Călătoria Iuliei în Valea Copacilor de Ioana Blaga, Editura Imago Dei

Călătoria Iuliei în Valea Copacilor

Ioana Blaga

Editura Imago Dei

Anul aparitiei 2016

Nr. de pagini 135

De aceeași autoare au mai apărut Povești de lângă Balta Mare și Nepotul anticarului, ale căror recenzii le puteți de asemenea citi pe site-ul nostru, le recomandăm cu drag!

„Fetiţa urcă ţinându-l pe Ahile în braţe şi-i făcu semn de rămas bun bătrânului. Pasărea zbura tot mai sus, deasupra pădurii şi deasupra muntelui. Odată se va reîntoarce, îşi spuse ea! Aerul trecea în rafale pe deasupra lor şi Iulia închise ochii. Se ţinea bine de penele păsării. Întredeschise ochii ușor şi văzu că pasărea era sus de tot şi lumea se întindea departe jos. Acum vedea cât era de întinsă pădurea şi nici aşa nu-i vedea capătul. Se prinse şi mai tare de penele păsării.“

Poate o fetiţă să salveze o lume? Da, poate, dar pentru aceasta trebuie să facă unele sacrificii. Iulia porneşte la drum împreuna cu motanul roşcat Ahile în căutarea unei flori neobişnuite. Dar în drumul lor spre Valea Copacilor, acolo unde va găsi floarea, cei doi călători întâlnesc câţiva locuitori ai Pădurii Fermecate şi află că venirea lor nu este tocmai un secret. Iulia este cea predestinată şi aşteptată să lupte şi să facă dreptate între locuitorii Pădurii Fermecate.
Prietenia, sacrificiul, lupta dintre bine şi rău, spiritul de aventură şi curajul în faţa necunoscutului sunt temele principale ale cărții Călătoria Iuliei în Valea Copacilor.”

Când eram mică, ascultam cu orele poveştile spune de tatăl meu, apoi am început să citesc eu. Pe urmă, devenind mamă, am început să le citesc copiilor. Cărtile, în general, au făcut parte din viaţa mea în permanenţă şi încerc să le transmit şi copiilor pasiunea mea, să citească mereu. Un copil care citeşte, va deveni un adult care gândeşte.

Am intrat foarte repede în atmosfera cărtii, povestea m-a prins şi mi-a amintit de copilărie, când bântuiam toata ziua cu verişorii mei în pădurea de lângă casa bunicii. M-am regăsit în eroina noastră, Iulia, o fetiţă de 11 ani, cu părul negru şi creţ, care venise să îşi petreacă vacanţa la bunici.

Călătoria Iuliei în Valea Copacilor ne poartă într-o aventură unde ne vom face noi prieteni, vom descoperi peisaje care ne vor tăia respiraţia, vom participa alături de prietenii noștri la lupte pentru a învinge răul, rău care este materializat în nişte lupi negri şi fioroşi care își doreau să stăpânească toată Pădurea Fermecată.

Dar să începem cu începutul. Iulia se afla în vacanţă la bunici şi toată ziua singura ei grijă era să se joace, să îşi ajute bunicii la unele treburi de prin curte şi seara să asculte poveştile minunate spuse de bunicul ei. Aşa a aflat că în tinereţe bunicul a primit o floare roşie şi foarte frumoasă, o floare care dădea viaţă tuturor florilor din grădina bunicilor.

“Lângă căsuţă, bunicii aveau o grădină plină de flori, care-i lua bunicului cel mai mult din timpul anului. Grădinăritul, udatul, tăiatul tufelor de trandafiri erau lucruri pe care Iulia le urmărea cu interes. Prin spatele casei curgea un pârâu care uda grădina din când în când. Nici nu vă imaginaţi ce frumos era acolo! Flori de toate culorile, unele răsăreau primăvara şi altele vara, dar în mijlocul tuturor era una singură, frumoasă şi roşie. Nemaiîntâlnită în altă parte, se spune despre ea că dădea viată tuturor florilor din jurul ei”

Singura grijă a Iuliei era sa se joace cât era ziua de lungă împreună cu prietenul ei, Ahile, un motan roşcat. Aşa s-a întâmplat şi în ziua in care a dat cu mingea peste floarea cea roşie, pe care a rupt-o şi imediat toată grădina şi-a pierdut strălucirea. Mare i-a fost mirarea când şi-a auzit motanul vorbind, care i-a spus că o să plece într-o călătorie pentru a aduce altă floare roşie, floare care se află în Valea Copacilor.

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi prietenii noştri în curând vor afla că nu sunt doar în căutarea acelei flori. Drumul parcurs de cei doi este lung, obositor, dar şi plin de foarte multe învățăminte. În timpul călătoriei vor afla că trebuie să ajute animalele pădurii fermecate în lupta cu lupii negri, mari şi fioroşi.

Peste ce pericole au dat Iulia si Ahile, ce prieteni şi-au făcut şi, mai ales, dacă au reuşit să facă rost de floare, vă las pe voi să citiţi.

Mi-a plăcut mult această carte şi o recomand tuturor copiilor. Mi s-a confirmat că oamenii şi animalele pot să convieţuiască în armonie atât timp cât îşi respecta reciproc mediul de viaţă. Cu siguranţă, dacă copiii vor citi această carte, le va intra în cap că micul dejun este cea mai importantă masa a zilei şi nu trebuie să sărim peste. Autoarea a menţionat în aproape fiecare dimineaţă din aventura Iuliei că niciodata fetiţa nu sărea peste micul dejun sau peste masa de seară.

Fiecare nou capitol este însoţit de un titlu foarte sugestiv pentru ce urmează să citim. Cartea se citeşte foarte uşor, creează dependenţă şi nu o poţi lăsa din mână până nu afli dacă Iulia a găsit floarea şi s-a întors acasă la bunici. Vreau să felicit autoarea pentru minunata poveste și pentru cele câteva imagini din carte, imagini alb negru foarte sugestive, ce îndeamnă copiii să îşi pună imaginaţia la lucru.

“ – Înseamnă că avem prieteni în pădure, spuse motanul gânditor. Prieteni care vin când nu te aştepţi, dar tocmai când ai mai mare nevoie de ei.”
“Uriaşul avea peste trei metri înălţime. Dar nu asta o mira pe Iulia, şi nici că-i ştia numele. Acolo toată lumea ştia mai multe decât ea şi se pare că era şi aşteptată! Iulia ştia despre uriaşi că sunt răi, dar aceasta o privea pe ea şi pe Ahile blând şi surâzând. Iuliei îi plăcu asta, ceea ce o făcu să aibă încredere şi să nu se teamă de el.”