Argintul preschimbat de Naomi Novik, Editura Nemira, Colecția Armada

1

Argintul preschimbat

(Spinning Silver – 2018)

Naomi Novik

Editura Nemira

Colecția Armada

An apariție: 2019
Nr. pagini: 488
Traducerea: Dan Nicolae Popescu
PREMIUL LOCUS 2019. FINALIST NEBULA ȘI HUGO
În topul celor mai bune cărți ale anului pentru:
The New York Times • NPR • Time • Vulture • Library Journal • The New York Public Library
aomi Novik s-a născut în 1973, la New York, într-o familie de imigranți polonezi. A studiat literatură engleză la Universitatea Brown, pe care a absolvit-o în 1995. A urmat un masterat în informatică la Universitatea Columbia și a lucrat o vreme ca programator. Scris în doar două luni, la începutul anului 2004, primul ei roman, Dragonul Maiestății Sale, care deschide seria Temeraire, a fost publicat în martie 2006. A fost urmat de Throne of Jade (Tronul de jad), Black Powder War, Empire of Ivory (2007) și Victory of Eagles (2008). În iulie 2010 va apărea Tongues of Serpents, urmat de încă trei volume. În anul 2007, Naomi Novik a obținut Premiul John W. Campbell pentru cel mai bun tânăr autor,  precum și premiile Compton Crook și Locus, pentru cel mai bun roman de debut. În același an, a fost nominalizată și pentru Premiul Hugo. Cărțile sale au fost traduse în 23 de limbi și vândute în milioane de exemplare. Încă din anul 2006, Peter Jackson, cunoscutul regizor al trilogiei  Stăpânul inelelor, a achiziționat drepturile de adaptare cinematografică pentru seria Temeraire. Naomi Novik locuiește în Manhattan, împreună cu soțul ei, scriitorul și editorul Charles Ardai, și cu un număr impresionant de computere – opt până în prezent.
Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur.
Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.
„Un basm perfect, un roman plin de substanță, de idei și de personaje, cu vastitatea tolkiană și cu empatia față de bucuria vieții pe care o găsim la Ursula K. Le Guin.“ – The New York Times Book Review
”Superbă, complexă și magică. Genul de carte în care vrei să trăiești pentru totdeauna.” – Publishers Weekly
” …urmează tradiția poveștilor populate de personaje de basm descrise ca persoane reale, de prințese puternice care iau decizii autentice. Dar cartea nu numai că păstrează tradiția, ci o și duce mai departe.” – Vox

Fragment:

Povestea adevărată nu este nici măcar pe jumătate la fel de fermecătoare precum cea pe care aţi auzit-o. Povestea adevărată este astfel: fata morarului, cu plete lungi şi aurii, vrea să pună mâna pe un domn, un prinţ, un fiu de bogătaş, aşa că se duce la cămătar şi împrumută cât să-şi poată cumpăra un inel şi un colier cu care să se gătească de sărbătoare. Și e îndeajuns de frumuşică pentru ca domnul, prinţul, fiul de bogătaş să o bage în seamă, să dănţuiască cu ea şi s-o tăvălească într-un pod cu fân, departe de ochii lumii atunci când se termină dansul, ca după aceea el să se întoarcă acasă şi să se căsătorească cu femeia bogată pe care i-a sorocit-o familia. Apoi sărmana fată de morar, necinstită de bogătaş, spune în stânga şi-n dreapta cum cămătarul e în cârdăşie cu diavolul, iar sătenii îl alungă din mijlocul lor sau poate chiar îl bat cu pietre, aşa că fata se alege cel puţin cu giuvaierurile cumpărate drept zestre, iar fierarul o ia de nevastă înainte ca primul-născut să vină pe lume niţel cam devreme.
Pentru că povestea este despre cum anume să scapi fără să-ţi plăteşti datoriile. Ea nu e spusă în felul acesta, dar eu o ştiam. Tatăl meu, ca să vă spun drept, era cămătar.
Și nu se prea pricepea în meseria lui. Dacă cineva nu-i întorcea datoria la timp, nici măcar nu îi aducea la cunoştinţă acest lucru. Doar dacă dulapul din bucătărie era gol de-a binelea sau dacă pantofii ne cădeau din picioare de scâlciaţi ce erau, iar mama îi vorbea în şoaptă după ce mergeam la culcare, doar atunci se ducea, fără prea mare tragere de inimă, şi bătea la vreo câteva uşi, aproape cerându-şi iertare pe când îi ruga să îi înapoieze măcar o parte din ce îi datorau. Iar dacă aveam bani în casă şi cineva dorea să ia cu împrumut, n-avea inimă să zică nu, chiar dacă banii abia ne ajungeau pentru noi. Aşa că toţi banii lui, din care cea mai mare parte fuseseră zestrea mamei, stăteau binişor prin casele altora. Și tuturor le plăcea ca lucrurile să rămână neschimbate, deși ar fi trebuit să le fie ruşine de ei înşişi, şi prin urmare spuneau des povestea cu pricina, chiar când o puteam auzi şi eu, ba mai degrabă atunci.
Bunicul din partea mamei fusese şi el tot cămătar, dar era grozav de iscusit. Locuia în Vysnia, la vreo şaizeci de verste depărtare pe vechiul drum negustoresc plin de hârtoape, ce se târa din sat în sat ca o funie plină de mici noduri murdare. Mama obişnuia să mă ia des în vizită la el, atunci când îşi putea permite câţiva bănuţi să plătească drumul în căruţa vreunui negustor ambulant sau cu sania, cale de vreo cinci–şase poşte ori până la destinaţie. Câteodată zăream zări printre copaci crâmpeie din celălalt drum, care le aparţinea călăreţilor Străvechi, sclipind iarna ca luciul apei unui râu, atunci când viscolul mătura zăpada de pe el.
– Nu te uita, Miryem, îmi spunea ades mama, dar întotdeauna trăgeam pe furiş câte-o uitătură cu coada ochiului, în speranţa de a-l avea în bătaia privirii, pentru că întotdeauna căruţaşul, oricine ar fi fost, mâna caii cu biciul şi-i zorea, până când drumul se făcea din nou nevăzut.
O dată, am auzit ropot de copite în urma noastră pe când ieşeau de pe drumul lor, scoţând un sunet ca de gheaţă crăpându-se, iar căruţaşul nostru a mânat iute caii ca să ascundă căruţa îndărătul unui copac şi ne-am cuibărit toţi în coşul căruţei, printre saci, iar mama își ţinea braţul încolăcit în jurul creştetului meu, ca să nu fiu ispitită să arunc vreo privire. Au trecut călare valvârtej pe lângă noi, fără să se oprească. Era, la urma urmei, căruţa unui sărman negustor ambulant, acoperită cu vase mate de cositor, iar călăreţii Străvechi nu catadicseau să iasă după altfel de pradă în afară de aur. Zgomotul puternic de copite a trecut pe lângă noi, în timp ce un crivăţ tăios ca un cuţit sufla asupra noastră, iar când m-am ridicat, vârful subţire al cosiţei mele era alb de promoroacă, după cum tot albe erau mâneca mamei ţinută strâns în jurul meu şi spinările noastre. Dar crivăţul s-a domolit şi, de îndată ce a trecut de tot, negustorul i-a spus mamei, de parcă uitase pricina pentru care ne-am oprit:
– Ei, ne-am odihnit destul, nu-i aşa?
– Da, i-a răspuns mama, încuviinţând din cap, de parcă nici ea nu-şi amintea, iar negustorul s-a aşezat pe locul căruţaşului, a scos un cloncănit către cai şi ne-am urnit din loc.
Eram îndeajuns de mică să-mi amintesc păţania un pic mai târziu, dar nu îndeajuns de mare încât să-mi pese de călăreţii Străvechi mai mult decât de frigul obişnuit pătrunzându-mi prin haine şi de stomacul ros de foame. Nu doream să spun nimic din ce-ar fi putut face căruţa să se oprească din nou, fiind plină de nerăbdare să ajung în târg şi în casa bunicului.
Bunica mă întâmpina mereu cu câte o rochie nouă, simplă, cafenie şi fără înflorituri, dar călduroasă şi trainică, iar în fiecare iarnă îmi dăruia o pereche nouă de pantofi din piele care nu mă rodeau, nici nu erau peticiţi şi crăpaţi pe margini. Mă îndopa apoi cu mâncare de trei ori pe zi, iar în serile de dinaintea plecării făcea întotdeauna tartă cu brânză, după reţeta proprie: auriu-rumenită pe dinafară şi plină de umplutură groasă, albă şi sfărâmicioasă, care aducea un pic la gust cu merele şi pe care o orna cu stafide aurii pe deasupra. Iar după ce mâncam încet-încet din tartă, zăbovind asupra ultimei bucăţele dintr-o felie mai lată decât palma mea, mă duceau la culcare în dormitorul mare şi primitor de sus, în care dormiseră în copilărie mama şi surorile ei, în acelaşi pat îngust de lemn, cu porumbiţe cioplite. Mama se aşeza lângă bunica, aproape de vatră şi îşi punea domol capul pe umărul ei. Nu-şi vorbeau, însă când am mai crescut, cum nu mai adormeam atât de repede, puteam să văd prin pâlpâirea focului din vatră că amândurora li se prelingea câte o dâră subţire de lacrimi pe obraji.
Citiți continuarea fragmentului: https://blog.nemira.ro/argintul-preschimbat-de-naomi-novik-fragment-in-avanpremiera

Cartea Argintul preschimbat de Naomi Novik poate fi comandată de pe nemira.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, emag.ro

About Author

Un comentariu

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: