Caruselul iubirii de Chiara Gamberale, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

Caruselul iubirii (Per dieci minuti – 2013)

Chiara Gamberale

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Traducere: Diana Calangea

Nr. pagini: 224

An apariție: 2019

PESTE 500 000 DE EXEMPLARE VÂNDUTE ÎN ITALIA

O călătorie în vârtejul emoţiilor, alături de noua revelaţie a scenei literare italiene.
La aproape treizeci și șase de ani, Chiara are tot ce-i trebuie ca să fie fericită: un soț perfect, o rubrică într-un săptămânal la modă, mai multe bestselleruri. Pe scurt, o viață de vis, până în ziua în care… pierde totul: adio soț (infidel și imatur), rubrică la revistă, romane și certitudini.
Ca s-o ajute să renunțe la gândurile sumbre, terapeuta ei îi propune un mic joc. Ce-ar fi dacă în fiecare zi, vreme de o lună, ar face, timp de zece minute, ceva complet nou? Ceva inofensiv sau ușor nebunesc.
Alături de prietenii ei – Rodrigo, Gianpietro și tânărul Ato –, Chiara e de acord să accepte provocarea și să-și înregistreze experiența într-un jurnal. Și dacă din acest mare salt în necunoscut va ieși la iveală o nouă viață?

„Acest roman nu seamănă deloc cu altele. E un fel de lampă a lui Aladin, un obiect oarecum magic!“ – Vanity Fair
„Ce e mai bun în viață se află în toate acele experiențe interesante care încă nu ni s-au întâmplat.“ – Corriere della Sera

În ultimii ani, a luat amploare o tendință printre autorii de romane, aceea de a combina anumite genuri, cum ar fi romanul tip jurnal cu influențele motivaționale. Totul, bineînțeles, cu un succes mai mare sau mai mic, în funcție de talentul fiecăruia, de profunzimea experiențelor sale și de ceea ce are de transmis. Până la un punct, e de înțeles că putem vorbi de o rețetă cu priză la public. În fond, abordarea foarte personală pe care o are acest gen de scriere, modul în care se raportează autorii la propriile experiențe și trăiri creează o deschidere a publicului cititor, uneori fiind capabili să dezvolte un val de empatie.

Pe acest fapt mizează și Chiara Gamberale în romanul „Caruselul iubirii„: un fel de confesiune, de mini-călătorie inițiatică în interiorul ființei, pentru a descoperi și, eventual, repara ceea ce nu merge bine.

Ideea romanului pornește de la un citat al lui Rudolf Steiner, privitor la potențialul latent în fiecare ființă umană. Abandonată în urmă cu un an de soț, Chiara, o scriitoare care activează și în mass media primește de la terapeuta sa o provocare, aceea de a petrece zece minute în fiecare zi făcând un lucru complet nou. Nu este primul roman în care se speculează această temă, de a deschide zone neaccesate până atunci, de a lărgi orizonturile prin anumite provocări, liste de dorințe și alte metode asemănătoare. Am avut totuși senzația permanentă de sfat primit la rubrica de ziar, mai degrabă decât de experiență deschizătoare de drumuri.

Chiara are 35 de ani, cu toate acestea este foarte imatură. Relația cu soțul său (pe care chiar așa îl numește în carte, Soțul Meu) a început când cei doi erau în liceu. Sunt împreună de la 18 ani, dar cu toate acestea nu au ajuns la o armonie de cuplu, iar o bună parte din răspundere o poartă Chiara. Faptul că a trăit majoritatea vieții lângă casa părintească din Vicarello, o așezare rurală situată la o oră de mers cu mașina de Roma nu ar fi fost ceva ieșit din comun, însă cuplul abia se mutase în Cetatea Eternă și deja avea probleme serioase. Deși a călătorit mult, atât cu soțul cât și în interes de serviciu (scria o rubrică pentru ziar, care evident este numită Rubrica Mea, pe care o pierde însă în fața unei foste concurente la Big Brother), Chiara este o prezență indecisă, nepricepută, cu două mâini stângi în majoritatea privințelor, cu o mare nevoie de a socializa, de a avea mereu un anturaj care să îi abată gândurile de la propria persoană. Nu provine dintr-o familie cu probleme, dimpotrivă, a avut o copilărie și o adolescență înconjurată de căldură familială, având o relație bună cu părinții și fratele său. Nu neagă faptul că a suferit, la un moment dat, de anorexie. Altfel spus, Chiara este o persoană relativ superficială, care îl acuză pe soț exact de aceleași lucruri pe care le face și ea. Acesta o dezamăgește, însă ea așteaptă totul de la el, nefiind măcar capabilă să aducă o încheiere relației, într-un fel sau altul. Chiar și când acesta o sună de la Dublin să îi spună că rămâne acolo pe termen indefinit, chiar și după ce el pleacă la New York pentru o vară sau după întoarcerea lui la Roma unde stă într-un apartament al unui coleg, tot nu e în stare să închidă relația. Tot de la el așteaptă un semn.

Mi-au plăcut prietenii Chiarei, mai ales tânărul Ato, un refugiat din Eritreea pe care ea îl ia în weekend la apartament, sau Gianpiero, un homosexual simpatic. Chiarei îi displace Roma, suspină în permanență după Vicarello și nu profită deloc de minunățiile din jur. Când începe tehnica celor zece minute, lucrurile încep să se îmbunătățească: începe să observe ceea ce o înconjoară, ce anume are prin cartier, să formeze legături cu oamenii din zonă, de la bătrâna cu magazinul de broderii la vikinga cu florile sau la chinezul de la colț.

Deși am recunoscut multe din reperele din carte, consider că autoarea, de altfel născută la Roma și trăind într-unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, ar fi putut să facă mult mai mult în termeni de atmosferă și culoare locală. Eu una, asta aș fi așteptat de la un roman cu acțiunea plasată în acest superb oraș, care are atâtea de arătat și de savurat.

Conceptul de la care pornește romanul este ofertant, însă execuția, din punctul meu de vedere, nu este prea reușită. Partea bună este că se citește rapid, însă nici stilul de scriere nu m-a convins. Poate într-adevăr, fiind romană get-beget, autoarea a devenit imună la farmecul orașului, însă ar fi putut folosi aceste pârghii pentru a construi ceva promițător. Romanului îi lipsește acel farmec care să îl treacă din categoria de simplu jurnal sau cugetări într-una mai rafinată.

În lumina celor spuse mai sus, încadrez romanul la categoria celor cu potențial nefinalizat. Pe de altă parte, unii cititori l-ar putea găsi drept o lectură ușoară, rapidă, de parcurs în timp ce călătoresc înspre o destinație de vacanță.

„Apelurile Soțului Meu mă epuizează.

Dar de fiecare dată când numele lui clipocește pe ecranul mobilului meu, eu încă mai sper. Să vină în cele din urmă telefonul acela: „Magoo, am greșit tot, am fost un biet nebun, tu ești superbă, nu știu să trăiesc fără tine, să subînchiriem casa din Roma și să ne întoarcem la Vicarello. Eu și tu. Pentru totdeauna.”

Un telefon simplu și clar: la fel de simplu și de clar precum cel pe care l-am primit din Dublin.

Cine știe de ce anumite abandonuri sunt atât de clare, iar anumite recuceriri atât de vagi.

Eu știu. Știu ce simte Soțul Meu. Îl cunosc de optsprezece ani, iar pauzele de care are nevoie, accesele de tuse sau de trufie, pentru mine sunt cuvinte. Cuvinte de dragoste. Dar de ce nu reușește să le spună? Poate pentru că-i este frică? Și mai precis de ce? Sau poate pentru că, în realitate, nu, nu e adevărat. Nu-l cunosc. Sau poate îl cunoșteam, dar acum nu-l mai cunosc? Nu, nu, nu! Asta nu e posibil. Să cunoști cu adevărat pe cineva este ceva atât de complex, de rar, de fatal. Să cunoști cu adevărat pe cineva este pentru totdeauna.”

Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon