”Când suflă alizeul” are acțiunea plasată în Suedia și China anilor 1732 și este povestea frumosului și îndrăznețului scoțian Killian Kinross.
Cartea este foarte frumoasă și bine documentată. După cum a declarat autoarea, romanul se bazează pe istoria primei călătorii întreprinse în China în anul 1732 de Compania Suedeză a Indiei de Est, respectând chiar unele incidente petrecute în realitate, cum ar fi sechestrarea corabiei suedeze de către olandezi în apropiere de Batavia. Supervizorul încărcăturii corabiei, Colin Campbell, despre care am citit în carte, este un personaj real, iar portretul lui a fost conturat pe baza jurnalului pe care l-a ținut în timpul respectivei călătorii (A Passage to China Colin Campbell’s diary of the first Swedish East India Company Expedition to Canton).
Acțiunea cărții debutează în anul 1731, în Scoția, la Edinburgh, unde îl cunoaștem pe Killian Kinross în timp ce câștiga la zaruri nu mai puțin de…o corabie, Lady Madeleine!
”Ce naiba să facă el cu o corabie? Killian întorcea întrebarea aceasta pe toate părțile în timp ce se întorcea acasă…O schimbare de decor era binevenită – asta era sigur – dar nu știa absolut nimic despre navigație sau comerț. Când se gândise la o schimbare, avusese în vedere ceva mai puțin drastic decât să devină căpitan de corabie. De pildă, o călătorie lungă la Londra.”
Nici prin gând nu-i trecea în acel moment ce norocos a fost că a câștigat corabia, și nici că, datorită unui concurs de împrejurări, va ajunge în îndepărtata Suedie, și asta cât de curând! Ce va determina această plecare neprevăzută? În urma unui complot al ticălosului văr al lui Killian – Farquhar -, acesta ajunge să fie acuzat că a lăsat-o însărcinată pe fiica unui bun prieten al lordului Rosyth, bunicul lor. De ani de zile ducea o campanie susținută de defăimare împotriva vărului său, deoarece bunicul refuza să-l dezmoștenească, iar Farquhar nu putea tolera și nici accepta că Killian era moștenitorul de drept. Din nefericire, Farquhar avea multă trecere și credibilitate la bunicul lor, spre deosebire de Killian. Totuși, bătrânul îl crede de această dată că nu are nici o legătură cu sarcina fetei și, pentru a-l scăpa de rudele fetei îl trimite la o rudă îndepărtată din Suedia, Robert Fergusson, un negustor de vază care locuia în Gothenburg. Prin urmare, Killian ajunge la Gothenburg, decis să învețe cu această ocazie negustoria, acum că tot era proprietar de corabie.
Într-un alt plan al cărții o cunoaștem pe Jessamijn van Sandt, fiica vitregă a lui Fergusson, care avea motive întemeiate să creadă că acesta încerca s-o deposedeze de moștenirea lăsată de tatăl ei. Robert Fergusson fusese asociatul tatălui ei, și în urma morții neașteptate a acestuia, o consolase rapid pe îndoliata văduvă (mama lui Jess), căsătorindu-se cu ea și preluînd întreaga companie. Mama lui Jess, având doi copii mici din noua căsătorie, nu se implica în nici un fel în problemele fiicei ei, lăsând-o pe aceasta la bunul plac al tatălui vitreg, care o antipatiza și se purta urât cu ea.
Acestea sunt auspiciile sub care fac cunoștință cei doi – Killian și Jess. Tânărul trezește în Jess sentimente contradictorii, o înfurie, dar o și atrage în același timp, atracție împărtășită și de el, care o remarcă încă de la prima lor întâlnire, în timp ce aceasta ieșea nervoasă din biroul lui Fergusson, după o ceartă violentă cu acesta.
”Killian privi lung în urma blondinei care tocmai îl izbise în piept, o experiență nu tocmai neplăcută în sine. Părea foarte furioasă, ochii ei cenușii aruncau săgeți de argint, și obrajii îi ardeau ca focul. Deși nu era o frumusețe în sensul obișnuit al cuvântului – era prea scundă și avea tenul prea insipid -, Killian simțise totuși o anumită atracție care îl mirase chiar și pe el. De regulă, prefera femeile mai rotunjoare, brunete și zvelte, dar se gândi că n-ar fi rău să încerce și o Valkirie blondă miniaturală ca să mai facă o schimbare.”
Killian nu-l simpatizează pe Robert Fergusson, ba, mai mult, Jess va găsi în el un aliat împotriva acestuia, deși unele ”favoruri” trebuia să le ”plătească” cu câte un sărut, ceea ce n-o va deranja prea tare…
Cei doi se vor apropia foarte mult în timpul unei călătorii la moșia de la țară a fetei, Smaland, unde mârșavul său tată vitreg o exilează pentru a o îndepărta de investigațiile pe care aceasta începuse discret să le facă în privința moștenirii sale. Killian este rugat să o însoțească până acolo, pe ea și pe însoțitoarea ei, o bătrână antipatică ce o supraveghea din porunca lui Fergusson, fiind o rudă îndepărtată a sa.
Nu vă dau multe detalii, dar, odată ajunsă la moșie, Jess se gândește la o modalitate de a-și recupera averea. A încurajat-o să facă acest pas și atitudinea lui Killian din timpul drumului cu sania, prin ținuturile înzăpezite și geroase ale Suediei, când au împărțit căldura corporală, îmbrățișați în șuba lui din blană de urs, pentru a se încălzi. După cum i-a explicat Killian ”folosirea căldurii corporale în comun este a doua metodă de păstrare a temperaturii”. Vă las să ghiciți care ar fi prima metodă…
Ce ”soluție” miraculoasă a găsit? Îl îmbată pe Killian și …îl cere în căsătorie!!! Momentul e memorabil!
” – Killian?
Hmm, da?
Închise din nou ochii și își rezemase capul de pieptul ei.
Vrei să te însori cu mine?
Killian ridică brusc capul, deschise ochii, apoi clipi de mai multe ori.
Ce-ai spus?
Îi dădu drumul, se îndreptă de spate și rămase cu ochii pironiți spre ea. Jess înghițea un nod, îngrozită la gândul că făcuse o greșeală. E clar că nu era așa de beat cum crezuse ea, dar se clătina puțin, ceea ce o mai liniști, așa că își adună tot curajul și continuă.
Te-am…Te-am întrebat dacă vrei să te însori cu mine…
Poate că greșesc eu, vorbi el tărăgănat, dar aveam impresia că eu ar fi trebuit să formulez cererea în căsătorie.”
Ca să nu-și facă prea multe idei romantice, a ținut să precizeze:
” Trebuie să mă mărit cu cineva, nu contează cu cine. Dacă nu mă mărit, va face altceva cu zestrea mea și voi fi nevoită să rămân fată bătrână toată viața.”
Răspunsul lui e la fel de imprevizibil ca și cererea ei:
” – Foarte bine, de ce nu?… Sunt de acord cu propunerea ta.”
Ceea ce nu l-a împiedicat s-o tachineze cu prima ocazie:
”Killian zâmbi.
Nu cred că este prea greu să ne prefacem că suntem îndrăgosiți. Nu trebuie decât să te uiți cu priviri adoratoare la mine atunci când ne văd împreună.
A, numai atât? Cred că ar trebui să fie invers. Bărbații fac curte femeilor!
Așa e acum?
Îi aruncă o privire șăgalnică pentru a-i aminti cine ceruse pe cine în cazul de față. Jess simți că obrajii îi iau foc…”
Lucrurile ar fi mers de minune între ei, dacă Jess, după o minunată noapte a nunții, nu l-ar fi respins, în ciuda atracției irezistibile pe care o simțea pentru el, de teama de a nu ajunge ca mama ei, sub dominația unui bărbat! Greșită premisă, dar a realizat prea târziu acest lucru, între ei nu mai era ce a fost…
Lucrurile iau o turnură diferită când Compania Suedeză a Indiei de Est îi oferă lui Killian o șansă unică de îmbogățire, aceea de a participa la o expediție în China. Killian nu stă pe gânduri și se îmbarcă pe corabia care îl va purta în China, la Canton. Despărțirea de Jess a fost una rece și protocolară, iar scoțianul credea că a reușit să lase trecutul și sentimentele în urmă. Numai că nu era chiar așa…
La sfatul unui bun prieten (cel mai bun prieten al tatălui său), Jess se duce împreună cu celelalte soții pe corabie, sa-și mai ia odată rămas bun, în speranța că se vor împăca. Nu voia să-și lase soțul să plece supărat, întrucât călătoria era lungă și grea, și nu se știe ce se putea întâmpla. Un marinar a condus-o în cabină și a plecat să-l caute pe Kiliian, iar ea, așteptându-l, a ațipit…pentru a se trezi a doua zi…
”Când se trezi, Killian văzu prin stratul de gheață de pe geam că afară se luminase de ziuă. În cabină era cumplit de frig și nu-i venea să iasă din coconul lui de căldură, dar avea sentimentul că este târziu. Probabil că domnul Campbell îl aștepta. Vasul se mișca mult mai tare și își spuse că începuseră deja călătoria. Avuseseră noroc că marea nu înghețase, ceea ce se întâmpla foarte des în această perioadă a anului.”
Vă dați seama de totala lui uluire, când se întoarse și dădu cu ochii de…soția lui!!! Aceasta tocmai se trezise și clipea nedumerită, privind în jur…
Astfel a început călătoria lor spre Orientul Îndepărtat, o călătorie de câteva luni de zile, în care îi vom însoți pe eroii noștri, bucurându-ne să descoperim, prin ochii lor, ținuturi exotice și necunoscute, cu descrieri ale rutei pe care o vor urma și ale locurilor pe care le vor descoperi. Călătoria nu a fost una lină, și nici lipsită de peripeții, iar relația dintre cei doi a continuat să fie încordată, până când un ”amănunt” a schimbat toate datele problemei: Jess rămăsese însărcinată, în singura lor noapte petrecută împreună. Sorocul urma să-i vină la sosirea în China, pe meleaguri străine, printre oameni necunoscuți.
Și, ca totul să fie și mai dramatic, vărul lui Killian, Farquhar, nerenunțând la planurile lui diabolice de a-l înlătura pe Killian de la moștenire, află destinația acestuia și se îmbarcă și el spre China, cu gânduri ucigașe.
Nu vă dezvălui mai multe, pentru a vă lăsa plăcerea de a descoperi ce se întâmplă în continuare. Veți fi încântați să descoperiți China anului 1732, cu peisajele ei pitorești, cu oamenii și tradițiile și concepțiile lor, atât de diferite de ale noastre.
Câteva descrieri mi-au atras atenția:
”- A, acesta este ”orașul plutitor”. Privește în jur. Casele sunt construite pe piloni de lemn la marginea apei și toate joncile și șampanele sunt aranjate în așa fel încât formează un fel de străzi de apă. Familii întregi locuiesc în fiecare dintre ele, deși este o înghesuială îngrozitoare. Cele mai multe bărci aveau un fel de căsuțe sau colibe pe punte. Unele dintre ele nu aveau decât un acoperiș rudimentar de bambus, altele erau însă construcții ceva mai complicate. Killian se mira cum de pot să supraviețuiască oamenii în astfel de condiții, dar își închipuia că se descurcă ei cumva. Se simțea năucit de toate sunetele și priveliștile neobișnuite. Era ca și când ar fi pătruns într-o lume cu totul diferită, în care nu se potrivea.”
Cantonul este de asemenea fascinant pentru un străin.
”Chinezii duceau aproape totul în coșuri, uneori câte două suspendate de o cobiliță de bambus, câte unul la fiecare capăt. Nu existau trăsuri, numai lectici ciudate pentru negustorii mai înstăriți și soțiile acestora. Cele mai multe case aveau două etaje și erau făcute din lut sau piatră cu o gheretă în față unde se expuneau mărfurile confecționate în casă și un atelier oarecare în spate. La etaj era locuința. Totul părea foarte simplu și funcțional, extrem de pitoresc și fascinant pentru ochiul unui străin. ”
Am luat parte și la o inedită sărbătoare tradițională, sărbătoarea în cinstea zeului focului.
”Sute de lanterne mai mari fuseseră atârnate pe străzi, formând un fel de acoperiș de lumină peste tot pe unde te duceai. Multe case erau luminate și pe dinăuntru. Unii oameni puseseră figurine de hârtie în fața ușilor – cai, figuri de oameni, tigri și multe altele – și întreaga scenă i se părea incredibil de exotică lui Jess care nu se mai sătura privind.”
Cum se vor descâlci ițele acestei captivante povești, și care va fi deznodământul agitatei, dar minunatei povești de iubire dintre Killian și Jess, vă invit să aflați citind cartea.
Finalul volumului unu al seriei ne găsește la domeniul Rosyth, unde bătrânul lord, bunicul lui Killian fremăta de emoție la vederea strănepotului său, Brice, fiul lui Jess și Killian. Acesta va fi protagonistul volumului doi al seriei, ”Prins în furtunile vieții”, a căruirecenzie o găsiți de asemenea pe site.
Mara, si pe mine tot combinatia dintre povestea romantica si faptele inspirate din realitate m-a convins sa cotez in plus cartea, mi-a placut ca e bine documentata.
Multumesc Dana, imi pare bine ca te-am convins! Mie mi-a placut peste asteptari. E bine daca ti le iei acum ca le citesti odata si in ordine, eu le-am citit in ordine inversa, dar chiar si asa a fost bine.
Am terminat cartea :). Mi-a placut foarte mult, m-a captivat . A fost interesanta cartea , nu doar placuta, tocmai datorita vremurilor de atunci. Descrierile mi-au placut si nu m-au plictisit pentru ca au fost exact atat cat trebuia: nici mult dar nici putin . Eroii, Jess si Killian au fost minunati. Interactiunea, replicile dintre ei, uneori chiar spumoase, m-au facut sa zambesc . Mi-a placut atat de mult incat de abia astept sa citesc si continuarea „Prins in furtunile vietii” . Ba mai mult as vrea sa mai iau si alte carti de aceasta scriitoare. Este prima data cand am citit ceva de ea . Mersi de recomandare
54 Comments
Luiza
O carte pe care o vreau si eu!Super recenzie!
Oli
Multumesc Luy, te asigura ca merita luata! Amandoua din serie sunt frumoase. Acum astept cu nerabdare sa apara volumul trei!
Luiza
Le-am trecut pe ,,mica” lista de dorinte literare,aacum sa le si achizitionez
Geo
Frumoasa recenzie
Geo
Dar ce ma fac eu acum? Cu atatea tentatii mi-ar trebui vreo 10 perechi de mâini si de ochi sa citesc tot !
Tyna
Pe mine m-ai convins pe deplin! O sa citesc cat de curand ambele carti din serie
Oli
Tyna, te asigur ca sunt genul tau, au romantism, calatorii si momente amuzante!
sacadat2016
felicitari pentru recenzia ,, fluviu „,
Oli
Multumesc Laura!
Geo
Sigur merita totala noastra atentie seria asta!
Oli
Pentru mine a fost o surpriza neasteptat de placuta!
Mara
La cartea asta ma tenteaza atat povestea de iubire cat si faptul ca sunt inserate fapte istorice atestate. Felicitari pt prezentare.
Oli
Mara, si pe mine tot combinatia dintre povestea romantica si faptele inspirate din realitate m-a convins sa cotez in plus cartea, mi-a placut ca e bine documentata.
Călător prin viață
Cred că e una dintre cele mai bune recenzii, care m-au captivat! O treabă excelentă!
Oli
Multumesc pentru apreciere, ma bucur ca ti-a placut recenzia
Călător prin viață
Cu drag!
Dana Petraru
O recenzie extraordinara…felicitari,intru pe ed,Lider sa o comand……
Oli
Multumesc Dana, imi pare bine ca te-am convins! Mie mi-a placut peste asteptari. E bine daca ti le iei acum ca le citesti odata si in ordine, eu le-am citit in ordine inversa, dar chiar si asa a fost bine.
Dana Petraru
Am comandat toate cartile autoarei de pe lider la un pret super,8 lei fiecare…e cadoul meu pt 8martie…
Oli
Ce preturi bune!!! Bravo, bine ca le-ai luat! Si eu le-am luat pe toate, dar ceva mai scumpe…
Dana Petraru
Si eu ma bucur,iti dai seama….
alynutza04
Felicitari pentru recenzie,Oli! Cartea acesta o am, dar asteapta la rand. Recunosc ca povestea este foarte interesanta!
Daniela Cusa
Frumoasa prezentarea. Trebuie sa citesc si eu cartea cat mai repede. Doar am primit-o martisor de la voi, nu?
Pupici!
Tyna
Lectura placuta!
Oli
Sa o citesti cu placere Daniela! Si apoi sa continui cu volumul al doilea, ”Prins in furtunile vietii”. E o serie minunata.
Geo
Sa o citesti cu placere, Daniela!
Daniela Cusa
Multumesc fetelor! Pupici
Luiza
Dana,sa le citesti cu placere si sa faci un bine si dragei tale prietene,sa i le imprumuti
Dana Petraru
Asa o sa fac,sper sa le primesc maine sau cel tarziu marti……
barbalata mirela
Mi a placut recenzia. Acum am o lusta mare de carti dorite
Geo
Deși nu am citit nimic de această autoare, sper să o fac în curând.
Barbalata Mirela
Oli cartea aceasta este deja luata dar nu am apucat sa o citesc. Oricum sunt convinsa ca o sa imi placa. Recenzia ta m-a convins
Oli
Imi pare bine, Mirela! Nu o sa regreti, e minunata cartea, sa o citesti cu placere!
Barbalata Mirela
Am terminat cartea :).
Mi-a placut foarte mult, m-a captivat . A fost interesanta cartea , nu doar placuta, tocmai datorita vremurilor de atunci. Descrierile mi-au placut si nu m-au plictisit pentru ca au fost exact atat cat trebuia: nici mult dar nici putin .
Eroii, Jess si Killian au fost minunati. Interactiunea, replicile dintre ei, uneori chiar spumoase, m-au facut sa zambesc .
Mi-a placut atat de mult incat de abia astept sa citesc si continuarea „Prins in furtunile vietii” . Ba mai mult as vrea sa mai iau si alte carti de aceasta scriitoare.
Este prima data cand am citit ceva de ea .
Mersi de recomandare
Tyna
Mă bucur că ți-a plăcut! Lectură plăcută la următoarea!
Geo
Clar trebuie sa recuperez timpul si sa fac bine sa citesc cartile autoarei.
Mirela Barbalata
Adica Geo, le ai deja dar nu le ai citit …..rusinica
Geo
Așa se pare…
Dana Petraru
Si eu am cuparat toate cartile autoarei aparute la noi….sunt frumoase si ma bucur ca m-ati ispitit….
Oli
Si eu ma bucur ca ti-au placut!
Geo
Nici acum nu am ajuns sa le citesc…
Barbalata Mirela
Mie mi-au placut ambele carti, Geo . Chiar imi place stilul scriitoarei.
Oli
Sunt foarte frumoase!!!!
Mirela Nenciu
Nu am citit cartile!
Mirela Barbalata
Rusinica!
Geo
Suntem 2!
Mirela Barbalata
Pai, ce mai astepti, Geo???
Roșca Rodica
Mai există editura Lider? Eu nu o mai găsesc pe net. Trebuia să mai apară Leoaica de jad de Christina Courtenay.
Oli
Nu stiu daca Editura mai e activa, dar cartile Christiney Courtenay se mai gasesc pe librariile online.
Rosca Rodica
Le am pe toate. Voiam aceea, e din serie.
Geo
Leoaica îmi lipsește si mie…
Roșca Rodica
Eu am gasit-o atunci pe librărie.net.
Geo
Nu am găsit-o. Sper sa reușesc sa o găsesc pe undeva.
Oli
„Leoaica de jad” de pe librarie.net am luat-o și eu.