Ca din întâmplare, femeie de Dario Fo, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Ca din întâmplare, femeie

(Quasi per caso una donna – 2017)

Dario Fo

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

An apariţie: 2019

Nr. pagini: 144

Traducator: Vlad Russo

DARIO FO s-a născut în 1926 în Lombardia. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a studiat artele frumoase la Accademia di Belle Arti di Brera de la Milano. În 1950 a început colaborarea cu RAI, scriind texte satirice pe care le şi interpreta ca actor. Colaborarea cu RAI a durat peste un deceniu şi a prilejuit numeroase conflicte cu cenzura exercitată de Biserica Catolică. De aceea Fo a renunţat la ea, dedicându-se în exclusivitate teatrului, în cadrul companiei întemeiate în 1962 împreună cu soţia sa, actriţa Franca Rame. Dario Fo a fost şi a rămas un om de teatru total: scrie textele, semnează regia spectacolelor, joacă pe scenă de multe ori ca unic actor. Piesele sale aveau la început o structură de farsă şi erau scrise în răspăr cu „teatrul burghez“ al epocii, reînviind tradiţia italiană a improvizaţiei din commedia dell’arte. În 1969, Fo montează spectacolul Mistero buffo, cel mai mare succes al său, care reunea texte în diferite dialecte recitate de un singur interpret: autorul însuşi. Au urmat: Morte accidentale di un anarchico, Non si paga! Non si paga!, Parliamo di donne, L’uomo incinto. În plan politic, omul de teatru a militat toată viaţa în rândul stângii italiene, fiind totodată, prin textele şi spectacolele sale satirice, un critic necruţător al derapajelor politice din peninsulă. În 1997, Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru literatură, acordat în virtutea faptului că „urmând tradiţia saltimbancilor medievali, batjocoreşte puterea, redându-le celor asupriţi demnitatea“. În 2014 a publicat cel dintâi roman al său, bestsellerul internațional Fiica papei (La figlia del papa; Humanitas Fiction, 2016), urmat, de asemenea, de un bestseller, E-un rege nebun în Danemarca (C’è un re pazzo in Danimarca, 2015; Humanitas Fiction, 2017). În 2017, la jumătate de an după moartea sa, survenită la 13 octombrie 2016, a apărut romanul Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei (Quasi per caso una donna. Cristina di Svezia, Humanitas Fiction, 2019), care încheie seria dedicată de Fo unor mari și controversate figuri istorice. (Sursa: Editura Humanitas)

În romanul său postum publicat în 2017, Ca din întâmplare, femeie, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile“, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învățate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă și mare iubitoare de artă, admirată și detestată, imprevizibilă și curajoasă.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adânc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicându-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lângă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale.

În opera sa literară situată la limita între biografie și roman istoric, „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei„, autorul Dario Fo aduce în fața ochilor contemporanilor o figură remarcabilă și cu totul neconvențională, regina Cristina a Suediei. Aceasta a fost nu doar unul dintre monarhii cei mai atipici ai bătrânului continent, dar și o femeie aparte, cu un stil de viață și de gândire foarte neobișnuit printre femeile secolului său, secolul al XVII-lea, ceea ce explică titlul ales de autor.

M-am bucurat să descopăr astfel povestea Cristinei, o poveste mai mult decât ignorată la orele de istorie, cel puțin la cele la care am asistat eu, pe băncile școlii. Este o poveste care merită cunoscută, iar faptul că Dario Fo a adus-o la lumină este un câștig pentru cititori.

Romanul se deschide cu un prolog, în care autorul ne oferă contextul european din momentul nașterii Cristinei, fiica Mariei Eleonora de Brandenburg și a regelui Gustav II Adolf al Suediei, urmând apoi povestea propriu-zisă.

Încă de la momentul nașterii sale, inițial moașele au crezut că s-a născut un prinț. Evident, s-au răzgândit curând, însă pentru rege faptul nu avea o mare importantă, întrucât mica prințesă putea fi moștenitoarea tronului, existând o lege în acest sens. Suedia traversa pe atunci o „epocă de aur”, având un mare succes pe toate planurile. Regele Gustav Adolf a crescut-o pe micuță ca și cum aceasta ar fi fost băiat, fapt care s-a împletit de minune cu caracteristicile acesteia native. Regele moare în luptă pe când Cristina avea doar 6 ani, ea moștenind tronul sub regență. Abia la majorat se va vedea încoronată.

Încă din vremea adolescenței, Cristina este descrisă ca un băiețoi care dădea mari bătăi de cap guvernantelor. Se spune că, în jurul vârstei de 16 ani, a avut o aventură cu vărul său Carol, viitorul rege Carol X. Totodată, năvalnica amazoană era atrasă de fete și nu ascundea nicicum acest lucru, îndrăznind să nu îl treacă după perdea. Prefera să se îmbrace bărbătește și avea o serie de preocupări intelectuale, îndrăgind artele, istoria, filosofia. Ca monarh, și-a dorit să transforme Stockholm într-o veritabilă „Atena a Nordului”. Cristina a purtat corespondență cu Hugo Grotius, Blaise Pascal, Pierre Gassendi și René Descartes, care, de altminteri, a întreprins o călătorie la curtea regală suedeză, unde și-a găsit și sfârșitul, răpus de pneumonie. Totodată, regina era o mare iubitoare a commediei del’arte, apreciind foarte mult jocul actorilor și piesele puse în scenă de aceștia.

Evident, o asemenea regină neobișnuită nu putea să se alinieze la normele convenționale și la regulile pe care le presupune actul de a fi monarh, refuzând cu insistență să se mărite, așa cum i-o cereau adesea consilierii.

„Cristina repetase de nenumărate ori că detestă căsătoria, declarând că mormântul cel mai nefericit pentru o femeie, mai ales când deține puterea, este de a-și da independența morală și umană pe mâna unui bărbat care i se strecoară în pat, oferindu-i astfel dreptul de a face din propria soție un supus. De altminteri, Luther lămurise o dată pentru totdeauna ce le așteaptă pe femei: să nască fii până mor! tunase el. Ei bine, ea n-o va face: nu se va lăsa folosită de nici un bărbat așa cum țăranul își folosește glia, și nici nu va avea copii decât cu forța. […] A început să se gândească dacă nu cumva Biserica Catolică ar fi putut s-o apere. Cu siguranță trebuia să plece înainte de a se sufoca, iar ca să poată pleca trebuia să depună coroana.”

Drept urmare, Cristina a ales să abdice, lăsând coroana vărului său Carol. Au fost cazuri de monarhi care au abdicat, însă puțini au făcut-o cu atâta nonșalanță precum Cristina. A decis să se convertească la catolicism și astfel a pornit într-o lungă călătorie prin Europa, cu un anturaj solid, călătorie care va ajunge până la Roma, orașul unde în cele din urmă se stabilește.

Va avea o mare influență asupra multor figuri proeminente, inclusiv cardinali și papi, vizitând curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea și continuând să fie o protectoare a științelor, a artelor, un om de o vastă cultură și inteligență, dar totodată continuând să ducă o viață scandaloasă, după canoanele vremurilor și chiar după criteriile unor contemporani de-ai noștri. Există un capitol destul de larg despre Molière și piesele sale, pe care regina fără coroană le admira foarte tare.

Nu intru în detalii privind aceste aventuri și peripeții ale Cristinei, vă puteți delecta cu ele citind romanul. Câteva m-au făcut să mă documentez în plus, într-atât erau de savuroase și ieșite din comun.

Citind acest roman aveți ocazia să descoperiți o personalitate istorică sclipitoare, o femeie plină de pasiune, care nu s-a ferit niciodată să își afirme atât înclinațiile bisexuale, cât și opiniile incisive asupra oricăror chestiuni de importantă majoră ale acelei epoci.

Romanul este scris într-o manieră ușor de parcurs, ca și cum autorul ar revela, pe rând, scene dintr-o piesă de teatru. Izvoarele istorice se îmbină artistic, înfățișate sub diverse forme, fie de memorii ale reginei, fie de document, fie pur și simplu redate de autor din sursele istorice accesate.

Epilogul aduce în discuție sfârșitul vieții acestei regine remarcabile, care, deși nu mai purta coroana, a influențat fără doar și poate politica vremii și, mai ales, latura culturală a societății acelor timpuri. Faptul că a fost înhumată în Grotele Vaticane, unde numai alte două femei au primit acest drept, spune multe în acest sens.

La final găsim și o notă scrisă de arhivarul roman Micaela Procaccia, care a avut ocazia să discute cu Dario Fo privind interesul său față de acest personaj istoric, Cristina a Suediei.

Recomand romanul tuturor celor care îndrăgesc cunoașterea și vor să afle mai multe din dedesubturile istoriei, o atât de vastă provocare, întotdeauna.

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei, precum și celelalte cărți ale autorului Dario Fo pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei