Delicatese Literare
Recenzii

Anatomie. O poveste de iubire, de Dana Schwartz, Editura Trei – recenzie

Anatomie. O poveste de iubire

(Anatomy: A Love Story – 2022)

Dana Schwartz

Editura Trei

An apariție: 2022

Nr. de pagini: 352

Traducere de: Mihaela Apetrei

Bestseller New York Times și USA Today

Dana Schwartz este scenaristă de televiziune și fondatoarea podcastului cu temă istorică Noble Blood. Ca jurnalist și critic, Schwartz a scris pentru Entertainment Weekly, Marie Claire, Glamour, GQ, Cosmopolitan, Vanity Fair și alte publicații. Trăiește în Los Angeles împreună cu logodnicul ei și pisicile lor, Eddie și Beetlejuice. A mai scris și: Choose Your Own Disaster și The White Man’s Guide to White Male Writers of the Western Canon

Hazel Sinnett este o tânără aristocrată mai dornică să devină chirurg decât să se mărite.

Jack Currer este un recuperator de cadavre care încearcă să supraviețuiască într-un oraș unde e foarte ușor să mori.

Cei doi se întâlnesc întâmplător în Edinburgh, însă Hazel își dă seama de importanța întâlnirii abia după ce e dată afară de la cursurile renumitului doctor Beecham, pentru simplul motiv că e femeie…

O poveste gotică plină de mister, intrigă și romantism.

„O carte care m-a cucerit! Scoția anilor 1800. Povestea unei tinere ambițioase care învață de una singură pentru a deveni chirurg, o meserie de neconceput pentru o femeie. Hazel se luptă împotriva prejudecăților și a constrângerilor sociale pentru a-și realiza visul. O să vi se dezvăluie secrete ciudate, o să vă încânte aventurile stranii din care este țesută această ficțiune istorică. Mi-a plăcut fiecare pagină!” – Reese Witherspoon

„Necuviincioasă, inteligentă și isteață, Dana Schwartz e unul dintre cei mai străluciți tineri scriitori din noua generație.” – Neil Gaiman

„Romanul magic al lui Schwartz este în același timp captivant și delicat, iar intriga complexă te prinde, pe măsură ce încerci să dezlegi misterul. Nu ezită nici la caracterizări, nici la acțiune, răspândind indicii cu o mână sigură și atentă. Până la urmă, aceasta este povestea anatomiei inimii omenești.” – Booklist

„Diabolic de încântătoare. O poveste de dragoste, un mystery cu crime și un roman horror, legate la un loc cu fire macabre.” – Maureen Johnson, autoarea seriei Stevie Bell

„Schwartz (…) își plasează povestea feministă sexy printre mormintele din Edinburghul anilor 1800. Așa că, firesc, e o poveste de dragoste.” – Glamour

”Bântuind” după noutăți pe Libris, am remarcat Anatomie. O poveste de iubire, de Dana Achwartz, descoperind astfel un roman surprinzător, incitant și ciudat, dar și inteligent și original!

O carte de ficțiune istorică, condimentată cu vibrații romantice scoțiene și săruturi interzise în cimitir, într-o atmosferă gotică, sumbră, plină de suspans și mister! O combinație grozavă pentru iubitorii de thriller-uri gotice, care adoră eroinele dure, nonconformiste, îndrăznețe și inteligente! E o poveste stranie, care m-a dus cu gândul la o altă carte din același registru, ca să zic așa, și anume ”Devoratoarea de păcate”.

Acțiunea romanului Anatomie. O poveste de iubire ne poartă la începutul anilor 1800 în Scoția, în timpul unei epidemii de febră romană. Oamenii se luptau cu molime, infecții de tot felul, iar femeilor le era imposibil să profeseze ca medici. Obstacolul de netrecut era simplul fapt că erau femei.

Protagonista cărții, Hazel Sinnett, locuiește într-un conac de familie retras, în timp tatăl ei este plecat pe insula Sf. Elena, fiind militar, iar mama ei jelește după fratele ei mai mare, George, mort în timpul epidemiei de febră romană, și, în același timp, își dedică toată atenția și energia rămasă fratelui ei mai mic, Percy, un puști răsfățat și enervant.

Hazel are doar 16 ani, dar este atât de hotărâtă să-și urmeze cariera în medicină, domeniu care o fascinează de-a dreptul, încât se deghizează în bărbat pentru a fi acceptată la cursuri. Pe plan social, fata era un dezastru. Logodită de când se știa cu vărul ei, Bernard, acum un adolescent de aceeași vârstă cu ea, Hazel se străduia din răsputeri să evite evenimentele sociale din lumea bună, balurile, seratele, ceaiurile de după-amiază, plimbările prin parc și alte asemenea. Avea o singură preoupare: studiul medicinei.

Întregul oraș Edinburgh trece prin cele mai solicitante și mai dificile vremuri, pe măsură ce molima a făcut ravagii, ucigând mii de oameni. Citim despre boli, experimente medicale care mai de care mai ”inovatoare” și tratamente neobișnuite, despre prejudecăți și superstiții.

O ocupație horror, dar profitabilă, care exista în acele vremuri, era cea de recuperator de cadavre, pe care le vindeau anatomiștilor și chirurgilor pentru a-și efectua cercetările.

Jack Currer este unul din recuperatorii de cadavre, ce își asuma, în fiecare noapte în care mergea în cimitir, mari riscuri pentru a săpa în proaspetele morminte, în timp ce bărbați periculoși pândesc prin cimitire pentru a-i vâna, dând o notă horror scenelor respective.

Drumurile lui Jack și ale lui Hazel se întrepătrund la un moment dat, deși lumile lor erau tot atât de diferite ca de la cer la pământ, însă pe Hazel exact prin prisma ocupației lui periculoase o interesează Jack, atunci când este dată afară de la cursuri. Voia să studieze și cum putea face asta mai bine decât pe cadavre?

Ambițioasă, plină de viață și nesăbuită, fata se transformă în partenerul lui Jack la mersul în cimitir și săpatul în morminte, cu toate riscurile implicate, căci, în primul rând, aceasta era o infracțiune.

Pe măsură ce simt o atracție reciprocă interzisă și imposibilă, cei doi fac totul pentru a se concentra asupra sarcinilor lor. Dar romantismul poate înflori în cele mai nepotrivite locuri, și chiar nu mi-am închipuit până acum o scenă romantică, noaptea, în cimitir, printre cadavre proaspăt scoate din morminte!

Însă Hazel își asumă riscuri nebunești și nepermise din dorința și ambiția de a fi doctor, rezistând cu greu sentimentelor ei pentru Jack și străduindu-se să facă față presiunii sociale dată de statutul familiei sale. Cum va evolua povestea, vă invit să descoperiți citind Anatomie. O poveste de iubire.

Un subiect original și îndrăzneț, o poveste stranie, tulburătoare, bântuită, întunecată, cu detalii sângeroase, cu un strop de magie și paranormal și cu o răsturnare de situație surprinzătoare la final! Am remarcat și coperta foarte inspirată. Mi-a plăcut, o recomand, a fost o lectură neașteptat de captivantă!

Fragment:
— Grăbește‑te!
— Sap cât pot de repede, Davey.
— Păi, atunci sapă și mai repede.
Era o noapte aproape fără lună, așa că Davey, care ședea în iarba umedă, n‑a avut cum să‑l vadă pe Munro dându‑și ochii peste cap acolo jos, în mormântul la care tocmai săpa. Îi lua mai mult decât de obicei — lopata de lemn pe care reușise s‑o șterpelească din spatele hanului din Farbanks era mai mică decât cea de metal cu care începuse treaba în seara aceea. Dar lopata de lemn făcea mai puțin zgomot, iar asta era important. De când cimitirul Thornhill angajase un străjer să păzească mormintele, era esențial să păstreze liniștea. Deja trei dintre prietenii lor fuseseră ridicați de strajă și nu reușiseră să‑și plătească amenzile. De atunci, Davey nu‑i mai văzuse pe străzi.
Ceva nu era în regulă. Davey nu putea spune exact ce anume, dar în seara asta atmosfera era stranie. Poate era aerul. Fumul unsuros adăstând la joasă înălțime peste Orașul Vechi din Edinburgh fusese dintotdeauna gros, îngreunat de mirosul uleiului folosit la gătit, al tutunului și al combinației toxice de împuțiciune și dejecții umane, care alungase orice urmă de stare de bine spre clădirile noi și arătoase aflate mai la vale și dincolo de Princes Street Gardens. În seara asta nu se simțea nicio adiere.
Davey nu i‑a pomenit lui Munro despre sentimentul straniu care‑l încerca, fiindcă Munro n‑ar fi făcut decât să râdă de el. Ar trebui să‑i simți pe gardienii din schimbul de noapte, nu premonițiile astea ciudate, i‑ar răspunde Munro.
Undeva, în depărtare, Davey vedea o lumânare arzând la fereastra casei parohiale din spatele bisericii. Preotul era încă treaz. Oare ar fi putut zări, de la distanța aceea și prin întunericul des, mișcarea din cimitir? Cel mai probabil nu, dar dacă se hotăra să iasă pentru un rond de noapte?
— Nu poți să te miști un pic mai repede? a șoptit Davey.
În loc de răspuns, s‑a auzit sunetul inconfundabil al lemnului lovind în lemn. Munro dăduse de sicriu. Amândoi băieții și‑au ținut respirația pentru ce urma: Munro a ridicat lopata cât de sus a putut și apoi a coborât‑o cu forță. Davey s‑a strâmbat auzind trosnetul capacului spart. Au așteptat o clipă să audă vreun strigăt sau vreun lătrat de câine, dar nu le‑a ajuns nimic la urechi.
— Aruncă‑mi frânghia, a strigat Munro.
Davey a făcut ce i se ceruse și, în doar câteva clipe, Munro a legat cu pricepere frânghia de gâtul cadavrului.
— Acum trage.
În timp de Davey smucea frânghia, Munro, aflat încă în mormânt, se străduia să scoată cadavrul prin gaura îngustă din capac, apoi să‑l ghideze spre lumea de la suprafață, într‑un soi de naștere ciudată, inversată, a unui trup de dincolo de moarte. Munro a reușit să scoată pantofii mortului în momentul când trupul a părăsit coșciugul, dar Davey era cel care trebuia să îndepărteze hainele și să le arunce înapoi în mormânt. Furtul cadavrelor era ilegal, dar dacă ar fi luat, pe deasupra, și orice obiect aflat în sicriu, ar fi însemnat să comită o infracțiune.
Era cadavrul unei femei, exact așa cum le spusese Jeanette. Fata spiona ca să găsească orice pont i‑ar fi adus, în săptămâna respectivă, o plată bună din partea recuperatorilor de cadavre. Jeanette se strecura pe la înmormântări și stătea destul de aproape încât să se asigure că, oricare ar fi fost mortul, nu‑și permisese peste sicriu o lespede de piatră îndeajuns de scumpă încât să împiedice exact delictul pe care‑l săvârșeau ei acum.
— Fără coșciug metalic și fără familie, spusese Jeanette când se ivise în pragul apartamentului lui Munro din Fleshmarket Close, scărpinându‑se pe gât și rânjind la el de sub claia arămie de păr. Jeanette n‑avea mai mult de paisprezece ani, dar îi lipseau deja mai mulți dinți.
— Sau cel puțin nu i‑a mai rămas mare familie, oricum.
Și coșciugul arată ca o ieftineală. Pin sau ceva de genul ăsta.
— Nu era însărcinată, nu? a întrebat Munro plin de speranță, ridicând din sprâncene. Doctorii abia așteptau să disece trupuri de femei însărcinate, pentru care erau dispuși să plătească dublu. Jeanette a scuturat din cap și a întins mâna după plată.
Imediat după căderea întunericului, Munro și Davey ieșiseră cu roaba, lopețile și frânghia. Davey și‑a ferit privirea și a tras de pe cadavru rochia cenușie fragilă. Chiar și în întuneric a simțit că roșește. Până atunci nu mai dezbrăcase nicio femeie în viață, dar pierduse numărul celor de pe care scosese hainele la o zi după ce fuseseră coborâte în pământ. S‑a uitat în jos, la lespedea pe jumătate ascunsă de țărână și de întuneric: PENELOPE HARKNESS. Îți mulțumesc pentru cele opt guinee, Penelope Harkness, și‑a spus el.
— Aruncă‑le aici, i‑a strigat de jos Munro.
Davey i‑a azvârlit rochia. Imediat ce hainele femeii s‑au întors în sicriul gol, Munro s‑a ridicat din groapă și a urcat pe iarba umedă.
— Am gătat‑o, a zis el, scuturându‑și palmele pline cu pământ. Hai să‑l umplem la loc și să terminăm și cu asta.
Munro n‑a spus‑o, dar și el a simțit ceva ciudat, o rarefiere bizară a aerului, care‑i îngreuna și mai tare respirația. În fereastra casei parohiale nu se mai zărea lumânarea aprinsă.

Cartea Anatomie. O poveste de iubire de Dana Schwartz poate fi comandată de pe libris.ro

8 Comments

Spune-ți părerea!