Afacerea Jivago, Peter Finn si Petra Couvée – povestea unei cărți interzise

0

Afacerea Jivago, Peter Finn si Petra Couvée – povestea unei cărți interzise

În 1956, Boris Pasternak îi incredinta unui editor Italian primul său roman. La momentul acela, scriitorul nu credea că romanul său va fi publicat vreodată în Uniunea Sovietică. Cuvintele pe care le-a spus acum sunt tulburătoare și astăzi, la 63 de ani de la acest moment: „Acesta este Doctor Jivago. Fie ca el să-și croiască drum în jurul lumii.” Așa a fost. Doctor Jivago a început să călătorească prin lume, inspirând generație după generație nu numai de cititori, ci și de scriitori, critici, cineaști. Cartea a apărut mai întâi în Italia, apoi în Franța și în Europa. Văzând în carte o armă de propagandă culturală, CIA decide publicarea unei ediții în Uniunea Sovietică, în cel mai mare secret. Cartea este tipărită.  1 000 000 de exemplare sunt distribuite turiștilor ruși veniți să viziteze Expoziția Universală de la Bruxelles. A fost un succes neașteptat, chiar și pentru CIA. Cartea a invadat piața neagră. În 1958, Pasternak primește Premiul Nobel pentru literatură, iar doi ani mai târziu, scriitorul moare.
Afacerea Jivago, apărută recent la Editura RAO, este o carte despre o epocă în care literatura avea puterea să cutremure lumea. Autorii, un jurnalist și o traducătoare, au recreat povestea pe baza unor dosare recent desecretizate ale CIA.

DESCRIEREA TITLULUI
În 1956, Borris Pasternak pune în mâinile unui agent literar italian o carte, rostind următoarele cuvinte: „Acesta este Doctorul Jivago. Sper să ajungă în toată lumea“. Autorul ştia deja că acest roman nu avea să fie publicat în Uniunea Sovietică, aşa că decisese ca el să fie tradus şi publicat în restul lumii – un adevărat act de curaj. În 1958, viaţa acestei cărţi ia o turnură de roman de spionaj. CIA, dându-şi seama că Războiul Rece este mai mult un război ideologic, publică romanul în rusă şi îl aduce pe ascuns în URSS. Beneficiind de acces la dosare CIA recent desecretizate, acest roman reface un portret irezistibil al lui Pasternak şi ne întoarce în timp, într-o lume unde literatura încă avea puterea să cutremure lumea.
APRECIERI CRITICE: 
„O carte desăvârşită, care se bazează pe cercetări minuţioase. Finn şi Couvée au preluat un eveniment istoric complex şi dificil, pe care au reuşit să îl transforme într-un thriller intelectual. Deşi în carte se regăseşte foarte multă informaţie, autorii reuşesc să ţină povestea sub control, menţinând un pas antrenant şi uneori chiar alert.”Washington Post
 DESPRE AUTORI:
PETER FINN este editor pe subiecte de securitate la The Washington Post, iar în trecut a lucrat ca şef al biroului din Moscova al aceluiași ziar. PETRA COUVÉE este scriitoare şi traducătoare. În prezent predă la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg.
Prolog
„Acesta este Doctor Jivago. Fie ca el să-și croiască drum în jurul lumii“ Pe 20 mai 1956, doi bărbați se urcau în trenul electric suburban de la stația Kiev din Moscova, spre satul Peredelkino, o călătorie de treizeci de minute la sud-vest de oraș. Era o dimineață de duminică cu cer albastru. Cu numai o lună în urmă, primăvara alungase, în sfârșit, zăpada și aerul era îndulcit de mirosul liliacului înflorit. Vladlen Vladimirski, cel mai în vârstă dintre cei doi, avea părul de un blond spălăcit și purta pantalonii bufanți și jacheta cu două rânduri de nasturi preferată de majoritatea oficialilor sovietici. Însoțitorul lui zvelt era, cu siguranță, un străin – rușii îl tachinau spunându-i că este un stilyaga, sau „modist“, din cauza hainelor lui vestice. Sergio D’Angelo mai avea și genul de zâmbet ștrengar, foarte neobișnuit într-o țară în care neîncrederea era înrădăcinată. Italianul se dusese la Peredelkino să vrăjească un poet.
Cu o lună în urmă, D’Angelo, un comunist italian care lucra la Radio Moscova, citise un scurt articol de știri culturale care anunța publicarea iminentă a unui prim roman de către poetul rus Boris Pasternak. Știrea de două propoziții nu-i spunea mare lucru, cu excepția faptului că romanul lui Pasternak promitea să fie o altă operă epică rusească. Romanul se numea Doctor Jivago.
Înainte să părăsească Italia, D’Angelo fusese de acord să caute literatură sovietică nouă pentru o mică editură din Milano care fusese înființată de un loialist al partidului, Giangiacomo Feltrinelli. Să obțină drepturile pentru primul roman al unuia dintre cei mai cunoscuți poeți din Rusia ar fi o mare lovitură atât pentru el, cât și pentru noua editură. La sfârșitul lui aprilie scrisese o scrisoare unui editor din Milano și, înainte de a primi răspunsul, îi ceruse lui Vladimirski, un coleg de la Radio Moscova, să aranjeze o întâlnire cu Pasternak.
Peredelkino era o colonie pentru scriitori construită pe fostele domenii ale unui nobil rus. Așezată printre pini virgini, tei, cedri și molizi, fusese creată în 1934 pentru a-i răsplăti pe cei mai importanți autori din Uniunea Sovietică cu un loc liniștit, care să le ofere o evadare din apartamentele lor de la oraș. În jur de cincizeci de case de vacanță sau dașa au fost construite pe suprafețe de teren mari, de 250 de acri. Scriitorii împărțeau satul cu țăranii, care trăiau în colibe de lemn – femeile purtau broboade și bărbații călăreau sănii de lemn trase de cai.
La Peredelkino trăiau câteva dintre cele mai mari nume ale literaturii sovietice – romancierii Konstantin Fedin și Vsevolod Ivanov locuiau de ambele părți ale casei lui Pasternak. Kornei Ciukovski, cel mai iubit scriitor sovietic de cărți pentru copii, trăia la câteva străzi mai încolo, la fel și criticul literar Viktor Șklovski. Oricât de idilic părea, satul era bântuit de morții săi, cei executați de stat în timpul marii terori de la sfârșitul anilor 1930 – scriitorii Isaak Babel și Boris Pilniak fuseseră amândoi arestați la dașele lor din Peredelkino. Casele lor fuseseră repartizate altor scriitori.
Conform legendei satului, conducătorul sovietic Iosif Stalin îl întrebase pe Maxim Gorki, părintele literaturii sovietice și unul dintre fondatorii școlii scriitoricești a realismului socialist, cum trăiau confrații lor din Vest. Când Gorki i-a răspuns că trăiau în vile, Stalin a comandat Peredelkino. Legendă sau nu, scriitorii constituiau o castă privilegiată. Erau organizați în Uniunea scriitorilor sovietici, cu aproape patru mii de membri și erau răsfățați cu excese de neimaginat pentru cetățenii sovietici obișnuiți, care locuiau adesea în spații minuscule și sufereau stând la cozi pentru bunurile de strictă necesitate. „Cuprinderea scriitorilor într-un cocon de confort, înconjurarea lor cu o rețea de spioni“, așa descria Ciukovski sistemul.
Romanele, piesele de teatru și poemele erau privite ca instrumente fundamentale ale propagandei care ar ajuta la conducerea maselor către socialism. Stalin se aștepta ca acești autori să producă opere de ficțiune sau poetice, care să celebreze statul comunist, având ca tematică progresele extraordinare din fabrici și de pe câmpii. În 1932, în timpul unei întâlniri a scriitorilor la casa lui Gorki, Stalin a lansat noua literatură cu un toast: „Producerea sufletelor este mai importantă decât producerea tancurilor… Aici, cineva a spus că un scriitor nu trebuie să stea înțepenit, un scriitor trebuie să cunoască viața unei țări. Și este corect. Omul este remodelat de viață. Dar și voi veți ajuta la remodelarea sufletului său. Acest lucru este important, această producție a sufletelor. Și pentru asta ridic paharul în cinstea voastră, scriitori, inginerii sufletului omenesc.“
După ce ieșiră din gară, D’Angelo și Vladimirski trecură pe lângă reședința de vară, înconjurată de ziduri, a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse. Trecură peste un pârâu de lângă cimitir și traversară străzi care erau încă puțin noroioase, înainte de a coti pe strada Pavlenko, ulița îngustă de la marginea satului, unde locuia Pasternak. D’Angelo nu prea știa la ce să se aștepte. Din cercetările lui, știa că Pasternak era considerat un poet extrem de talentat și era apreciat de literații din Vest drept cineva cu o strălucire aparte în lumea încețoșată a literaturii sovietice. Dar D’Angelo nu citise, de fapt, nimic scris de el. În nomenclatura sovietică, recunoașterea talentului lui Pasternak era temperată de dubiile legate de devotamentul fuseseră publicate. Își câștigase traiul ca traducător de literatură străină, devenind unul dintre primii traducători ruși ai pieselor lui Shakespeare și al lui Faust de Goethe.
Dașa lui Pasternak, răsărind dintre șirurile de brazi și mesteceni, cu o culoare maro de ciocolată, era o clădire cu două niveluri, cu bovindouri și verandă; anumitor vizitatori le amintea de o casă americană cu cadru din lemn. Când D’Angelo ajunse la poartă, scriitorul de șaizeci de ani, încălțat cu cizme Wellington și cu pantaloni și haină țesute în casă, lucra în grădina din față, unde familia cultivase un petic de pământ cu legume, printre pomi fructiferi, tufișuri și flori.
Pasternak era un bărbat cu un fizic impresionant, deosebit de tineresc, cu o față lungă ce părea sculptată în piatră, cu buze pline, senzuale și cu ochi căprui, vioi. Poeta Marina Țvetaeva spunea că arată ca un arab și calul său. Un vizitator la Peredelkino observa că în anumite momente făcea pauze, ca pentru a observa impactul pe care îl are „figura sa extraordinară… închizând pe jumătate ochii săi căprui, pieziși, aplecând capul într-o parte, reminiscență a unui cal nărăvaș“.
Pasternak își întâmpină vizitatorii cu strângeri de mână ferme. Zâmbetul lui era exuberant, aproape copilăresc. Pasternak se bucura de compania străinilor, o plăcere deosebită dat fiind că Uniunea Sovietică abia începuse să se deschidă către străini, după moartea lui Stalin din 1953. Un alt vizitator vestic la Peredelkino, în vara aceea, profesorul Isaiah Berlin, de la Oxford, spunea că experiența de a conversa cu scriitorii de acolo fusese „ca discuția cu victimele unui naufragiu pe o insulă pustie, rupte de civilizație de zeci de ani – tot ceea ce auzeau receptau ca nou, emoționant și încântător“. Cei trei bărbați se așezară afară, pe două bănci de lemn poziționate în grădină, iar Pasternak se amuză la numele de familie al lui Sergio, spunându-l cu vocea lui joasă, monotonă, cu un ușor timbru nazal. Îl întrebă despre originile numelui. Bizantin, spuse D’Angelo, dar foarte răspândit în Italia. Poetul vorbi îndelung despre singura sa călătorie în Italia, pe când avea douăzeci și doi de ani și era student la Filozofie la universitatea din Marburg din Germania, în vara anului 1912. Călătorind într-un vagon de clasa a patra, vizitase Veneția și Florența, dar rămăsese fără bani înainte să poată ajunge la Roma. Scrisese memorabil despre Italia, într-o schiță autobiografică, incluzând o jumătate de zi somnoroasă în Milano, imediat după sosirea sa. Își amintea că se apropiase de catedrala orașului, privind-o din diferite unghiuri – pe măsură ce venea tot mai aproape, „asemenea unui ghețar care se topește, creștea iarși iar în albastrul adânc, perpendicular, al căldurii de august și păreasă se hrănească cu apă și gheață din nenumăratele cafenele din Milano. Când, în cele din urmă, o platformă îngustă m-a plasat la picioarele sale și mi-am ridicat capul, a alunecat peste mine cu întreg murmurul coral al stâlpilor și turlelor sale, ca un dop de zăpadă prin îmbinarea unei conducte de drenaj“. Patruzeci și cinci de ani mai târziu, Pasternak avea să fie legat de Milano. La foarte mică distanță de catedrală, prin arcadele acoperite cu sticlă ale galeriei Vittorio Emanuele II și dincolo de La Scala, se afla Via Andegari. La numărul 6 se afla biroul lui Feltrinelli, omul care va sfida Uniunea Sovietică și va publica pentru prima dată Doctor Jivago.
Conversațiile cu Pasternak puteau deveni monologuri. Odată stârnit, putea vorbi în fraze lungi, aparent haotice, de un entuziasm timid, cuvintele și ideile repezindu-se în față, înainte să-ți atragă atenția asupra unui punct de vedere original. Isaiah Berlin spunea:
„El vorbea întotdeauna în felul său particular, plin de vitalitate și de avânturile unui geniu imaginativ“. D’Angelo era captivat, fericit să asculte, când Pasternak se scuză pentru vorbărie și îi întrebă pe vizitatorii săi pentru ce doreau să-l vadă.
Sursa: Editura RAO

Recenzii și prezentări cărți Editura Rao

About Author

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: