Aripi smulse, Volumul II, de Corina Savu, Editura Smart Publishing – recenzie

Aripi smulse

Volumul II

Corina Savu

Smart Publishing
Număr pagini: 315

Genul: polițist, suspans

„Aripi smulse”, romanul Corinei Savu, este, înainte de orice, o substanțială felie de viață. Coordonatele esențiale ale vieții sunt aceleași oriunde în lume, la Londra, la Brisbane, în insula Hokkaido, la Reykjavík sau aproape de Tropicul Racului, însă intensitatea trăirilor e diferită, altcumva derulându-se evenimentele sub soarele năucitor al Mexicului decât în însingurata Islandă. Astfel că în La Fuerte (în nord-vestul Mexicului, locul de desfășurare a acțiunii romanului) personajele născute din condeiul Corinei Savu par desprinse din picturile lui Orozco, Siqueiros ori ale Fridei Kahlo, unde dimensionarea sentimentelor nu are limitele cunoscute, dar sunt, totodată, marionetele neputincioase ale sorții, puterea absolută a unui ținut controlat de puterile magice ale Santei Muerte, cel mai straniu sfânt comemorat (și îndeajuns de contestat), cu rădăcini în  îndepărtata eră pre-columbiană. „Aripi smulse” este un cocktail literar fermecător, cu tușe de policier, marcat de aroma exotismului locului geografic, despre putere și puterea dragostei, despre vise numite sau nenumite, ascunse în cotloanele întortocheate ale unor suflete fragile, despre trufie și nostalgii delicat tăinuite, despre rătăcire ca drum al regăsirii, dar și despre rătăcire ca fundătură întunecată, despre sentimente și resentimente, despre pierzanie și moarte, despre vinovăție. Contrariile sunt parte a ființei, iar în cazul de față ele se întrepătrund, rafinat și armonios, grație meșteșugului artistic bine stăpânit al autoarei, care face din dialog un instrument de o surprinzătoare virtuozitate, lăsând la o parte exhibițiile stilistice des întâlnite, împovărătoare în cele mai multe cazuri. Sunt convins că însușirile scriiturii Corinei Savu (absolut remarcabile, sub toate aspectele) vor aduce romanul „Aripi smulse” în atenția cititorilor sensibili și inteligenți, care văd în literatură oglindirea vălurită a vieții, reflexia existenței comune, terestre, primind, ca printr-o scamatorie desăvârșită, valențele și dezlegările proprii stăpânitorilor de destine, capabili să dea consistență inconsistentului.” (Mihail Soare)

”Aripi smulse” este un roman polițist, cu mult suspans, mister, și cu un strop de romatism.

Povestea, narată la persoana e treia, o are în prim plan pe Alicia Salazar, cunoscută și drept Ducesa sau Malicia. Este o femeie fatală, fascinantă și seducătoare, cu o personalitate și dispoziții schimbătoare, ce își au originea în trecutul ei tulbure.

Cartea de față, scrisă în același stil unic, este la fel de captivantă ca primul volum, Aripi smulse I. După cum am mai spus, stilul autoarei este unul din marile atuuri ale cărții. În același timp alert, descriptiv, poetic pe alocuri, cu fraze ce au impact, te răscolesc și te poartă în locul și timpul acțiunii.
Volumele nu sunt de sine stătătoare, iar sfatul meu este să le citiți la rând, cât mai aproape unul de altul, pentru a nu vă îndepărta de atmosfera, acțiunea și personajele cărții. Eu am recitit o bună parte din primul volum înainte de a începe să-l citesc pe al doilea.
Acesta răspunde la o parte din întrebările și misterele în care ne afundasem ca într-un hățiș, secrete ies la iveală, punem întâmplări într-o altă lumină, vedem o altă față a unor personaje, și avem parte de răsturnări de situație neașteptate. Dar să nu vă așteptați că totul devine clar la final, care reușește să păstreze o aură de mister, astfel încât să așteptăm cu nerăbdare volumul următor.
Nu e genul de carte ușoară, relaxantă, ci te solicită ca cititor, te face să intri în lumea ei cu atenția trează și simțurile în alertă.

Cum se schimbă viața Aliciei odată cu apariția lui Camargo, o persoană din trecutul ei a cărei apariție, la finalul primului volum, a îngrozit-o? Rămâne de văzut.
Ca la orice carte polițistă care se respectă, nu avem nici o idee în privința deznodământului, iar indiciile care ni se dau sunt înșelătoare de cele mai multe ori. Cartea se „construiește” piesă cu piesă, ca un puzzle, dar imaginea obținută e diferită în funcție de unghiul din care o privești. E o carte foarte deosebită, o recomand în mod special iubitorilor de romane polițiste și de suspans, dar și celor cărora le place misterul și secretele, de care avem parte din plin.
Pe de o parte, urmărim ancheta, cu interpretarea indicilor ce ies la iveală, pe de altă parte urmărim interacțiunea dintre personaje, făcând conexiuni și trimiteri la fapte din trecut ale căror tentacule ies la iveală în prezent. Și, bineînțeles, suntem pe tot parcursul cărții conectați la acțiunile și trăirile Aliciei Sarazar și fascinați de personalitatea puternică și cameleonică a acestui extraordinar personaj, cunoscut și ca Malicia sau Ducesa. Dar erau oare una și aceeași persoană? 

”În acești ani mi s-au întâmplat atâtea: m-am ascuns în alte orașe, le-am bătut străzile zi și noapte, am trăit alături de un om posesiv, am cunoscut nebunia și moartea. (…) Am încercat, dar trecutul nu se vrea uitat.”

Autoarea ne-a promis mai mult romantism în acest al doilea volum și s-a ținut de cuvânt. Avem parte de romantism, ca și de povești de iubire, dar nu toate cu final fericit.

În ceea ce privește ancheta, îi vom urmări pe detectivii însărcinați cu aceasta și vom vedea cum, la un moment dat, implicațiile cazurilor respective le influențează tuturor viața. Lui Carlos, Enrique, Julian, Adolfo (fostul șef al poliției și tatăl lui Carlos), Mariei. Și toți păreau că au ceva de ascuns…

Pe parcurs, vedem ce se întâmplă cu diferitele personaje implicate: nesuferita Alejandra (sora fostului logodnic al Aliciei, la a cărui moarte am asistat în volumul trecut) și pateticul ei soț Ricardo, apoi cu Ramiro, avocatul Aliciei, care era în secret îndrăgostit de ea, ca și cu Beba și Rocio, apropiatele Aliciei. Fiecare era legat sau implicat într-un fel sau altul de Alicia, ca și de acțiunile ei de acum sau din trecut.

Relația dintre Alicia și Carlos este una foarte intensă, atracția dintre cei doi fiind evidentă iar sentimentele la fel de puternice ca în trecut. Din păcate, resentimentele, frustrările, vinovăția și regretele erau și mai puternice, iar cei doi nu le puteau face față.
Din acest punct de vedere, cartea nu a luat cursul pe cărei l-as fi dorit, Carlos alegând să se îndepărteze cu bună știință de cea care îi acapara de ani de zile inima și gândurile, și să dea curs unei alte relații, cea cu doctorița Mariangel, cu care se va și căsători, și care era îndrăgostită la rândul ei de el. 

”Mariangel încerca să-l convingă, dar Carlos se gândi la Alicia. Cum o iubise el fără limite și cum ea îi jurase că iubirea lor va trece dincolo de eternitate. Dacă acea iubire dăduse greș, ce certitudine ar mai fi putut să aibă dintr-o relație cu Mariangel? Poate că fericirea se găsea în afecțiunea sinceră, cea care liniștește sufletul, și nu într-o iubire pasională, care te face să-ți pierzi mințile.”

Dar, în final, inimii nu-i poți dicta, indiferent ce ai face, după cum veți vedea…

În altă ordine de idei, vă aduceți aminte din primul volum care era motivația Aliciei, care era mobilul căutărilor ei? Dorea să-și găsească sora, de mult pierdută. Ei bine, din acest punct de vedere vom avea o mare surpriză. Sora ei era mult mai aproape decât credea, și o cunoștea foarte bine, doar că… nu realizase că e sora ei, până când, datorită unei întâmplări dramatice, o analiză de sânge scoate la iveală acest lucru. Vă las să descoperiți despre cine e vorba.

În final, am aflat cine este unul dintre criminali, pe care detectivul Enrique îl pusese, o pusese mai bine zis, de la început pe lista suspecților principali, dar la interogatoriu n-am aflat mare lucru, răspunsurile primite mai rău ne-au băgat în ceață. Cine este Malicia rămâne un mister…

” – Eu nu sunt Malicia, Enrique, vocea-i era șoptită, ca un sâsâit de șarpe. Eu sunt doar ajutorul ei. 

– Și cine este adevărata Malicia?

– Cea care comandă, cea care dă ordine. Eu doar o ascult…

– Și ce a făcut Malicia pentru ca tu să devii o criminală? întrebă Enrique răspicat. 

– M-a făcut fericită, zise, apăsând pe ultima literă și privind fix în ochii detectivului Blanco, care simțea acut răceala din ei. 

– Unde este Malicia? Unde se ascunde?

– Nu știu. Dacă aș ști, ți-aș spune, dar sincer nu știu.

– Atunci spune-mi unde locuia. Dacă este cineva cunoscut, dacă este bărbat sau femeie…Mai mult, a fost mereu în preajma nostră? Dacă…

– Este o persoană minunată, Enrique. Voi nu o cunoașteți. De aceea o judecați atât de aspru.”

Vieți puse în pericol și salvări neașteptate, conspirații, viață trăită pe muchie de cuțit, dar și moarte, iubiri împărtășite, dar, mai ales, iubiri imposibile, toxice, care ajung să-i macine pe cei implicați, de toate acestea vom avea parte în acest carusel al emoțiilor și trăirilor denumit, inspirat, „Aripi smulse”.

”- A fost o vreme în care puteam fi salvată, dar îngerii mei păzitori m-au părăsit…

Cred că iubirea lor a murit în fiecare zi, în vreme ce a mea a crescut și a devenit dependentă de a lor. Au devenit aripile mele, numai că le-am pierdut, mi-au fost smulse una câte una. (…)

Viața-i devenise o continuă cădere după ce aripile-i fuseseră smulse.”

Mulțumim autoarei pentru cartea Aripi smulse oferită pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de aici.

Recenzii și prezentări cărți autori români