Blestemul zorilor de Lavinia Călina, Editura Herg Benet – recenzie
Blestemul zorilor
Lavinia Călina
Seria: Neamul Corbilor, volumul 2
Editura: Herg Benet
Anul apariției: 2018
Număr de pagini: 294
Seria Neamul corbilor:
1. Copiii întunericului – recenzie
2. Blestemul zorilor
3. Din negura timpului
“Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune a morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.”
“Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.”
Lavinia Călina este o autoare talentată, ce scrie cu pasiune și oferă cititorului adrenalină, pericol și povești de neuitat.
“Te-ai întrebat vreodată care e cel mai intens moment în viața cuiva? Care e acel moment unic, acel moment în care simți că trăiești cu adevărat, în care simți sângele cum se deplasează dintr-o parte în alta a corpului? Care e acel moment în care te simți mai viu ca niciodată?”
Astfel începe “Blestemul zorilor”, cel de-al doilea volum al seriei “Neamul Corbilor”.
Povestea alternează, în continuare, perspectivele personajelor principale feminine: Nicol și Roxana.
După aventurile din primul volum care ne-au introdus în poveste, de acum urmează cu adevărat suspansul, puterea, misterul și magia, dar și pericolul — toate în doze mari. O carte care te lasă cu respirația tăiată.
“Dacă mă întrebi pe mine, eu ți-aș răspunde că singura clipă în care cineva trăiește cu adevărat e clipa de dinainte de-a muri.”
Iar eu tind să cred că Nicol are dreptate…
De când a intrat în Neamul Corbilor, Nicol s-a schimbat complet. A devenit un adevărat torționar și omoară cu sânge rece. Este disperată să o găsească pe Roxana.
“— Dacă tot îi ești așa loial lui Ștefan, ce-ar fi să-i transmiți un mesaj din partea mea? Hm? i-am spus eu în timp ce plimbam lama cuțitului pe fața lui. Când te întâlnești cu el, spune-i că atât el, cât și javra aia de Liviu îmi vor plăti scump pentru că mi-au luat-o pe Roxana. Spune-i că am să-l caut și la capătul pământului și va regreta ziua în care a intrat în viața mea.”
Roxana, pe de altă parte, deși este cu Liviu, este hotărâtă să-și găsească prietena. Iar prin intermediul viziunilor sale, ar putea avea o șansă reală să o găsească.
Cu o acțiune intensă, cu lupte periculoase între clanuri, “Blestemul zorilor” este o poveste fantasy foarte bine scrisă, care nu îți lasă timp să te plictisești și mereu te face să te întrebi dacă ceea ce urmează este bine sau rău.
Autoarea Lavinia Călina are un asemenea stil de a contura povestea și de a desfășura acțiunea încât, nu poți prevedea care va fi finalul.
“— Dacă ei găsesc o modalitate prin care să profite de dragostea ta pentru acel câine jegos și să te facă una de-a lor, devii automat dușmanul meu și al Neamului meu.
— Al Neam… Nicol, zi-mi te rog că nu le-ai jurat credință Corbilor!
Am întors-o spre mine, dar a refuzat să mă privească în ochi. La urma urmei și tăcerea e un răspuns, unul pe care nu voiam să-l aud. Când ochii ei i-au întâlnit într-un final pe ai mei, am primit și răspunsul. Erau negri ca noaptea, iar întunericul ce se ascundea în ei mă înfiora.”
Încercarea lui Nicol de a o lua cu forța pe Roxana ca s-o ducă înapoi la Neamul Corbilor împotriva voinței ei, îmi demonstrează cât de mult s-a schimbat de fapt, aceasta… Nu mai este Nicol pe care o știam din primul volum. Am impresia că tânăra s-a lăsat îmbătată de puterea pe care a dobândit-o.
Și totuși, Ștefan a făcut în așa fel încât Roxana s-a simțit datoare să jure credință Neamului Lupilor pentru a-l salva pe Liviu…
“— Se poate să fi avut dreptate când a spus că mai devreme sau mai târziu cei din Neamul acesta vor găsi o soluție să te întoarcă împotriva ei.
— Dar nu sunt…
— Când ai jurat credință, nu ai promis doar că o să fii alături de noi, ci ai jurat totodată că o să fii împotriva lor. Din clipa asta, orice ai face, tu și Nicol veți fi dușmani până ce una dintre tabere va câștiga. Iar ca una dintre tabere să câștige, cealaltă trebuie să dispară.”
Cu un pas mai aproape de împlinirea previziunii… că Nicol va fi cea care o va ucide…
Să nu vă închipuiți că se rezolvă problemele, că nu vă puteți înșela mai tare! Totul se amplifică: pericole, răutăți și răzbunări, șiretlicuri și ura unora față de alții…
Iar autoarea Lavinia Călina reușește să facă totul atât de incitant încât nu te poți opri din citit. Pur și simplu vrei să vezi ce se mai întâmplă.
“— Ce ai de gând să faci? mă întrebă Irina.
— Vezi tu, câteodată e bine să te mai gândești și la tine. Să uiți de alții și să faci tot posibilul să o duci tu bine, chiar dacă asta înseamnă să treci peste cadavre și să rupi prietenii.”
Brusc, Nicol ia hotărârea să înceapă în sfârșit să fie de partea Corbilor, a propriului ei neam. Ce înseamnă asta? Că se pregătește să se răzbune pe Lupi, dar mai ales pe Roxana. Este ceea ce trebuie să facă pentru ca Radu să aibă din nou încredere în ea…
Roxana, pe de altă parte, își începe antrenamentele. Și are multe de învățat, având în vedere că până acum s-a ascuns de magie, vrăjitori și tot ceea ce avea legătură cu Neamurile.
Odată ajunsă la Conac împreună cu Ovi, Nicol face o descoperire șocantă:
“În urmă cu mult timp, alinierea dintre planete a fost perfectă pentru un ritual de trecere, iar Șoimii și Corbii au profitat de asta. Neamul mai slab a decis că e mai important ca membrii lui să supraviețuiască decât să ducă mai departe un nume.
Șoimii nu fuseseră vânați și omorâți cu sălbăticie de către Corbi. Lupii, Cerbii și Roibii se înșelaseră amarnic. Frații lor nu au fost victime ale unui război sângeros. Șoimii au trecut cu toții de bună voie în Neamul Corbilor. S-au lepădat de nume și de semn și au jurat credință unui nou Neam. Nici nu știam că așa ceva era posibil, nu auzisem pe nimeni vorbind de asta. Cum era posibil? Radu știa? Evident că știa, el a studiat aici și a citit probabil cărțile astea, le știe pe de rost.”
Și acesta este momentul în care Nicol începe să se îndoiască și să-și pună diverse întrebări. Oare ce ascunde Radu de fapt?
“Ceva era putred la mijloc și eram convinsă că avea legătură și cu mine.
Am închis cărțile și le-am pus la loc dar trebuia să revin și să mai citesc din ele. Toate astea îmi stârniră curiozitatea și aveam de gând să aflu cât de multe puteam. Dacă Radu îmi ascundea într-adevăr ceva, răspunsul era cu siguranță prin paginile vreunei cărți.”
Polii se schimbă odată cu apariția acestor îndoieli… Nimic nu mai este ceea ce pare, așa că situația devine din ce în ce mai confuză…
Pentru a descoperi cum se încheie “Blestemul zorilor”, vă invit să citiți cartea.
12 Comments
Mirela Barbălată
Felicitări, Geo! Dar, nu e de mine .
Mă mulțumesc şi mă delectez cu recenzia ta faină .
Geo
Mulțumesc și eu.
Daniela Balan
Foarte frumoasă,tentantă și captivantă recenzia!felicitări ❤️
Geo
Mulțumesc, Daniela! ❤️
Tyna
Minunată recenzia! Felicitări! Pare o serie cu totul deosebită. Îți aștept cu nerăbdare impresiile și la ultimul volum! Mulțumesc mult pentru recomandare!
Geo
Mulțumesc, Tyna! O serie superbă!
anasylvi
Gasesc foarte incitanta recenzia, de fapt intreaga serie suna bine.
Geo
Si cred că ți-ar fi pe plac.
Oli
Suna bine de tot! Felicitari Geo, foarte frumoasa recenzie! Nu am citit inca seria, dar se afla pe lista mea de lecturi, cred ca ma va prinde povestea asta!
Geo
Mulțumesc! Abia aștept sa citești seria si sa aflu ce părere ai.
danapetraru
Geo,ai făcut o recenzie minunată la o carte fascinantă…să mai spun că abia aștept să o citesc???
Geo
Nici sa nu îndrăznești!
Mersi mult!