Ajută-mă să nu dispar de Petronela Rotar, Editura Herg Benet – recenzie

14

Ajută-mă să nu dispar

Petronela Rotar

Editura Herg Benet

Colecția Radical din 7

Nr. de pagini: 224

An apariție: 2019

Petronela Rotar s-a născut în 1977 la Brașov, unde a trăit pînă acum toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni, are doi copii și o istorie personală zbuciumată pe care a fructificat-o literar într-o parte dintre cărțile ei.
A publicat toate cele șase cărți ale sale la editura Herg Benet. Prima carte, de poezie, “O să mă știi de undeva”, a fost publicată în 2014, iar pînă acum s-a vîndut în multe mii de exemplare, devenind singurul bestseller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan.
Au urmat cartea de proză scurtă “Alive”, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, “Efectul pervers”, în 2015. În 2016, a apărut “Sfîrșitul nopții”, o colecție de 19 povestiri scurte, care a cîștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site.
În 2017, apare “Orbi”, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar cîteva săptămîni bestseller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizîndu-se înainte de lansarea oficială. În 2018, autoarea a semnat cu casa de producție Libra Films pentru ecranizarea romanului. În 2018, Petronela Rotar publică “Privind înăuntru”, care devine la fel de repede bestseller și primește distincția Cartea anului, la Premiile Culturale ale Consorțiului Corona Brașov.
În prezent, Petronela Rotar se află în formare ca psiholog și psihoterapeut.
În noaptea aceea, în acea primă noapte, m-a strîns în brațe spasmodic. Eram ca două ființe care se îneacă și se agață una de cealaltă ca să se salveze. Trebuie că asta făceam, fiecare avea nevoie de celălalt ca să nu cadă în propriul hău și să dispară. Ajută-mă să nu dispar. În mintea mea se făcuse întuneric, un întuneric bun și nu-mi mai era frică de el. Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămînem treji, pînă la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia să alunecăm în somn, nu trebuia să adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, cînd noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un leș cald?

Ajută-mă să nu dispar” este prima mea întâlnire cu scrierile Petronelei Rotar. Consider că ficțiunea are rolul ei aparte în lărgirea orizonturilor cititorului. Dacă în non-ficțiune autorul împărtășește în mod direct experiențe și concluzii, eventual adresând sfaturi într-o manieră mult mai lipsită de echivoc, în cadrul ficțiunii el setează un cadru de desfășurare a acțiunii și o serie de personaje care să permită nu numai transmiterea unui mesaj, dar și interacțiunea cititorului cu tipologii și situații pe care nu le-a mai întâlnit poate, sau pe care nu le-a înțeles, în cazul unui contact anterior. Totodată, cititorul are posibilitatea de a-și extrage propriile concluzii sau lecții din respectivul scenariu, adus la viață de către autor.
Într-un astfel de cadru, tipurile de caracter întâlnite pot fi dintre cele mai diverse, întocmai ca și situațiile de viață prezentate.
Personajul central al romanului este o corporatistă pe nume Mira, care în copilărie a suferit două evenimente de importanță majoră, care și-au pus pecetea asupra întregii ei existente: moartea într-un incendiu a ambilor părinți și abuzul sexual exercitat ulterior asupra sa de către soțul mătușii indiferente care o crescuse după acest moment tragic.
Mira reușește să înfrunte aceste calamități ale copilăriei întâi prin intermediul artei, în adolescență, apoi printr-o carapace pe care și-o construiește în jurul propriei ființe, menită să îi ascundă miezul vulnerabil de atacuri, în special cele venite din direcția bărbaților.
Abia în jurul vârstei de 30 de ani reușește Mira să se deschidă prima oară în fața unui bărbat – unul cu zece ani mai mare, însurat, CEO.  Autoarea aduce la viață povestea din perspectiva ambilor participanți, ceea ce oferă experienței relatării un plus comparativ. Putem astfel avea acces atât la gândurile și senzațiile Mirei, cât și la ale lui Savin, reușind astfel să observăm diferențele notabile între cei doi. Mira investește mult sentiment și speranță în această primă șansă la dragoste, fiind la un pas de colaps atunci când relația eșuează, în timp ce entuziasmul lui Savin este doar bazat pe împrejurări.
Se pune accentul inclusiv pe legătura dintre minte și corp, dezgustul pe care Mira îl simte de ani de zile pentru părțile ei intime, pângărite de unchiul pervers, somatizându-se sub aspectul unei boli grave.
Zece ani mai târziu, Mira are o nouă șansă la dragoste, în persoana lui Ștefan. Paradoxal, alegerea ei este una cu aceleași complicații precum cea anterioară: un bărbat cu obligații, ba chiar cu unele coincidențe care pot evidenția nu atât rolul destinului în alegerea făcută, cât înscrierea pe anumite coordonate, pe anumite tipare.
Dacă avem o porțiune scrisă din punctul de vedere al Mirei, după cum spuneam, remarcăm și una scrisă din perspectiva lui Savin, sub formă de confesiune către fratele său, Anton. Nu voi dezvălui ce anume i-a rezervat soarta lui Savin, veți descoperi singuri lecturând romanul, însă este clar că s-a dorit această perspectivă dublă, care devine inutilă în cazul celui de-al treilea protagonist, Ștefan, privit de această dată strict prin obiectivul Mirei.
Cele trei personaje au în comun un fel de fatalitate, de pasivitate. Sunt intenși, dar se dau bătuți cumva încă de la început. Dacă în cazul Mirei putem găsi o motivație în traumele copilăriei, suprapunând acestora o fire deosebit de sensibilă, în cazul bărbaților este un aspect care dă de gândit. Mira simte o nevoie teribilă de a fi acceptată, contopită cu celălalt până la extrem, ceea ce se va evidenția mai acut în cazul relației cu Ștefan, prin prisma jocurilor erotice practicate de cei doi.
Putem cumva înțelege maniera în care simt diverși oameni comuniunea cu celălalt; ceea ce pentru unii se petrece printr-un simplu schimb de priviri sau un gest discret, pentru alții poate necesita o adevărată desfășurare de forțe, de unire a umorilor de tot felul, de transpunere emoțională într-un plan carnal, opusul sublimării acestor energii într-o zonă a mentalului. Aceeași intensitate manifestată în mod foarte diferit.
Ceea ce atrage atenția însă este lipsa de asumare a protagoniștilor: dacă Mira alege pentru a doua oară un bărbat cu obligații, neîndrăznind să acceadă la unul care să i se dedice complet, cei doi iubiți ai ei, ambii însurați, ambii tați, nu au maturitatea sau curajul de a alege între soție și amantă, folosind drept pretext copilul. Preferă să alerge după o libertate iluzorie și prost înțeleasă, acea criză a bărbatului de vârstă mijlocie, să refuleze în exteriorul relației oficiale și să se victimizeze inutil. Este povestea cuplurilor pe care nu îi mai leagă nimic în afară de copii, dar continuă să trăiască o relație de fațadă, mai degrabă nevrând să recunoască în fața lumii că au eșuat în alegerea lor.
Mira, neputându-se regăsi pe sine, se validează prin intermediul acestor doi bărbați, diferiți din punct de vedere al temperamentului și al stilului, dar atât de similari ca tipar și caracter, inclusiv ca mod de acțiune.
Personajul pleacă de la premisa de a se mulțumi cu puțin, de a depune armele, dar totuși suferă când lucrurile merg pe această cale. Natura umană?
„Ajută-mă să nu dispar” este o carte care îndeamnă la reflecții, care ne încurajează să descoperim povești de viață multiple și reacții care pot fi foarte străine propriei noastre viziuni asupra lucrurilor. Așa cum o arată, titlul este un strigăt disperat de ajutor, o nevoie imensă de afecțiune. Uneori, pare că acest strigăt se lovește de pereți, intervenind mai degrabă ecoul, în locul unui răspuns concret.
Concluzia mea este că vindecarea dinspre exterior spre interior este una superficială, care duce, mai devreme sau mai târziu, la redeschiderea vechilor răni sau chiar la apariția unora noi. Orice vindecare de durată trebuie să pornească întâi din interior. Fiecare poate extrage propria concluzie din rândurile cărții.
Coperta este foarte expresivă, am apreciat spațierea aerisită, care permite parcurgerea lejeră a romanului. Un stil de scriere cursiv, plăcut, cu aer de confesiune.
Dacă vă intrigă zona vastă reprezentată de psihicul omenesc, vă invit să explorați acest roman.
„Mi-l aminteam pe Savin, cel din urmă cu zece ani, vorbind despre nevasta scorpie, despre felul în care, în fiecare vară, după fiecare concediu (concediile păreau să fie piatra de hotar în cuplurile de felul ăsta, locul unde eșuau, siliți să se suporte 24 de ore din 24, fără posibilitatea de a evada), ea decidea să divorțeze, iar el lupta să nu o lase să facă asta, pentru Mihnea. De dragul lui Mihnea, așa spunea. Să crească Mihnea cu mamă și tată. De parcă dacă s-ar fi despărțit, în loc să se chinuie unul pe celălalt, unul dintre ei ar fi dispărut, s-ar fi disipat, iar Mihnea ar fi crescut cu un singur părinte.”
„Săptămînile de grație în care ne-am iubit fără să ne rănim. Fugile noastre unul către celălalt, ca să ne întîlnim la jumătate de drum. Nopțile de dragoste umedă, istovitoare, fără capăt. Zilele smulse serviciului meu și familiei lui, petrecute în cabane calde, sfîrșiți de iubire și dorință, în timp ce iarna se asprea tot mai tare în jurul nostru, iar dragostea și promisiunile lui se strîngeau în jurul meu ca un laț. Să nu mă minți. Să nu mă amăgești. O să-mi crape inima de durere, o să vezi. Nu te mint. Nu te amăgesc. O să am mereu grijă de inima ta. Hai să fugim undeva și să ne tatuăm amîndoi never hurt. Sau ceva de genul ăsta, gîndește-te tu și desenează ceva potrivit, că tu ești artista. Să jurăm că nu o să ne rănim, nu o să ne jignim. Never offend.”

Cartea ”Ajută-mă să nu dispar” de Petronela Rotar poate fi comandată pe hergbenet.ro, elefant.ro, libris.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

 

About Author

14 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Nu am citit nimic de această autoare dar am auzit că poveștile ei sunt realiste din care poți trage niște concluzii /învățăminte.

    Mulțumesc pentru recomandare! O recenzie ispititoare!

Spune-ți părerea!