Delicatese Literare
Recenzii

Carte de magie de Sergiu Somesan, Editura Vremea

Carte de magie

Editura: Vremea

Anul apariției: 2005

Număr de pagini: 134

Volumul ” Carte de magie” al autorului Sergiu Someșan, este o compilație de 12 povestiri. Este cea de-a doua carte a acestui autor pe care am ocazia să o citesc. Sper să se dovedească la fel de interesantă cum a fost și ” Numărul fiarei”.

Un fragment interesat, care cred că va atrage multora atenția:

” … Cetitorule, ia aminte la vorbele mele!
Pătrunde cu sfiiciune în lumea acestei cărți… Iar de simți că nu ești cel chemat să-i dezlegi taina, mai bine ascunde-o, să fie găsită de cei cu har. Și dacă îți pare scrisă în grai străin ori rândurile ei se așază în fața ta ca nepătrunse drumuri prin pustie, arunc-o pe ape sau arde-o în flăcări și îndepărteaz-o de la sufletul tău, cel nepriceput să-i primească învățătura.
Iar de ești dintre cei aleși, nu uita să-i  păzești neabătut înțelesul. Prețuiește-o așa cum se cuvine, și faptele tale să stea negreșit sub semnul, învățăturile și pildele pe care le vei desprinde din ea…
Și, mai ales, nu uita! Trăitor în țara surzilor de ești, să nu te sui la munte și să suni din trâmbițe și din surle de alamă, că nimeni nu te va auzi. Mai degrabă se va preface piatra stearpă a muntelui în câmpie roditoare și alama trâmbițelor în cocleală amară decât să audă cineva glasul tău… Și în deșert se va pierde adevărul spuselor tale…”

Un citat care cred că poate fi considerat un îndemn pentru fiecare cititor!

” Carte de magie”, prima povestire a acestei cărți este potrivită cred, pentru toți cei ce iubesc lectura, mai ales pentru cei care sunt sceptici în privința genului fantasy. O să vă spun și de ce. Întâlnim un personaj care merge și cotrobăie prin anticariate– nu credeți că seamănă cu cineva??? – și nu se poate abține să nu-și cumpere cărți vechi…
Parcă m-ar descrie pe mine, domnul autor. Și poate, și pe voi… Ce spuneți?

Oricum, această povestire este despre un tânăr hotărât să scrie un articol în care să combată existența magiei și a misticismului cu argumente valabile, adunate din cărți.
Scrie pentru o mică și aproape necunoscută revistă de știință aflată în pragul falimentului. Dar, lumea lui comfortabilă și bine ancorată în realitatea zilelor noastre, este puțin zguduită la simpla idee de a avea un articol de horoscop în revistă…așa ceva el nu poate accepta!

Autoarea rubricii de horoscop, o tânără dezinvoltă, nu este acceptată de membrii redacției, dar aceasta îi spune tânărului nostru ceva interesant:

” – Mâine vor sosi rezultatele biopsiei pentru fratele tău: are cancer, așa cum bănuiești deja… Cât despre dumneata, Dragă domnule, îmi spuse ea sfidător, în mai puțin de o lună te vei convinge că am dreptate, într-un fel în care nu o să-ți placă deloc… Absolut deloc…”

Acum este hotărât să-i demonstreze tinerei că nu are dreptate! Și astfel ajunge să cumpere această ” Carte de magie”… Uimitor este că, la ieșirea din anticariat dă peste tânăra ” vrăjitoare” cum o numea el, care îi spune că-și dorește foarte mult această carte pe care doar ce a cumpărat-o el, în original…

Este de acord să îi dea originalul dacă reușește să-i ofere un motiv convingător!
Va reuși să-i ofere acest motiv unui sceptic convins?
Se pare că da! Și care credeți voi că este motivul acesta absolut convingător?
Cu siguranță nu este cel la care s-a gândit autorul! Cel puțin eu nu m-am gândit la așa ceva…
O scrisoare îngălbenită de vreme, cu un timbru cu … Cap de bour!

”      Anno Domini 1888

Draga mea strănepoată, Liliana,

Ai deschis o ușă pe care ar fi bine să o închizi cât mai grabnic și să uiți de ea până vei fi pregătită. Te-ai lăsat dusă de trufie și ai crezut că poți stăpâni singură Puterea Pergamentului. Însă darul cu care te-ai născut trebuie călăuzit cu grijă…
Când vei primi această scrisoare, du-te la anticariatul din Strada Castelului și caută pe raftul al treilea de la intrare. Vei găsi „Cartea de magie”, în care am adunat pentru tine toată știința moștenită de la străbunii noștri. Ia-o cu tine și caută să pătrunzi adevărul învățăturilor ei.
Cel care veghează asupra ta din negura timpului,
Simion Magul”

Scrisori venite prin poștă din neguri demult apuse?!!! Clar această idee mie nu mi-ar fi venit!
Și nu doar atât… În timp ce este prezent în casa Lilianei, fata mai primește o scrisoare de la ruda ei demult decedată… Mister … în esență, această scrisoare îl pomenește și pe personajul nostru care se presupune că o va ajuta. Și asta, tocmai datorită faptului că nu crede în magie.
O va face? Vor putea închide Puterea Pergamentului? Citiți această povestire că sigur aflați!

Citind încontinuare, o altă povestire interesantă și mai ieșită din comun mi-a  atras atenția: „Întâlnire cu o zeiță”… Diana, pe numele ei!

O tipă veselă și dezinvoltă, o șoferiță bună dar care moare într-un accident de mașină deoarece prietenul ei George se apleacă să o sărute!
După 2 ani de la acel teribil accident, îl regăsim pe George dependent de somnifere pentru a alunga coșmarul accidentului… Ce continuă să-l bântuie, încă se consideră vinovat de moartea fetei…

O situație tristă și debusolantă, careia nu oricine îi poate face față. El încă încearcă să-i găsească o explicație..

” Era nefiresc ca o fată atât de plină de viață ca ea să moară așa de tânără… Era cumplit de nedrept…și uneori mă acuzam că lipsea numai puțin ca totul să se fi întâmplat altfel, iar ea să mai fie  în viață acum.”

Sumbre gânduri… Dar mintea omului este complicată și adesea de neînțeles…

Persoanele din anturajul lui îi spuneau că de fapt nu-l iubește, ci umblă mai mult după banii lui… invidia, după cum era el convins.

Ideea îi vine… Ceva referitor la miracolele de la Lourdes…

” … prin faptul că în preajma unor asemenea locuri înconjurate de credincioși se crea un spațiu psihic în care energii misterioase făceau ca orice minune să fie posibilă…”

Și astfel, parcă, o idee îi străbate subconștientul: oare este posibil să o readucă pe Diana la viață?
Acum, fie vorba între noi, aș spune că este o speranță deșartă. Ca să nu spun că sunt doar fabulațiile unui om nebun… Așa ceva în lumea reală este imposibil!
Dar, se pare că băiatul nostru este ferm hotărât să o facă. Pentru asta este  dispus să-și cheltuiască toată averea.
Aș zice că este un fel de vânătoare de vrăjitoare, și totuși ceva mă reține: să nu uităm că este o carte, o povestire mistică!

Și… Un site web, câțiva webmasteri, plata unei sume modice și anunțarea unui experiment științific prin care să se  dovedească că rugăciunile unor credincioși sunt cele care au dus la apariția zeităților… demonstrează că George al nostru are dreptate! Fie că vă vine să credeți sau nu, Diana- zeița, este creată….

Dar, știm cu toții, toate lucrurile bune au un preț! De foarte multe ori, după ce plătim acest preț, descoperim că nici măcar nu a meritat efortul pe care l-am depus….
Asta este din păcate ceea ce descoperă și George….

” – George, îți sunt recunoscătoare că m-ai readus la viață, și încă sub forma unei zeițe… dar trebuie să-ți spun câteva lucruri. Nu te-am iubit niciodată! Am stat cu tine pentru ceea ce puteai să-mi oferi și nu de dragul tău.”

Aceste cuvinte dure îi sunt spuse când Diana apare în camera lui! E dur, dar pe undeva, am apreciat sinceritatea…

Fiecare dintre cele 12 povestiri ale cărții sunt frumoase. Acestea două m-au cucerit pe mine! Dar, fiecare dintre ele are câte o lecție sau un sfat de viață  încorporat! Un sfat care cu siguranță merită ținut minte.

Mulțumesc autorului pentru stropul de magie oferit spre recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!

image (1)

Cărțile autorului Sergiu Someșan pot fi comandate pe libris.ro,librariadelfin.ro, carturesti.ro, librarie.net, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Sergiu Someșan

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

28 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *