Delicatese Literare
Recenzii

Ascensiunea de Nikos Kazantzakis, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

Ascensiunea

Nikos Kazantzakis

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 260

Traducere din neogreacă și note: Elena Lazăr

Scris în 1946 la Cambridge și rămas nepublicat până în ianuarie 2021, când a apărut mai întâi în traducere, în Franța, Ascensiunea este un text fondator aflat între roman inițiatic și relatare de călătorie, străbătut de mesianism și ardoare. Punând în discuție compatibilitatea convingerilor politice, artistice și spirituale, cartea este matricea care iluminează marile romane ale lui Nikos Kazantzakis.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Kosmas, tânăr scriitor, se întoarce în Creta, la puține zile după moartea tatălui său, căpitanul Mihalis, și își aduce și proaspăta soție. Speră ca iubirea lui și soarele ținutului său natal să fie de ajuns pentru ca Noemi, supraviețuitoare a Holocaustului, să se agațe mai departe de viață. Creta e mai săracă și mai suferindă decât a lăsat-o, dar spiritul ei sălbatic, neînfrânt, ținut viu de istoriile bătrânilor palicari și de lupta înverșunată a insularilor de-a lungul anilor de război, îi hrănește dorința de a găsi o cale nouă, mai dreaptă, prin care lumea să dobândească definitiv pacea.

„Veriga lipsă din bibliografia lui Kazantzakis.“Le Soir

,,Acest roman inedit al lui Nikos Kazantzakis, istoria dublului său, Kosmas, între Creta și Anglia după 1945, conține interogațiile spirituale și literare emblematice ale întregii sale opere.” – La Croix
,,Întâmplările din acest roman sunt autentice. Personajele care-l însoțesc pe Kosmas – Kazantzakis , imaginare.” – Eleni Kazantzakis
,,Romanul Ascensiunea este impregnat de marile motive ale lui Kazantzakis și își controlează în aceeași măsură suflul și angoasa.” – www.en- attendant- nadeau.fr
,,Acest text ne lămurește asupra dilemelor existențiale care apasă asupra unui Kazantzakis împărțit între rădăcinile lui și exil, între carne și spirit, între lupta colectivă și retragerea în solitudine. Mai mult, căutarea spirituală a eroului cărții, Kosmas, oferă romanului o densitate universală. Să transformi tenebrele timpului tău în lumină, iată o ascensiune infinită.” – Telerama
NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina ComedieIliadaOdiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.
Nikos Kazantzakis este autor al unei opere considerabile care cuprinde toate genurile literare: romane, eseuri filosofice, teatru și poezie, fiind fără îndoială una dintre cele mai remarcabile figuri ale literaturii grecești moderne, publicând și traduceri ale operelor majore ale literaturii mondiale în limba greacă, însă cea mai cunoscută operă a sa este ,,Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas” scris în 1946 și ecranizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis sub numele de,, Zorba grecul”, care s-a bucurat de un real succes câștigând trei premii Oscar.
Romanul ,,Ascensiunea” este un roman autobiografic, multe dintre întâmplările relatate sunt trăite de autor, fiind scris la Cambridge în 1946 și rămas nepublicat până în 2021, când a apărut mai întâi în traducere în Franța, deși autorul vorbește despe carte în corespondența sa, un roman împărțit în trei părți: ,,Creta”, ,,Anglia” și ,,Singurătate”.
Personajul principal al romanului este Kosmas, un tânăr scriitor care, după o lungă perioadă de timp în care se aflase în exil și după moartea tatălui său, se întoarce în Creta natală, o insulă ruinată și măcinată de ororile războiului. O aduce cu el pe Noemi, tânăra sa soție – o evreică de origine poloneză care cunoscuse prigonirea și suferința văzându-și părinții mergând de mână spre camerele de gazare, însă, în ciuda tuturor ororilor, supraviețuise -, cu care se întâlnise la Ierusalim în apropiere de ,,Zidul Plângerii” și care l-a învățat să iubească.
În casa părintească, îngropată parcă în timp, îi așteaptă mama și sora lui, care o resping din primul moment pe Noemi devenită Hrisoula după ce a primit botezul și crucea, aceasta negasindu- și locul cu toate că Kosmas le rugase să o iubească. În ciuda morții sale, umbra tatălui bântuie locul, un bătrân cretan care și-a trăit viața hotărât să nu râdă până când Creta nu va fi eliberată, și care și-a închis fata în casă îndepărtând-o de restul lumii și din propria viață.
Aflând că bunicul lui își trăiește ultimele clipe, pornesc spre locuința acestuia, în drumul lor descoperind multe din obiceiurile cretane dar și dezastrul lăsat de război. Împreună traversează o insulă aproape pustiită de bărbații săi, unde sate întregi au fost arse de naziști și în dărâmăturile cărora supraviețuiesc femeile, bătrânii și copiii. Ajunși la locuința căpitanului Sifakas, îl găsesc pe acesta pe patul de moarte, înconjurat de prietenii săi căpitani, a căror vârstă se apropie de o sută de ani, care își povestesc aventurile din trecut și din războaiele purtate, amintiri presărate cu glume și povestiri haioase.
După sfârșitul plin de demnitate al bunicului, izolat și simțindu-se neajutorat, Kosmas decide să plece singur în Anglia pentru a-și găsi menirea și scopul în viață, lăsându- și soția însărcinată în grija mamei.
Cum decurge povestea, care sunt trăirile și frământările lui Kosmas, vă las să descoperiți singuri citind această carte frumoasă!
,,Se crăpa de ziuă. Sufla un vânticel dinspre uscat și marea se înfiora; un ușor miros de cimbrișor cobora dinspre uscat, și Kosmas, în picioare la proră, respira adânc sânul patriei. Stânci sălbatice se sumețeau în fața lui, ici-colo copaci schițau pete întunecate, în depărtare crestele munților deveneau trandafirii. Cum plecase, în urmă cu douăzeci de ani, tânăr cu mustața abia mijită, cu sufletul ușor, și cum revenea acum!”
,,Îl simțea pe bătrân în măruntaiele lui, ca un copac ce-și întinde rădăcinile și nu e chip să se desprindă. Așa fusese mereu. Sălbatic, tăcut, dominator. Și-l amintea, din copilărie, cu barba neagră precum corbul, cu năframa neagră pe cap, greoi, scump la vorbă, făcuse jurământ să nu râdă până când Creta nu avea să fie eliberată. Într-o seară, își amintea Kosmas, venise pe nepusă masă la ei unchiul Dimitrios, fratele mamei, vesel, bun, plămădit din alt aluat. Stăteau la taifas și deodată a izbucnit în râs; iar stăpânul casei și-a strâns sprâncenele stufoase și n-a mai scos o vorbă. Când unchiul a plecat, bătrânul s-a-ntors spre Kosmas: «Nu i-o fi rușine să râdă?!» a spus mirat. Nu vorbea, nu râdea, privea oamenii și nu le voia tovărășia. Nu avea vreo supărare anume sau vreun necaz – era zdravăn, onorat, bogat, nevastă bună, copii sănătoși, nimic nu-i lipsea; dar în sinea lui simțea o grea apăsare, o amărăciune de neînțeles, un nod îi urca întruna în gât și-l sufoca. Răbda ce răbda, își înfrâna durerea o lună, două luni, șase, până când se revărsa în el și nu mai putea să suporte, inima dădea să-i spargă pieptul. Și-atunci, din șase-n șase luni, se-mbăta.”
,,Cât o iubesc pe femeia asta, nu poate fi cuprins în cuvinte, se gândi. Cât bine mi-a făcut, nici asta nu poate fi descris. Mi-a deschis mintea și inim , m-a învățat să iubesc neamuri străine pe care le uram, să înțeleg idei străine cu care mă luptam, să înțeleg că toți oamenii avem aceeași rădăcină… Ce Soartă a luat-o de mână, în amurgul acela la Ierusalim, și mi-a scos-o în cale? A scuturat din cap. A zâmbit. ,,Nu există soartă, își zise, eu, în acel amurg am prins-o de mână, eu și nimeni altul!”
,,Venim dintr-un adânc întunecos, și ne întoarcem într-un adânc întunecos, iar frântura luminoasă de timp o numim viață.
Din clipa în care ne-am născut începe drumul înapoi, soarele prinde să scapete, iar zorile se îndepărtează; murim câte puțin în fiecare clipă. De aceea, unii strigă în gura mare: menirea vieții e moartea!
Dar din clipa în care ne-am născut începem lupta, strădania noastră de a crea, a plăsmui, a da viață materiei; ne naștem puțin cu fiecare clipă. De aceea unii strigă în gura mare: menirea vieții trecătoare e veșnicia!”
Mi-a plăcut mult cartea, Nikos Kazantzakis este un adevărat maestru al descrierilor, personajele au fost bine conturate, titlul cărții inspirat iar coperta foarte frumoasă!
Recomand această carte tuturor cititorilor, veți avea parte de o lectură frumoasă și interesantă, romanul fiind o operă de graniță care arată devenirea lui Kazantzakis și formarea sa ca autor, o trecere la reușitele romane din perioada maturității!

11 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *