și mister, merge pe două fire împletite – prezent și trecut -, care se unesc în final. Firul din prezent începe în anul 1969 cu descoperirea de către doi adolescenți, sub un foișor de foc, a cadavrului lui Chase Andrews, un tânăr ce se însurase de curând cu o fată de familie. Ce era însă de-a dreptul bizar era absența oricăror urme de jur împrejur, nici măcar a tălpilor lui Chase. Motive de a-l omorî aveau destui, ținând cont că Chase nu încetase să aibă aventuri amoroase după ce se însurase, fiind surprins chiar de curând de un soț încornorat. Erau murmure pe la colțuri care o pomeneau și pe Fata Mlaștinii – fata sălbatică ce trăia singură de ani de zile într-o colibă și cu care se bârfise cândva că Chase avea o aventură.
Firul din trecut începe în anul 1952, când facem cunoștință cu Kya, o fetiță brunetă cu ochi negri, bună și sensibilă, în vârstă de șase ani, care locuia într-o colibă din mlaștină alături de părinți și cei patru frați ai săi. Într-o zi, Kya a fost părăsită pe neașteptate de mama ei. Mămica, cea care îi spunea în fiecare zi ”fetița mea specială”, îi cânta și o învăța lucruri, a plecat într-o dimineață cu o valiză albastră în mână, încălțată cu pantofii ei buni din imitație de piele de aligator, fără să privească măcar o clipă în spate și să-i facă cu mâna, și dusă a fost. Degeaba a așteptat Kya zile, luni și chiar ani în șir ca mămica ei să se întoarcă. Rând pe rând, Kya a fost părăsită și de cele două surori și cei doi frați, inclusiv de Jodie, fratele ei preferat, cu șapte ani mai mare, cel mai apropiat de vârstă de ea, cel care o învățase tainele naturii și jocurile piraților. Kya înțelesese că plecaseră cu toții din cauza ”tăticului”, care era violent și abuziv, însă ceea ce nu înțelegea de niciun fel era de ce nu dorise nimeni să o ia cu el? Ți se rupe sufletul…
O vreme, Kya a locuit alături de tatăl ei, bețiv, cartofor și iresponsabil. Tatăl, al cărui singur venit era o pensie de veteran de război, îi arunca la începutul săptămânii câte un dolar pe masă, din care Kya trebuia să-și procure singură de mâncare, după care dispărea cu zilele. Tatăl nu își pusese nicio clipă problema educației fiicei lui, astfel că nu se îngrijise să o dea la școală. Totuși, pe când Kya avea șapte ani, fusese căutată de doi inspectori școlari, care o convinseseră să meargă la școală, promițându-i că va învăța lucruri noi și va primi un prânz gratis. Din păcate însă, prima zi de școală fusese un fiasco total. Kya fusese înscrisă în clasa a doua, conform vârstei ei, neținându-se cont că aceasta nu avea cunoștințele însușite de colegii ei în primul an de școală. Prin urmare, aceștia răseseră de ea și o ironizaseră și nimeni nu dorise să stea în preajma ei la masă. Umilită, Kya refuzase să se mai întoarcă la școală, ascunzându-se de câte ori inspectorii școlari mai veniseră să o caute, însă și aceștia renunțaseră destul de repede.
În vara următoare, Kya a petrecut o scurtă perioadă idilică alături de tatăl ei, care, înduioșat într-o seară venind acasă și găsind masa aranjată festiv și casa curățată lună, a fost de acord să o ia pe Kya de câteva ori cu barca și să o învețe să pescuiască. Au fost chiar și la restaurant o dată. Însă, ca un tipar dureros care se tot repetă, aceste momente plăcute aveau să se sfârșească brusc într-o zi când tatăl a primit o scrisoare de la mama Kyei. Fără a-i spune acesteia ce conținea, a rupt-o în bucăți și a ars-o, căzând ulterior și mai vârtos în patima băuturii și neglijând-o din ce în ce mai mult pe Kya până ce, într-o zi, a dispărut și el.
Pentru Kya – fetița părăsită pe rând de toți membrii familiei ei -, mlaștina i-a devenit o a doua mamă, înconjurând-o cu căldură și înțelegere, redându-i sentimentul că aparține cuiva.
”Auzea câteodată sunete de noapte pe care nu le știa ori tresărea la câte un trăsnet căzut prea aproape, dar, peste tot unde umbla, întinderea mlaștinii îi purta de grijă. Și apoi, în cele din urmă, într-un moment nedeslușit, durerea din inimă fu absorbită precum apa în nisip. Tot acolo era, dar în adânc. Kya își lăsă palma pe pământul ud, care scotea aburi ca de răsuflare, iar mlaștina îi deveni mamă.”
„Și deodată Kya țipă ascuțit când puterea apei să năpustește pe sub ea, îi cuprinde coapsele, îi intră între picioare, îi șerpuiește pe spinare, i se strecoară sub cap și-i desface părul în șuvițe ca de tuș. Se rostogolește mai iute în valul tot mai adânc, se pune stavilă șuvoiului de cochilii împinse către țărm, cu apa împresurând-o. Se împinge în corpul vânjos al mării și e înhățată, ținută locului. Nu e singură.”
Însă, pierzând și puținii bani pe care-i lăsa tăticul în fiecare săptămână, Kya a rămas în scurt timp fără chibrituri, fără lumină, nemaiavând kerosen, iar de mâncare trebuia să se mulțumească doar cu ce culegea sau prindea singură. În scurt timp, și combustibilul din barcă avea să se sfârșească, iar ea nu va mai putea pleca nicăieri. Disperată, Kya a avut un scurt moment în care a dorit să se predea pentru a fi dusă la orfelinat, însă a renunțat repede la idee. Fiind de atâtea ori abandonată la rândul ei, nu putea concepe măcar gândul de a-și părăsi coliba, mlaștina și pescărușii.
”- Nu, nu pot să las pescărușii, egreta, baraca. Balta asta-i familia mea.”
O adevărată luptătoare din fire, tenace și curajoasă, Kya a găsit o metodă ingenioasă de a face bani, culegând midii și vânzându-i-le lui Săltărețu’ – un negru cumsecade ce deținea o benzinărie. Mi-a plăcut mult de acest personaj, ca și de soția acestuia – Mabel. Într-o perioadă în care segregația rasială era încă pregnantă, negrii fiind fățiș discriminați de comunitatea albilor, acest cuplu a dovedit multă bunătate și înțelegere față de micuța fetiță albă, ostracizată de cei din comunitatea ei. Astfel, pe lângă banii pe care-i dădea Săltărețu’ pentru midii și pești, Mabel a făcut apel la organizațiile de caritate ale negrilor, dăruindu-i haine, încălțăminte și podoabe.
Pe când Kya avea paisprezece ani, în viața ei a pătruns Tate, mai mare cu patru ani ca ea. Tate fusese prietenul lui Jodie și o salvase pe Kya din calea furtunii, în prima ei expediție cu barca pe apă, pe când ea avea doar șapte ani. În plus, Tate dovedea aceeași dragoste ca și ea în privința naturii, petrecând ore întregi pe baltă pescuind sau examinând speciile de animale. Cu multă răbdare, Tate s-a apropiat încetul cu încetul de Kya, lăsându-i mici cadouri sub forma unor pene rare, reușind în cele din urmă să-i căștige încrederea. Tate a fost cel care a învățat-o să citească, deschizându-i astfel calea spre un întreg univers neștiut, fascinant și plin de culoare, dăruindu-i mai multe cărți. 
„Singură timp de multe ore, la lumina lanternei, Kya citi cum se schimbă cu vremea animalele și plantele ca să se adapteze la condițiile mereu schimbătoare; cum celulele se divid și se specializează devenind plămâni sau inimi, în timp ce altele rămân nediferențiate, ca celule stem, în caz că e nevoie de ele mai târziu. Păsările ciripesc mai ales în zori, fiindcă aerul răcoros și umed le poartă cântecul și rostul său până mult mai departe. Văzuse de-o viață minunile astea, așa că-i era ușor să priceapă căile naturii.”
Pentru prima dată după mulți ani, Kya se simțea iubită și apreciată, simțind la rândul ei o afecțiune nesfârșită pentru Tate, fiind copleșită de atențiile lui. În plus, Tate dovedea aceeași dragoste ca și ea în privința naturii.
„— La mulți ani, Kya, zise. Ai cincisprezece ani.
Un tort de la cofetărie, etajat, înalt ca o cutie de pălării și decorat cu scoici de glazură roz, se ivi din coș. Cu numele ei deasupra. Kya rămase cu gura căscată, mută de uluire. Nu-i mai urase nimeni la mulți ani de când plecase mămica. Nu-i mai dăduse nimeni, niciodată, o prăjitură cumpărată de la prăvălie cu numele său pe ea. Nu primise niciodată daruri în ambalaj adevărat, cu funde.”
Tot Tate a fost cel care i-a făcut inima să bată mai repede, făcând-o conștientă de feminitatea ei. Deși momentele de dragoste dintre ei sunt pline de tandrețe și senzualitate, Tate nu a mers niciodată până la capăt, fiind mult prea conștient de vârsta ei fragedă și nedorind să-i întineze inocența.
„Nu mai râdeau. Tate o apucă de umeri, ezită o clipă și o sărută pe buze, în vreme ce frunzele curgeau și dansau în jurul lor la fel de tăcute ca neaua.
Ea nu știa nimic despre sărutat, așa că-și ținu capul încordat și buzele strânse. Se desprinseră apoi și se priviră, întrebându-se de unde venise asta și ce urma acum. El îi culese blând o frunză din păr și o lăsă să cadă.”
„Și Tate se apropie pe la spate și o cuprinse pe după talie. Fata își lipi ceafa de pieptul lui, cu ochii închiși. Încet-încet, degetele lui începură să se miște pe sub puloverul ei, tremurând peste stomacul neted și urcând spre sâni. Ca de obicei, Kya nu purta sutien, și degetele lui începură să dea rotocoale peste sfârcuri. Atingerile lui rămâneau acolo, însă senzația i se răspândi Kyei prin trup de parcă i-ar fi pus mâna între picioare.”
Însă blestemul Kyei părea să nu aibă sfârșit, fiind părăsită încă o dată de cineva pe care-l iubea, Tate plecând la facultate fără o vorbă de bun-rămas. De data aceasta, inima Kyei păru să se sfărâme în mii de bucăți… Din nou, doar mlaștina a fost cea care i-a oferit alinare. 
”Pe la sfârșitul lui august, viața ei începu să capete noimă: Barcă, strâns eșantioane, pictat. Nu se mai ducea la Săltărețu’ decât dacă era silită, dar vorbea foarte puțin cu el.
Colecția ei căpătă maturitate, fu catalogată metodic după ordine, genuri și specii; după ani, potrivit uzurii oaselor, după mărime, după lungimea penelor sau după cele mai fragile nuanțe verzui. Știința și arta se împleteau, împrumutându-și puterea una alteia: culorile, lumina, speciile, viața alcătuiau o țesătură măiastră de cunoaștere și frumusețe care-i umplea cu totul căsuța. Lumea ei. Creștea cu ele – butucul pe care se înălța viața – singură, dar ținând laolaltă toate aceste minuni.
Dar, pe măsură ce îi sporea colecția, îi sporea și singurătatea. În piept îi sălășluia o durere mare cât inima. Și nimic n-o putea domoli. Nici pescărușii, nici splendoarea asfințitului, nici cea mai rară dintre scoici.
Trecu un an.
Singurătatea deveni mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult să-și apere inima.
Lunile trecură, încă un an trecu. Și încă unul.”
La nouăsprezece ani, în viața Kyei a pătruns Chase, băiatul de aur al orașului, popular, bogat și carismatic. Fascinat de aparența exotică a Kyei, a ținut neapărat să o cunoască.
„— Te-am văzut p-aici, știi, de-a lungu’ anilor, pe baltă. Cum îți zice?
Se gândi, o clipă, că fata n-o să poată vorbi; poate era surdă ori vorbea vreo limbă primitivă, cum auzise de la cineva. Un tip mai puțin sigur pe sine s-ar fi retras cu coada între picioare.
— Kya.”
Cu inima încă dornică de afecțiune, Kya a început să-l accepte tot mai des în preajma ei, vrăjită de cuvintele lui frumoase, care vorbeau despre căsătorie și mutatul împreună într-o casă frumoasă, aproape de mlaștină. Însă, spre deosebire de Tate, Chase considera balta doar un lucru ce putea fi exploatat, neînțelegând în niciun fel atașamentul Kyei față de mlaștină și vietățile de acolo.
„Ca majoritatea oamenilor, Chase cunoștea balta drept un lucru ce trebuia folosit. Se mergea cu barca pe ea, se pescuia, era secată pentru agricultură, așa că ce știa Kya despre lighioanele din mlaștină, despre curenți și păpurișuri îl nedumerea. Nu pricepea atingerile ei domoale, mersul cu viteză mică, trecutul în liniște pe lângă căprioare, șoptitul în apropierea cuiburilor de păsări. Nu-l interesa să învețe despre scoici sau pene și o lua la întrebări când o vedea notând în agendă sau colectând specimene.”
Apoi, s-a întors și Tate, copleșit de regrete, implorând-o pe Kya să-l ierte, fiind dispus să facă orice pentru a-și ispăși greșeala de a o fi părăsit, susținând că a iubit-o dintotdeauna. Mai mult, îi spune că sunt lucruri despre Chase despre care ea nu știe, anume că acesta iese și cu altele. Însă Kya nu era dispusă să-l ierte prea ușor. 
”- Poate că nu-i perfect, dar tu ești mult mai jalnic.”
”- Și acum ce vrei, Tate?
– Vreau, dacă poți, să găsești o cale să mă ierți.
Trase aer în piept și așteptă.
Kya își privi degetele de la picioare. De ce să ducă povara iertării tot cei răniți, cei care sângerează încă? Nu răspunse.” 
Însă acum Chase era mort, iar Kya era suspectă. Ce se întâmplase oare între timp? 
Dacă prima parte a cărții este plină de lirism, delectându-ne cu descrieri încântătoare ale naturii, în a doua parte ritmul este alert, iar tensiunea atinge cote maxime și abia aștepți să afli ce verdict se va da în procesul cu jurați care are loc. Iar când ai impresia că nimic nu te mai poate surprinde, autoarea reușește să ne uimească din nou în final, cu o spectaculoasă răsturnare de situație. 
Vă recomand cu căldură această carte emoționantă despre supraviețuire, singurătate, discriminare, acceptare, îndrăzneală, curaj, tenacitate, răzbunare, iubire și speranță, având în fundal o adevărată simfonie de sunete și culori.

Cartea Acolo unde cântă racii de Delia Owens poate fi comandată pe pandoram.roelefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M

About Author

16 comentarii

  1. O recenzie superbă, felicitări Tyna! Îmi doresc să citesc această poveste, care cu siguranță va fi pe placul meu, îți așteptam cu nerăbdare impresiile și m-au încântat cele scrise de tine! O ispită irezistibilă! Îmi place foarte mult genul ăsta de carte.

  2. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O poveste frumoasa pe care mi-ar placea sa o citesc. Felicitari Tyna pentru minunata recenzie!

  3. Monica Emilia on

    Mi-a plăcut foarte mult cartea! Finalul neașteptat, mi-a rămas in minte o perioada!
    Felicitări pentru recenzie!

  4. Superba recenzia! Recunosc ca m-a tentat sinopsis-ul cartii, fara indoiala o carte buna, minunat prezentata de tine. As citi! Multumesc!

  5. Daniela Balan on

    O carte superbă și o recenzie pe măsură, felicitări ❤️ Am înțeles că va fi ecranizată ,abia aștept să văd filmul !

  6. O recenzie foarte frumoasă și emoționantă. Sper că se termină totul cu bine. Cu siguranta vreau sa citesc si eu cartea asta. Îți mulțumesc pentru recomandare, Tyna. Felicitări!

  7. Mirela Barbălată on

    Ooooo, super recenzia!! M-ai făcut tare curioasă. Cartea este pe gustul meu şi sunt sigură că o să îmi placă .

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: