Aurul maorilor de Sarah Lark, Trilogia Kauri, Editura RAO – recenzie

26

Aurul maorilor

Sarah Lark

Editura RAO

An aparitie: 2018
Nr. pagini: 752
Traducerea din limba germană (Das Gold der Maori): Graal Soft
VOLUMUL 1 DIN TRILOGIA KAURI/ Kauri-Trilogie:
  1. Aurul maorilor – Toward the Sea of Freedom – 2010
  2. Im Schatten des Kauribaums – 2011
  3. Die Tränen der Maori-Göttin – 2012
O nouă Saga plină de pasiune de la autoarea trilogiei In tara norului alb
Născută la Bochum, în Germania, Sarah Lark, pe numele ei adevărat Christiane Gohl, a studiat istoria şi literatura. A descoperit Noua Zeelandă lucrând ca ghid turistic, îndrăgostindu-se iremediabil de oamenii şi locurile acestei lumi îndepărtate. Pasionată de călărie încă de la vârsta de 10 ani, Sarah Lark a abordat această temă în numeroase din scrierile sale, dintre care multe au devenit bestseller-uri internaţionale. În prezent locuieşte la o fermă situată în sudul Spaniei, unde scrie, cântă la chitară şi îşi cultivă pasiunea pentru cai.
O iubire adolescentină devine punctul central al unei poveşti care vă va purta din Irlanda în Noua Zeelandă. Doi tineri, despărţiţi de o lume, reuşesc să îşi împlinească destinele pe ţărmuri îndepărtate, fără să ştie că tot ce îşi doresc mai mult se găseşte… chiar în faţa lor. Cum îi vor afecta anii şi experienţele trăite unul departe de celălalt? Şi, mai presus de orice, vor regăsi iubirea pe care nu au uitat-o niciodată?
Aurul maorilor – un roman de o complexitate şi o frumuseţe extraordinare! Dacă vă plac călătoriile, cărțile de aventură, cărțile de ficțiune istorică, dacă vă place să visați cu ochii deschiși la tărâmuri îndepărtate și exotice, această carte vă va încânta! În prezentarea mea, încerc să urmăresc în mare firele acţiunii pentru a fixa nişte repere, dând detalii pentru a vă stârni interesul şi a vă face o idee asupra acestei splendide povești. Însă, având în vedere întinderea cărții, cât și faptul că este primul volum al seriei, voi descrie și dezvălui destul de mult din ceea ce se întâmplă în carte. Să intrăm așadar în fascinanta lume a trilogiei Kauri!
Primul tablou al cărții ne prezintă Irlanda anilor 1846 – 1847
Ne aflăm în ținutul Wicklow și facem cunoștință cu Mary Kathleen Donely și cu Michael Drury, doi tineri îndrăgostiți, dar a căror dragoste părea fără speranță, având în vedere sărăcia lucie în care se zbăteau, ca și împotrivirea părinților ei.
Fata era o frumusețe și putea face o partidă prin căsătorie, fiind dorită de Trevallion, crudul administrator al moșiei, iar o căsătorie cu acesta i-ar fi scos familia din foame, căci realitatea înconjurătoare era dezolantă: arendașii erau exploatați la maxim, neputând să-și întrețină familiile, iar femeile și copiii mureau efectiv de foame.
Michael câștiga câțiva bănuți în plus cântând la scripcă, iar tatăl său fugise în munți, unde se ocupa cu distileria ilegală de whisky. Speranța lui Michael era să strângă suficienți bani cât să plece în America, dar Kathleen era îngrozită de drumul cu ”sicriul plutitor” spre necunoscuta Lume Nouă. Însă, atunci când Kathleen rămâne gravidă, Michael e nevoit să încerce să facă rapid rost de bani de bilet, iar singura modalitate e să sustragă câțiva săculeți de grâne pe care le-a vândut distilatorilor de whisky. Însă repercusiunile au fost cumplite pentru toți cei implicați si familiile lor. Și, cu toate că Mary Kathleen a aflat și a încercat să-l avertizeze, Michael a fost prins de miliție – nu înainte însă de a reuși să-i dea punga cu bani lui Kathleen – și închis la Wicklow Goal, o închisoare înspăimântătoare, de unde a fost deportat în Van Diemen’s Land. Cartea este foarte bine documentată, făcând referiri la toate locurile și faptele reale care se împletesc în poveste. Astfel, aflăm despre închisoarea Wicklow Goal, care a existat în realitate, despre deportarea deținuților în Tasmania, pe atunci cunoscută drept Van Diemen’s Land, şi despre condiţiile de pe vasele care traversau oceanul la vremea aceea.
Romanul, scris la persoana a treia, urmărește alternativ mai multe fire ale acțiunii, aducând pe rând în prim plan diferite personaje, ale căror povești vor găsi moduri surprinzătoare de a se împleti, soarta având un rol important.
Urmărind ceea ce se întâmplă cu Mary Kathleen – care nu îl va lăsa de izbeliște pe Michael, ci va interveni, așa cum va putea, pentru a-i ușura detenția – vom fi martorii căsătoriei ei cu Ian Coltrane, un samsar de cai, cel mai ticălos și antipatic personaj al cărții, deși nu își va da arama pe față de la început. După ce a plătit prețul pentru pruncul pe care îl purta în pântece – prin bătăile primite de la tată, dezaprobarea mamei și respingerea din partea celorlalți -, căsătoria a fost singura soluție pe care a avut-o Kathleen. Apoi a fost de acord cu plecarea, împreună cu noul ei soț, în Noua Zeelandă, mai ales când preotul i-a spus că astfel va fi mai aproape de Michael. De ce a cerut-o Ian în căsătorie, ştiind că e gravidă cu copilul altuia? Motivul va ieşi curând la iveală: Ian ştia de banii pe care îi dăduse Michael, şi care erau acum dota ei!
A doua parte a cărții ne poartă din Anglia, de la Londra, la Van Diemen’s Land și Noua Zeelandă – Port Cooper și Canterbury Plains, între anii 1847 – 1850.
În acest punct al poveștii, ne este prezentat un alt tablou al cărții, cu mahalaua Whitechapel a Londrei în fundal. Aici facem cunoștință cu Lizzie Owens, o fată de șaptesprezece ani care locuia într-o dărăpănătură din Whitechapel, prostituându-se pentru a avea din ce trăi, ajutând în același timp și copiii lui Hannah, o tânără prostituată ca și ea, pe care o considera prietenă. Această fată nedreptățită de soartă, care nu avea altă armă în fața vieții decât zâmbetul – fără să fie vreo frumusețe, Lizzie avea un zâmbet cuceritor – este personajul meu favorit din carte. Știți probabil zicala ”când viața îți dă lămâi, fă limonadă!” Ei bine, Lizzie, după cum veți vedea pe parcurs, surprinde exact esența acestei zicale.
Era obișnuită să agațe bărbații, dar pentru a scoate la iveală pe chip acel zâmbet care o făcea să arate bine în ochii lor avea nevoie de puțină forță. În plus, clienților nu le plăcea dacă îi chiorăiau mațele în timp ce se opinteau peste ea. Lizzie trebuia să mănânce. Măcar un colț de pâine… 
Amețită de foame, a fost de ajuns să pună mâna pe o pâine și un cozonăcel pe care nu a avut cu ce le plăti, și astfel a ajuns la închisoarea Newgate. Iar cozonacul, furat pentru copiii Hannei, a fost diferența între o condamnare de 5 ani (care ar fi însemnat furt de foame), și una de 7 ani. Iar sentința, în urma trădării Hannei – nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu-i așa? – a fost… deportarea!
 – Drumul durează aproximativ trei luni. Voi, fetele, ajungeți mai întâi la Female Factory, acolo există cusătorii și spălătorii de rufe. Însă o parte dintre voi va lucra ca fete în casă și prin grădini, iar unele se vor căsători. Acolo sunt foarte puține femei. Cine se comportă bine și își găsește un soț onorabil poate fi grațiată. Deci nu vă pierdeți curajul.
Iar întrebarea lui Lizzie, biet suflet sărman, m-a înduioșat:
 – Dacă vom lucra acolo, părinte, o să… O să ne dea de mâncare? (…)
În acea noapte, adormi plină de speranțe, în ciuda puricilor și a păduchilor din celulă și în ciuda plânsetului și a sforăitului dimprejur. Voia să ducă o viață cu frică de Dumnezeu, chiar dacă nu-l înțelegea întru totul pe Creator. Poate că o trimitea în Australia pentru a o salva.
În ultimul moment, au fost urcați la bord 12 deținuți în lanțuri. Bănuiți cine era printre ei? Michael!
Urmează traversarea oceanului, cu vasul Asia V, iar condițiile pe care sunt nevoiți să le îndure deținuții, în special bărbații, închiși pe ultima punte, în burta corabiei, sunt cumplite, greu de citit și imposibil de imaginat!
Lizzie a ştiut să-şi facă mai uşoară călătoria, graţie vechilor ei deprinderi şi a paznicului Jeremiah, foarte interesat de ceea ce avea ea de oferit.
Aflăm tristele povești de viață ale deținutelor, și suntem martorii epidemiei de holeră izbucnite la bord, care a făcut numeroase victime. Lizzie a fost printre cele care s-au oferit să îngrijească bolnavii, împreună cu trei deținute și două doamne din grupul viitorilor coloniști liberi. Și astfel a ajuns Lizzie să îl cunoască pe Michael, îngrijindu-l în timp ce acesta era măcinat de boală și delira, strigând-o într-una pe Kathleen…
În acest timp, călătoria lui Kathleen și a lui Ian Coltrane spre Noua Zeelandă, pe vasul Primrose, s-a petrecut foarte lin și fără incidente. Au ajuns la țărm, la Port Cooper, după o sută două zile de călătorie pe apă. Și, în momentul în care primul petic de pământ s-a văzut în zare, lui Kathleen i s-a rupt apa. A născut imediat după ce au acostat, ajutată de soția fierarului – prima femeie maori pe care o cunoaște Kathleen – Pere, soția unui pakeha (pakeha este numele dat de maori coloniștilor).
– Tu, ridică-te! Dacă îngenuncheat, copil vine mai ușor. Dar eu știu, nu obicei la voi… Nepoata căpeteniei! Numele meu Pere. Eu maori. Ngai Tahu tribul meu.
Maori venit înaintea pakeha peste mare cu Tainui, este uniunea triburilor. Au trecut multe veri și ierni de atunci… Însă acum ei trăiesc cu toții aici, nu dușmani cu pakeha, coloniștii albi. Soțul meu pakeha, fierar… 
Așa a venit pe lume micul Sean, fiul lui Michael. Iar indiferența lui Ian a fost vizibilă. A început să-și dea arama pe față și se va dovedi un nimic, atât ca soț, cât și ca tată pentru micuțul Sean, iar ca samsar de cai i se va duce vestea de necinstit ce era…
Atât Pere, cât și soțiile celorlalți coloniști din Port Victoria îi vor arăta prietenie lui Kathleen, însă zilele acesteia erau constant umbrite de gelozia, posesivitatea și agresivitatea lui Ian. La doar zece luni după nașterea lui Sean, a venit pe lume Colin, fiul natural al lui Ian, care, crescând, se va dovedi un demn fiu al tatălui său, moștenindu-i caracterul.
Nu vor sta mult în Port Victoria, căci Ian Coltrane era deja cunoscut că îşi înşeală clienţii, aşa că se vor muta la o fermă izolată pe malul râului Avon, pe care o va cumpăra din banii lui Kathleen.
Un plus al cărţii – pe lângă generoasele informații despre colonizarea  Noii Zeelande, despre diferitele comunități ce s-au format acolo și modul lor de viață – îl reprezintă descrierile minunatelor ţinuturi ale Noii Zeelande. Astfel, peisajul în care se afla noua locuinţă a familiei Coltrane e de vis, aducând-i aminte lui Kathleen de Irlanda natală.
Ceea ce văzu în acea clipă fu de de-a dreptul covârşitor! Lui Kathleen i se deschidea priveliştea unei lumi pe care o lăsase, de doi ani, pentru totdeauna în urma ei. Înaintea ei era patria sa, Irlanda. Câmpurile. Râul. Kathleen clipi, pentru a se asigura că nu visează. Apoi se holbă, nevenindu-i a crede, la un peisaj verde, uşor deluros, prin care şerpuia râul Avon şi care era înveselit de pădurici şi de formaţiuni stâncoase, aşa cum le ştia din Irlanda. Ceea ce lipsea însă erau aşezările omeneşti. Aici nu existau nici sate, nici conace – doar din când în când se vedeau, izolat, ferme. Şi mai lipsea ceva: nesfârşitele ziduri care să dividă terenurile. Acesta era un ţinut liber.

Kathleen era din nou gravidă, şi, de această dată va da naştere unei fetiţe. Singura bucurie a lui Kathleen în această perioadă va fi prietenia cu Claire, cea mai apropiată vecină, o tânără veselă şi prietenoasă, dar complet inadaptată vieţii izolate de la fermă. Claire va avea şi ea o fetiţă. Mi-a plăcut mult de Claire, iar cele două se vor susţine şi ajuta foarte mult în încercările cărora trebuie să le facă faţă. Cât despre soţul lui Claire, Matt, era tot un nemernic, ca şi Ian, dar mai prefăcut, astfel încât Claire, îndrăgostită, chiar a crezut în el. Ea făcea parte dintr-o familie bună din Anglia şi se căsătorise cu Matt împotriva sfaturilor familiei sale. Noroc că Claire şi Kathleen se puteau baza una pe alta, că altfel nu ştiu cum ar fi rezistat, la câte au avut de îndurat.
Revenim la povestea lui Lizzie. Vasul Asia V a acostat în portul Hobart, de unde deținutele au fost transportate la închisoarea pentru femei Cascades, unde Lizzie se va acomoda foarte bine. În urma purtării ei bune de pe vas, era considerată deţinută de clasa întâi şi va fi repartizată la bucătărie. În doar câteva luni, o parte din femei s-au căsătorit, fiind alese ca la târgul de vite, și au părăsit închisoarea. Printre acestea, Velvet, care o va ajuta pe Lizzie ceva mai târziu, într-un moment crucial, după cum veţi vedea. Lizzie nu s-a numărat printre ”mirese”, în schimb a fost angajată ca fată în casă la familia Smithers, mutându-se acasă la ei, la Campbell Town, cu acordul directorului închisorii. Doamna Smithers o știa pe Lizzie de pe vasul Asia V, și o remarcase că e inimoasă și muncitoare.
Dacă nu ar fi fost domnul Smithers, Lizzie Owens ar fi putut fi mereu fericită cu noua ei slujbă.
Din păcate, Lizzie era nevoită să cedeze atenţiilor libidinoase ale acestuia. Când a aflat, doamna Smithers, până atunci amabilă, a dat vina, bineînţeles, pe Lizzie. Iar soluţia găsită a fost să o logodească cu grădinarul lor, un bărbat pipernicit, aidoma unui gnom, tot un deţinut şi el.
Eşti folositoare, aşa că poţi să rămâi. Dar te voi căsători. Poţi să-l iei pe Cecil, grădinarul. El va fi neîndoielnic încântat şi vă veţi putea amenaja o locuinţă în vechiul şopron, dacă îşi vor fi sătisfăcute plăcerile… 
Astfel, Lizzie s-a văzut pusă în situaţia de a inventa un plan prin care să fugă! Însă nu singură, căci soarta i-l scosese din nou în cale pe Michael, care era unul din deţinuţii legaţi în lanţuri folosiţi la spart piatra în Campbell Town. Lizzie era extrem de atrasă de Michael încă de pe vapor, deşi a realizat că inima lui era la cea pe care o lăsase în urmă…
Singura la care poate apela e Velvet, fosta ei colegă de suferinţă, care se măritase cu un soldat. Iar aceasta o va ajuta. Nu vă dau amănunte, vă spun doar că urmează momente extrem de dramatice şi tensionate. Cum vor reuşi, în cele din urmă, să ajungă la bordul vasului Elizabeth Campbell, cu destinaţia Noua Zeelandă, vă las să descoperiţi singuri.
Lizzie şi Michael petrecură douăzeci şi două de zile lipsite de griji pe Elizabeth Campbell (…) Ei împărţeau noaptea patul din cabina lor de lux, iar peste zi erau trataţi, fireşte, ca un cuplu căsătorit. 
Cu toate acestea, ei erau niște fugari…
Partea a treia a cărţii ne va purta la Nelson, Kaikoura şi Cantenbury Plains, între anii 1850-1858.
La sosirea în oraşul port Nelson, Lizzie şi Michael s-au certat, iar drumurile lor s-au despărţit, din nou.
Lizzie a ajuns la Sarau, o comunitate de germani, unde s-a angajat ca servitoare la familia Laderer: muncă grea, austeritate maximă.
Michael a ajuns la Kaikoura, la staţia de pescuit balene. Însă nu s-a adaptat acestei munci grele şi scârboase. Totul acolo puţea înfiorător! Apoi s-a angajat la o fermă de oi, unde s-a acomodat ceva mai bine. Trebuie să spun că Michael nu era nici din cale-afară de muncitor, şi nici ambiţios. Era de fapt o persoană destul de slabă, spre deosebire de Lizzie care se zbătea din greu să-şi depăşească condiţia şi, chiar de cădea des, se ridica de fiecare dată şi o lua de la capăt. Astfel, în scurt timp, Lizzie va pleca din Sarau la Waitagi, pe Insula de Nord, unde se va angaja fată în casă la familia Busby, unde ceilalţi servitori şi fete în casă erau din rândul populaţiei maori. Aflăm despre obiceiurile acestora, iar Lizzie se va integra foarte bine printre ei şi va începe, treptat, să le înveţe limba, fapt ce îi va fi de mare folos pe viitor. Domnul Busby era cultivator de viţă de vie, iar pe Lizzie o încântau nesfârşitele lui poveşti despre struguri.
Pentru prima dată în viaţă, Lizzie era fericită pe toate planurile. Fireşte că se mai gândea din când în când la Michael, la ciudata atracţie pe care o exercitase asupra ei şi la fericirea neaşteptată din braţele sale. Totuşi, nu voia să îi ducă dorul. La final, o rănise, şi avusese parte de suficiente astfel de dezamăgiri. Lizzie nu mai voia să fie deziluzionată sau speriată. Îi plăcea tot ce făcea la familia Busby, iar asta o împlinea.
Însă, fericirea asta nu a ţinut. Trecutul a ajuns-o din urmă sub forma infamului domn Smithers, iar ea e nevoită să fugă, din nou…
Să vedem ce s-a mai întâmplat între timp cu Kathleen şi Claire.  Cele două prietene, cu banii câştigaţi din tunsul oilor, s-au apucat de croitorie, o afacere foarte profitabilă. Însă toată existenţa lui Claire este dată peste cap atunci când Matt, găsindu-şi o nouă iubită, a vândut casa cu tot inventarul din ea, iar Claire s-a trezit scoasă în drum, cu copilul în braţe. Distrusă, se duce la Kathleen, iar aceasta nu o va lăsa de izbelişte. Sătulă de abuzurile emoţionale şi fizice la care o supunea Ian Coltrane de ani de zile, ia hotărârea să plece, împreună cu Claire, în necunoscut, lăsând totul în urmă, inclusiv pe micul nemernic Colin, care a refuzat să plece cu ea. Au pornit spre sud, ajungând în cele din urmă la Dunedin, o comunitate de scoţieni. Aici îl vor cunoaşte pe pastorul Burton – un personaj de care mi-a plăcut foarte mult şi care le va ajuta să se integreze. Şi se va îndrăgosti de Kathleen, care nici ea nu va rămâne tocmai indiferentă.
Cele două tinere îşi vor deschide o croitorie ce va avea mare succes. Însă un eveniment dramatic va zgâlţâi din temelii lumea lui Kathleen: apariţia lui Ian, însoţit de fiul lor, Colin, cu toate implicațiile acestui fapt! Însă destinul își va spune într-un fel cuvântul…
Revenim la Lizzie pentru a o însoţi în fuga ei, ajutată de către maori. Va pleca spre Insula de Sud cu o canoe condusă de tânărul maori Kahu Heke din tribul Ngati Pau, care era îndrăgostit de ea. E descrisă frumos călătoria, peisajele şi locurile prin care trec, iar din dialogurile lor ne facem o idee despre felul de a gândi al populației maori şi despre diferenţele foarte mari dintre culturi. Din acest punct de vedere, triburile maori se diferenţiau între ele, unele dintre acestea fiind mai bine adaptate la obiceiurile coloniştilor, iar altele mai reticente în privinţa acestora.

În cele din urmă Lizzie ajunge la Kaikoura, iar Haku Heke se întoarce la tribul lui. Tânăra, în imposibilitatea de a se angaja ca servitoare în comunitatea săracă de acolo, se vede nevoită să-şi reia vechea meserie.
Aceasta era starea de lucruri când Lizzie şi Michael s-au reîntâlnit. Nu sub cele mai bune auspicii, din nici o parte, am putea spune:
Fata coborî într-o reverenţă adâncă, zâmbind seducător. Michael nu putu decât să izbucnească într-un râs zgomotos.
– Lizzie Owens! Şi încă nu ai devenit cinstită!
Fata aruncă o privire asupra făpturii decăzute a lui Michael, asupra pantalonilor săi de călărie rupţi şi a mantalei sale de ploaie, murdară.
– Michael Drury, răspunse ea. Şi tot nu te-ai îmbogăţit.
Însă totul s-a schimbat odată cu ideea de afaceri a lui Lizzie, care era isteţă foc! Din oraş lipsea un bar “cinstit”, “unul în care să nu fie femei de vânzare, ci unul din acelea în care un pescar îşi poate scoate fata, fără să trebuiască să se ruşineze sau să îngheţe de moarte în cartierul portuar.” Şi astfel, a luat fiinţă cârciuma lui Lizzie, Irish Coffee, în parteneriat cu Michael. Ea conducea barul, iar el îi aducea whisky obţinut la distileria pe care o înfiinţase la sfatul și insistențele lui Lizzie.
A patra parte a cărţii se petrece la Dunedin, Kaikoura, Tuapeka şi Otago, între anii 1859 şi 1862. Începe Febra aurului, iar personajele noastre nu vor scăpa neatinse de aceasta.
Atunci când la Tuapeka, în apropiere de Dunedin, a fost descoperit aur, au început să vină în valuri căutătorii, iar Dunedin a devenit oraş aurifer. Lizzie şi Michael îşi vând afacerea şi se stabilesc într-o mică localitate din valea auriferă, îmbătaţi, ca şi alţii, de mirajul aurului. Lizzie, prietenoasă şi interacţionând foarte bine cu populaţia maori, pleacă să facă o vizită celui mai apropiat trib din zonă, mai ales că se putea înţelege foarte bine cu ei, vorbindu-le limba. Iar aceştia îi dezvăluie locul unde se găsea aur! Iar această informaţie a fost, bineînţeles, aur curat!
Lizzie îşi petrecu pe câmpurile aurifere ale maorilor cea mai frumoasă vară a vieţii ei. Michael şi ea îşi puseseră cortul deasupra cascadei și, dimineaţa, erau încântaţi de priveliştea munţilor şi de lacurile mici, care brăzdau peisajul din Otago. În zilele frumoase puteai să vezi chiar şi până aproape de Tuapeka.
În a cincea parte a cărţii suntem martorii evenimentelor petrecute la Tuapeka şi Dunedin între anii 1862 şi 1863.
Firul meu preferat din carte e cel care urmăreşte relaţia dintre Michael şi Lizzie. Cei doi sunt foarte atraşi unul de celălalt, iar Lizzie e profund îndrăgostită, dovedind asta prin toate acţiunile ei. În schimb, Michael era tot cu gândul la Kathleen, chiar şi după atâţia ani, şi o va răni de câteva ori pe Lizzie, dându-i de înţeles că nu se putea compara cu blajina, frumoasa şi virtuoasa Kathleen. Însă era nedrept, şi m-a dezamăgit prin acest fel al lui de a fi.
Una din cele mai interesante fragmente din carte este acela în care tânărul maori Kahu Heke, care era pe punctul de a deveni căpetenie de trib, o va cere de soţie pe Lizzie – nu vă spun în ce moment se petrece acest lucru. Vă spun însă că împrejurările erau de aşa natură, încât Lizzie ar fi acceptat… dacă nu ar fi aflat la timp despre obiceiurile şi tabu- urile care conduceau viaţa unei căpetenii de trib şi a soţiei sale! Am rămas uimită de acestea!

Aţi realizat că, în acest moment, practic toate personajele noastre se aflau în apropiere de Dunedin: Kathleen şi Claire cu copiii lor pe de o parte, iar Michael şi Lizzie pe de altă parte. Dacă şi cum se vor întâlni, cum vor interacţiona şi cum se va schimba viaţa fiecăruia, vă invit să descoperiţi citind cartea!
Vorbind de personajele cărţii, o galerie excepţională de caractere şi tipologii umane, ţin să remarc în mod special cele două eroine, Kathleen şi Lizzie, femei cu o mana puternică, aşa cum spun maorii, adică o mare forţă interioară, spirituală. Preferata mea din cele două rămâne Lizzie. Nu am putut rezona cu Kathleen în unele momente ale cărţii, când mi s-a părut că parcă s-a schimbat cu totul, devenind o persoană slabă şi neplăcută. Noroc că a depășit totuşi acele momente. Pe Lizzie însă, am admirat-o constant pe parcursul cărţii. O adevărată supraviețuitoare! Dintre personajele masculine, preferatul meu este pastorul Burton, un personaj puternic, interesant şi original. Michael în schimb, mi s-a părut destul de slab, imatur şi chiar inadaptat. Norocul lui a fost Lizzie şi iubirea acesteia, pe care, fie vorba între noi, nu o prea merita!
Şi, în sfârşit, a şasea şi ultima parte a cărţii ne prezintă evenimentele ce au loc între anii 1863 şi 1864, la Dunedin, Queenstown şi Otago.
Nu vă dezvălui nimic de această dată, vă voi spune doar că a fost un final minunat al acestui volum, unul pe care personajele noastre, fiecare din ele, îl merita! Curioşi? Sper că da! E o carte care m-a impresionat prin complexitate, documentarea minuțioasă, modul de scriere cursiv și ușor de urmărit şi impresionanta galerie de personaje, o carte pe care o recomand călduros!

Mulțumim Editura Rao pentru cartea Aurul maorilor de Sarah Lark oferită pentru recenzie

Cărţile autoarei Sarah Lark pot fi comandate de pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, raobooks.com

Recenzii Editura RAO

About Author

26 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow ! Oli, superbă recenzia! Nu prea citesc genul acesta, dar acum sunt curioasă. Chiar imi doresc cartea!

    • Mulțumesc Mirela! Ce mă bucur că îți place și ca te-am tentat! Ți -o recomand, e o saga extraordinara, sigur te va prinde!

  2. Superbă recenzia! Felicitări! ❤ Dacă recenzia m-a captivat atâta, îmi dau seama cum e cartea! Mulțumesc mult pentru recomandare!

  3. Catalina Dumbrava on

    Mie imi place genul asta Oli, eu sunt tentata maxim, foarte frumos! O sa-mi placa nespus de multcartea! Felicitari!

  4. Carolina Bianca on

    Wowwww!!! Asta da recenzie ispititoare!!! Clar vreau și eu cartea! Se vede ce mult ți-a plăcut, ai transmis foarte bine. Apelam la bugetul de urgență și comandam cartea!!! Felicitări!

  5. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Ne ispitesti de fiecare data cand scoti o asa recenzie. Felicitari Oli si multumim. Noroc ca am primul volum, peoblema e cand il voi citi!

  6. Foarte frumoasa recenzia, ma atrage si pe mine seria aceasta, fiind cumva tot in zona fictiunii istorice, a romanelor de atmosfera si asa mai departe. Multumesc mult pentru recomandarea atat de speciala!

  7. Sincere felicitări, Oli! In primul rând pentru aceasta recenzie superba si foarte detaliata care-mi permite sa îmi fac o impresie despre carte! Eram curioasa sa îți citesc impresiile. În al doilea rând, felicitări pentru răbdarea cu care ne-ai purtat pas cu pas prin poveste. Cu siguranta m-ai tentat sa citesc si eu cartea asta.

    • Multumesc mult Geo! Imi pare bine ca te-am tentat, iti recomand cu drag cartea, sigur va fi pe placul tau! Pe mine m-a impresionat si consider ca e una din cele mai bune si frumoase carti pe care le-am citit anul acesta.

  8. Oli, ai prezentata cartea intr-o maniera detaliata, incat ma faci sa imi revizuiesc convingerea ferma ca aceasta saga nu este de mine. De obicei, evit cartile gen saga de familie, povesti cu actiune ampla, desf. pe mai mult ani, pentru ca ma plictisesc. Acum, citindu-ti impresiile, parca imi vine sa o iau si eu. Sa ii dau o sansa. Multumesc pentru recomandare!

    • Cu mult drag Alina! Ti-o recomand insistent, sunt convinsa ca va fi pe placul tau! Nici eu nu prefer cartile gen saga de familie, dar aceasta e foarte captivanta, interesanta si romantica, mai ales ca nu se intinde pe mai multe generatii. Poate in volumele urmatoare…
      Si finalul m-a multumit pe deplin!

Spune-ți părerea!