Antologia prozei românești polițiste și de mistere de Michael Haulică – impresii după lectură și alte considerente

Antologia prozei românești polițiste și de mistere

Conform definiției, antologia este o culegere de lucrări reprezentative, alese dintr-unul sau din mai mulți autori ori dintr-una sau din mai multe opere literare. Antologiile au tematici diverse.

Editura Paralela 45 a publicat de curând două antologii: Antologia prozei românești polițiste și de mistere, Antologia prozei românești science-fiction, ambele selecții fiind realizate de Michael Haulică. Ideea este una generoasă: într-un număr relativ mic de pagini, cititorii au ocazia să descopere autori români talentați care au publicat opere în aceste genuri literare. Fiind scurte povestiri, este greu ca acestea să satisfacă toate cerințele pasionaților acestor genuri literare. Sunt mai mult ca un aperitiv, îți deschid pofta de ceva mai mult.

Despre ceea ce vom găsi în Antologia prozei românești polițiste și de mistere ne facem o idee încă din sinopsis:

Literatura mistery & thriller, cum e cunoscută în lumea anglo-saxonă (acoperind în același timp și o arie mai largă de subgenuri), a apărut în România sub forma romanului de mistere la doar două decenii după ce Europa a fost cucerită de Misterele Parisului, de Eugène Sue (Les mystères de Paris, 1842 – 1843) și de Misterele Londrei, de Paul Féval (Les Mystères de Londres, 1844). Probabil influențate de acestea, știută fiind educația francofonă a tinerilor români, în 1862 au apărut două romane: Misterele din București, de I. M. Bujoreanu (1862, două volume) și Misterele Bucureștilor, de George Baronzi (1862 – 1864, trei volume).

Antologia de față surprinde literatura polițistă românească la anul 2018, într-o evoluție dătătoare de speranțe, într-un moment în care tot mai mulți autori își încearcă forțele pe acest teritoriu foarte apreciat de cititorii din toată lumea.

Voi spune în continuare cam ce așteptări am eu de la acest gen.

Nu există o rețetă universal valabilă, dar aproape toate cărțile din genul mystery & thriller combină câteva ingrediente în dozajul potrivit: suspans, acțiune, adrenalină, logică și, câteodată, câte un dram de dragoste. Scriitorii buni știu cum să adauge un ingredient secret, care face diferența și reușește să ridice cartea la un alt nivel, diferențiind-o din mulțime.

Thriller-ul (de la verbul englez to thrill = a da fiori), este un gen artistic întâlnit în literatură, care folosește suspansul, tensiunea și emoția ca elemente principale. Thrillerele stimulează puternic starea de spirit a cititorului, oferindu-i un nivel ridicat de anticipare, așteptări extreme, incertitudine, surpriză, anxietate și / sau teroare. Cărțile din acest gen implicǎ un ritm alert, iar prin acțiune și suspans sunt adevărate generatoare de adrenalină.

Subgenuri comune sunt thrillerele psihologice, thrillerele cu crime – polițiste, thrillerele erotice, thrillere de mister sau thrillerele de spionaj. Thrillerele tind să fie psihologice, amenințătoare, misterioase și uneori implica infracțiuni: spionaj, terorism și conspirație.

Romanul polițist este acel tip roman a cărui intrigă o constituie o anchetă condusă cu metode criminalistice specifice, de un polițist sau de un detectiv privat.

Romanul de mister este un subgen al romanului polițist și uneori al thrillerelor. Acest gen se concentrează de obicei asupra eforturilor detectivului, investigatorului privat sau al detectivului amator pentru a rezolva circumstanțele misterioase ale unei infracțiuni prin intermediul unor indicii, investigații și deduceri logice.

Am îndrăgit genul polițist și de mister încă din adolescență, când am citit majoritatea cărților din colecția ”Enigma”, apărută la Editura Univers înainte de revoluție, pe care aveam norocul să o am în bibliotecă. Atunci l-am descoperit pe Dashiell Hamett, considerat părintele acestui gen în accepțiunea modernă, precum și pe discipolul acestuia, formidabilul Raymond Chandler, care a preluat de la maestrul său tehnica literară, principiul de bază și modul de a gândi al romanului polițist, dându-le o nouă strălucire. Celor care nu au citit-o încă, vă recomand călduros ”Somnul de veci” – o carte care, în momentul publicării sale, a aruncat în aer toate regulile genului. În această carte a apărut pentru prima dată celebrul detectiv Phillip Marlowe – un personaj memorabil, deosebit de perspicace, cinic, rafinat și ironic, care avea să încânte generații întregi de cititori, înflăcărând imaginația multor scenariști de la Hollywood și inspirând peste timp mulți autori ai acestui gen.

Pe lângă cărțile celor doi autori menționați mai sus, mi-au plăcut și recomand câteva cărți din acea colecție (le puteți găsi la anticariate): Am onoarea să vă pun la punct de San-Antonio, Odihnească-se în pace de Philip MacDonald, Ascensor spre eșafod de Noel  Calef, Misterul din camera galbenă de Gaston Leroux, cărțile autorului Georges Simenon – părintele altui personaj celebru, comisarul Maigret, precum și multe altele.

Ulterior, am întâlnit mulți autori care m-au încântat cu operele lor: Agatha Christie, Rodica Ojog Brașoveanu, Arthur Conan Doyle (cine nu a auzit oare de Sherlock Holmes), John Grisham (unul din marii mei favoriți ai genului thriller – …Și vreme e ca să ucizi l-am recitit de curând cu aceeași plăcere ca și prima dată; recomand și ultimul lui roman apărut la noi – Negustorul de manuscrise, în care am găsit și o analiză foarte interesantă a meseriei de scriitor), Guillaume Musso (un mare maestru al răsturnărilor spectaculoase de situație – recomand în special Central Park și Fata din Brooklyn), Dan Brown (recomand în mod deosebit toate cărțile din seria Robert Langdon), Steve Berry, Clive Cussler, Lee Child, Michael Chrichton, James Patterson, Kate Morton, E.O. Chirovici (de care am citit doar Cartea secretelor, dar am în bibliotecă și Cartea oglinzilor, pe care intenționez să o citesc în curând), Adrian Onciu – o surpriză deosebit de plăcută (m-a încântat ultima lui carte apărută – Cu mâinile legate și intenționez să-i descopăr cât mai repede și celelalte cărți publicate până acum).

Multe dintre cărțile acestor autori m-au făcut să exclam la sfârșit ”Uau!”

Dorind ca și alți cititori să se bucure de cărțile care pe mine m-au impresionat, am făcut câteva selecții personale, grupate în Top 10 cărți din genul thriller, Top 10 cărți cu mult mister, Top 10 cărți thriller și de mister care ne-am dori să fie ecranizate.

Cu timpul, pe măsură ce am citit tot mai multe cărți, am început să devin tot mai selectivă și mai pretențioasă. După vreo câteva dezamăgiri, am ajuns la concluzia că viața este prea scurtă, iar timpul meu liber mult prea limitat pentru a-l pierde cu experimente. M-au enervat câteva cărți care mi-au lăsat impresia de parcă un copil s-ar fi jucat cu vorbe mari – intrigă slabă, personaje false, logică cu fisuri, final nesusținut cu argumente. Ca și cum ai arunca pe o tablă de șah patru cai albi, trei nebuni negri și două regine roșii. O imagine spectaculoasă, dar deloc credibilă. La astfel de cărți, la finalul cărții am zis un ”Hmm… Ce să spun! Păcat de timpul pierdut…”

Astfel, am preferat să merg la sigur, citind doar cărți ale autorilor mei preferați și acceptând să citesc autori noi doar dacă m-a convins în mod deosebit sinopsisul cărții sau vreo recenzie sau recomandare.

Totuși, citind prezentarea făcută de prietena mea acestei antologii și încurajată de surprizele foarte plăcute avute în ultima vreme cu cărțile autorilor Adrian Onciu și E.O. Chirovici (care de altfel se și regăsește în această antologie), am decis să-i dau o șansă acestei cărți. Fiind doar scurte povestiri, nu mă așteptam să găsesc vreo capodoperă, dar dacă una sau mai multe reușeau să mă convingă, intenționam să citesc ulterior și alte cărți ale autorilor respectivi.

Pentru mine, o carte polițistă trebuie să-mi răspundă la trei întrebări esențiale: CUM?, DE CE?, CINE?. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări lipsește sau nu este verosimil, intriga nu este credibilă. În cazul cărților cu mult mister, îmi doresc să întâlnesc originalitate, iar autorul să mă introducă în atmosferă, să gradeze suspansul, să mascheze indiciile, astfel încât acțiunea să nu fie prea previzibilă. Nu-mi plac cărțile trase de păr, cu un subiect subțirel sau clișeic. Finalul este, de asemenea, extrem de important. Mi s-a întâmplat ca finalul să ruineze complet o carte care mă captivase până atunci. Nu agreez prea tare nici cărțile cu final deschis. În opinia mea, este ca și cum autorul nu a avut suficientă imaginație și îl lasă pe seama cititorului. Nu-mi plac prea mult nici scenele horror într-o carte polițistă. Pentru mine, o carte ca să fie bună nu trebuie neapărat să șocheze. Totuși, dacă intriga este bine susținută și finalul credibil, apreciez și astfel de cărți, cum este Casa tunetului de Dean Koontz (scrisă sub preudonimul Leigh Nichols).

Alte considerente

În continuare, din anumite motive legate mai ales de discuții pe seama articolului nostru la această antologie, pe care le voi detalia pe larg într-un articol separat, voi face mai multe divagații despre scopul site-ului nostru și modul în care facem o recenzie. Cei care nu sunt interesați să le citească, pot sări direct la impresiile după lectură, postate ceva mai jos.

Eu și sora mea Oli (cu care am creat acest site) am crescut într-o casă plină de cărți. Și acum, fiecare dintre noi are casa plină de biblioteci cu cărți publicate începând din anul 1940 până în prezent. Încă de mici, amândouă am ”devorat” cărțile din diverse genuri literare. De atunci, am citit în permanență, slăbind puțin ritmul în anumite perioade din motive personale.

Scopul site-ului nostru este afișat vizibil pe prima pagină, în partea de jos, la rubrica ”Despre noi”:

Bine ați venit în lumea magică, plină de culoare și emoție a cărților pe care cu bucurie le citim și cu mult drag le recomandăm. Apreciem momentele prețioase petrecute în compania prietenilor, cât și a unei cărți bune sau în timpul unei călătorii care ne umple sufletul și mintea de frumusețe și amintiri de neuitat. Dorim să împărtășim toate acestea cu voi.
O carte atinge coardele sensibile ale cititorului. Noi îi conferim propria noastră semnificație, dar fiecare îi găsește o interpretare a sa. Nu există mesaje corecte sau greșite. Contează doar trăirile pe care ți le stârnește și viziunea pe care ți-o sugerează.

”Nu critica și nu judeca, doar citește, bucură-te de plăcerea lecturii și împarte-o cu ceilalți!”

Am fost deosebit de bucuroase când, de-a lungul celor trei ani de când am înființat site-ul, mai multe prietene au acceptat să ni se alăture în acest proiect, toate având în comun aceeași pasiune: cititul și împărtășitul impresiilor de lectură. Niciuna nu avem studii literare de specialitate și nici vreo legătură cu lumea literară.

Site-ul este un hobby pentru noi. Prin însăși definiția lui, hobby-ul este ocupația favorită a cuiva în afara profesiei. Un prieten de-al meu este un fan înfocat al unei echipe de handbal, fiind nelipsit de la meciurile acesteia, fie în țară, fie în străinătate. Alt prieten și-a cumpărat instrumente muzicale, învățând să cânte la fiecare dintre ele. O altă prietenă a început să ia lecții de cusut și de brodat. Inutil să precizez că niciunul dintre ei nu profesează în respectivele domenii. Hobby-ul e un hobby. Punct. Nu trebuie să justificăm nimănui de ce îl avem, niciunul dintre noi.

De ce facem recenziile detaliate și cu citate? Pentru că așa ne plac nouă. Cui îi plac așa cum le facem noi, bine, cui nu, e liber să se abțină să le citească. Nu sunt critic literar și nici nu doresc să devin vreunul, altfel nu ar mai fi hobby, ci cu totul altceva. Eu m-am mai reprofilat o dată. După ce am terminat o facultate tehnică și am profesat câțiva ani ca programator, am mai urmat o facultate (în paralel cu serviciul) într-un cu totul alt domeniu, căpătând o nouă profesie pe care o fac cu multă plăcere și pe care nu intenționez să mi-o mai schimb.

Pe site-ul nostru nu suntem obligate să respectăm decât regulile bunului simț, pe care le-am învățat, de altfel, încă din copilărie. Tot atunci am învățat și câteva cuvinte magice: ”Te rog”, ”Mulțumesc” și ”Scuze”, cuvinte pe care am constatat cu surprindere că mulți ”uită” să le mai folosească.

Am fost criticate subtil de mai multe ori, iar de curând direct pe față, că nu sunt bune recenziile noastre. Așa o fi. Se pare totuși că multora le plac, ținând cont că site-ul nostru are zilnic mai mult de 6000 de vizualizări și peste 3000 de vizitatori unici. Celor care ne-au dat sfaturi nesolicitate vreau să le transmit ceva: să se abțină pe viitor. Noi vom continua la fel ca și până acum. Altfel, dacă mie nu mai îmi place ceea ce fac, nu mai are nicio importanță cui îi place. Revenind la ceea ce am spus mai înainte, n-ar mai fi hobby.

Vreau să precizez însă faptul că nu am dat niciodată vreun spoiler major la vreo carte polițistă sau de mister. Nu am dezvăluit în nicio recenzie sau top răspunsul la întrebările CINE? și DE CE? și nici cheia misterului, lăsând plăcerea cititorilor să le descopere.

Totuși, întrucât recenziile postate pe site se mai întâmplă să conțină spoilere, am pus o alarmă ”SPOILER ALERT!” în partea de sus a paginii, care apare imediat ce se încarcă site-ul. Cine nu dorește niciun fel de spoiler, este astfel avertizat.

Sunt destule persoane pe care nu le deranjează deloc spoilerele, ba chiar le doresc. În fond și la urma urmei, de câte ori oare nu ai dorit să citești o carte după ce ai vizionat filmul făcut după aceasta, deși știi desfășurarea acțiunii și finalul? Sunt multe persoane care recitesc adesea cărțile preferate. Și mie îmi place să le recitesc, inclusiv cărțile polițiste. Când recitești, ești mult mai atent la detalii și poți sesiza ceva ce ți-a scăpat prima dată.

În funcție de genul abordat, sunt anumite cărți care m-au impresionat, altele care m-au emoționat până la lacrimi, altele au reușit să-mi însenineze o zi proastă. Pe toate acestea am dorit să le recomand mai departe și altor cititori, întrucât îmi place să împărtășesc și cu alții plăcerea cititului. Am fost deosebit de bucuroasă, în câteva rânduri, când mai multe persoane au ținut să ne mulțumească pentru faptul că, datorită topurilor și recenziilor de pe site (realizate de toate membrele echipei Delicatese Literare), au descoperit multe cărți care le-au încântat, precum și autori noi.

Impresii după lectură

Imediat ce am primit Antologia prozei românești și de mistere, din motive pe care le-am expus pe larg în Toată bezna din ochii lor de Flavius Ardelean – diverse polemici și impresii după lectură, prima povestire pe care am citit-o a fost, evident, cea în cauză. Știți senzația aceea când realizezi dintr-odată că dansezi după altă muzică sau că te afli în alt film? Ei bine, așa m-am simțit. Eu mă visam alături de Sam Spade (interpretat magistral de Humphrey Bogart) în Șoimul maltez și m-am trezit brusc alături de… Frankenstein! Am văzut filmul Frankenstein mai demult, dar fusesem avizată dinainte că este un film horror, nu-mi apăruse pe generic că ar fi polițist sau de mister. De ajuns cu experimentele, voi reveni la zona sigură!

Ruptă din contextul acestei antologii, eu nu aș fi citit această povestire.

Ca să pot citi o carte horror, trebuie să mă aflu într-o anumită dispoziție. Nu sunt mașinărie de citit ca să pot citi orice, oricât, oriunde. Îmi aleg cu multă grijă lecturile, în funcție de dispoziția mea de moment, informându-mă bine în prealabil despre ce să mă aștept la respectiva carte, astfel că am constatat cu plăcere că anul trecut nu m-a dezamăgit nicio carte din cele pe care le-am citit.

Restul povestirilor sunt drăguțe și conțin câteva idei interesante, dar nu îmi voi exprima nicio părere despre niciuna dintre ele, întrucât risc să nu fiu obiectivă și să caut nod în papură.

Pot să vă spun doar că nu voi citi prea curând povestiri polițiste. Am realizat că eu vreau să citesc romane polițiste și de mister, întrucât o povestire scurtă nu are cum să-mi satisfacă așteptările mele de la acest gen. Am citit multe cărți din genul mystery & thriller de înaltă calitate în ultima vreme și tot ce aș citi sub acest standard riscă să mă dezamăgească.

În Negustorul de manuscrise, John Grisham m-a făcut complice la un jaf perfect. În Cu mâinile legate Adrian Onciu a împletit atâtea fire de acțiune, încât am exclamat la final ”Vreau o continuare!” (deși misterul fusese complet elucidat), întrucât eram prea curioasă să aflu ce destin vor avea în viitor personajele cărții. E.O. Chirovici s-a jucat puțin cu mintea mea în Cartea secretelor, făcându-mă să mă întreb cât de reale sunt amintirile mele. Bill Clinton și James Patterson m-au introdus în lumea politicii de înalt nivel în În lipsa președintelui. Steve Berry m-a făcut să cred în teoria conspirației în Secretul marelui sigiliu. În Păzitoarea tainei, Kate Morton a împletit magistral trecutul cu prezentul, înglobând destinele mai multor generații, totul pe fondul unei atmosfere de mare mister. Toate acestea nu ar fi fost posibile în vreo 10-20 de pagini, cât are o povestire.

Totuși, Antologia prozei românești polițiste și de mistere se citește ușor și poate fi o lectură agreabilă pentru cei cărora le place proza scurtă sau cei care au puțin timp la dispoziție și vor să citească ceva rapid. În cazul acestei antologii, este ca la un bufet suedez. Fiecare servește felul care îi place, sau chiar pe toate.

Voi face această antologie carte călătoare pe grupul nostru, rugând și alte cititoare să-și exprime părerile și să facă, eventual, o recomandare.