Delicatese Literare
DIVERSE

Bookfest 2016 – impresii

Bookfest 2016
Salonul Internațional de carte Bookfest a ajuns la Ediția a XI-a. S-a desfășurat în perioada 1-5 iunie 2016 la Romexpo, în pavilioanele C1, C2, C4, C5 și a stat sub sloganul „Never Stop Dreaming” .  Invitat de onoare: Israel, care a avut propriul program de evenimente în cadrul Bookfest 2016.
Au fost prezente peste 200 de edituri, iar vizitatorii au atins un număr record.
Programul evenimentelor a cuprins peste 300 de evenimente, de la lansări de carte la concursuri, dezbateri, ateliere, programe artistice, proiecții cinematografice, teatru de umbre și numeroase activități pentru copii.
Timpul trece foarte repede în lumea minunată a cărților. Ne-am simțit atât de prinși în vâltoarea evenimentelor și în atmosfera de sărbătoare a târgului de carte, încât n-am reușit să participăm la toate evenimentele pe care ni le-am propus, iar în cele șase ore cât am avut la dispoziție sâmbătă pentru a vizita Bookfest nu am trecut în revistă toți expozanții, deși ne-am fi dorit.
Am avut marea bucurie de a ne întâlni, reîntâlni și cunoaște scriitori admirați și îndrăgiți, oameni deosebiți: Oana Arion, Nicoleta Tudor, Simona Stoica, Corina Ozon, Lavinia Călina, Doina Roman, Sergiu Someșan.
Dintre evenimente, am avut plăcerea de a participa la:
  • Lansarea volumului al treilea al trilogiei ”Pragul” de Doina Roman – ”Ultimul trimis oserp”, la Editura Tracus Arte.
  • La Editura Litera – lansarea Introspectiv: cele mai relevante cărți de spiritualitate, psihologie și -dezvoltare personală. Titlurile colecției: “Cum să iubești” – Thich Nhat Hanh; “Cum să te relaxezi” – Thich Nhat Hanh, “Jocul vieții și cum să-l jucăm” – Florence Scovel Schinn, “Calm. Cum să-ți găsești liniștea într-o lume stresantă și agitată” – Dr. Gayatri Devi, “Mindware. Instrumente pentru o gândire inteligentă” – Richard E. Nisbett.
  • Lansarea cărții ”Justițiarul” de Sergiu Someșan la Editura Vremea.
  • Lansarea cărții ”Rockstar” de Cristina Nemerovschi, la Editura Herg Benet.
  • Tot la Editura Herg Benet am participat la lansarea cărții Corinei Ozon – ”Până când mă voi vindeca de tine”.
  • Lansarea volumului al doilea al seriei ”Neamul corbilor” – ”Blestemul zorilor” de Lavinia Călina, Editura Herg Benet.
Printre prețioasele achiziții cu care ne-am întors de la Bookfest se numără: Trilogia ”Pragul” de Doina Roman, ”Rockstar” de Cristina Nemerovschi, ”Blestemul zorilor” de Lavinia Călina, ”Până când mă voi vindeca de tine” de Corina Ozon, ”Justițiarul” de Sergiu Someșan, ”Otrava noastră cea de toate zilele” de Adrian Voicu, ”Spațiul dintre nori: cu ruscacul prin India” de Desireh Halaseh (Editura Polirom).

book oli

bookfest carti leo

Conform Mediafax, cele mai vândute cărți la această ediție au fost:
La Editura Nemira, unde vânzările cărţilor au crescut cu 40% faţă de anul precedent, cea mai vândută carte a fost „Viaţa mea”, de Charles Chaplin, autobiografia faimosului comic tradusă pentru prima oară integral în româneşte de Monica Andronescu.
Locul doi în topul preferinţelor cititorilor de la Nemira l-a ocupat al doilea volum din seria „Outlander”, „Talismanul”, de Diana Gabaldon.
Locul trei: „Misterul regelui. Despre scris”, de Stephen King, o carte inspiraţională despre literatură şi scris, presărată cu nenumărate detalii biografice din viaţa marelui scriitor.
 „Fata cu toate darurile”, de M.R. Carey, un thriller puternic, psihologic distopic se află pe locul patru.
Locul cinci: „Marea şansă”, de Olivia Manning, primul roman din Trilogia Balcanică, apărut în colecţia Babel, o privire necruţătoare asupra Bucureştiului din pragul celui de-al Doilea Război Mondial.
Editura Humanitas, care a ocupat un stand de proporţii la această ediţie Bookfest, a avut printre top cinci bestsellere: „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, de Lucian Boia; „Nebunia de a gândi cu mintea ta” de Gabriel Liiceanu şi „Nelinişti vechi şi noi” de Andrei Pleşu, „Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) Catalog de perle” de Radu Paraschivescu s-a clasat pe locul patru, iar pe cinci volumul colectiv „Bucureştiul meu”.
Editura Litera şi-a întâmpinat cititorii cu o ofertă editorială de peste 1600 de titluri, 500 de noutăţi, reduceri de preţ de până la 70%, vouchere valorice la cele mai noi titluri din colecţia de ficţiune, tombole cu premii garantate, acţiuni dedicate copiilor şi lansări în prezenţa unor invitaţi de seamă.
Pe primele două locuri în Top 5 Litera se află cărţile-mărturie semnate de Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015: “Războiul nu are chip de femeie” şi “Ultimii martori”. Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, a afirmat vineri, în cadrul lansării „Chiar dacă nu ştiţi istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, veţi găsi poveşti care vă cutremură, vă opresc în loc, vă strâng de gât”.
Locul trei continuă cu scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, cu al doilea volum din celebra serie autobiografică “Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit.” Locul patru îl ocupă „Crizele de după criză” semnată de Paul Dobrescu, urmată de „Mindware, Instrumente pentru o gândire inteligentă”, de Richard E. Nisbett.
Topul vânzărilor Grupului Editorial Corint are pe locul întâi un volum care aparţine colecţiei Istorie cu blazon: fermecătorul album „Poveştile Peleşului” de Carmen Sylva (ediţie îngrijită de Silvia Irina Zimmermann, cu ilustraţii aparţinând Arhivei Princiare de Wied). Pe locul al doilea s-a clasat unul dintre cele mai recente volume ale colecţiei Corint Istorie, „ISlamISm. Planul secret de creare a califatului” de Glenn Beck. Cartea este o analiză plină de forţă care investighează şi contrazice prejudecăţile despre islamism şi despre visul creării unui nou califat.
Pe locul al treilea s-a clasat volumul „Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane” de Constantin Gane. Cartea “se ocupă cu precădere de modul de existenţă a boierimii, ceea ce se spune chiar începând cu titlul cărţii” (din prefaţa semnată de Mihai Dim. Sturdza). Următoarele cărţi din topul vânzărilor Corint sunt: „Jurnal secret”. Serie nouă de Alex. Ştefănescu (ilustraţii de Costel Pătrăşcan) şi „ Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu” de Diana Mandache (colecţia Corint Istorie).
Editura Trei. Grupul Editorial Trei a avut unele dintre cele mai vizitate standuri de la Bookfest 2016. Cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost: „Carieră malefică” de Robert Gaibraith (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei), „Cartea clanului din Baltimore” de Joel Dicker (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei), „Banda celor şase ciori” de Leigh Bardugo (Colecţia Young Fiction Connection, Editura Trei), „Convinge-mă” de Lee Child (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei) şi „Povestea noului nume” de Elena Ferrante (Colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M).
Curtea Veche Publishing  – pe primul loc în clasamentul cititorilor Curtea Veche Publishing s-a aflat volumul „În misiune cu Marian. Eu nu-s pitic, am ghiozdanul mare!” scris de celebrul poliţist scriitor Marian Godină. Cartea îi ajută pe micuţi să îşi contureze o percepţie corectă despre meseria de poliţist rutier, prezentându-l pe acesta drept prietenul tuturor, cu precădere al copiilor. Marian Godină continuă topul celor mai căutate titluri cu volumul “Flash-uri din sens opus”, o carte actuală şi amuzantă prezentând povestiri cu tâlc, personaje memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie şi umor. Pe locul al treilea se află cea mai recentă carte semnată de Adrian Cioroianu, “Cea mai frumoasă poveste. Nu putem evada din Istoria noastră”. Aceasta tratează perioada imediată celui de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-şi identităţile care plasaseră ţara în elita naţiunilor. Instaurarea regimului comunist, existenţa unui aparat represiv şi industrializarea ţării au dus la mărirea şi decăderea unor corifei ai politicii culturale, totul încheindu-se cu declinul şi prăbuşirea regimului şi, implicit, a conducătorului.
Al patrulea cel mai căutat volum la standul Curtea Veche Publishing a fost „Exilul Regelui” semnat de Diana Mandache, istoric specializat în istoria regalităţii. Acesta cuprinde povestiri şi fotografii din perioada de exil a Regelui Mihai. Cititorii vor fi purtaţi în călătoria amintirilor, începând cu alianţe matrimoniale, dinastii, pierderi de tron, şi încheind cu familia regelui şi Elveţia, inima exilului.
Cel de al cincilea titlu în topul vânzărilor Curtea Veche Publishing fost “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?… şi alte 10 întrebări fantastice” scris de Adina Rosetti şi ilustrat de Cristiana Radu, ce cuprinde cele mai fantastice poveşti şi ilustraţii pentru copii.
Conform allcafe.ro, cărțile Editurii All preferate de cititori vă pot da o idee despre tendințele literare ale anului în curs. Și nu numai.
1. Fără rival pe prima poziție, confirmând încă o dată apetitul cititorilor români pentru cel mai bine vândut autor francez… cine altul decât Guillaume Musso, autorul romanului„Central Park”, cel care a început să poposească pe mesele de lectură ale publicului român încă dinainte de începerea Salonului de carte Bookfest 2016.
2. Un alt titlu care nu are cum să fie o surpriză în acest top: cum altfel, un volum din celebra serie Pisicile războinice, de Erin Hunter – „Furtuna”.
3. Cel de-al treilea titlu care completează podiumul acestei ediții Bookfest este unul din cu totul alt registru: „Sub acoperire. Povestea adevărată a poliției secrete din Marea Britanie”.
4. Istoria romanțată a celei mai faimoase regine a antichității, Cleopatra, ocupă poziția următoare datorită romanului istoric scris de unul dintre cei mai faimoși autori ai Franței, Christian Jacq.
5. Volumul de proză scurtă „Așa ceva nu ți s-ar putea întâmpla niciodată”, al autorului britanic Jon McGregor, pe care cititorii editurii noastre îl cunosc de altfel încă de la romanul „Până și câinii”.
În continuare lăsăm imaginile să vorbească despre experiența pe care am avut-o anul acesta la Bookfest.

colaj bookfest

colaj bookfest 1

Tyna&Oli

 

19 Comments

  • Georgiana Maria

    Super. Urasc faptul ca nu am avut posibilitatea sa vin, dar voi face tot posibilul sa nu lipsesc anul viitor. Ma bucur mult pentru voi, si pentru ca acest eveniment v-a lasat impresii placute, ati cunoscut sau reintalnit persoane cu aceeasi pasiune: cititul.

    • Oli

      Pana la anul, mai e in toamna Gaudeamus, unde ne asteptam sa repetam experienta, asa ca poate ne intalnim atunci.

  • Barbalata Mirela

    Minunat Tyna si Oly
    Sincer sunt invidioasa pe voi (in sensul bun) . Poate la anul reusesc si eu
    Ma bucur pentru voi, se vede din poze ca v-ati simtit bine.
    O amintire minunata

    • Oli

      Intr-adevar, a fost un eveniment memorabil, am ramas cu amintiri minunate, ne-am reintalnit cu prieteni, si am cunoscut oameni deosebiti! Ma bucur foarte mult ca am reusit sa ajungem

  • Balan Daniela Ela

    un eveniment mult asteptat din pacate pentru mine e prea departe dar am fost alaturi de voi prin pozele postate si impresiile voastre pentru care va multumesc

    • Oli

      Si noi ne-am dus special de la Craiova pentru acest eveniment. Imi pare rau ca nu se organizeaza in mai multe orase din tara!
      Referitor la asta, anul acesta a fost caravana Gaudeamus la Craiova, dar la Bucuresti e altceva…:)

  • Daniela Cusa

    Frumoase impresiile, frumoase pozele si frumoase achizitiile. Se vede ca v-ati distrat fetelor, bravo! Imi e ciuda ca nu am putut ajunge. Poate data viitoare.

  • Cornelia

    Doamne cat mi-ar fi placut sa fiu si eu acolo… Ma bucur pentru voi ca a-ti avut parte de o zi minunată. Mulțumesc pentru informațiile despre cărți. Apropo de editura Litera si locul 1 am inceput si eu aseară „Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici si pot spune ca e o carte impresionantă în care se vorbeste despre războiul femeilor (Războiul sentimentelor ).

  • Tyna

    Ne-am simtit extraordinar petrecand o zi in lumea cartilor si a iubitorilor de carte! Abia astept sa repetam experienta si la Gaudeamus in toamna

  • Clipa Narcisa

    Mi-as fi dorit sa fi putut participa si eu, insa nu s-a putut. E minunat sa participi la un eveniment la care esti inconjurat de persoane care au aceeasi pasiune ca tine.

  • Catalina Dumbrava

    Ma bucur tare mult ca totusi v-am vazut, pri intermediul pozelor, nu am avut ocazia sa ajung si nici la GAudeamus nu cred ca voi ajunge, dar ma bucur tare mult pentru voi fetelor si ca prin intermediul vostru mai licaresc cate ceva. Pupici!

  • Oli

    Ma bucur din suflet ca am reusit sa ajungem la acest eveniment, ne-am reintalnit cu prieteni din lumea minunata a iubitorilor de carti, am cunoscut persoane minunate, ne-am incarcat pozitiv si am adunat amintiri pretioase! Sper ca la toamna, la Gaudeamus, sa ne intalnim cat mai multi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *