Delicatese Literare
Prezentari carti

Apartamentul de Danielle Steel, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

Apartamentul 

(The Apartment – 2016)

Danielle Steel

Editura Litera

Colecția Cărți Romantice

Danielle Steel este una dintre cele mai de succes autoare contemporane. Cărțile ei s-au vândut în 650 de milioane de exemplare în întreaga lume, numeroasele ei bestselleruri internaționale fiind traduse în 43 de limbi și publicate în 69 de țări.
Aflate într-un punct de cotitură în viață, patru tinere se întâlnesc în inima orașului New York.
Claire, designer de pantofi, a găsit un apartament spațios, însă are nevoie de cel puțin încă o colegă pentru a putea plăti chiria. O întâlnește pe Abby, o scriitoare care încearcă să se descurce singură, departe de familia ei. Patru ani mai târziu, li se alătură Morgan, o tânără ambițioasă, cu un job bine plătit pe Wall Street. În cele din urmă, o primesc alături de ele pe Sasha, o studentă la medicină, complet pasionată de ceea ce face.
Și astfel, apartamentul devine un cămin pentru cele patru prietene gata să pornească în noi aventuri palpitante și un refugiu când viața le pune la grea încercare. Căci Claire se confruntă cu o criză în cariera de designer. Abby se află sub vraja unui bărbat care îi exploatează talentul, distrugându-i încrederea în sine. Morgan este îndrăgostită, dar relația o pune în fața unei alegeri dureroase. Iar Sasha trebuie să accepte că iubirea își poate face loc chiar și într-o existență extrem de ocupată.
Pe măsură ce provocări neașteptate le schimbă viața, fetele conștientizează adevărul dulce-amărui că într-o zi vor trebui să lase în urmă locul în care visurile lor au prins aripi.
„Era un amant iscusit care înţelegea corpul unei femei, iar sexul era ca un drog şi o făcea să uite orice altceva – răstimpul îndelungat de când aştepta să-i pună în scenă piesa şi chiar şi pe fata bogată care îl aşteptase la teatru toată după-amiaza.
– Voi veni la miezul nopţii, spuse ea cu voce slabă când el o sărută.”
„Era imposibil de înţeles. Îi spusese că o iubea, că era aleasa şi că voia ca ea să fie mama copiilor lui, apoi dispăruse. Nu avea nici un sens, şi tuturor li se părea o nebunie. Dacă se răzgândise, ar fi îngrozitor, dar nu trebuia decât să-i spună. Era evident pentru toată lumea şi mai ales pentru Claire că se speriase de moarte, se panicase şi fugise. Dar el fusese cel care stabilise ritmul şi se mişcase atât de rapid. El fusese cel care se ţinuse după ea şi o convinsese în timp ce îi făcea curte, spunându-i că o iubeşte aproape de la prima întâlnire. Orice motive ar fi avut, dispăruse, în tăcere.”
„Claire zâmbi în sinea ei, gândindu-se la colegele sale de apartament. Erau femei bune toate şi oamenii care însemnau cel mai mult pentru ea, în afară de mama sa. Se susţineau reciproc în preocupările lor. Exact aşa cum ar fi trebuit să fie o familie.”
„Mansarda din Hell’s Kitchen rămase în inimile lor pentru totdeauna. Totul începuse acolo, iar dragostea şi legăturile pe care le creaseră nu aveau să se sfârşească niciodată.”
Veți putea citi întreaga poveste în romanul APARTAMENTUL de Danielle Steel – disponibil de vineri 22.02.2019, la toate punctele de difuzare a presei, alături de revista Libertatea pentru Femei.
Sursa: Cărți Romantice

Cărțile autoarei Danielle Steel pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.rocartepedia.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Danielle Steel

Recenzii și prezentări cărți din colecția Cărți Romantice

Colecția Cărți Romantice februarie 2019

Colecția Cărți Romantice martie 2019

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *