Delicatese Literare
Prezentari carti

Casa de la malul mării de Santa Montefiore, Editura Litera, Colecția Blue Moon

Casa de la malul mării

(The Mermaid Garden – 2011)

Santa Montefiore

Editura Litera

Colecția Blue Moon

„Două povești, două generații și două localități din Europa cu peisaje superbe ni se înfățișează într-o somptuoasă poveste de dragoste, durere și izbăvire.“ –
Publishers Weekly, USA
„Acest roman este plin de secrete, mistere, iubire pasională… de neuitat! “ – Adriana Trigiani

La doar zece ani, Floriana a trecut deja prin grele încercări. Părăsită de mamă și obligată să locuiască în condiții precare în Toscana, fetița își găsește refugiu în lumea viselor. Fascinată de domeniul La Magdalena, obișnuiește să stea pe zidul proprietății și să-și imagineze cum ar fi să locuiască în somptuoasa vilă a puternicului industriaș Beppe Bonfanti. Într-o zi, Dante, fiul cel mare al acestuia, o invită înăuntru și între cei doi se înfiripă o strânsă prietenie care, peste ani, se va transforma într-o poveste de dragoste, dar prejudecățile celor din jur și lipsa de scrupule a lui Beppe le pun în pericol relația.

Zeci de ani mai târziu, la mii de kilometri distanță, un superb hotel rustic din regiunea de coastă a Marii Britanii are probleme financiare. Înglodată în datorii, proprietara caută cu disperare noi căi de a-și atrage clienții. Pentru asta îl angajează ca artist al casei, care să-i inițieze pe oaspeți în tainele picturii, pe fermecătorul argentinian Rafa, un barbat frumos și talentat. Însa pictorul nu este ceea ce pare, căci Rafa își are propriile planuri, iar apariția în casa Marinei nu e deloc întâmplătoare. Două povești separate de decenii își găsesc astfel un deznodământ surprinzător.

Veți putea citi întreaga poveste în romanul CASA DE LA MALUL MĂRII de Santa Montefiore – disponibilă de marți 09.02.2021 la chioșcuri, la prețul de 29,99 lei!

Sursa: Cărți Romantice

Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon

 

Spune-ți părerea!