Canionul Valea lui Stan – splendoare, frumusețe, adrenalină

18

Canionul Valea lui Stan – splendoare, frumusețe, adrenalină

Iubesc muntele pentru senzația de libertate pe care mi-o oferă și pentru aerul curat pe care îl respir. Ori de câte ori merg la munte, simt că ating cerul iar infinitul nu mai este infinit. Dumnezeu este acolo!
Ironic, am rău de înălțime – greu de crezut, nu?! – dar cu toate acestea, îmi impun să depășesc treptat această fobie. Nu voi reuși complet. Dar, cu fiecare stâncă urcată, cu fiecare traseu parcurs, cu fiecare provocare pe care viața – și soțul care mă împinge de la spate – mi-o aduc, știu că am realizat ceva. Iar pentru asta sunt mândră de mine. Mereu, la final, inspir adânc, expir și apoi îmi spun, în gând: „Bravo, Mirela!”
Așa cum ni se întâmplă, de obicei, să ne hotărâm brusc să plecăm la plimbare, și de data aceasta am procedat la fel. Soțul își dorea de ceva timp sa ajungă în Valea lui Stan, un canion de o frumusețe „sălbatică” din Munții Făgăraș, care îți va oferi, cu siguranță amintiri frumoase și de neuitat. Aşa că am profitat de vremea frumoasă și am plecat la drum.
Dacă îți dorești o ieșire de o zi și nu știi unde, Canionul Valea lui Stan de pe Transfăgărășan este locul potrivit. Oricâte imagini ai privi, oricâte videoclipuri ai viziona, nimic nu se compară cu ceea ce vei găsi aici, cu ceea ce vei simți, cu ceea ce vei trăi. Realitatea întrece orice imaginație.
Traseu: Transfăgărășan – Poiana Călugărița – Barajul Vidraru.
Durata : 5 ore
Dificultate: medie
Atenție! Nu intrați în canion atunci când plouă. Se umple de apă și există risc de înecare.
Traseul începe chiar înainte de Barajul Vidraru, lângă o troiță, aflată la marginea drumului. Chiar de la intrare în traseu suntem atenționați că zona este frecventată de urși. Recunosc că am avut tot timpul o oarecare teamă din acest punct de vedere dar am mers înainte, cu suflet deschis, cu bucurie și gălăgie. Oooo, da! Am cântat, am urlat, am strigat. Nu mi-a păsat că nu am voce iar ceilalți turiști râd de mine. Așa aveam speranța că țin ursul la distanță.
Traseul este marcat de la început cu un punct roșu într-un cerc alb și, din când în când, o săgeată roșie, pentru a ști pe unde sa mergi ca să fie mai ușor. Regula este însă una: urci de-a lungul râului.
Aproape tot traseul este plin de cascade. Mici, mari, ele sunt acolo, să te impresioneze, să-ți susure lângă ureche, într-un mod plăcut. Chiar daca drumul nu este drept, ci plin de pietre și stânci, marea majoritate alunecoase – ceea ce te face să fii foarte atent pe unde mergi – tot rămâi impresionat de frumusețea naturii, rămâi fără grai. Da, splendori, minunății sunt și la noi, doar că nu știm sau, ce e mai rău, nu le apreciem.

După aproape 30 de minute de la intrarea în traseu, încep să apară și scările mai dificile, de culoare roșie, unele verticale, altele orizontale. Unele dintre ele sunt la înălțimi mici, dar altele la înălțimi mai mari. La acestea din urmă am avut ceva emoții, dar cu atenție, curaj și neprivind in jos, le-am urcat. Dacă vă place adrenalina, acest traseu este numai bun. Aceste scări te ajută să treci peste cascade, mai ales că alt drum nu există. Pe unele porțiuni poți merge prin apă, dar pentru asta trebuie să te descalți – apa este foarte rece așa că eu am preferat varianta mai dificilă.

La un moment dat se ajunge la un podeț, situat între două cascade, la o înălțime destul de mare, iar pentru a merge mai departe trebuie urcată o scară verticală de aproape 10 m – mie mi s-a părut mai lungă!!! – . Imaginea ce ți se înfățișează in fața ochilor este magnifică: în stânga cascadă, în dreapta cascadă și prăpastie. Nu vă puteți închipui câte emoții am avut!!! Am urcat scările având inima cât un purice, privind doar în sus și numărând treptele: una s-a dus, și a doua, și a treia și tot așa până am ajuns la final. Această porțiune este ceva mai periculoasă pentru că totul în jur este ud și există riscul de alunecare. Mi s-a întâmplat să alunec dar având încălțămintea potrivită nu am avut probleme.

Odată ce am trecut pe partea cealaltă a văii, în continuare traseul se parcurge cu ajutorul scărilor și lanțurilor. Zona este plină de cascade cu un debit mai mare de aceea ele trebuie ocolite pe lateral, folosindu-ne de scoabele înfipte în stânci în partea inferioară și de lanțurile  din partea superioară. Există și aici riscul de alunecare dar, cu puțină atenție și grijă, totul va fi bine. Zona aceasta mi s-a părut foarte distractivă. Chiar dacă am avut ceva emoții, chiar dacă tremuram puțin de frica, mi-a plăcut enorm. Ori adrenalina își spunea cuvântul, ori eu am trăit momentele acelea cu exaltare. Sau poate amândouă!!!
Aproape tot traseul este plin de stânci, care mai de care înalte, înguste, cascade, de diferite dimensiuni, lanțuri, scări, scoabe, de aceea nu știi când trece timpul. Cert este că nu te plictisești. Nici măcar nu simți că ești obosit.
Până să ajungem la poiană, trecem printr-un canion format din doi pereți înalți de stâncă, apropiați unul de celălalt, unde uneori apa poate fi mai mare.
Din acest punct, canionul se termină, urmează un drum abrupt, printr-o pădure chiar inainte de poiană, de vreo 10 minute, după care dai in Poiana Călugărița. Aici parcă e raiului pe pământ!!! Totul în jur este verde curat, totul îți inspiră liniște, pace și iubire. Da, ați citit bine!!! Sunt cupluri care după atâta aventură se îmbrățișează, se sărută, se alintă. Sunt persoane care fac și plaja, sau iau masa – binemeritată, de altfel!!
După puțină odihnă am luat-o la pas, spre Barajul Vidraru, printr-o pădure, doar că de data aceasta, am coborât, apoi pe un drum forestier. Drumul înapoi nu este spectaculos dar este relaxant. Odată ajuns la lacul de acumulare Vidraru, nu am făcut altceva decât să ne „strecurăm” cu grijă printre mașini și turiști până am ajuns la locul unde am parcat mașina.
Am avut un weekend de vis! Păcat că a fost așa scurt. Dar am rămas cu amintiri minunate! A meritat fiecare căzătură – au mai fost și de-astea – , fiecare vânătaie. A meritat fiecare moment. Recunosc însă că nu aș avea atâta curaj dacă nu aș avea sprijinul soțului. El este cel care mă susține, mă încurajează, mă ceartă atunci când nu sunt atentă.
În încheiere aș vrea să vă dau un sfat: nu plecați la drum fără echipament adecvat. Cu muntele nu este de joacă. Și încă ceva: măcar o dată în viață faceți acest traseu. Merită!!
Până data viitoare, aveți grijă de voi!

About Author

18 comentarii

  1. Minunat articol, foarte frumoase poze, o drumeție și amintiri de neuitat! Mulțumim Mirela că le-ai împărtășit cu noi!

  2. Un articol minunat, cu multe informații despre zonă, iar imaginile sunt superbe! Se simte adrenalina, dar și satisfacția atingerii obiectivului! Mulțumim că ai împărtășit aceste amintiri extraordinare cu noi!

  3. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Aici m-ai nimerit din plin. As veni si acum daca nu as incepe serviciul si copiii scoala. Dar voi tine cont de prezentarea ta minunata in viitor! Felicitari Mirela si multumim.

  4. Ce frumos! Felicitări Mirela ! Și am rau de înălțimi și nu stiu dacă aș fi avut curajul tău. Pozele sunt minunate.

  5. Ce poze superbe, Mirela! Nu știam de zona asta… Superbe peisajele. Acum, nu cred ca mă voi apuca de mers la pas prin pădure, dar mi-ar face placere sa văd o parte din traseul parcurs de voi.

Spune-ți părerea!