Delicatese Literare
Recenzii

Cartea secretă a Florei Lea de Patti Callahan Henry, Editura Trei – recenzie

Cartea secretă a Florei Lea

(The Secret Book of Flora Lea – 2023)

Patti Callahan Henry

Editura Trei

Colecția Fiction Connection

An apariție: 2024

Număr pagini: 496

Traducere din limba engleza de Ruxandra Ana

Patti Callahan este autoarea a 16 romane, multe dintre ele fiind bestselleruri New York Times și USA Today. Pentru cartea sa Becoming Mr. Lewis a primit nenumărate distincții, printre care The Christy Award „Book of the Year”, The Harper Lee Distinguished „Writer of the Year” și Alabama Library Association „Book of the Year”.

Este cofondatoarea și una dintre gazdele celebrului show online și podcast Friends and Fiction. Colaborează la publicația Parade Magazine și scrierile sale au apărut în numeroase antologii și volume de povestiri. Locuiește în Mountain Brook, Alabama, împreună cu soțul ei.

De aceeași autoare, la Editura Trei a fost publicată cartea ”A fost odată un dulap”.

În Londra devastată de război a anului 1939, Hazel, în vârstă de 14 ani, și Flora, care are 5 ani, sunt evacuate în zona rurală pentru a scăpa de ororile bombardamentelor. Locuind cu amabila Bridie Aberdeen și cu fiul ei adolescent, Harry, într-o căsuță fermecătoare de piatră de pe malul Tamisei, Hazel își umple zilele cu plimbări și jocuri pentru a distrage atenția surorii ei mai mici de la grozăvia războiului. Ea născocește un basm doar pentru sora ei, despre un tărâm magic, un loc secret în care cele două pot evada.

Inevitabilul se întâmplă când Flora dispare brusc, de pe malul râului. Zdrobită, Hazel se învinovățește pentru dispariția surorii ei și poartă cu ea această vinovăție până la vârsta adultă, ca o povară pe care crede că o merită din plin.

La distanță de două decenii, Hazel se află la Londra, gata să înceapă o carieră la Sotheby’s.

Viața ei ordonată este dată însă peste cap când descoperă o carte ilustrată numită Pădurea șoaptelor și râul de stele. Hazel nu a povestit nimănui despre lumea imaginară pe care a creat-o doar pentru sora ei. Ascunde oare această carte secretele dispariției Florei?

Ar putea fi un semn că sora ei iubită este încă în viață?

„Un tribut încântător adus puterii de a spune povești.“ – Kirkus Reviews

Un roman fermecător despre o carte care celebrează puterea poveștilor și surprinde adevărată esență a iubirii fraterne. O lectură în urmă căreia rămâne ideea că există speranța unei lumi mai bune. – Barnes & Noble

Două surori, două perioade de timp diferite, un loc secret magic, un mister perpetuu. Cartea secretă a Florei Lea este povestea supraviețuirii în ciuda tuturor obstacolelor. Cu stilul ei cald, caracteristic, Patti Callahan reușește să îmbine evenimente reale și imaginare, purtând cititorul într-o atmosferă de basm. – Christina Baker Kline, autoarea bestsellerului Trenul orfanilor.

În prim-planul acestui roman se află o pierdere sfâșietoare care schimbă irevocabil viețile unor personaje complexe și încântătoare. Callahan Henry este o povestitoare înnăscută, ținând cititorul cu sufletul la gură, pe măsură ce scoate la lumina adevărurile și minciunile care stau la baza acestei povești magice și emoționante. – Fiona Davis, autoarea bestsellerului Palatul Magnolia

Cartea secretă a Florei Lea este o poveste caldă și emoționantă despre legătura dintre două surori, despre puterea poveștilor, despre pierderea inocenței și despre maturizare înainte de vreme. Dar, mai presus de toate, este o poveste despre speranță.

Când Hazel Linden, o tânără care lucra la o librărie, descoperă o carte de povești rară, ce pare a avea legături cu trecutul său, îi revin din nou amintiri despre Flora, sora ei dispărută și niciodată uitată, despre copilăria lor într-un sătuc din Anglia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și începe din nou să o caute, însuflețită de speranța nou regăsită că Flora este în viață.

”Nu cu foarte mult timp în urmă și nu undeva foarte departe, a existat și continuă să existe un loc invizibil, chiar aici printre noi. Și dacă te-ai născut știind asta, îți vei croi drumul prin pădure spre ușile sclipitoare care duc la tărâmul creat numai și numai pentru tine.”

Așa începea povestea imaginată de Hazel, despre locul pe care l-a numit Pădurea Șoaptelor, un tărâm magic cu care reușea s-o liniștească pe Flora, surioara ei mai mică, atunci când lumea din jur devine un loc înfricoțător. Cele două fete locuiau la Londra, împreună cu mama lor. Hazel avea paisprezece ani și Flora doar șase, atunci când au fost urcate, împreună cu alte zeci de copii, într-un tren spre o zonă rurală, departe de orașele mari, spre a fi luați în îngrijire de alte familii. Aceasta este o poveste, dar este inspirată de fapte reale, dintr-un fragment din istoria Angliei anului 1939, când în timpul operațiunii numite ”Pied Piper”, copiii din orașele mari au fost trimiși departe de acestea și de familiile lor în încercarea de a-i proteja de bombele germane. Copiii, speriați și bulversați, au fost astfel urcați în trenuri sau vapoare, cu plăcuțe de identificare și cu măști de gaze atârnate la gât. Marea majoritate au fost salvați astfel. Unii ”evacuați”, cum erau numiți, au avut parte de familii primitoare, iar alții de experiențe traumatizante. Însă cele trăite i-au schimbat pe toți, profund. ”Cartea secretă a Florei Lea”, împletind povești în poveste, ne spune o istorie adevărată și importantă despre ravagiile și urmările războiului, despre fapte care nu trebuiesc niciodată uitate. Singurul minus după părerea mea e faptul că a încorporat prea multe scene care mi s-au părut repetitive. Este cu siguranță o carte captivantă, fermecătoare și minunat scrisă, însă cred că putea fi ceva mai scurtă fără a dăuna poveștii în sine.

Hazel și Flora au ajuns la Binsey, un cătun frumos și liniștit de pe malul Tamisei, în apropiere de Oxford. Ele au fost printre copiii norocoși, care au fost luați de o familie cumsecade: Bridie Aberdeen, o mamă singură și fiul ei Harry, un băiat simpatic de aceeași vârstă cu Hazel. Cei doi, mamă și fiu, sunt personajele mele preferate din carte, alături de Hazel. În acest loc fetele sunt în siguranță și totul este bine până când Flora dispare în mos misterios, fără urmă, pe când erau toți trei la plimbare în pădurea din jurul casei, unde nu se întâmplase niciodată, nimic rău! Disperată și distrusă sufletește, Hazel se învinuiește pentru dispariția Florei, pe care o scăpase din ochi un timp foarte scurt, de atunci și până la vârsta adultă. Era povara ei, pe care se pedepsea s-o poarte.

După douăzeci de ani, pe când lucra la o librărie de cărți rare, Hazel descoperă ceva ce-i dă lumea peste cap: o carte de povești însoțită de minunate ilustrații, numită ”Pădurea șoaptelor și râul de stele”, despre două surori și locul lor magic din pădure, unde au parte de tot felul de aventuri. Autoarea, Peggy Andrews, era o scriitoare din America, dar cele povestite par desprinse direct din lumea imaginară pe care Hazel o crease pentru sora ei și despre care nu povestise nimănui altcuiva. Surprinsă de faptul că ea și Flora erau singurii care cunoșteau povestea Pădurii Șoaptelor, Hazel ia cartea ca pe un semn că Flora ar putea fi în viață, pornind astfel pe urmele unor indicii într-o călătorie care dezvăluie o rețea de secrete și minciuni.

Povestită din perspectiva lui Hazel, cu alternarea cronologiei din trecut din 1939 – 1940 cu prezentul cărții, din 1960, mi-au plăcut ambele fire, fiecare cu o încărcătură emoțională distinctă.

Personajul lui Hazel se dezvoltă pe măsură ce narațiunea progresează. Alte povești de viață sunt inserate pe firele principale ale cărții, inclusiv cel al scriitoarei din America, Peggy Andrews. Am crezut că povestea ei are un mare potențial, dar se încheie puțin cam nedefinit, dovedindu-se a fi doar o pistă laterală. Nu vă dezvălui mai multe, vă mai spun doar că, urmărind firul principal al poveștii, avem parte la un moment dat o mare revelație, un moment emoționant, care a reușit să-mi aducă lacrimi în ochi.

Mi-a plăcut acest roman. Am fost prinsă în poveste de la început, deoarece misterul a ceea ce s-a întâmplat cu ”copila din râu”, cum o numiseră tabloidele după dispariția sa, m-a ținut conectată până la final, cufundată în povestea Florei și în călătoria lui Hazel pentru a descoperi ce sa întâmplat cu sora ei și, mai mult de atât, curioasă fiind ce alegeri va face Hazel în prezent, întrucât se afla la un moment de cotitură, atât în carieră, cât și în viața personală și amoroasă. Recomand cu drag această frumoasă carte de fictiune istorică tuturor iubitorilor de povești!

Fragment din „Cartea secreta a Florei Lea”:

„Când Harry a ajuns lângă ele, a lăsat jos coșul de răchită. Era îmbujorat de la alergat. Hazel a încercat să nu observe că mușchii brațelor erau mai mari decât cu o lună în urmă. Ca și cum un bărbat împingea băiatul afară din corp. Hazel a întins pătură roșie pe iarbă și toți trei s-au așezat turcește.

În ultimele luni, Hazel făcuse tot ce-i stătuse în putință pentru ca o oarecare parte a corpului ei să-l atingă pe Harry. Un cot, în timp ce își făceau temele și Harry citea mișcându-și buzele în liniște, un genunchi, când se așezau pe marginea râului, o mână, în timpul rugăciunii. Era o senzație neobișnuit de vie când pielea ei o atingea pe a lui, chiar prin pulovere, mănuși și șosete. Simțea că trage adânc aer în piept și totuși nu mai are aer. Îi urmarea chipul pentru cel mai mic semn că și el simte la fel.

În visele ei, Harry o prindea de mână sau o atingea pe obraz ori o ținea în brațe în timp ce afară se dezlănțuia furtuna. Ba chiar, în mintea ei, inventa povești despre ea și Harry, nu că le-ar fi scris vreodată, de teamă să nu le găsească Bridie. Dar în poveștile ei, ea și Harry locuiau singuri în acea casă. Se plimbau nu doar prin păduri, ci prin viață. O săruta dimineața la trezire și seara înainte de culcare. Dormeau în aceeași cameră – era neclar ce se întâmplă dincolo de ușa dormitorului, dar cert e că era mereu închisă, cu ei de partea cealaltă.

În loc de poveștile despre Pădurea Șoaptelor, ca și cum inima și mintea lui Hazel nu puteau suporta absența poveștilor, dădeau năvală cele despre ea și despre Harry.

Pe malul răului, cu Harry lângă ele, Flora era pe punctul de-a ațipi de amiază.

– Numai una dintre poveștile noastre..
– Sss, a spus Hazel, simțind apăsarea secretului lor în timp ce Harry despacheta coșul de picnic.
A mângâiat-o pe Flora pe spate până când a adormit liniștită. Harry s-a rezemat pe coate și a zâmbit.
– Atunci spune-mi mie una dintre poveștile tale.
– De unde știi… de unde? l-a întrebat pe un ton tăios.
Harry părea confuz, de parcă cineva tocmai îi dăduse o palmă.
– Am spus ceva greșit? a întrebat, foindu-se pe pătură și întorcându-se spre Hazel, privind-o printre genele lui lungi cu ochii strânși în soarele puternic.
Hazel s-a ridicat, socotind cum și când ar fi putut să le audă vorbind despre Pădurea Șoaptelor.
– Ne-ai spionat? Inima îi bătea cu putere, ca unul dintre ciocănele pe care Bridie le folosea pentru garduri.
– Nu! N-aș face niciodată așa ceva!
Obrajii pistruiați ai lui Harry s-au îmbujorat. S-a ridicat și s-a apropiat de Hazel, față în față.
– Și atunci de unde știi despre poveștile noastre? Flora dormea ghemuită pe o parte, cu ursulețul aproape. Rochia ei înflorată cu albăstrele o înconjura ca un nor. Privirile lui Harry și Hazel s-au întâlnit. Hazel simțea cum o copleșește rușinea, ca și cum Harry ar fi văzut-o dezbrăcată.
– Nu spionez, a spus, dar trăim într-o casă mică, știi asta. Hazel a făcut doi pași spre el, și-a pus mâinile pe pieptul lui și i-a dat un brânci. Harry s-a dezechilibrat.
– Nu mai trage cu urechea! Sunt lucruri private.
– De ce te-ai enervat așa? a întrebat Harry, apropiindu-se exact așa cum Hazel își dorise s-o facă.”

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *