Delicatese Literare
Recenzii

Aproape de paradis de Nora Roberts, seria Familia O’Hurley, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice – recenzie

Aproape de paradis

(The Last Honest Woman – 1988)

Nora Roberts

Editura Litera

Colecția Cărți Romantice

Primul volum din seria Familia O’Hurley/ The O’Hurleys Series:

  1. Aproape de paradis/ The Last Honest Woman – 1988
  2. Dansează în ritmul inimii/ Dance to the Piper – 1988 – recenzie
  3. Curajul de a iubi/ Skin Deep – 1988 – recenzie
  4. Oriunde ne duce timpul – Without A Trace – 1990 – prezentare
Jurnalistul Dylan Crosby face tot posibilul să afle toate secretele murdare din viața lui Rockwell. Dar investigațiile lui lovesc amar direct în inima fostei sale soții, Abigail O’Hurley. Iar ea vrea cu tot dinadinsul să își păstreze trecutul sub tăcere, în primul rând de dragul copiilor. Ce ascunde Abigail de fapt? Vom afla citind prima carte din seria celor trei surori O’Hurley.
După ce soțul ei, pilot de curse, moare într-un accident de mașină, Abigail O’Hurley Rockwell rămâne văduvă cu doi copii – și cu multe secrete de păstrat.
De aceea, când jurnalistul Dylan Crosby începe să dezgroape trecutul în încercarea de a scrie o biografie a faimosului ei soț, aceasta este hotărâtă să facă tot posibilul pentru a nu dezvălui adevărul.
Pentru Dylan nu este decât muncă de cercetare, însă, pentru Abby, este o realitate crudă care trebuie ferită de ochii lumii, de dragul celor doi băieți ai ei, așa că nu poate ceda în fața promisiunilor scriitorului, oricât de tentante ar fi ele.
Deși, la început, Dylan se aștepta să dea peste o femeie bogată și răsfățată, descoperă la ferma din Virginia o tânără care își îngrijește singură caii, muncește și își crește cu dragoste copiii. Dar de ce și-ar schimba o femeie obișnuită cu lumina reflectoarelor viața luxoasă pentru a deveni o simplă fermieră?
Nota de mister pe care se încăpățânează să o păstreze despre trecut și despre sentimentele ei îl face pe Dylan să se simtă intrigat și să își dorească mai mult… iar asta nu are nimic de-a face cu ambiția de a scrie o carte.
O carte încântătoare! Simțeam nevoia unei lecturi confortabile și relaxante, iar Nora Roberts îmi oferă de fiecare dată așa ceva cu fiecare din cărțile ei.
Acțiunea cărții nu e una complexă, iar sinopsisul ne dă o idee clară despre intriga cărții. O poveste de viață frumos scrisă, fără complicații artificiale, cu personaje ușor de îndrăgit și admirat. Relaţiile de familie, spiritul de sacrificiu, loialitatea şi iubirea necondiționată sunt și de această dată foarte sensibil redate.
Primul volum din seria Familia O’Hurley – un mic clan format din tata, mama și patru copii, între care un băiat, Trace, și trei fete gemene, Chantal, Abigail și Maddy – care își câștiga existența ca trupă de divertisment, ne spune povestea lui Abigail/Abby, una din cele trei surori gemene.
În timpul unuia din spectacole, Abby a fost remarcată de o vedetă a circuitelor de curse de mașini, Chuck Rockwell, care a făcut o pasiune pentru ea, iar ea, îndrăgostită pentru prima dată la cei 18 ani ai ei, a acceptat impulsiva lui cerere în căsătorie, neavând habar de ”istoricul” lui de cuceritor. Patru ani a durat căsătoria lor – care nu a fost una reușită -, înainte ca Chuck să moară într-un accident pe pistă, Abby devenind o tânără văduvă cu doi copii mici de crescut.
Acum, cinci ani mai târziu, Abby acceptă propunerea unei edituri de a colabora cu un scriitor cunoscut, Dylan Crosby, în vederea scrierii unei biografii a faimosului ei soț.
Astfel, Dylan sosește la micuța fermă de cai din Virginia rurală, unde Abby locuia împreună cu cei doi băieți ai ei – Ben, de opt ani, și Chris, de șase ani. Înțelegerea era ca el să locuiască o perioadă la fermă, timp în care să se documenteze în vederea cărții, scormonind trecutul pe care Abby îl dorea îngropat. Se simțea însă datoare față de cei doi copii să colaboreze la apariția biografiei soțului ei, sperând că va putea să ”cosmetizeze” ceea ce ar putea ieși la iveală.
Citim despre traiul simplu de la fermă, greu, dar plin de satisfacții, despre micile miracole ale vieții de zi cu zi, ca și despre boroboațele celor doi copilași, de care m-am îndrăgostit. Sunt adorabili în candoarea lor, iar umorul nu lipsește din delicioasele dialoguri și pozne ale acestora, Ben fiind un mic suspicios iar Chris fiind fermecător de încrezător.
Dylan va fi treptat cucerit atât de micii năzdrăvani, cât și de mama lor, în ciuda părerii preconcepute pe care a avut-o la început despre aceasta: o credea o materialistă, o femeie superficială și prefăcută. Treptat, Dylan îi va descoperi felul onest și altruist de a fi, deși Abby e foarte reticentă în a dezvălui prea multe din trecutul ei cu Chuck. Însă felul în care se ocupă de fermă și de cei doi copii, și faptul că evident era strâmtorată cu banii, vorbește de la sine, ceea ce lasă loc altor întrebări: unde erau milioanele pe care bănuia că îi moștenise de la bogatul ei soț și, mai ales, de ce se complăcuse într-o căsnicie marcată de infidelități, superficialitate și nepăsare?
În același timp, atracția pe care o simt Dylan și Abby unul față de celălalt nu poate fi negată sau ținută în frâu, cu toată împotrivirea lor, fiecare având propriile motive de a fi neîncrezător într-o relație de durată. Și, ca și când relația lor romantică nu complicase deja lucrurile, se trezesc pe cap și cu tot clanul O’Hurley (singurul care lipsește deocamdată din peisaj fiind Trace), venit într-o ”vizită de lucru” la fermă, pentru susținere și pentru a vedea cum stau treburile pe acolo.
Secrete dureroase ies la iveală, adevăruri incomode sunt spuse, decizii importante se cer luate. Sunt oare pregătiți cei doi să-și riște inima și să-și ofere o șansă la o viață împreună?
Aștept cu nerăbdare apariția volumelor următoare, în care vom afla poveștile lui Maddy, Chantal și Trace și în care, cu siguranță ne vom reîntâlni și cu protagoniștii din volumul de față.
O carte pe care o recomand cu drag tuturor romanticelor, o lectură caldă care vă va merge la suflet!
Citate:
„Nu era un sărut dulce. Nu era magic. Era solid şi puternic. Pentru prima dată după mulţi ani, gusta aroma unui bărbat. Pentru prima dată după mulţi ani, dorea. Şi nu era minunat doar că dorea din nou – fără să se gândească, fără să analizeze, doar să se abandoneze şi să dorească?”
„O voia, voia să fie singur cu ea. Voia să vadă privirea aceea de panică şi pasiune din ochii ei când o atingea. Voia să o guste încet, voia să simtă cum trupul ei se topeşte treptat în al lui – pe jumătate reticent, pe jumătate dornic. Voia să audă respiraţia aceea grăbită care însemna că ea uitase de tot şi toate în afară de el.”
„Mâinile ei îi cuprinseră talia, ezitant, tentant. Simţi cum dulceaţa gestului îl pătrunde. Înainte, nu căutase niciodată
dulceaţa, nici nu o aşteptase. Acum, că o găsise, nu mai voia să o piardă. Încet, uşor, cu grijă, făcu dragoste cu ea doar cu gura. Gustând, seducând, apoi relaxându-se, o trase mai aproape de el. Simţi cum i se strâng mâinile, apoi cum se relaxează pe spatele lui. Când gura ei se încălzi şi se înmuie, el merse mai departe.”

Cărțile autoarei Nora Roberts pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librarie.netemag.rocartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro, librariadelfin.rolibrex.ro

Listă cărți apărute în Colecția Cărți Romantice ordonate după autor și serii

Recenzii și prezentări cărți din colecția Cărți Romantice

Recenzii și prezentări cărți Nora Roberts

Colecția Cărți Romantice ianuarie 2020

7 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *