Belgravia de Julian Fellowes, Editura Nemira – recenzie

22

Belgravia (Belgravia)

Julian Fellowes

Editura Nemira

Colectia Babel
An aparitie: 2017
Numar pagini: 456
Traducerea: Adriana Voicu
Julian Fellowes s-a născut în 1949 la Cairo, dar a urmat școala în Marea Britanie. A devenit cunoscut în toată lumea pentru scenariul filmului Gosford Park – care a câștigat Oscarul pentru Scenariu Original în 2002 – și pentru regia și scenariul Downton Abbey, serial de epocă extrem de popular și apreciat de critică. Pasionat de lumea victoriană, cele mai multe proiecte literare, cinematografice sau pentru micul ecran ale autorului au ca subiect această perioadă (cele mai cunoscute sunt Separate Lives în 2002 sau The Young Victoria în 2009). În 2010 a semnat scenariul pentru The Tourist, cu Angelina Jolie și Johnny Depp. În literatură a debutat în anii ’70 sub pseudonimul Rebecca Greville cu mai multe romane de dragoste. A semnat cu numele lui romanele Snobs (Snobii – Nemira, 2009) și Past Imperfect în 2009.
Povestea unui caz scandalos din Londra anilor 1840, scrisă de creatorul celebrului serial DOWNTOWN ABBEY.
Autorul serialului de succes Downtown Abbey, care a adus epoca victoriană din nou la modă, revine cu o poveste despre societatea britanică de secol XIX, plină de eleganţă și pasiuni nebănuite.
Pe 15 iunie 1815, înalta societate britanică participă la balul ducesei de Richmond – care va rămâne cunoscută drept una dintre cele mai tragice petreceri din istorie. Pentru că are loc în seara de dinaintea asediului de la Waterloo, iar mulți dintre tinerii domni de la bal vor ajunge a doua zi direct pe câmpul de luptă.
Pentru frumoasa Sophia Trenchard atunci se schimbă totul, dar povestea continuă peste 25 de ani, odată cu mutarea familiei Trenchard în noua zona rezidențială Belgravia.
A citi Belgravia e ca şi cum ai vizita o reconstituire modernă a unei case victoriene, unde fiecare cornişă e perfectă, însă e o casă victoriană cu instalaţii de secol XXI si wi-fi.“ The New York Times
“Belgravia” readuce aminte de epoca victoriană și societatea britanică din sec. XIX.
Pe 15 Iunie 1815, înalta societate britanică ia parte la balul ducesei de Richmond — care rămâne marcat în istorie drept una dintre cele mai tragice petreceri. De ce? Pentru că are loc în seara dinaintea asediului de la Waterloo.
Acest roman, scris în binecunoscutul stil britanic, ne aduce la suprafață o bucățică de istorie împletită cu ficțiunea într-un mod aparte.
Un roman marcant din multe puncte de vedere. O lectură frumoasă, care-ți solicită atenția și te face să încerci să o vizualizezi. Pur și simplu, după primele pagini, nu mai poți lăsa cartea din mână.
Este ceva vreme de când îmi doream cartea, iar dorința mi s-a îndeplinit cu ajutorul celor de la Diverta, cărora le mulțumim.
Belgravia de Julian Fellowes are o copertă clasică, ce nu iese în evidență dar atrage privirea, de societate cu maniere elegante, din vremuri demult apuse.
“Trecutul, ni se spune adesea, e o țară străină, unde totul este diferit. Ar putea fi adevărat — și chiar este când vine vorba de moravuri sau tradiții, de rolul femeii, de guvernarea aristocrației și de mii de alte aspecte ale vieții noastre cotidiene. Dar există și asemănări. Ambiția, invidia, furia, lăcomia, generozitatea, altruismul și, mai presus de toate, dragostea au fost mereu, la fel ca azi, motive puternice ale alegerilor pe care le facem.”
Acest prim fragment este de actualitate. Se potrivește oricui, indiferent în ce perioadă trăiește sau a trăit.
Autorul Julian Fellowes ne prezintă epoca victoriană cu mirosurile și culorile ei. O societate cu maniere elegante, dar și cu părți nu atât de frumoase pe cât am vrea. Este o imagine clară și obiectivă asupra unei perioade îndepărtate și asupra unei societăți cu vicii și obiceiuri ce s-au pierdut în bună măsură. Cu oameni buni și răi, ca peste tot.
“În iunie 1815, orașul Bruxelles părea en fete, cu dughene aglomerate și pestrițe în piețe și cu calești deschise, vopsite în culori aprinse, care lunecau iute pe drumurile largi, purtându-și poverile de înalte doamne, însoțite de fiicele lor, către grabnice îndatoriri de societate.”
Și astfel, autorul reușește să ne introducă în atmosfera orașului din câteva creionări de toc.  Astfel, o cunoaștem pe Sophia Trenchard, eroina noastră principală, o tânără sigură pe ea, care știe să-și impună voința.
Tatăl ei, James, era cel care aproviziona armata lui Wellington. Era doritor să pătrundă în aristocrație. Deși, de-a lungul anilor, reușise să-și depășească condiția, încă nu făcea parte dintre cei invitați în cercurile exclusiviste…
Invitațiile la balul ducesei de Richmond… un pas foarte important în avansarea pe scara socială, dar și în derularea acestei povești. Asistăm la un bal ce pare să dea cu tifla războiului ce bate la ușă. Un bal ce vrea să reflecte lipsa grijilor în ceea ce privește pericolul. Pericol care îi lovește pe mulți dintre cei prezenți la bal. O afectează și pe Sophia… care află că Edmund Bellasis, bărbatul iubit, a murit în confruntarea cu Napoleon. Precum și alți cunoscuți de-ai lor…
Este cert că războiul provoacă multă durere.
“Mai târziu, Anne avea să se întrebe cum putuse să fie atât de sigură că aici se încheia povestea Sophiei. Și, pe de altă parte, avea să învețe mai mult ca oricine că înțelegerea a posteriori este o prismă care deformează totul.”
O carte care-mi aduce aminte de scrierile lui Jane Austen. Captivantă și plină de suspans, “Belgravia” este cartea care-ți rămâne, fără doar și poate, în suflet. O lume aparte, o bucățică de istorie strecurată printre rândurile de ficțiune pură. Personalități marcante ale istoriei, personaje care nu au existat în realitate, o poveste care merge cu un pas în realitate și cu unul în imaginar.
Următorul capitol ne poartă ani și ani mai târziu, în 1841. De data aceasta asistăm la o întâlnire între Anne și ducesa de Richmond. O întâlnire întâmplătoare care le face să își aducă aminte de trecut… Acum aflăm că Sophia a decedat la câteva luni după tragicele evenimente…
” – Toată lumea pretinde că știe prin ce treci, dar eu chiar știu. Și știu că nu trece niciodată. (…)
– Ciudat, dar vorbele acestea îmi aduc alinare. Se spune că suferința are nevoie de tovărășie și probabil că așa este.”
Ca în orice familie, și familia Trenchard are secretele ei. Iar ceea ce aflăm poate stârni un real scandal care să afecteze pe toată lumea.
“ – Există un risc, desigur, dar aș ruga-o să păstreze secretul. Evident că n-am cum s-o silesc, îmi dau seama, dar nu cred că avem dreptul să-i ascundem faptul că are un nepot…”
Este o parte a discuției dintre James și Anne, cu privire la Sophia și fiul acesteia… Anne își dorește să-i împărtășească acest adevăr ascuns de restul lumii și surorii ducesei de Richmond, mama lui Edmund…
Cartea m-a prins în mreje cu fiecare pagină citită. O ilustrație a unei societăți demult apuse, pe care o cunoaștem prin intermediul acestei cărți. “Belgravia” îmbină poveștile oamenilor din aristocrația britanică cu cele ale oamenilor simpli. Și se pare că aceste povești se întrepătrund mai mult decât ai putea crede!
Autorul reușește să construiască personaje credibile, cu calități și defecte, creionând o societate ambiguă, care-și vede propriile interese. Cu toate acestea, cartea redă o poveste de viață. O poveste despre oportunități de care profiți, despre ascensiunea într-o pătură socială superioară. Despre suferința care nu-i ocolește pe oameni, indiferent că sunt aristocrați sau oameni mai simpli.
Suntem introduși și în familia Bellasis, părinții defunctului Edmund, despre care aflăm lucruri destul de urâte… Se pare că nu era tocmai aristocratul care pretindea… Peregrine și Caroline, duc o viață retrasă după moartea fiului lor. Fratele lui Peregrine, ori mai bine spus, fiul lui, va moșteni averea și posesiile sale. Din păcate, atât tatăl cât și fiul sunt doi oameni pe care reușești să-i displaci din prima. Este ceva ce simți fără să ai un motiv… la început.
De aici, într-un stil aparte, autorul ne redă viața de zi cu zi a celor două familii, cu secretele care-i unesc și care le pot cauza atâta bucurie dar și să declanșeze un adevărat scandal.
Este cartea care rămâne de actualitate oricând, pe care o poți trece în categoria cărților clasice. Am citit-o cu plăcere și cred că, de-a lungul timpului, îmi va face plăcere să o recitesc. Am avut parte de foarte mult suspans și multe comploturi, de secrete păstrate și scoase la iveală, de personaje bune și rele; totul într-o poveste captivantă, pe care am citit-o fără să-mi dau seama când am ajuns la finalul ei.
”Belgravia” ne prezintă o lume în care servitorii știu totul despre stăpânii lor, iar unii sunt dispuși să le vândă secretele fără nici o urmă de părere de rău. Romanul ne face să ne punem câteva întrebări, dar cea mai importantă este: cine conduce de fapt? Servitorul sau stăpânul? 
O lume cu bune și rele. A celor bogați, a celor săraci, și legăturile dintre cele două lumi. Un roman fascinant din acest punct de vedere!
“N-aș fi crezut niciodată, dar e clar că pot să mă uit în ochii omului și să-l mint la fel de ușor cum mi-aș scrie numele. Aflăm lucruri despre noi înșine cu fiecare zi care trece.”
Un roman superb pe care îl recomand cu căldură! Aveți parte de surprize peste surprize! Sigur veți fi încântați. 

Fragment:

Trecutul, ni se spune adesea, e o ţară străină, unde totul este diferit. Ar putea fi adevărat – și chiar este când vine vorba de moravuri sau tradiţii, de rolul femeii, de guvernarea aristocraţiei și de mii de alte aspecte ale vieţii noastre cotidiene. Dar există și asemănări. Ambiţia, invidia, furia, lăcomia, generozitatea, altruismul și, mai presus de toate, dragostea au fost mereu, la fel ca azi, motive puternice ale alegerilor pe care le facem. Aceasta este povestea unor oameni care au trăit acum două veacuri; cu toate acestea, multe dintre năzuinţele și resentimentele lor și patimile care le clocoteau în inimi erau aidoma dramelor pe care le trăim în felul nostru, în vremurile noastre…
Nu părea deloc un oraș aflat în pragul războiului; cu atât mai puţin capitala unei ţări care fusese smulsă dintr-un regat și anexată altuia cu nici trei luni înainte. În iunie 1815, orașul Bruxelles părea en fête, cu dughene aglomerate și pestriţe în pieţe și cu calești deschise, vopsite în culori aprinse, care lunecau iute pe drumurile largi, purtându-și poverile de înalte doamne, însoţite de fiicele lor, către grabnice îndatoriri de societate. Nimeni n-ar fi ghicit că împăratul Napoleon mărșăluia spre oraș și își putea așeza tabăra la marginea acestuia dintr-un moment în altul.
Nimic din toate astea nu era însă de mare interes pentru Sophia Trenchard în timp ce-și făcea loc prin mulţime cu o hotărâre care nu prea era pe potriva celor optsprezece ani ai ei. Ca orice tânără de familie bună, mai cu seamă într-o ţară străină, era însoţită de camerista ei, Jane Croft, care, la douăzeci și doi de ani, era, deci, cu patru ani mai vârstnică decât stăpâna ei. Cu toate astea, dacă s-ar fi putut spune că una din ele o apăra pe cealaltă de a fi vătămată într-o ciocnire cu un alt trecător, aceea ar fi fost Sophia, care părea gata de orice. Era frumușică, chiar foarte frumușică, în stilul acela clasic englez, cu păr blond și ochi albaștri, dar expresia tăioasă a gurii arăta limpede că fata nu ar fi avut nevoie de permisiunea mămicii ca să se arunce într-o aventură.
– Hai, grăbește-te, că altfel o să plece să ia prânzul și degeaba vom fi bătut drumul până acolo.
Era în acea perioadă a vieţii prin care trebuie să treacă aproape toată lumea, atunci când se duce copilăria și o falsă maturitate, neînfrânată de experienţă, îţi dă sentimentul că orice este posibil, până când sosirea adevăratei maturităţi dovedește în mod concludent că nu este așa.
– Merg cât de repede pot, domnișoară, a îngăimat Jane și, ca să-i întărească parcă vorbele, un husar grăbit a îmbrâncit-o înapoi, fără să se oprească măcar să vadă dacă a păţit ceva.
– E ca un câmp de luptă aici.
Jane nu era o frumuseţe, ca tânăra ei stăpână, dar avea o faţă vioaie și rumenă, cu trăsături puternice, deși se potriveau mai bine cu uliţele din sat decât cu străzile orașului.
Era și ea destul de hotărâtă în felul ei și tânăra stăpână o plăcea pentru asta.
– Nu mai fi așa de neajutorată.
Sophia aproape că ajunsese la destinaţie și părăsise strada principală pentru a da într-o curte care ar fi putut să fie odată un obor de vite, dar care era acum rechiziţionat de armată pentru ceva ce arăta ca un depozit de provizii. Din niște căruţe mari se descărcau cutii și saci și lăzi care erau transportate la magaziile din jur și în preajmă părea să fie un flux constant de ofiţeri din toate regimentele, care discutau și uneori se certau pe când se plimbau încolo și încoace în grupuri. Sosirea unei tinere distinse, împreună cu servitoarea ei, a atras, firește, oarece atenţie și, pentru un moment, conversaţia a scăzut și aproape că a încetat de-a binelea.

Mulțumim Diverta pentru cartea oferită pentru recenzie!

Cartea Belgravia  de Julian Fellowes poate fi comandată de pe dol.ro

 

About Author

22 de comentarii

  1. Imi place foarte mult recenzia ta. Felicitari! Am rasfoit si eu cartea intr-un anticariat si pot sa-ti dau dreptate. Mi-a amintit si mie de scrierile autoarei Jane Austen. Poate o voi citi si eu candva!

  2. Felicitari Geo, foarte frumoasa recenzie! Ceea ce ai scris m-a convins, o data in plus, ca ma va incanta aceasta poveste!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: