Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

32

Când înflorește liliacul 

Martha Hall Kelly

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Titlu original: Lilac Girls

Traducere: Mirella Acsente

512 pagini

Martha Hall Kelly a crescut în Massachusetts dar acum își împarte timpul între Connecticut, New York și propria podgorie. A lucrat ca copywriter publicitar și are trei copii. Când înflorește liliacul este primul ei roman inspirat din realitate și pentru care s-a documentat o lungă perioadă de timp.
Newyorkeza Caroline Ferriday este ocupată până peste cap cu postul de la consulatul francez și cu o nouă iubire la orizont. Dar lumea ei se schimbă dramatic atunci când armata lui Hitler invadează Polonia în septembrie 1939 vizând cucerire Franței.
Peste ocean, Kasia Kuzmerick, o adolescentă poloneză, simte cum viața lipsită de griji pe care o duce e pe cale să se sfârșească pe măsură ce e tot mai ocupată cu rolul ei de curier pentru miscarea de rezistență. Într-o atmosferă tensionată de supraveghere și suspiciune, un pas greșit poate avea consecinte grave. 
Pentru tânăra si ambitioasa doctoriță germană Herta Oberheuser, un anunț de angajare ca medic guvernamental pare biletul de evadare dintr-o viață pustie și șansa nesperată de a-și practica profesia. Însă ea se trezește prinsă ca într-o capcană pe un tărâm plin de secrete și dominat de bărbați.
Destinele acestor trei femei se intersectează după ce Kasia este trimisă la Ravensbruck, faimosul lagăr de concentrare nazist pentru femei. Vor reuși Caroline și Kasia să le facă dreptate acelora pe care istoria i-a uitat?
„Extrem de emoționant și memorabil….. Acest roman de debut impresionant ar trebui să prezinte un interes special pentru cititorii de cărți de ficțiune istorică și pentru cluburile de carte asupra cărora Privighetoarea de Cristina Hannah și Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doare au produs o impresie deosebită.” – Library Journal 
„Inspirată de evenimente și de oameni reali, Martha Hall Kelly a spus povestea a trei femei, plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care dezvăluie curajul, lașitatea și cruzimea acelor zile. Aceasta face parte din istorie – istoria feminină – și nu ar trebui să fie uitată.” – Lisa See 
Aș putea să vă spun că mi-a plăcut Când înflorește liliacul dar n-ar fi întru totul adevarat – „mi-a plăcut” este prea puțin spus; aș putea spune că este o carte sensibilă și înduioșătoare, dar cuvintele nu pot exprima cu adevărat trăirile și emoțiile din timpul lecturii. Uneori cuvintele nu își au rostul. Uneori tăcerea este binevenită după ce ai citit și ultima filă.
Până în prezent, două motto-uri îmi sunt călăuză în viață. Unul este acela că nimic nu este întâmplător. Toate se întâmplă cu un scop anume iar timpul este și el esențial. Cartea aceasta acum trebuia să ajungă în mâinile mele – probabil, știau fetele ceva?! – pentru a nu-i uita pe cei asupriți, chiar dacă nu sunt direct legată de ei, dar si pentru a mă bucura de o lectură emoționantă. Tristă, dar frumoasă!
Cartea este structurată în trei părți, fiecare în parte prezentând o perioadă de câțiva ani, începând cu anul 1939 și culminând cu 1959. Scriitoarea ne prezintă destinele unor oameni încercați de viață, ne plimbă când în Europa, când în America și ne înfățișează o lume „colorată” unde frumusețea și iubirea se împletesc cu urâțenia, lașitatea și cruzimea. În tot acest decor, trei suflete sunt strâns legate între ele, trei femei complet diferite, despărțite de mii de kilometri dar unite, în cele din urmă, de suferință, durere iar la final speranță.
Caroline Ferriday este șefă a departamentului de asistență a familiei pentru consulatul Franței în New York a cărei activitate presupune multă muncă, neplătită, ore nedormite, neputință dar multă satisfacție. Decepționată în dragoste, preferă singurătatea, deși în realitate, simte nevoia unui bărbat care să o completeze. Printr-un joc al sorții, ajunge să îl întâlnească pe EL – Paul, un celebru actor, seducător și plin de șarm, care avea să-i schimbe dramatic destinul.

La mii de kilometri distanță, tocmai în Polonia, la Lublin, facem cunoștință cu tânăra Kasia, o adolescentă de 16 ani, îndrăgostită de prietenul ei cel mai bun, Pietrik, care avea să-i schimbe, hotărâtor, soarta.

Nu foarte departe de Polonia, tocmai în Germania, la Dusseldorf, o întâlnim pe Herta, o tânără studentă la medicină, al cărei vis era acela de a deveni o doctoriță apreciată, într-o lume dură, dominată de bărbați. Nu avea de unde ști că, tocmai acest vis al ei, avea să-i aducă „merite” profesionale, pentru ca în final, să vină decăderea, atât ca medic, dar mai ales ca om.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, dar mai ales obsesia bolnavă a lui Hitler, împotriva evreilor, – un om însetat de putere și preocupat de curățare etnică – avea să schimbe, în mod dramatic destinele a zeci de mii de oameni, implicit destinele celor trei femei.
Herta, acum doctoriță cu acte în regulă, va răspunde unui anunț dat în „Jurnalul de medicină” pentru un post de medic, în Ravensbruck, la „o tabără de reeducare pentru femei, la 90 de kilometri nord de Berlin, lângă stațiunea Furstenberg, la lacul Schwedt”. Pleacă la drum cu bucurie dar și neliniște sperând însă că aici își va găsi împlinirea profesională. Odată ajunsă la destinație, va fi încântată de întreaga priveliște fără să bănuiască că în spatele frumosului stă grotescul.
„Prima mea impresie a fost ceva de calitate. Gazonul creștea verde și bogat, iar de-a lungul clădirii erau flori roșii. În stânga, sus pe o culme, aflată deasupra lagărului, se înălțau patru case ale conducătorilor, construite în Heimatschutzstil, stilul care păstra arhitectura tradițională, cu coloane din piatră naturală și balcoane cu structură de lemn.”
Din păcate, de la început va fi pusă la curent cu situația deținutelor, modul de selecție a acestora, fără a realiza gravitatea situației dar mai ales urmările inevitabile pentru acele suflete dar și pentru ea însăși.
„Triunghiul verde e pentru o criminală condamnată – cele mai multe sunt din Berlin, genul dur, deși unele sunt aici pentru că au încălcat niște reguli lipsite de importanță….. Violetul este pentru fetele cu Biblia, martorele lui Iehova. Tot ce au de făcut e să semneze o hârtie în care spun că îl pun pe Hitler deasupra a orice altceva, și pot pleca libere de aici, dar nu vor – nebune. Triunghiul roșu e pentru prizonierele politice. Cele mai multe sunt poloneze. Negrul e pentru cele antisociale: prostituate, alcoolice, pacifiste. Litera cusută în triunghi indică naționalitatea. Evreicele primesc două triunghiuri puse împreună ca să formeze o stea. Ideea lui Himler.”
Iubirea pentru profesie, ambiția de a reuși într-o lume dominată de prejudecăți, o fac să își imagineze o altă lume, un alt ideal. Atrocitățile care vor urma și la care asistă cu bună voință, i se par ceva normal, firesc. Totul pentru viitorul patriei.
O altă victimă a războiului, tânăra Kasia, se implică tot mai mult în mișcarea de rezistență, ca membră a Asociației Cercetașilor Polonezi – o asociație paramilitară ilegală, creată în 1939, cu nume de cod „Rândurile Gri” – mânată de dorința de a lupta împotriva RĂULUI, dar și pentru a fi alături de Pietrik, care avea o responsabilitate mult mai mare în interiorul mișcării.
„Primisem o pregătire excelentă pentru primul ajutor la Cercetașe, dar în Rândurile Gri am continuat să învățăm și am participat la cursuri medicale secrete. Fetele mai mari luptau alături de băieți sau lucrau ca infirmiere și croitorese și se ocupau de orfelinate. Unele chiar ajutau la eliberarea oamenilor din închisorile germane, aruncau în aer poduri și furau planuri militare germane.
Noi, fetele mai mici din detașamentul meu de șapte persoane, salvam cărțile poloneze să nu fie distruse de soldații germani și predam ore în secret. Învățăm să decodificăm și duceam acte false și mesaje. Ne îndeplineam obligația de a-i sabota pe naziști, rearanjând indicatoarele de stradă ca să îi facem pe SS-isti să se rătăcească.”
Din păcate, toate aceste mișcări vor deveni ca un drog pentru Kasia, neputând sta locului, dorind tot mai multă acțiune și cu un grad de risc mai mare. Dorința i se va îndeplini și va primi o misiune mai importantă dar și mai riscantă. Fără să știe, soarta îi este pecetluită din acel moment, dar, și mai grav e că „trage” după ea și alte vieți, în special persoanele cele mai dragi: Matka – mama ei – și sora, Zuzana.
Inevitabilul se produce, este arestată, alături de familia ei dar și alte persoane apropiate, și dusă în lagărul de concentrare de la Ravensbruck, unde teroarea e la ea acasă.
„N-am avut timp să-mi plâng virginitatea pierdută, căci femeile-gardian ne-au aliniat goale, câte cinci, în camera cu dușuri. O îngrijitoare le-a lovit pe femeile din fața mea cu un baston, lăsând urme roșii pe spatele lor, în vreme ce ele fugeau la dușuri.”
„Noul nostru cămin, Baraca 32, era mult mai mare decât cea de carantină. Femeile, unele în cămășile gri de uniformă și rochiile vărgate, altele goale de la duș, alergau de colo colo îmbrăcându-se, îndreptându-și saltelele de paie și întinzând cearșafurile în carouri albastru cu alb. În baracă exista o mică baie cu trei dușuri și trei chiuvete lungi, fiecare umplută cu ajutorul unui robinet. Femeile se așezau fără rușine pe o platformă cu găuri pentru a-și face nevoile deasupra pământului urât mirositor de dedesubt.”
Asistăm neputincioși la ororile de neimaginat la care sunt supuse femeile deținute în acest lagăr, suntem martori tăcuți ai unor întâmplări și fapte abominabile dar reale.
„Panglica de celofan a crestat pometele doamnei Mikelsky și, după o privire rapidă aruncată Irmei, Binz s-a aplecat și a desfăcut lesa câinelui. Adelige a rămas nemișcată la început, apoi, la țârâitul dispozitivului lui Binz, s-a repezit la doamna Mikelsky, cu urechile date pe spate, cu dinții dezgoliți. Câinele și-a încleștat dinții în jurul mâinii doamnei Mikelsky, a scuturat-o dintr-o parte într-alta, și a tras-o pe profesoara mea în genunchi. Mârâiturile câinelui au răsunat în Platz când s-a repezit și a mușcat din gulerul doamnei Mikelsky și a trântit-o în zăpadă.”
Citind aceste rânduri nu ai cum să nu te cutremuri, nu poți să rămâi indiferent, nu încetezi să te întrebi cum de nimeni nu a oprit acest „joc” macabru al morții, chiar dacă știi deja răspunsurile: de la bunici, părinți, din cărțile de istorie.
Dincolo de ocean, Caroline devine o altă victimă a războiului. Chiar dacă nu este o deținută, este totuși o „prizonieră” a suferinței, a neputinței, a lașității unora și a prejudecăților altora. Îl pierde pe Paul dar nu renunță la el. Luptă până la capăt pentru a-l salva, este dispusă să-și riște chiar viața, totul din iubire.
În tot acest timp, însă, nu renunță la proiectul ei de vis, ajutorarea copiilor orfani din Franța. Chiar dacă nu are bani, reușește să-și transforme recuzita – de pe vremea când era actriță – în haine potrivite pentru aceștia, acceptă să participe la întâlniri de strângere de fonduri alături de persoane pe care nu le suportă, renunță de multe ori la orgoliu, toate acestea din dorința de a aduce puțină bucurie în viața orfanilor.
În timp, suferințele o vor face mai puternică, va învăța să privească altfel viața, iar sărăcia și evenimentele cutremurătoare din Europa o determină să ia atitudine în fața celor care își urmăresc propriul interes, propria bunăstare, fără să știe, însă, ce este munca, durerea și suferința.
„Am pornit spre casă cu pași mai ușori, căci acea seară eliberase ceva în mine, ceva ce ar fi trebuit demult eliberat. În sfârșit, vedeam cu adevărat grupul ăla, așa cum era el în realitate, cu câteva excepții…….
Nu mai trebuia să-mi petrec viața făcându-le pe plac; eram liberă să merg înainte de una singură.”
Din acest moment, Caroline își va dedica viața victimelor războiului, în special femeilor victime din lagărele de concentrare. Astfel, ajunge să le cunoască pe Kasia și sora ei, Zuzana, în urma unei călătorii în Polonia. Dacă la început, Kasia și Zuzana erau doar două femei deținute într-un lagăr de concentrare, în timp, între ele ia naștere o frumoasă relație de prietenie. Zuzana îi va deveni sora pe care nu a avut-o iar pe Kasia o va influența atât de mult încât ajunge „să o salveze”. În ce împrejurări ajunge Caroline, Kasia și Zuzana să se cunoască și cum va fi influențat destinul Kasiei de către Caroline, vă las pe voi să descoperiți. Va reuși Caroline să-l salveze pe Paul? Vor reuși să-și trăiască iubirea, în liniște? Citiți cartea și veți descoperi doi oameni frumoși dar orgolioși, plini de patos dar cu suflete măcinate de durere.
Oricât am încerca să dăm uitării evenimentele din acea perioadă, nu vom reuși nicicând. Istoria este martorul la trecerea timpului, ea este cea care nu va pieri din conștiința omenirii, ea este cea care va judeca cu prisosință. Atrocitățile petrecute în lagărele de concentrare sunt încă reale și dureroase pentru urmașii victimelor holocaustului, istorisirile transmise de la o generație la alta pastrându-si aceeași intensitate.
După Nota autoarei, aflăm că personajul Caroline Ferriday a existat și în realitate, – dedicandu-si întreaga viață activității de ajutorare a femeilor, victime ale Holocaustului, în special celor care au suferit în lagărul de concentrare de la Ravensbruck -, precum și doctorița Herta Oberheuser, părinții acesteia și întreg personalul din lagăr.
Toate acestea, dar și povestea creată în jurul acestor evenimente triste și rușinoase din istoria omenirii, fac din Când înflorește liliacul o lectură captivantă și deosebită, plină de zbucium interior, unde emoțiile și trăirile sufletești ale eroilor sunt atât de intense încât cititorul se simte complet neputincios și secat de orice vlagă.
Care va fi soarta eroinelor după terminarea războiului și în ce fel viața o va pedepsi pe doctorița Herta, vă las pe voi să descoperiți.
Dacă ați citit cartea sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă considerați că Herta și-a primit pedeapsa, dorită de cele cărora le-a distrus sufletul și trupul, dar și binemeritată.
În încheiere, aș vrea să vin cu o provocare. Al doilea lucru pe care l-am învățat este „niciodată să nu spui niciodată” de la care nu mă dezic. De aceea,  am încercat să mă pun în pielea doctoriței Herta Oberheuser și m-am întrebat cum aș fi procedat eu. Sincer, nu am găsit nici un răspuns. Da, știu că sunt un om cu suflet, că prefer bunătatea, iubirea, frumusețea și nu sunt în stare de fapte atroce. Dar, la fel de adevărat este, că viața nu m-a pus la încercare de o așa manieră, nu știu ce este acela un război, nu știu ce este foamea, disperarea.
Din punctul meu de vedere, Herta a avut de ales dar nu a făcut-o, iar pedeapsa primită a fost prea mică pentru toate suferințele Kasiei  și ale celorlalte victime. Dar pot eu oare să judec??!!
De multe ori suntem tentați să spunem „eu nu aș face așa ceva”, dar am trăit, fizic sau psihic, vremurile bunicilor noștri? Putem fi siguri de noi cunoscând doar părți din istorie, din relatările lor? Dar putem oferi un zâmbet oricui dar mai ales sufletului nostru de care, uneori, uităm, iar atunci când înflorește liliacul putem zâmbi vieții pentru vremurile pe care le trăim dar și în amintirea celor dragi sau necunoscuților, victime ale unui război nedrept.
Fragment din roman:
„L-am condus pe Monsieur Rodierre în culise și am fost uluită de imensitatea scenei, de două ori mai mare decât oricare dintre cele pe care mă aflasem pe Broadway. Ne-am uitat către sala de bal, la marea de mese luminate de lumânări, ca niște nave împodobite cu flori plutind în întuneric. Deși abia luminat, candelabrul de cristal Waterford și cele șase mai mici din jurul lui scânteiau.
– Scena asta este enormă, am remarcat eu. Vă descurcați?
Monsieur Rodierre s-a întors către mine.
– Asta e meseria mea, Miss Ferriday.
Temându-mă că n-aș face decât să-mi atrag replicile lui acide, l-am lăsat pe Monsieur Rodierre în culise, cu textul cuvântării sale, încercând să nu mă mai gândesc la pantofii maro de antilopă. M-am îndreptat grăbită către sala de bal, ca să văd dacă Pia respectase schema mea de așezare a invitaților, mai detaliată și mai periculoasă decât un plan de zbor Luftwaffe. Am văzut că pur și simplu aruncase câteva cărți de vizită pe cele șase mese Rockefeller, așa că le-am aranjat din nou și mi-am luat locul lângă scenă, între bucătărie și masa de onoare. De jur împrejurul încăperii vaste se ridicau pe trei niveluri boxe capitonate în roșu, fiecare conținând propria sa masă. Toate cele o mie șapte sute de locuri aveau să fie ocupate – o mulțime de oameni nefericiți dacă lucrurile nu mergeau bine.
Oaspeții s-au adunat și s-au așezat la locurile lor, un ocean de fracuri, diamante vechi de mină și destule rochii de pe rue du Faubourg Saint-Honoré pentru a goli majoritatea celor mai bune magazine din Paris. Numai cingătoarele ar fi fost suficiente pentru ca Bergdorf și Goodman împreună să-și îndeplinească pe trei sferturi planul de vânzări.
Un șir de ziariști s-au adunat lângă mine, scoțându-și creioanele de după ureche. Oberul stătea pregătit alături de mine, așteptând semnalul pentru a începe servirea. Și-a făcut apariția în sală și Elsa Maxwell – mare bârfitoare, gazdă de petreceri profesionistă și o susținătoare nec plus ultra a propriei persoane. Oare o să-și scoată mănușile pentru a scrie lucruri îngrozitoare despre seara asta în rubrica ei sau doar o să țină minte întreaga oroare?
Mesele erau aproape pline când a ajuns doamna Cornelius Vanderbilt, pe care Roger o știa ca „Alteța Sa”, cu colierul ei de diamante pe patru șiruri de la Cartier aruncând flăcări de la gâtul ei. În clipa în care fundul doamnei Vanderbilt s-a instalat pe scaunul ei, iar etola sa albă de vulpe, cu capul și picioarele animalului incluse, a fost lăsată pe spătarul scaunului, am dat semnalul că servirea mesei putea începe. Intensitatea luminii a scăzut și Roger a urcat greoi pe podiumul aflat sub lumina reflectoarelor, în aplauzele entuziaste ale audienței. Niciodată nu mă mai simțisem atât de agitată, nici când eu eram cea de pe scenă.
– Mesdames et Messieurs, ministrul de Externe Bonnet vă transmite sincerele sale păreri de rău, dar nu poate fi în seara aceasta aici.
Mulțimea a zumzăit, neștiind prea bine cum să reacționeze la dezamăgire. Puteau să-și ceară banii înapoi prin poștă? Trebuiau să sune la Washington?
Roger a ridicat o mână.
– Dar am reușit să convingem un alt francez să vorbească în această seară. Deși nu deține un rol în guvern, el este distribuit într-unul dintre cele mai bune roluri de pe Broadway.
Oaspeții au început să șușotească între ei. Nimic nu se compară cu o surpriză, cu condiția să fie una bună.
– Vă rog să-mi permiteți să vi-l prezint pe Monsieur Paul Rodierre.
Monsieur Rodierre a trecut pe podium și s-a îndreptat către centrul scenei. Ce naiba făcea? Lumina reflectoarelor a șovăit în jurul scenei câteva momente, încercând să-l localizeze. Roger s-a așezat la locul lui, lângă doamna Vanderbilt. Eu stăteam în picioare, în apropiere, dar totuși suficient de departe pentru a nu putea fi strânsă de gât.
– Îmi face o plăcere deosebită să mă aflu aici în această seară, a spus Monsieur Rodierre, după ce fasciculul de lumină s-a fixat asupra lui. Îmi pare nespus de rău că Monsieur Bonnet nu a reușit să ajungă.
Chiar și fără microfon, vocea lui Monsieur Rodierre umplea sala, iar el practic strălucea în lumina reflectoarelor.
– Sunt un înlocuitor modest pentru un invitat atât de distins. Sper că nu au fost probleme cu avionul său. Sunt sigur că, dacă ar fi așa, președintele Roosevelt i-ar trimite bucuros un avion nou.
Un hohot de râs nervos a vuit prin sală. Nici nu trebuia să mă uit la ziariști ca să știu că scriau. Roger, un adevărat maestru în arta discuțiilor tête-à-tête, a reușit să vorbească cu doamna Vanderbilt și în același timp să-mi arunce o privire ucigătoare.
– Sigur, nu vă pot vorbi despre politică, a continuat Monsieur Rodierre.
– Slavă Domnului! a strigat cineva de la o masă din fundul sălii, iar mulțimea a râs din nou, mai tare de data asta.
– Dar vă pot vorbi despre America pe care o cunosc, un loc care mă surprinde în fiecare zi. Un loc unde oamenii cu mintea deschisă acceptă bucuroși nu numai teatrul francez, cărțile, cinematografia și moda franceză, dar și poporul francez, în ciuda greșelilor noastre.”

Mulțumim Editura Litera pentru exemplarul oferit spre recenzie

litera

Cartea Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly poate fi comandată pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

About Author

32 de comentarii

  1. trecuta pe lista,cu prima ocazie sper sa si o cumpar,din pacate am cam ramas in urma cu achizitiile.Acum toate micile mele economile se duc pentru bebe .Pun deoparte pentru carti,dar vad un costumas dragut si se duce cartea mea

  2. Carolina Bianca on

    Felicitări pentru recenzie! Nu știu dacă chiar mi-ar placea cartea, dar recenzia ta este foarte ispititoare!!!

  3. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Minunata recenzie Mirela, se vede ca ti-a placut cartea! O am si eu si de abia astept sa o citesc!

  4. Felicitari, Mirela, imi place foarte mult recenzia ta, ai transmis multa emotie si se vede ca ti-a placut cartea!

    • M-am cutremurat citind cele scrise de tine, pot doar sa-mi imaginez ce trairi mi-ar starni cartea. Nu am avut pana acum curaj sa o citesc, desi am citit carti cu ororile razboiului (care mi-au dat cosmaruri noaptea). Imi doresc totusi sa o citesc candva, sunt fapte care trebuie stiute, si momente ale istoriei care nu trebuie uitate…

      • Mirela Barbalata on

        Oli, te inteleg perfect! Anul trecut daca imi dadea cineva cartea aceasta as fi spus nu. Fug de carti triste, cu si despre razboi. Mereu imi spuneam ca nu vreau tristete in viata mea… Dar nimic nu e intamplator ….

  5. Ai descris intr-un mod deosebit romanul, intr-adevar nu trebuie sa uitam greselile trecutului si trebuie sa facem tot posibilul ca ele sa nu se mai repete. Nu am citit romanul si in general, rareori mai citesc carti despre istoria sec. XX si a regimurilor opresive care au marcat secolul in cauza.

  6. Super recenzia! Felicitările mele! Cu adevărat pare o carte care-ți schimba perspectivele. Mi-ai stârnit interesul asupra ei cu recenzia ta. Mulțumesc mult pentru recomandare. Voi tine cont de ea.

  7. Lavinia M. Fulga( Fallon F) on

    ” Cand infloreste liliacul” este o carte superba, ca si recenzia ta.
    La inceput mi s a parut foarte plictisitoare – cred ca primele doua capitole – mai ales ca nu citisem nicio recenzie, nimic, despre ea/autoare; dupa aceea n am mai putut lasa-o din maini.
    Cel mai mult am fost uimita – pe langa ca este o poveste inspirata din fapte reale – despre nota autoarei, cea in care povesteste cum a scris aceasta carte petrecandu-si majoritatea timpului in cusca cainelui ei atunci cand relata poveste din punctul de vedere al Kasiei.

    PS: nu, nu cred ca Herta si-a primit pedeapsa. Nu cat ar fi meritat.

    • Mirela Barbalata on

      Intr-adevar, la inceput pare plictisitoare. Dar, fara sa iti dai seama devii captivata de lectura. Nu o mai poti lasa din mana.

      PS: de acord cu tine 100%

  8. Felicitări pentru recenzie. Cartea merită citită. Îți recomand să citești Se numea Sarah scrisă de Tatyana de Rosney.

Spune-ți părerea!