Adio, New Orleans de Ruta Sepetys, Editura Epica – recenzie

Suntem în New Orleans, în anul 1950. Josie Moraine, adolescenta de 17 ani, fiica unei prostituate - și luată neoficial sub tutela matroanei unui bordel -, se simte sufocată de intrigile interlopilor din cartierul cu reputaţie îndoielnică în care a crescut. Crede că merită mai mult de la viață, de exemplu să ajungă la un colegiu de elită și să nu se mai întoarcă niciodată în New Orleans. Însă, în orașul în care banii murdari se obțin uşor, visul de a-ți depăși condiția nu se lasă la fel de uşor de îndeplinit. Orice evadare pe cont propriu înseamnă desprinderea din tentaculele răului, care parcă se înmulțesc și se strâng, cu cât mai mult ea încearcă să scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi - o avalanșă în care visul evadării pare tot mai îndepărtat. Josie învață pe pielea ei că destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Și, într-o ultimă răsturnare de situaţie, povestea ne va releva faptul că norocul e întotdeauna de partea celor curajoși.

Cu personaje la fel de interesante ca acelea din romanul său de succes international, ,,Printre tonuri cenușii", Ruta Sepetys țese cu măiestrie o poveste bogată în secrete și trădări, cu avertismentul tulburător că deciziile pe care le luăm ne pot modela destinul.

,,Un stil care te seduce și te transpune într-o lume și o perioadă minunat reconstruite de autoare.” – The Boston Globe

,,Legiunile de fani pe care Sepetys i-a câștigat cu bestsellerul ei de debut vor aprecia cu siguranţă acest roman extrem de bine construit.” – Booklist

,,Un memento și mai puternic că, indiferent unde te naști, tu decizi dacă ești sau nu eroul propriei vieţi.” – Cleveland Plain Dealer

„Sepetys scrie frust și cu emoție palpabilă… mizele sunt cruciale.” – The New York Times Book Review

Adio, New Orleans este o carte de ficțiune istorică, tulburătoare și emoționantă, care ne transmite mesajul profund că, indiferent de circumstanțele nașterii tale și ale mediului în care ai crescut, deciziile tale sunt cele care îți modelează destinul.

În orașul supranumit The Big Easy (Marele oraș al oportunităților facile) nimic nu e ușor de obținut pentru Josie Moraine, o adolescentă în vârstă de șaptesprezece ani. Fiica unei prostituate egoiste, cinice și iresponsabile, Louise, care numai mamă nu ar trebui numită, Josie a fost nevoită să se maturizeze cu mult înainte de vreme, fiind lipsită de orice formă de dragoste și de căldură maternă ba, din contră, simțind din plin reproșurile acesteia că îi încurca viața.

”Știam că nu greșisem cu nimic, dar, din nu știu ce motiv, întotdeauna m-am simțit vinovată.”

De la vârsta de șapte ani, de când mama ei revenise de la Detroit la New Orleans și se reangajase în bordelul în care lucrase înainte să rămână însărcinată, Josie învățase în ritm accelerat să se descurce pe cont propriu. Încă de la prima întâlnire o impresionase pe Willie, matroana bordelului, anticipându-i dorințele și pregătindu-i cocktailuri. Acum, la șaptesprezece ani, își câștiga proprii bani făcând curățenie în bordel și lucrând într-o librărie, propriul ei colțișor de rai.

Încă de la zece ani dormea în librărie, sub o masă, iar de la unsprezece ani avea propriul ei apartament, un mic birou situat deasupra librăriei pe care patronul acesteia, Charlie, un bărbat cumsecade cu inima de aur, îl amenajase în acest scop.

”Am dormit în librărie de când aveam zece ani, mai precis de când mama începuse să aibă crize de nervi și să mă bată cu umbrela fără vreun motiv. Am învățat repede că era mai fericită, dacă eu nu mă aflam prin preajmă.”

Deși comportamentul ei fusese mereu decent și onorabil, doar pentru că se știa a cui fiică era și că locuia în Quarter, cartierul rău-famat al orașului, fusese de ajuns să i se atașeze o etichetă greu de dezlipit, respingerea celor din jur fiind aproape palpabilă.

”Credeau că nu auzeam șușotelile lor, râsetele lor batjocoritoare. Le auzeam de zece ani. (…) Curtezană, prostituată, târfă, cocotă. Le auzisem pe toate. De fapt, eram în stare să mă uit la cineva și să prezic ce cuvânt avea să folosească.”

Inteligentă, perseverentă și ambițioasă, Josie nu încetase însă niciodată să spere că va veni o vreme în care va reuși să-și depășească condiția. Întâlnirea, în ajunul Anului Nou, cu Forrest Hearne, un arhitect și antreprenor din Memphis venit în vizită la New Orleans, îi alimentase speranțele. Forrest intrase în librărie să cumpere câteva cărți și o tratase pe Josie cu mult respect și considerație, mărturisindu-i totodată că și el plecase de jos, dar reușise să se reinventeze.

”M-am uitat la el, șocată de faptul că bărbatul sofisticat din fața mea ar fi cunoscut vreodată sărăcia sau suferința. Chiar se reinventase și el? Mi-a observat surprinderea.
A dat aprobator din cap.
– Deciziile pe care le luăm ne croiesc destinul.
Fără să deschidă cartea, a început să citeze din David Copperfield:
– ”Este menirea paginilor din față s-arate dacă mi-a fost dat să devin eroul propriei mele vieți…”
Eu am dat din cap, terminând fraza în locul lui:
– ”…sau dacă altuia i-a fost hărăzit acest loc.”
Stăteam acolo, fără să ne cunoaștem, dar înțelegându-ne perfect unul cu celălalt.”

Entuziasmată, imediat ce Forrest a părăsit librăria, Josie l-a și trecut în fruntea listei ei secrete cu posibili tați ai ei, deși nu exista niciun indiciu că acesta ar fi cunoscut-o vreodată pe Louise. Josie începuse să întocmească respectiva listă de la vârsta de treisprezece ani, sperând să descopere că măcar jumătate din ea provenea dintr-o parte respectabilă.

O altă întâlnire fatidică, petrecută tot în librărie, a fost cu Charlotte, o tânără din Alabama, de vârstă apropiată cu Josie, venită în vizită în New Orleans la mătușă și unchiul ei, ce locuiau în selectul cartier Uptown. Charlotte a tratat-o cu multă prietenie și căldură pe Josie, propunându-i să vină să studieze împreună cu ea la Colegiul Smith și promițându-i să-i trimită și toate broșurile referitoare la înscriere și la obținerea unei burse. Totodată, Charlotte i-a invitat pe Josie și pe Patrick, fiul lui Charles, care se ocupa în prezent de administrarea librăriei după ce tatăl lui suferise un atac cerebral, să vină la petrecerea somptuoasă organizată de rudele ei.

Se părea că, în sfârșit, zeița Fortuna începea să-i surâdă lui Josie. Însă, când te afli cufundat în nisipuri mișcătoare, zbaterile de a scăpa de acolo tind să te afunde tot mai tare în loc să te scape…

Curând, toată viața lui Josie va fi zgâlțâită din temelii, iar ea se va trezi în cel mai negru coșmar, din care nu întrezărea vreo șansă de eliberare.

Mai întâi, în oraș s-a întors Cincinnati, un mafiot cu care mama ei fusese încurcată în urmă cu doi ani. Într-o noapte, Cincinnati o bătuse crunt și Willie, care-și proteja ca un uliu angajatele, intervenise rapid împușcându-l în umăr, iar Josie îl opărise aruncând pe el o ceașcă fierbinte de cafea. Acum, Cincinnati revenise decis să se răzbune pe ambele. Cu toate acestea, Louise îl reprimise cu brațele deschise, dornică să reia relația cu el, indiferentă la consecințele pe care Willie și propria ei fiică aveau să le suporte din partea lui pentru că încercaseră să o apere cândva.

„Mi-am adunat poalele fustei și am grăbit pasul spre librărie. Trecuseră doi ani de la incident. Cincinnati nu-și mai făcuse apariția în Quarter și nimeni nu-i ducea lipsa. El pretindea că lucrează pentru Carlos Marcello, nasul mafiei din New Orleans, cu toate că nu făcea parte din clan. Nimeni nu îl credea, dar nici nu-l contrazicea careva pe față. Cincinnati se afișa cu mândrie ostentativă în costume scumpe – costume care nu prea i se potriveau. Se zvonea că hainele lui erau furate de pe cadavre, oamenii pe care îi omora pentru Carlos Marcello. Cokie spunea că aducea ghinion să porți costumul unui mort.

Carlos Marcello era șeful sindicatului și deținea terenuri chiar lângă parohia din Orleans. Printre localnici umblă vorba că Marcello își impanzise mlaștinile cu aligatori și aruncă acolo cadavrele. Un poștaș i-a povestit odată lui Cokie că a văzut pantofi plutind pe suprafață tulbure a mlaștinii. Willie îl cunoștea pe Marcello. Trimitea fetele la motelul lui, Town and Country, când bordelul de pe stradă Conti era foarte solicitat. Așa l-a cunoscut mama pe Cincinnati.

Cincinnati avea o slăbiciune pentru mama. Îi cumpăra lucruri scumpe și susținea că ea arată exact că Jane Russelli din revistele de la Hollywood. Presupun că asta însemna că și eu semănăm cu Jane Russell, dar probabil cu o Jane Russell fără machiaj, fără haine frumoase și fără par coafat. Ochii noștri erau puțin cam depărtați, frunțile înalte, părul șaten-închis, des și înfoiat, și niște buze de parcă eram mereu bosumflate.

Mama era înnebunită după Cincinnati. Odată chiar a spus că erau îndrăgostiți unul de celălalt. Uneori, mama era atât de fraieră încât devenea penibilă. Nu era destul că se culcă cu un criminal ca Cincinnati, se mai și îndrăgostea de el? Jenant. Willie îl ura pe Cincinnati. Eu îl disprețuiam.”

Coincidență sau nu, la scurt timp după revenirea lui Cincinnati, Forrest Hearne a murit, chiar de Anul Nou, aparent în urma unui atac de cord. Îndurerată de știrea morții acestuia, Josie a fost apoi cumplit de bulversată în momentul în care a găsit, făcând curățenie, ceasul acestuia sub patul mamei ei, care între timp fugise din oraș cu Cincinnati. Pentru prima dată în viață, Josie i-a ascuns adevărul lui Willie, speriată de posibilele consecințe ce ar fi urmat. Deși a păstra ceasul însemna să-și asume un risc enorm, Josie era totodată incapabilă să-l arunce, întrucât simțea că l-ar fi trădat groaznic pe acel om drăguț și cumsecade.

Petrecerea în Uptown s-a dovedit un fiasco deplin, gazdele și invitații tratând-o ca pe o paria doar pentru că au aflat că locuia în Quarter, deși Josie avusese grijă să inventeze o cu totul altă ocupație a mamei ei.

Cokie, sufletistul șofer de culoare al lui Willie, a încurajat-o pe Josie, explicându-i că oamenii aceia ar fi trebuit să fie rușinați, nu ea.

”- Să vă spui eu ceva de oamenii ăștia bogați din Uptown, copii, a zis Cokie. Au tot ce se poate cumpăra cu bani, conturile lor din bancă sunt grase, da’ nu sunt fericiți. Și știți dă ce? Au sufletele goale. Și banii nu pot îndrepta asta, nu, dom’le.”

Josie era de acord doar parțial cu Cokie. Nu toți oamenii bogați erau răi, dovada vie în acest sens fiind Forrest și Charlotte, precum și nici toți oamenii din Quarter nu erau buni, după cum se lămurise Josie din propria ei experiență…

”Nu eram de acord cu Cokie. Nu era vorba doar de oamenii bogați.

Și mama avea sufletul gol.”

Evenimentele se succed apoi în ritm amețitor iar Josie, încercând să-și urmeze visul, se va trezi captivă într-o încrengătură de minciuni din care nu mai știa cum să mai iasă, o minciună născând altă minciună și o alta acoperind-o pe precedenta.

Miza devine una de-a dreptul astronomică în momentul în care un mesager al mafiei o anunță pe Josie că mama ei a ”uitat” să-și onoreze o datorie financiară pe care o avea către organizație și, conform legilor nescrise ale mafiei, ea devenea acum obligată să o achite, în caz contrar plătind cu viața. În plus, nu avea voie să spună nimănui despre acest lucru, altfel cei apropiați ar fi fost și ei omorâți.

Suma era una enormă, iar Josie nu avea cum să o obțină indiferent cât ar fi muncit. Tentația de a o lua pe urmele mamei ei era uriașă ba, mai mult, părea singura soluție de a ieși din impas, fără a sacrifica pe nimeni altcineva.

Este nevoie de mult curaj să te opui unui destin implacabil, fără o soluție de rezervă dar, în același timp, dacă te lași duși de val, riști să te pierzi pe tine pentru totdeauna… Ce alegi? Viața, dar în mocirlă, sau te arunci cu capul înainte, fără a fi sigur că te prinde cineva?

”Am ieșit în fugă din apartament, lipăind pe trotuar cu picioarele încălțate doar în ciorapi. Cerul era întunecat, iar tunetele bubuiau. Am deschis gura.

O molie mare a ieșit din gâtlejul meu, luându-și zborul în noapte.”

Din fericire, soarta îi recompensează adesea pe cei curajoși, oferindu-le un as din mânecă chiar când se așteptau mai puțin.

Ruta Sepetys crează un roman extraordinar, de atmosferă. New Orleans-ul este prezentat sub toate fațetele lui, atât partea strălucitoare, cât și cea decadentă.

Aș vrea să remarc și coperta, foarte sugestiv și inspirat aleasă.

Pleiada personajelor este și ea una impresionantă, fiind prezente specimene din toate categoriile sociale, binele și răul împletindu-se în fiecare. Din toate, se desprind câteva caractere memorabile.

Willie, matroana de la bordel, este un personaj fascinant. Sub o aparență dură, fără de care nu ar fi putut să reziste în acea meserie, se ascunde o inimă de aur. Ea a jucat, de fapt, rolul de mamă pentru Josie. Totuși, trăind într-un mediu viciat până în măduva oaselor, Willie nu putea crede în basme cu final fericit. Conform teoriei ei, Josie era condamnată pentru totdeauna să aparțină ”arahidelor sărate” și nu ”prăjiturelelor” în categoria cărora visa să ajungă. Astfel, Willie era dispusă să-i plătească taxele de colegiu lui Josie, dar cu condiția să rămână în New Orleans și nu să încerce să evadeze la mii de kilometri distanță.

Cokie, șoferul cu pielea precum caramelul al lui Willie, este extrem de sufletist și are un întreg arsenal de replici pline de înțelepciune.

Jesse, băiatul de aceeași vârstă cu Josie, pare genul de băiat rău, frapant și provocator, călare pe motocicletă, atrăgând privirile pofticioase ale fetelor din partea ”bună” a orașului, dornice de o aventură periculoasă, pe care să și-o rememoreze apoi peste ani. De fapt, Jesse era un băiat adorabil, harnic, onest, bun și loial, dovedindu-se un adevărat prieten pentru Josie de mai multe ori. Idila dintre Josie și Jesse este una dulce și curată, cu perspective luminoase în viitor.

Vă recomand cu drag această carte minunată, plină de mesaje profunde și cu un final optimist!

”Nu există frumusețe ieșită din comun, în a cărei alcătuire să nu fie și un mic cusur. – Sir Francis Bacon”

Cărțile autoarei Ruta Sepetys se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Ruta Sepetys

Recenzii și prezentări cărți Editura Epica

Recenzii și prezentări cărți young adult