Angáraka. Vol. 1 – Balanța de Lavinia Călina, Editura Herg Benet, Colecția Cărțile Arven – recenzie

14

Angáraka. Vol. 1: Balanța

Lavinia Călina

Editura Herg Benet

Colecția Cărțile Arven

Data apariției: 2019

Nr. pagini: 312

Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timisoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. A lucrat o perioadă ca editor-imagine/fotogaf, iar în momentul de față locuiește în Marea Britanie.
A publicat seriile “Ultimul avanpost” (4 volume), “Neamul Corbilor” (3 volume) și “Zona Zero” (2 volume), devenind în scurt timp una dintre cele mai îndrăgite scriitoare de literatură fantasy și SF din România.
Au trecut sute de ani de la războiul dintre planetele Terria și Angáraka, fosta sa colonie. Iar rolurile s-au inversat: Angáraka a triumfat și a redus Terria la o simplă sursă de exploatare economică, locul în care se concentrează toată industria sa, iar forța de muncă este subjugată dictatorial pentru prosperitatea societății superioare angárakarienii. Nimeni de acolo, de jos, de pe Terria, nu mai știe cum a fost cândva, de demult, când planeta locuibilă nu era împărțită doar în Est și Vest, când poluarea și radiațiile extreme nu erau partea din ființa lor, când mâncarea exista din belșug și orice om putea spera să trăiască mai mult de 40 de ani…
Însă un grup de rebeli, uniți sub stindardul VEX, nu renunță la năzuința dezrobirii și luptă cu toate mijloacele posibile pentru a elibera Terria. Angáraka trebuie să ardă! Iar atunci când vechii zei nu par să se mai arate în lume și Balanța care decide soarta oamenilor e cea care face toate jocurile, doar speranța mai poate ține aprinsă, în mijlocul unui întuneric covârșitor, lumina din inimile muribunde ale terrienilor.
Balanța, primul volum al noii serii a Laviniei Călina, Angáraka (cuvânt din sanscrită, tradus ca „Planeta Roșie”), ne surprinde cu o poveste SF captivantă și foarte frumos scrisă, o copertă superbă, cu un puternic impact vizual, un subiect inedit și o galerie de personaje extrem de interesante și bine conturate.
Acțiunea cărții se petrece pe Terria, într-un viitor în care planeta este devastată, măcinată de poluare și radiații, ajungând într-un moment în care până și aerul poate ucide. Persoanele care ajung la 40 de ani se pot considera longevive, speranța de viață fiind foarte mică din cauza mediului otrăvit. Durata de viață le e măsurată cu ajutorul unor brățări pe care oamenii sunt obligați să le poarte. Odată ce brățara devine roșie, nu le rămâne decât să-și aștepte sfârșitul și să spere la un trai mai bun într-o altă viață.
Au trecut sute de ani de la războiul dintre cele două planete, în urma căruia Angáraka, fostă colonie a Terriei, a triumfat și a redus Terria la o simplă sursă de exploatare economică, locul în care se concentrează toată industria sa poluantă, iar oamenii de aici au devenit doar o forță de muncă ieftină.
”Nimeni de acolo, de jos, de pe Terria, nu mai știe cum a fost cândva, de demult, când planeta locuibilă nu era împărțită doar în Est și Vest, când poluarea și radiațiile externe nu erau partea din ființa lor, când mâncarea exista din belșug și orice om putea spera să trăiască mai mult de 40 de ani…”
Spre deosebire de Terria, pe Angáraka aerul este curat, oamenii sunt sănătoși, nivelul de trai și speranța de viață sunt ridicate. Cele două populații interacționează prea puțin. Terrienii îi urăsc și îi invidiază pe  angárakarieni, iar aceștia din urmă îi disprețuiesc pe terrieni, considerându-i o societate inferioară. Terrienii pot doar spera să adune suficiente credite angárakariene, în speranța că se vor putea muta pe planeta Angáraka, deși asta e aproape imposibil, iar angárakarienii își trimit trupele de cadeți pentru instrucție pe Terria, aceasta fiind o modalitate în plus de control a populației de aici. Toți cei care nu urmau învățământul sau nu își alegeau o meserie intrau în armată.
”(…) erau prezenți mai mereu peste tot trupele din Angáraka, ca să se asigure că nu lenevim, că nu furăm din depozite, că produsele sunt asamblate corect, că nu băgăm nici măcar un șurub în buzunar și că nici prin gând nu ne trece să profităm de navele de transport și să emigrăm ilegal pe teritoriul lor.
Decorul cărții e foarte bine descris. Partea locuibilă a Terriei e împărțită în Est, Vest, Sud și Zona Neutră. Nordul e singura zonă nelocuită, radiațiile fiind prea mari acolo. În Est și în Vest se ascundeau rebelii, ”toți nebunii ce încă mai sperau ca într-o zi Terria să învingă Angáraka”. Sudul e zona unde se află fabricile și depozitele și unde mii de terrieni își pierd tinerețea și muncesc până la epuizare în speranța că dacă nu ei, atunci copiii lor vor putea strânge creditele necesare pentru a pleca de pe Terria. Zona Neutră e cel mai interesant și pitoresc teritoriu: acolo sunt bișnițarii, băutura, tutunul, drogurile, femeile ușoare, jocurile de noroc și marfa de contrabandă!
Ca în orice orânduire bazată pe exploatare, există însă și oameni care se răzvrătesc împotriva subjugării. Astfel a luat naștere VEX, o grupare de rebeli ce are ca scop să elibereze Terria de sub dominația Angárakăi, distrugând-o pe aceasta din urmă.
Firul poveștii urmărește în principal confruntarea dintre rebelii VEX, conduși de doi lideri puternici -Da’Rion și Vega – și conducătorii de pe Angáraka – Denham și Orion -, însă mie mi s-a părut extrem de interesantă și revelatoare și povestea din primul capitol, din perspectiva lui Samir, un muncitor terrian, fratele Vegăi. Acesta a acceptat, alături de alți câțiva muncitori, o slujbă de câteva zile, bine plătită, dar foarte periculoasă. Prea periculoasă ca să rămână în viață la terminarea ei…
Cei doi lideri VEX – Da’Rion și Vega – sunt căutați de conducătorii angárakarieni – Orion și Denham -, fiind pus  un preț ridicat pe capul fiecăruia dintre aceștia în încercarea de a-i prinde, fiind însă ca o luptă cu morile de vânt… până la un moment dat. Iar mijlocul prin care Orion ajunge să îi dea de urmă lui Da’Rion e de-a dreptul diabolic. Punctul slab, pe care Orion l-a exploatat la maxim, l-au constituit sentimentele de iubire. Ale cui?! Rămâne să descoperiți!
Temele cărții sunt generoase: libertate, dreptate și echitate, încredere, sacrificiu și iubire versus nedreptate, exploatare, subjugare, minciună și trădare.
Universul cărții e construit cu migală și multă atenție la detalii, conturând atât latura economică și socială, dar și cea religioasă. Creatorul sau Protectorul, Balanța și Infernul – cunoscut și ca Judecătorul sau Distrugătorul – sunt cele trei entități/zeități cărora li se închină populația celor două planete.
Cartea este împărțită în treisprezece capitole scrise la persoana întâi, fiecare din perspectiva altui personaj, atât terrieni, cât și angárakarieni, atât pozitive, cât și negative, construind ca un puzzle, piesă cu piesă, poveste cu poveste, imaginea de ansamblu. Nu am rezonat în mod deosebit cu nici unul din personaje, însă povestea fiecăruia în parte m-a captivat și fascinat. E genial modul în care autoarea leagă aceste fire. Avem parte pe parcurs de câteva răsturnări de situație complet neașteptate. Iar ultimul capitol e absolut surprinzător și ridică la cote maxime curiozitatea cititorului.
Un prim volum plin de forță, o poveste spectaculoasă, plină de adrenalină, suspans și mister, a cărei continuare sunt nerăbdătoare să o descopăr și care sper să apară cât mai curând.

Fragment:

Priveam praful din jur cum se ridică. Nu eram capabil să rostesc un singur cuvânt, iar dacă aș fi reușit, cine ar fi fost în stare să-l audă? La câtă gălăgie era în jur din cauza navei de transport, puteam să țip din toți plămânii că nu ar fi sesizat nimeni. Deși aterizase de câteva minute, motoarele navei erau încă în funcțiune și făceau o gălăgie groaznică. (…)
 Când motoarele acelea oribile încetară să se mai audă, ușa principală a navei se deschise și primele persoane își făcură apariția purtând măști de unică folosință pentru a nu inhala praful din jur. Noi nu aveam. Probabil consideraseră că noi suntem obișnuiți deja cu aerul de aici. Auzisem de la mai multe persoane că după ce stai o perioadă mai lungă pe Angáraka îți e greu să te obișnuiești din nou cu aerul greu și poluat de pe Terria, că aici e un miros ciudat. Eu nu l-am sesizat niciodată, asta din cauză că mă născusem și crescusem aici, iar mai mult ca sigur tot aici aveam să și mor.
Nu cunoșteam alt tip de aer, nici nu eram capabil să mi-l imaginez. Cu toate astea, auzisem adeseori trupele de soldați vorbind de așa ceva, chiar și cei care erau azi prezenți pe lângă mine comentaseră acest subiect mai devreme. Nu m-am băgat în seamă cu ei, mi-am ținut părerea pentru mine. Oricum, din cei prezenți singurul pe care îl recunoscusem era Comandantul Denham, pe el îl știam cu toții, el conducea trupele angárakariene de pe Terria, iar cu el un muncitor ca mine n-avea ce discuta, și dacă o făcea își ținea mereu capul plecat și nu îndrăznea să-l privească în ochii. (…)
Dacă comandantul trupelor era obișnuit cu aerul nostru, mirosul, praful și poluarea, nu același lucru îl puteam spune și despre cei care tocmai ieșiseră din acea navă. Cei mai mulți erau cadeți, îi puteai recunoaște chiar dacă nu erau îmbrăcați în uniformă, li se citea entuziasmul  pe față. Era clar că nu doreau să se întoarcă, dar îi obliga sistemul.
Paza și securitate de pe planeta noastră era asigurată de cetățenii de pe Angáraka. Fiecare om, odată ce împlinea 16 ani, putea opta fie să-și continue studiile, fie să-și realizeze stagiul obligatoriu pe Terria. Stagiu ce dura peste 2 ani, căci aveau de realizat 4 perioade de câte șase luni, cu mici pauze de câte 5 săptămâni în care puteau să aleagă: fie mergeau acasă în vacanță, fie munceau voluntar aici. În cei 36 de ani ai mei, nu am cunoscut pe unul care să fi ales a doua variantă.
Din ce am înțeles eu, stagiul era obligatoriu doar pentru cei care nu își alegeau o meserie sau nu continuau școala, nu prea am înțeles eu bine cum e sistemul lor de învățământ. Eu, ca majoritatea celor de aici, nici nu știu să scriu. Adică știu câteva cuvinte pe care le-am tot văzut pe cutii sau pe care m-au învățat superiorii, ca să nu încurc unele materiale, dar nu cât să formulez în scris o propoziție întreagă.
În schimb, cei ce fac parte din trupele venite de pe Angáraka știu, sunt mai inteligenți, cică, decât noi, tocmai de aceea sunt aici ca să ne ofere protecție celor care muncim pentru ei. Pe hârtie totul sună ca un gest frumos, angárakarieni cu inimă de aur veniți să ne asigure nouă bunăstarea, dar realitatea e alta. Nu siguranța noastră îi preocupă, ci bunurile produse de noi.
Văzusem poze din locul acela, materiale promo pe ecranele aflate în stațiile de transport, și auzisem povești despre planeta aceea. Era un adevărat paradis. Și cum se menține un paradis? Simplu, toată industria grea era aici jos, la noi. Aici erau fabricile, depozitele, combinatele, liniile de producție în masă. Toată poluarea rămânea la noi jos, așa își mențineau paradisul. De ce să-și intoxice ei planeta când asta oricum era sortită pieirii și mai bine de jumătate nu mai putea fi locuită?

Cartea Angaraka. Vol. 1 – Balanța de Lavinia Călina poate fi comandată pe hergbenet.ro, libris.ro, carturesti.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, dol.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

Recenzii cărți Lavinia Călina

Recenzii și prezentări cărți autori români

About Author

14 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Faină recenzia! Suscită interesul! Pot doar să îmi închipui cum este cartea . Felicitări!

    Dacă vreodată mă gândesc să abordez acest gen, voi avea în vedere cartea .

    • Multumesc, Mirela! Am vazut ca ai inceput "in forta" anul acesta, ai abordat lecturi din genuri foarte diferite, asa ca, daca vrei ca citesti o carte SF, ti-o recomand pe aceasta calduros!

  2. familiasimionescuyahooro on

    Captivanta recenzie, excelent ai pus in evidenta atmosfera si decorurile povestii!❤Felicitari, Oli, multumesc pentru recomandarea deosebit de interesanta!❤

Spune-ți părerea!