Cartea secretelor de E.O. Chirovici, Editura Rao – recenzie

14

Cartea secretelor, E. O. CHIROVICI, un thriller excepțional despre capcanele memoriei

Cartea secretelor 

E. O. CHIROVICI

Editura Rao

282 pagini

EUGEN OVIDIU CHIROVICI, autorul bestsellerului internațional Cartea oglinzilor revine cu un thriller excepțional despre capcanele memoriei și despre imaginea distorsionată pe care o avem atunci când vorbim despre evenimente din trecut. 
După apariția romanului Cartea oglinzilorpresa internațională titra:
Un roman convingător, impecabil, complet — unul dintre cele mai frumoase ale momentului” (Corriere della Sera, Italia)
Un suspans obsedant, care nu-ți lasă timp nici să respiri” (Le Figaro Littéraire, Franța)
Un roman intens si labirintic, ce ne poartă prin meandrele memoriei” (Le Soir, Belgia)
Așa cum primul său roman tradus în 38 de limbi a fost primit cu entuziasm atât de public, cât și de critica literară, Cartea secretelor se anunță a fi un eveniment de excepție.
Iată ce scrie despre acesta publicația Daily Telegraph:  
„O colecție de scamatorii încântătoare… Dacă moda romanelor polițiste atât de minuțios construite pare să fi trecut, asta se întâmplă probabil și pentru că puțini scriitori sunt în stare să ofere astăzi ceea ce oferă Chirovici.” 
Publicată în Anglia, Olanda, Ungaria si Rusia  unde s-a clasat deja pe primele locuri în topul celor mai vândute cărți, Cartea secretelor va apărea în 2019 în alte peste 20 de țări printre care Statele Unite, Franța și Germania.
Iată o scurtă prezentare a cărții și a autorului:
Nu poţi avea încredere în propriile amintiri. Nu poţi avea încredere nici în relatările altora. Aşadar, cum poți să afli ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea? 
Psihologul James Cobb susține într-o noapte ploioasă, la New York, o prezentare despre arta recuperării memoriei pierdute. La plecare este abordat de un străin: un om aflat pe moarte, care îi povesteşte că, în urmă cu aproximativ patruzeci de ani, s-a trezit într-o cameră de hotel alături de o femeie ce fusese ucisă, dar nu își aminteşte ce s-a întâmplat. Cobb trebuie să afle dacă are de-a face cu un om nevinovat sau cu un criminal. Însă ițele acestui mister vechi sunt mult mai încâlcite decât par la prima vedere. 
EUGEN OVIDIU CHIROVICI a năucit lumea literară cu primul lui roman în limba engleză, Cartea oglinzilor, devenit între timp un bestseller internațional tradus în 38 de limbi. Economist, jurnalist, scriitor și pictor, Chirovici a publicat peste 1 000 de articole în România și în străinătate și este autorul a numeroase romane și cărți de eseistică și istorie economică. În ultimii 15 ani a fost publicat exclusiv de Editura RAO. 
Cartea secretelor de Eugen Ovidiu Chirovici este un thriller fascinant, ingenios construit, cu o intrigă deosebit de originală și interesantă, care te ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. Autorul se joacă puțin cu mintea cititorului, dându-i indicii contradictorii, zăpăcindu-l și punându-l pe piste false, astfel că nu poți intui ce este adevăr și ce este minciună până aproape de final. Alături de eroul cărții, facem și noi o călătorie tulburătoare printre cotloanele minții umane, aflând informații tulburătoare despre mecanismele funcționării acesteia, autorul demonstrând o foarte bună documentare din culisele psihiatriei și o mare atenție la detalii.
Cartea pornește de la o idee tulburătoare – capcanele propriei memorii, provocându-te la propriile reflecții.
Mintea noastră înmagazinează un bagaj imens de amintiri, care ne influențează deciziile viitoare. Însă memoria noastră nu reflectă fidel realitatea. Pornind de la un stimul vizual sau auditiv, care ne-a provocat o emoție puternică la un moment dat, mintea noastră brodează pe baza acestuia tot felul de scenarii, creând o realitate alternativă, pe care ne-o însușim inconștient, fiind convinși că aceasta este cea adevărată.
”Ceea ce este stocat în memoria noastră nu este ceea ce s-a înregistrat pe retină, pentru că nu suntem roboți. Conștiința noastră operează ca un regizor și taie diverse scene din film așa cum dorește și lipește bucățile rămase între ele pentru a le da un anumit sens și o semnificație. În fond, noi nu înregistrăm fapte, ci înțelesuri și emoții, care diferă de la un individ la altul, chiar dacă faptele sunt aparent aceleași.”
Pe de altă parte, când rememorăm evenimente trecute, ne aducem aminte de toate ușile pe care le-am deschis și cărările pe care le-am parcurs, ignorând ușile pe care, din lașitate, neglijență sau proastă inspirație, le-am lăsat definitiv închise. Poate că dacă am fi deschis una dintre ele, destinul nostru ar fi fost cu totul altfel…
”Ușile pe care nu le deschidem sunt la fel de importante ca și cele prin care alegem să pășim.”
Dacă o întâmplare din trecut a avut un impact emoțional deosebit de puternic, amintirea acesteia ajunge să devoreze celelalte amintiri, ocupând un loc central din memorie, mintea învârtindu-se în mod obsesiv în jurul acesteia, înflorind cele petrecute atunci până când realitatea percepută devine grav distorsionată, ținându-te captiv într-un cerc vicios și influențându-ți dramatic puterea de decizie.
Cartea reușește să-ți captiveze interesul încă din prolog, petrecut în anul 1976. Atunci, un tânăr speriat și neliniștit aștepta cu înfrigurare să ia avionul care-l ducea de la Paris acasă, în Statele Unite. În memoria tânărului îi revenea obsedant imaginea cadavrului însângerat și desfigurat al unei tinere femei, de care realizăm că acesta fusese foarte atașat. Ce era cu atât mai înfricoșător era faptul că tânărul nu-și aducea aminte niciun amănunt despre modul în care se petrecuse crima, lipsindu-i o bucată întreagă de memorie dintre momentul în care știa că se afla împreună cu victima într-o cameră de hotel până în momentul în care se descoperise și îi descoperise cadavrul în baie.
Acțiunea se reia patruzeci de ani mai târziu, la New York.
În continuare, cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui James Cobb, un reputat medic psihiatru. După o conferință susținută pe tema memoriei înșelătoare și a artei de a-ți recupera amintirile din trecut, James este abordat la ieșire de un bărbat misterios, care se prezintă Joshua Fleisher, spunându-i că este direct interesat de respectiva temă și dorește să-i devină pacient. Deși sceptic la început, după ce primește un mail coerent și detaliat de la Joshua (Josh), James devine intrigat de acesta și acceptă să îl trateze, cu atât mai mult cu cât verificând informațiile furnizate de acesta a constatat că erau reale.
Astfel, Joshua (în vârstă de șaizeci și patru de ani în prezent) provenea dintr-o familie foarte bogată. Rupând tradiția familiei, studiase la Princeton și nu la Harvard. După absolvire, locuise o perioadă la Paris. Revenit în țară, își donase întreaga avere (30 milioane de dolari!) unei fundații caritabile. În anii ’80 dăduse lovitura pe bursă, îmbogățindu-se din nou. Nu se căsătorise niciodată și nici nu avea un cerc de prieteni apropiați. În urmă cu doi ani descoperise că era bolnav de leucemie. De curând, boala intrase într-o formă terminală și zilele îi erau numărate. Acesta fusese și mobilul pentru care îl abordase pe James. Amintirea unei nopți încețoșate și terifiante petrecute la Paris în urmă cu patruzeci de ani îl bântuise tot timpul până în prezent și nu dorea să plece dintre cei vii până nu elucida misterul faptelor petrecute atunci, pentru a-și putea liniști conștiința.
Rădăcinile evenimentelor din acea noapte proveneau din perioada petrecută de Josh ca student la Princeton. Pe atunci, Josh se îmbrietenise cu Abraham (Abe) Hale, un student provenit dintr-o familie foarte săracă. Inteligent, motivat și ambițios, Abe făcea eforturi uriașe pentru a-și depăși condiția, însă fusese urmărit de un șir de ghinioane. În acea perioadă intervenise și prima rivalitate dintre cei doi tineri. Abe era îndrăgostit de Lucy, o tânără pe care o știa de ani de zile, însă aceasta îl preferase pe Josh, cu care începuse o aventură. Frustrat, Abe începuse o aventură cu o doamnă căsătorită, mai în vârstă ca el, directoarea unei societăți de traduceri. Aceasta fusese cea care-i obținuse lui Abe o bursă și o slujbă la o fundație din Franța, la Paris. După câteva luni petrecute acolo, Abe îl invitase pe Josh să i se alăture.
Ajuns acolo, Josh găsise un Abe mult schimbat, mult mai vesel și mai optimist. În curând, Josh a descoperit și cauza transformării lui Abe. Acesta era îndrăgostit nebunește de Simone, o tânără fermecătoare, colegă cu el la fundație. Însă, de la prima lor întâlnire în trei, Simone fusese atrasă de Josh. Istoria se repeta din nou… Josh se îndrăgostise, la rândul lui, de Simone, cei doi angajându-se într-o relație, Josh decizând să se stabilească pe termen nelimitat în Franța, cu atât mai mult cu cât acasă nu-l aștepta nimeni, rămânând orfan de la vârsta de optsprezece ani. Abe devenise ursuz și morocănos, pe lângă trădarea din dragoste mai primind încă o lovitură: dintr-un motiv neclar, bursa i-a fost retrasă.
Deși Josh, cu multă generozitate, s-a oferit să-i finanțeze el șederea lui Abe în Franța, acesta a refuzat categoric, pe un ton iritat. Mai mult, Josh a constatat cu stupoare că Abe încerca să-i saboteze relația lui cu Simone, înșirându-i acesteia tot felul de minciuni despre el, menite să-l discrediteze, susținând că are și dovezi în acest sens. Deși nu a crezut o iotă, Simone a stabilit o întâlnire într-o cameră dintr-un hotel cu Abe, la care acesta să-i aducă respectivele dovezi. Scopul era să-l confrunte apoi pe Abe cu Josh, prezent în cealălaltă cameră. După momentul confruntării, în care cei doi tineri s-au certat, aruncându-și acuzații reciproce, amintirile lui Josh au devenit încețoșate. Amețit de jointul tras și de coniacul băut împreună de cei trei, lui Josh i s-a rupt filmul, nemaiștiind nimic până când s-a trezit și a găsit cadavrul lui Simone, Abe fiind dispărut.
În continuare, mai multe fapte bizare s-au petrecut. Speriat de concluziile ce se puteau trage și consecințele acestora, Josh a șters toate urmele din camera de hotel, îndesând cadavrul lui Simone într-o valiză pe care a dus-o la el acasă. Când s-a trezit, a descoperit că valiza dispăruse, precum și toate hainele lui Abe. La scurt timp, au sunat doi polițiști la ușă, având asupra lor respectiva valiză, ce fusese găsită abandonată în apropiere, un băiat susținând că însuși Josh o lăsase acolo. Complet confuz, Josh a simțit o stranie ușurare că totul a fost dat în vileag, pregătindu-se de interogatoriu. Stupoare, însă! În valiză se aflau doar hainele lui Abe.
Două noi amănunte bulversante l-au îngrozit definitiv pe Josh. Într-unul din sertarele lui Abe a găsit un medalion pe care Josh i-l dăruise surorii lui Simone, Laura, iar printre hainele din valiză se afla un bilețel cu un mesaj laconic și terifiant: FUGI! Josh nu a mai stat pe gânduri și a luat primul avion spre America. În anii ce au urmat, Josh s-a temut mereu că trecutul îl va ajunge din spate. Nu a fost însă nicio anchetă și nici despre Abe nu a mai aflat nimic. Josh nu s-a căsătorit niciodată, nesuportând ideea să mai simtă vreodată durerea devastatoare care i-a sfâșiat sufletul după moartea lui Simone.
Întrucât sfârșitul i se apropia cu pași repezi, aflând că exista chiar și o șansă infimă să extragă din străfundurile memoriei informația despre ceea ce se întâmplase cu adevărat în acea noapte din Paris, Josh a apelat la James pentru a-l hipnotiza, asumându-și toate riscurile asociate acesteia. Ceea ce îl măcinase în toți acești ani nu era atât incertitudinea amintirilor, cât gândul că ar fi putut fi capabil să săvârșească acea faptă abominabilă…
Cele două ședințe în care James l-a hipnotizat pe Josh s-au dovedit a fi deosebit de intense pentru acesta din urmă, stârnindu-i emoții violente. Răspunsurile date de el au fost bizare și departe de a fi clare, James nereușind să se lămurească despre întâmplările din acea noapte fatidică. După a doua ședință, care l-a adus într-o stare catatonică, Josh l-a anunțat pe James că renunță la tratamentul psihiatric.
Mai mult, întors acasă, James a primit o scrisoare de la Josh, în care acesta îi cerea să nu mai cerceteze acea întâmplare din trecut, părând resemnat cu concluzia că el a omorât-o pe Simone, în ciuda convingerilor lui James că acest lucru nu era adevărat.
”Toți avem dreptul de a uita și de a fi uitați. Așa că lasă morții să doarmă în pace, James. Este mai bine așa.”
 Ceea ce avea să îl bulverseze complet pe James a fost însă un paragraf din scrisoare în care Josh îi preciza că nu l-a ales întâmplător drept medicul lui psihiatric. O întâmplare din trecutul lui James l-a convins pe Josh că acesta va rezona la cazul lui, știind prea bine cum este să fii cuprins de remușcări pentru o faptă din trecut, pe care nu ai cum s-o mai îndrepți.
În urmă cu doi ani, Julie, o pacientă a lui James, se sinucisese. Deși părinții acesteia făcuseră plângere împotriva lui, cazul fusese clasat, negăsindu-se vreo dovadă care să-l incrimineze. Totuși, Julie lăsase o scrisoare de adio în care își lua rămas bun de la marea ei dragoste. Josh intrase în posesia acesteia și i-o trimisese lui James. Căci, deși tratamentul fusese corect prescris, James să făcuse vinovat de o gravă încălcare a codului etic, întreținând relații sexuale cu pacienta lui, deși era conștient de sentimentul de transfer care apărea în relația medic-pacient.
Citirea scrisorii l-a răscolit pe James, stârnindu-i emoții pe care încercase din răsputeri să și le înăbușe, provocându-i decizia de a continua investigațiile, dacă nu pentru liniștea lui Josh, întrucât acesta a murit în scurt timp, atunci pentru a lui.
”Undeva, la sute de kilometri deărtare, un om era în agonie, înconjurat de fantome, zăcând în mijlocul unei averi care nu mai avea puterea să-l apere de nimeni și nimic. Nu doar că mă luase de mână și mă condusese în casa lui bântuită, dar îmi retrezise propriile coșmaruri.
Cred că atunci, în acea clipă, în timp ce ploaia mă privea prin fereastra barului, m-am hotărât că trebuia să aflu ce se întâmplase la Paris în noaptea aceea – dacă nu pentru liniștea lui Josh, atunci cel puțin pentru a mea.”
În următoarea perioadă, Josh și-a concentrat toate eforturile în desfășurarea anchetei, apelând la toate sursele și relațiile de care dispunea. Însă, pe măsură ce obținea noi informații, tot mai multe contradicții ieșeau la iveală. Intrând în posesia jurnalului lui Abe Hale, care murise în urmă cu cincisprezece ani, a descoperit o cu totul versiune a acelei nopți. Mai mult, în același jurnal a mai descoperit o informație bulversantă. Se părea că Josh și Abe se mai întâlniseră o dată în urmă cu cincisprezece ani, lucru pe care Josh i-l ascunsese. Din discuțiile cu terțe surse, au reieșit și alte nepotriviri, făcând aproape imposibilă misiunea lui James de a separa adevărul de minciună.
Un lucru era însă cert. Ambii bărbați fuseseră iremediabil marcați de acea noapte, care își pusese amprenta asupra destinului lor ulterior, neputând ieși din cercul vicios al propriilor gânduri repetitive.
”Oamenii spun că timpul vindecă. Greșesc. Atunci când trăiești ceva cumplit, timpul începe să curgă, pur și simplu, în două albii diferite, ca apele unui râu care se desparte-n două. Într-o parte a lui, îți continui viața obișnuită, cel puțin în aparență.  Dar cealălaltă parte se reduce treptat doar la acel  moment, pe care-l trăiești mereu, iarăși și iarăși, cu aceeași intensitate, un vârtej din care nu vei mai ieși niciodată.”
Pentru a afla adevărul din noianul de informații contradictorii, James a realizat că trebuie să schimbe perspectiva, întrucât indiciile inițiale îl atrăseseră pe piste greșite. Houdini a spus cândva că cel mai bun magician nu este cel poate să scoată un elefant din pălărie – se stie ca acest lucru este imposibil,  ci cel care reușește să distragă atenția publicului când a adus elefantul pe scenă…
”În tot acest timp căutasem elefantul, în loc să mă uit după magician.”
Laolaltă cu cheia enigmei a ceea ce se întâmplase în urmă cu patruzeci de ani, James și-a găsit răspunsul și la propriile întrebări ce-l chinuiau. Este mai bine să înveți din greșelile altora, decât din ale tale…
A înfrunta rigorile legii și oprobriul public este o pedeapsă mai ușoară decât închisoarea ridicată de propria minte, din care nu vei putea evada niciodată…
”- George, cu tot respectul, nu cred că înțelegi. Nu mă autopedepsesc. Dimpotrivă, încerc să mă salvez. Dacă nu fac asta acum, dacă nu-mi asum responsabilitatea pentru ce am făcut, chestia asta mă va bântui mereu. Am întâlnit oameni care și-au petrecut toată viața singuri, ascunzându-ne de ei înșiși, pentru că într-un anumit moment n-au fost capabili să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce făcuseră sau doar credeau că făcuseră. Și nu vreau să fac aceeași greșeală.”
Chiar dacă toți vedem același lucru, modul în care îl percepem este diferit, în funcție de bagajul emoțional al fiecăruia. O imagine sugestivă, o întâmplare descrisă sau o idee enunțată poate atinge o coardă sensibilă a cuiva, provocându-i propriile reflecții, concluzii și, cu puțin noroc, o decizie inspirată…
”Îi rog să-și folosească imaginația, să-și inventeze propriile povești despre personajele acelea, să le studieze atitudinile, postura și expresiile.
Și fără să-și dea seama, aproape toți încep să-și depene propriile istorii, ascunse printre petele de lumină și umbră.”
O carte deosebit de captivantă, care te îndeamnă la multe meditații. Oare amintirile noastre cât de reale sunt?

Cartea secretelor de Eugen Ovidiu Chirovici a fost oferita pentru recenzie de Editura Rao

Cărțile autorului Eugen Ovidiu Chirovici pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Rao

 

About Author

14 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow! O recenzie captivantă! Felicitări, Tyna!
    Nu este genul meu de carte dar aceasta chiar mă tenteaat . Subiectul este interesant și bulversant, as zice .

  2. Chiar eram curioasa in privinta acestei carti, multumesc de recomandare Tyna si felicitari pentru minunata recenzie!! Foarte interesanta!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: