Amantul japonez de Isabel Allende, Editura Humanitas – recenzie

Amantul japonez

(El amante japonẻz – 2017)

Isabel Allende

Editura Humanitas

Colecţia: Seria de autor Isabel Allende

An apariție: 2015

Nr. pagini: 296

Traducător: Cornelia Radulescu

Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salavador Allende, s-a născut pe 2 august 1942, la Lima, în Peru. Îsi petrece copilăria în Peru, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani şi lucrează ca ziaristă. În 1982 apare primul ei roman “Casa spiritelor”, care se bucură de un mare succes, devenind în scurt timp un bestseller internaţional. De alungul timpului a publicat mai multe romane, printre care: “Despre dragoste şi ură” (1984), “Eva Luna” (1987), “Paula” (1994), “Ines a sufletului meu” (2006).

 Este implicată în multe proiecte, a avut o scurtă apariție în serialul „Jane the Virgin” și conduce Fundația „Isabel Allende” înființată în memoria fiicei sale, decedată în urma unei boli cumplite. Este o persoană deschisă, activă din multe puncte de vedere și își acceptă soarta cu seninătate. Într-un interviu, Isabell Allende spunea: „Secretul unei vieți bine trăite este să nu-ți fie frică de suferință.”

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeași atenție pentru amănuntul istoric și profundă înțelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respirație, fiind totodată un omagiu emoționant adus sufletului omenesc și stăruinței în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări. În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de nouă ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viață, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre batranele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânăra îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.

„Romanul Amantul japonez este animat de acelaşi spirit efervescent care a făcut-o cunoscută pe Isabel Allende în întreaga lume. Un roman pe care e o plăcere să-l recomanzi.“ – The Washington Post

„Allende este o mare povestitoare, cu o inteligență extraordinară și un ochi lucid îndreptat asupra schimbărilor care au loc în societate. Amantul japonez e un basm pentru adulți, unul irezistibil însă.“ – Associated Press

„Romanul Amantul japonez traversează 70 de ani din istoria tumultuoasă a lumii, mesajul lui de profunzime fiind că dragostea, sub toate formele ei, trece peste orice obstacol și încolțește oriunde.“  –People Magazine

„Monumental. O poveste care se desfășoară pe mai multe generații, despre soartă, război și puterea dragostei.” – Harper’s Bazaar

Până în acest moment nu citisem nimic de Isabel Allende, prin urmare nu știam la ce să mă aștept în ceea ce privește stilul de scriere. Amantul japonez este prima carte a autoarei care mi-a atras atenția cu ceva timp în urmă și cred cu tărie că, acum, a fost momentul potrivit pentru ea. Este o frumoasă poveste de dragoste pe care autoarea reușește să ne-o prezinte, îmbinând, într-un mod senzațional, stilul clasic cu cel contemporan, jonglând, elegant, între trecut și prezent. Ne delectăm de fapt cu două povești de dragoste, două povești de viață, diferite și totuși atât de asemănătoare.

Facem cunoștință cu Alma Belasco, o femeie în vârstă, trecută de șaptezeci de ani, excentrică din fire, cazată la Căminul de bătrâni – Lark House – și Irina Bazili, o tânără din Republica Moldova, angajată a căminului de bătrâni dar și asistenta personală a Almei. Cele doua femei ajung să se aprecieze și să se respecte reciproc în ciuda diferențelor sociale dintre ele. Una aparține unei lumi rafinate, plină de splendoare, bogăție și opulență iar cealaltă are o existență marcată de sărăcie, mizerie și abuzuri. Dar amândouă ascund un trecut zbuciumat, plin de durere, dezamăgiri și deziluzii.

Din dorința de a-și ajuta nepotul favorit, Seth – îndrăgostit de Irina din momentul în care o întâlnise -, să publice o carte despre familia Belasco, Alma acceptă să își spună povestea, în condițiile impuse de ea, fără a dezvălui secretul tulburător pe care îl păstrează și care i-a măcinat sufletul ani de zile.

Ca să scape de curiozitatea Irinei și a lui Seth, Alma Belasco s-a pornit să evoce, cu luciditatea și acuratețea cu care păstrăm în memorie clipele esențiale, ziua în care îl cunoscuse pe Ichimei Fukuda, după care a continuat treptat istoria propriei sale vieți. Se întâmplase în superba grădină a conacului de la Sea Cliff, în primăvara anului 1939.

Din acest moment autoarea „ne plimbă” când în SUA, când în Europa, chiar și în Țara Soarelui Răsare, ne duce în trecut ca apoi să ajungem în prezent. Deși ar părea greu de urmărit firul poveștii, nu se întâmplă, ba mai mult, acest aspect face ca lectura să fie mai captivantă și ne ajută să înțelegem mai bine acțiunea, personajele și poveștile lor.

În anul 1939, când situația politică din Polonia era tulbure, Alma, născută Mendel, pe atunci o copilă de  8 ani, este trimisă de părinți să trăiască în San Francisco alături de familia Belasco, unchiul și mătușa de existența cărora nu știuse nimic până atunci. Odată ajunsă în SUA, viața Almei va pendula între singurătate, tristețe, durere dar și mărire, bogăție, iubiri și pasiuni nestăvilite.

Despărțită de părinți și frate, singură și înfricoșată, va fi nevoită să învețe să conviețuiască, alături de rudele din America, într-un mediu nou, străin și diferit față de ceea ce ea era obișnuită, deși situația financiară era una strălucită.

Pe atunci era doar o fetiţă fără poftă de mâncare, tăcea cât era ziua de lungă, iar noaptea plângea ascunsă într-un dulap cu trei uşi din camera pe care i-o pregătiseră unchii ei, o adevărată simfonie albastră: albastre erau perdelele, albastre vălurile patului cu baldachin, albastre covorul belgian, păsărelele de pe tapetul pereţilor şi reproducerile după Renoir în rame aurite; albastră era priveliştea pe care o vedea de la geam — cer şi mare asta când se risipea ceaţa. Alma Mendel plângea pentru tot ce pierduse definitiv, deşi unchiul şi mătuşa îi repetau întruna că despărţirea de părinţi şi de fratele ei era doar vremelnică; un copil mai puţin intuitiv decât ea i-ar fi crezut.

Va locui la Sea Cliff, un conac impunător, se va împrieteni, treptat, cu Nathaniel, vărul ei, dar și cu Ichimei Fukuda, fiul grădinarului familiei Belasco. Din acest moment cei doi îi vor marca existența, față de fiecare purtând o dragoste imensă, admirație și respect. Cu Nathaniel va trăi o iubire liniștită, va duce o viață plină de farmec și eleganță și va avea o căsnicie trainică, iar cu Ichimei va trăi o iubire intensă, furtunoasă și pasională dar imposibilă.

La opt ani se îndrăgostise de Ichimei cu intensitatea iubirilor din copilărie, iar de Nathaniel, cu dragostea senină pe care o ai la maturitate. În inima ei, amândoi aveau funcții diferite și erau la fel de indispensabili. Pe primul îl iubise intens, trebuia să –l vadă tot timpul, să o steargă împreună în grădina de la Sea Cliff, care se întindea până la plajă și era plină de ascunzători extraordinare în care să-și descopere împreună limbajul infailibil al mângâierilor.

Cu Nathaniel nu se punea problema să se ascundă prin grădină. Pe el îl iubea altfel și era convinsă că îl cunoștea ca nimeni altcineva, doar dormiseră împreună tinându-se de mână în același pat în nopțile când o scotea din dulap, era confidentul ei, prietenul ei intim.

Datorită contextului social-politic în care se desfășoară acțiunea, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, cititorul devine martor tăcut la evenimentele tragice ce vor urma. Când Hitler își declară intenția de a-i extermina pe evrei, indiferent de vârstă, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, toate preceptele morale, credința, sunt puse la îndoială.  Asistăm, astfel, neputincioși, la distrugerea și degradarea ființei umane, datorită ambiției unui singur om. Implicit, și părinții Almei devin victime și își vor găsi sfârșitul  într-unul din lagărele de exterminare de la acea vreme în ciuda eforturilor susținute ale rudelor din America pentru a-i salva.

Treptat o însoțim pe Alma în periplul ei prin viață. Îi observăm transformarea din copila tristă și înspăimântată în adolescenta timidă și singuratică iar apoi studenta plină de viață care va avea perioade de răzvrătire unde alcoolul, sexul și drogurile erau ceva normal. Își va găsi, într-un final, vocația și drumul în viață datorită unui bărbat pe care îl adorase cu mult timp înaintea lui Ichimei și Nathaniel. Cine este bărbatul misterios care reapare subit în viața Almei? Care este povestea lui de viață? Rămâne să descoperiți singuri citind cartea.

Din acest moment Alma devine o femeie sigură pe ea, categorică și tranșantă, care își acceptă condiția socială fără remușcări bucurându-se de iubirea lui Nathaniel, a unchiului și a mătușii ca pe ceva firesc dar care știe, undeva în adâncul sufletului, ca ceva îi lipsește. În realitate, Ichimei este cel care îi bântuie visele pentru că doar el este cel care îi trezește simțurile înăbușite, ani în șir, de când avea 10 ani.

Atacul de la Pearl Harbour din decembrie 1941 a dus la apariția rasismului și a urii față de cei „gălbejiți”, la arestări și razii fără motive întemeiate, la evacuarea a sute de familii de japonezi, printre care și familia lui Ichimei. În ciuda eforturilor lui Isaac Belasco de a-l salva pe Takao Fukuda –  față de care avea un respect deosebit – și familia acestuia  de la distrugere, inevitabilul se produce, li se confiscă bunurile, după care vor fi evacuați alături de alte zeci de mii de familii iar în final „cazați” în lagărul de la Topaz.

În august, fuseseră strămutați mai bine de o sută douăzeci de mii de bărbați, femei și copii; bătrânii erau scoși din spitale, bebelușii din orfelinate, bolnavii mintali din balamuc; cu toții au fost internați  în zece lagăre de concentrare organizate în zone izolate din interior, în vreme ce în orașe rămăseseră cartiere-fantomă cu străzi și case pustii.

Topaz la o mie patru sute de metri altitudine, era o aglomerare oribilă de construcții scunde și identice, ca o bază militară improvizată, împrejmuită cu sârmă ghimpată, cu tunuri de control și soldați înarmați, situate într-un loc arid și pustiu, bătut de vânturi și vârtejuri de praf… Nu vedeai un pom, o tufă, nimic verde nicăieri. Doar șiruri de barăci cât vedeai cu ochii, până la orizont.

Despărțiți fără voia lor, Alma și Ichimei își vor duce existența separat, comunicând doar prin intermediul scrisorilor dar și acestea, de cele mai multe ori cenzurate iar, ulterior, cu ajutorul desenelor lui Ichimei.

Desenele lui treceau acum de cenzură, iar Alma afla de toate amănuntele vieții de la Topaz de parcă s-ar fi uitat la niște poze.

Din păcate, cu timpul, scrisorile dintre ei și desenele se răresc, apoi încetează brusc, urmând ani de singurătate, frământări și întrebări fără răspuns pentru Alma. Ce s-a întâmplat cu familia Fukuda în anii care vor urma? Ce îl determină pe Ichimei să reapară în viața Almei după mai bine de zece ani de absență și tăcere? În ce condiții destinele familiilor Fukuda și Belasco se împletesc? Întrebări care își vor găsi răspunsurile în trecut, origini și tradiții de mult apuse dar nicicând uitate.

În anii care vor urma, Alma realizează că o posibilă relație sau căsătorie cu Ichimei ar fi fost imposibilă datorită diferențelor sociale dintre ei, datorită prejudecăților rasiale dar și datorită fricii  ei de sărăcie așa cum, de multe ori, însuși Nathaniel o avertizase. Pentru o scurtă perioadă, după apariția bruscă a lui Ichimei în viața lor, cei doi își vor trăi iubirea cu patos și ardoare dar în mod clandestin fără a se gândi la viitor sau la consecințe.

Din păcate, destinul este crud și nemilos pentru fiecare în parte, în mod diferit, drumurile lor despărțindu-se pentru mulți ani, fără să știe nici unul nici celălalt ce le rezervă viața.  Pentru Ichimei despărțirea este atât de dureroasă încât o percepe ca pe o trădare din partea Almei, motiv pentru care pleacă în Japonia. Pentru Alma, despărțirea este o eliberare dar și o „încătușare” a sentimentelor, a dorințelor. Din acel moment sentimentul de vinovăție n-o va părăsi niciodată știind  că este singura care ar fi putut schimba destinele celor doi barbați – Ichimei și Nathaniel – dar și al ei.

Urmează căsătoria cu Nathaniel, o surpiză pentru toată lumea dar și o bucurie. Va deveni celebră datorită hobby-ului ei, va călători în lumea întreagă, va deveni mamă, iar căsnicia ei va fi una liniștită și frumoasă. Deși este apreciată, respectată și adorată, niciodată sufletul nu-i va fi liniștit. Până la sfârșit, viața ei va pendula între cele doua iubiri, una curată și posibilă – cea pentru soț –  și una pătimașă, dar ascunsă – cea pentru Ichimei.

De ce Alma se desparte brusc de Ichimei și acceptă căsătoria cu Nathaniel? De ce acesta se sacrifică știind că Alma nu îl va iubi niciodată cu aceeași ardoare ca pe celălalt? Cum de căsătoria lor va fi una fără probleme? Sunt întrebări grele iar răspunsurile vor dezvălui secrete bine ascunse ale unei femei care nu s-a dat bătută în fața sorții și a luat de la viață tot ce i-a oferit: zile frumoase, durere, tristețe, prietenie dar mai ales iubire. Acesta este și mesajul pe care îl transmite, subtil, Irinei, intuind că aceasta se luptă cu demonii trecutului și poartă în suflet o durere și teamă ce nu o lasă să își trăiască viața.

În tot acest periplu de întâmplări din viața Almei, din când în când aflăm câte ceva despre Irina, despre copilăria ei trăită în sărăcie, dar fericită, alături de bunicii – Costea și Petruța – pe care îi va părăsi, cu regret, când va pleca în America, la mama ei, o femeie cu un caracter îndoielnic, căzută în patima alcoolului și a drogurilor. Pleacă la drum cu tristețe, știind că lasă în urma cele mai dragi ființe, dar și cu speranța că alături de Radmila va începe o nouă viață departe de sărăcie și mizerie. Din păcate, va avea parte de suferință, singurătate, va suporta umilințe dar mai ales abuzuri din partea celor care ar fi trebuit să o protejeze: mama și tatăl vitreg.

Cum va reuși să scape din ghearele acestui monstru și cine o va salva? Care va fi soarta ei din clipa în care este despărțită de mamă și până în momentul angajării la căminul de bătrâni? De ce refuză iubirea lui Seth deși simte ceva față de el? Citiți cartea și veți afla. Cert este că povestea Almei va avea un impact deosebit asupra Irinei, o va face să își accepte soarta, să ierte, dar mai ales să privească înainte cu incredere. În nici un moment, Seth, nepotul Almei, nu o va părăsi, ba mai mult va lua atitudine, cu curaj, și o va pune în fața unei alegeri.

 – Ai avut timp să suferi, acum e timpul să te faci bine și să ierți.

– Sa iert?

– Dacă n-o faci, ranchiuna o să te distrugă. Aproape toate rănile se vindecă prin iubire, Irina. Trebuie să te iubești pe tine însăți și să mă iubești și pe mine. De acord?

N-o să mă rog de tine dar te previn că pot să renunț cu totul și să dispar din viața ta. Tu știi ce simt pentru tine, chiar și bunică-mea a observat, sare în ochi.

Cum va reuși Irina să-și depășească traumele și să înceapă o relație cu Seth dar, mai ales, cine o va ajuta, pe lângă Alma, vă las să descoperiți singuri.

Poveștile de viață ale Almei și Irinei se întrepătrund nu doar datorită traumelor suferite, dar și prin prisma anumitor persoane din jur care își vor dovedi prietenia, de la început până la sfârșit, așa cum sunt doctorița Cathy și Lenny Beal. Cathy este prezentul, omul care aduce alinare bătrânilor de la căminul de bătrâni, deși soarta ei a fost una tristă, iar Lenny reprezintă trecutul Almei, prietenul pe care l-a avut mult mai târziu.

– Am avut o prietenie rară, a spus Alma.

– O dată m-a rugat să te iau de nevastă după ce vei rămâne văduvă. Nu voia să te las singură și fără apărare.

– Genială idee! Și de ce n-ai făcut-o Lenny? Am fi fost un cuplu minunat, ne-am fi ținut spatele unul altuia, așa cum am făcut cu el.

Finalul cărții este foarte emoționant. Te copleșește, te dărâmă sufletește dar nu ai schimba nimic. La final, realizezi că viața este scurtă și merită trăită orice ți-ar oferi. Zilele frumoase îți aduc fericirea, cele triste te fac mai puternic. Fericirea stă de cele mai multe ori în simplitate, în frumos, indiferent ce este acesta. Nimic nu este întâmplător. Existăm, trăim, iubim, cu un scop anume.

Începem să îmbătrânim din clipa nașterii, ne schimbăm zi după zi, viața e o curgere continuă. Evoluăm. Singura deosebire este că acum suntem ceva mai aproape de moarte. Și ce e rău în asta? Dragostea și prietenia nu îmbătrânesc.

Amantul japonez se citește cu sufletul, în liniște, simțind, trăind iar la final, zâmbind. Așa că, tu cititorule, închide telefonul, televizorul, ia-ți ceașca de cafea lângă tine și savurează IUBIREA.

Cartea Amantul japonez de Isabel Allende poate fi comandată de pe librăria Librex

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas