Atenție la buzunare! – Biță – Editura Letras
Atenție la buzunare!
Biță
Editura Letras
An apariție: 2021
Nr. pagini: 170
Niciodată nu a fost ușoară lupta dintre bine și rău, iar în stradă, singurii care pot menține un echilibru sunt acei eroi fără pelerine, despre care nu se știu foarte multe lucruri, dar care te protejează din umbră – polițiștii care lucrează la flagrant.
Atenție la buzunare! este un roman de ficțiune care te va introduce într-o lume a panacotarilor și a lucrătorilor de flagrant în perioada în care, în cartiere, se producea schimbul dintre generația „băieților de cartier” și cea a „internetului”.
Fragment:
Începuturile
9 martie 2002, ora 9:30, sala de festivități din Sediul Poliției Capitalei. Multe emoții pentru noii absolvenți ai Școlii de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, printre care mă aflam și eu, un puștan de 20 de ani, proaspăt ieși de pe băncile școlii, după doi ani de cursuri, militărie și stres, lucruri despre care ulterior aveam să constat că nu au nici cea mai mică în legătură cu realitatea din STRADĂ.După câteva zeci de minute de așteptare petrecute în sala veche și dărăpănată care păstra vie imaginea apusului din comunism, o voce sobră începu să se audă, citind ca o sentință, repartizarea noastră pe secțiile de poliție în care urma să activăm. Atât pentru cel care citea, cât și pentru restul sistemului, eram doar niște numere, niște locuri care trebuiau completate, însă, pentru noi, acea zi era diferită, în funcție de scopul pe care fiecare și-l alesese în decizia de a deveni polițist. Pentru unii, era meseria la care visaseră de mici, pentru alții, fusese o oportunitate care i-a scutit de stagiul militar, ceva gen doi în unu, respectiv, și o slujbă, și armata făcută, iar pentru ceilalți, era continuarea unei tradiții în familie: tata e mândru că îi calc pe urme, o să am și relații care să mă protejeze și sunt sigur că nici șpaga ce îmi va rotunji salariul nu o să mă ocolească. Nu mă regăseam în niciuna dintre categorii, eram pur și simplu am fost băiat de cartier Militari, care iubea zgomotul străzii, cu tovarășii de la colț la o bere, cu înjurături, cu borfașii care o mai puneau de-o locuință sau de-un auto, cu tot ceea ce conține strada, bune și rele la un loc.Și iată-mă văzut în acea dimineață gabor (polițist). De ce tocmai gabor? Simplu: aveam de ales între pușcărie și altceva. La anturajul pe care îl aveam și la modul în care decurgeau lucrurile în cartier, alunecam ușor spre panta cu pușcăria, perspectivă deloc agreată. Și, atunci, ce puteam să fac? Îmi plăcea să îmi petrec timpul prin cartier, de la un bloc la altul, de la o gașcă la alta, iar pe stradă, când toate luminile se stingeau, mai rămâneam noi și garda (poliția). Partea ascunsă a străzii, pe care mulți polițiști nu o știau, o văzusem deja. De ce să nu încerc să aflu cum se vede strada și de cealaltă parte?Înarmat cu aceste gânduri, mă prezentasem la examen și fusesem admis la Câmpina în anul 2000. Și iată-mă acum, doi ani mai târziu, un altfel de polițist. Îmi propusesem încă din școală să fac tot posibilul să prind un loc la judiciar, adică fără uniformă, mai ales că nu voiam să fiu văzut prin cartier îmbrăcat în popă (în uniformă) și, astfel, să îmi atrag înjurăturile tovarășilor ”de la colț”, așa că optasem și speram să fiu repartizat la Secția 25 Poliție, specializată în siguranța călătorilor din mijloacele de transport în comun. Auzisem de prin școală că acolo ar fi câteva locuri libere și că umbli îmbrăcat în civil prin autobuze ca să prinzi panacotari (autori de furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun). Asta era partea care mă atrăgea, însă un aspect concret, din cauza căruia mulți se fereau de această opțiune, era faptul că toată ziua trebuia să alergi (să execuți serviciul) prin autobuze pline ochi, vara primind bonos saună și mirosuri care mai de care mai usturătoare, iar iarna, șosete ude și obraji brăzdați de ger.