Casa germană de Annette Hess, Editura Humanitas Fiction – recenzie

12

Casa germană

(Deutsches Haus – 2020)

Editura Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Traducere și note: Daniela Ștefănescu

An apariție: 2020

Nr. pagini:376

ANNETTE HESS s-a născut la Hanovra pe 18 ianuarie 1967 și trăiește în prezent în Saxonia Inferioară. A studiat inițial pictura și designul interior, iar ulterior scrierea scenică la Universitatea de Arte din Berlin. A lucrat ca ziaristă și asistentă de programe și de regie, înainte de a se lansa într-o carieră de succes ca scenaristă. Serialele sale de televiziune WeissenseeKu’damm 56 și Ku’damm 59, apreciate de critici, sunt foarte populare și au avut un rol important în revitalizarea televiziunii germane. Ca scenaristă a primit numeroase premii: Premiul Grimme, Premiul Frankfurt al autorilor, Premiul german de televiziune pentru cel mai bun scenariu etc. „Dacă vrei să afli ceva despre sufletul german, poți să scotocești prin arhive, să vorbești cu martori contemporani sau… să urmărești seriale de Annette Hess“, scria Kester Schlenz în Stern. Casa germană (Deutsches Haus; Humanitas Fiction, 2020) este primul ei roman, devenit bestseller internațional. Încă înainte de apariția cărții, în septembrie 2018, drepturile de traducere erau vândute în cincisprezece țări, în 2020 ajungând la peste douăzeci și cinci. Casa germană s-a aflat atât în topurile de vânzări, cât și în topurile celor mai bune romane publicate în Germania și în multe alte țări, printre care S.U.A., Italia, Spania, Serbia, Brazilia etc. Din 2019, Annette Hess poate fi urmărită în talkshow-ul lunar despre seriale Seriös – Das Serienquartett, emisiune difuzată pe canalul de televiziune One.

Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captivează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștința lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină.

Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig si Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva si Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la proces, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincială a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te cufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.

”Cu povestea tinerei translatoare Eva Bruhns, scriitoarea Annette Hess face istoria contemporană tangibilă, o umple de viață. Iar numele Annette Hess este garanția unei calități excepționale.” – Spiegel Online

”Romanul Casa germană deschide o rană adâncă din istoria unui popor. E un torent în care clocotește un adevăr crunt. Este refacerea acelui chip întunecat al istoriei care a arătat fisurile profunde ale ființei omenești.”La Repubblica

Un debut puternic. Revelația cărții este Eva Bruhns, o tânără complicată și înțeleaptă, care ajunge să se cunoască pe sine într-un moment semnificativ al istoriei.”Publishers Weekly

Cu un talent narativ excepțional și o mare luciditate, Annette Hess ne oferă o reconstrucție importantă a procesului de la Frankfurt, făcându-ne să înțelegem problemele și sentimentele de vinovăție ale Germaniei de după război în fața unui trecut înspăimântător.”Corriere di Bologna 

Casa germană de Annette Hess este un roman sensibil, ce depășește limitele unei simple narațiuni cu relatări emoţionante și personaje frumos conturate. Povestea de bază este arhicunoscută, dar, cu toate acestea, dureroasă. Romanul deschide răni adânci ale unui popor greu încercat de soartă, însă nu doar atât; este o condamnare a trecutului unei națiuni vinovate de săvârșirea unor orori greu de imaginat, este o explorare a sentimentelor unor suflete inocente, victime ale unui comportament uman dezaxat, este o lecție de viață dură, este o lecție de istorie ce nu trebuie uitată, vreodată.

În centrul romanului se află celebrul “Proces Auschwitz” început la Frankfurt în anul 1963 împotriva criminalilor de război naziști, în care au fost judecați douăzeci și doi din membrii SS ai administraţiei lagărului de concentrare de la Auschwitz, acuzați de crime împotriva umanităţii, dar narațiunea este construită în jurul familiei Bruhns din Frankfurt. Ludwig si Edith sunt proprietarii unei cârciumi – „Casa germană” –  aflată într-un cartier mai puțin respectabil, care muncesc cu drag pentru cei trei copii ai lor, două fiice – Annegret, asistenta medicală la secția de pediatrie și Eva, traducătoare de limba poloneză în materie de contracte și procese economice –  și fiul cel mic Stefan, un copil ștrengar, răsfăţat şi adorat de întreaga familie. Fiecare membru al familiei are rolul său distinct în cadrul povestirii, deşi nu toți sunt creionați într-un mod complex, dar cea care va declanșa o furtună de emoții si mult haos, care va aduce trecutul familiei la suprafață, este fiica cea mică, Eva.
Eva este logodită cu Jurgen, un tânăr dintr-o familie înstărită, și  nu are alte griji decât cele date de diferențele sociale dintre familia sa și cea a logodnicului, de aici și teama că relația lor nu se va finaliza printr-o căsătorie. Un telefon surprinzător și o nouă sarcină de lucru aveau să schimbe traiectoria vieții acestei tinere, într-un mod inedit, dar mai ales trist.

Eva primește misiunea de a traduce declarațiile unor cetățeni polonezi, martori într-un proces de punere sub acuzare a unor foști ofițeri SS vinovați de crime împotriva umanității, proces ce urma să înceapă în scurt timp și care făcuse deja multă vâlvă, atât în Germania, cât și în lume. La cei 24 de ani, Eva este atât de naivă încât nu crede că semenii săi ar fi putut înfăptui atât de multe orori precum cele descrise de martori, sentiment întărit și de sora sa care încearcă să o convingă că relătările sunt exagerate, ba mai mult, multe dintre ele sunt doar mituri.

Eva îşi iubeşte familia, dar trăieşte cu îndoiala în suflet.  Treptat, ajunge să se “confrunte” cu tot mai multe mărturii îngrozitoare ale acestor oameni gârboviţi de soartă, ce duc pe umeri povara unui trecut încărcat de durere, spaimă, teroare, chiar şi vinovăție. Prin fața ochilor i se perindă imagini înfricoșătoare: prizonieri evrei înghesuiți în vagoane de vite, familii separate pentru întotdeauna,  bătăi,  torturi, crime, experimente medicale, camere de gazare, cuptoare uriașe pline de cenuşă, cadavre pe jumătate arse ce sunt lăsate în groapele comune. Cu fiecare declaraţie tradusă, Eva se simte copleşită, rușinată și măcinată ea însăşi de vinovăție. Începe să conştientizeze, astfel, gravitatea faptelor semenilor săi.

Toate cele aflate în timpul audierilor martorilor veniţi din lumea întreagă, 273 la număr, pentru a-şi spune povestea, a lor şi a familiilor lor, pentru a da legitimitate acestui proces, sentimentul vag că viața sa este strâns legată de cele întâmplate cu aproape douăzeci de ani în urmă o fac sa pună la îndoială tot ce ştia despre propriul popor, despre părinţii săi, despre propria viață. Frământările sufletești se acutizează și mai mult în momentul în care nopțile îi devin un chin odată cu apariția unor vise ciudate. Sunt acestea doar coșmaruri? O plăsmuire a propriei imaginații? Sau amintiri reale? Dar ce legătură au ele cu munca sa? Intuiția îi spune că lucrurile sunt mult mai complexe, că ceva îngrozitor o să se întâmple, cu atât mai mult cu cât propria familie se opune implicării ei în acest proces.

 „Dar i se părea că vărsase destule lacrimi în ultimele două zile. Trebuise să asculte o grămadă de reproșuri. De la mama ei, deși ea fusese la început contra lui Jurgen. De la sora ei, care nu pricepea nici în ruptul capului cum putea Eva să pună în joc «cariera ei ca soție de om de afaceri». Pentru o oareșicare muncă de traducere! Și de la tatăl ei, care părea să-i dea de înțeles din niște priviri ciudat de îngrijorate: «Eva-fetițo, faci o greșeală.» Eva nu considera că are o voință deosebit de puternică și că este foarte sigură pe sine. Însă tocmai vehemența celorlalți trezi în ea o rezistență nebănuită.”

Eva nu înțelege de ce toţi se opun, mai ales că părinții săi au trăit din plin anii crunți ai celui de-al Doilea Război Mondial, ea și sora sa fiind la o vârstă mică pentru a-și aduce aminte cu claritate acele vremuri. Și mai straniu este faptul că cei doi nu au vorbit niciodată despre război și nici acum, după atâția ani, nu vor să o facă. Din punctul lor de vedere trecutul trebuie lăsat în urmă și nu dezgropat.  Pentru Eva, este greu de crezut că Ludwig și Edith nu au știut sau nu au auzit despre oribilele lagăre ale morții, precum cel de la Auschwitz, de aceea tăcerea lor este și mai suspectă.

În fața atitudinii distante a părinţilor, Eva reuşeşte să-și mențină o poziție fermă în ceea ce priveşte dorinţa sa de a traduce în continuare declaraţiile martorilor polonezi, dar nu are aceeași tărie și forță de caracter în fața lui Jurgen, logodnicul. Acesta este un bărbat rigid, cu o mentalitate învechită, pentru care viitoarea sa soţie trebuie să îi dea ascultare, să fie doar femeie de casă, sclavă. Pentru el conceptul de soție nu este sinonim cu cel de femeie, soția fiind doar un bun de care se poate folosi oricând, în orice mod. Implicarea Evei în acest trist proces este o cruntă lovitură în propriul orgoliu, de aceea este dispus să facă orice pentru a o împiedica să își ducă la bun sfârșit sarcina primită.

Eva este îndrăgostită de Jurgen, dar mereu a trăit cu teama în suflet că familia acestuia nu o va accepta, diferențele sociale fiind evidente. De aceea mereu s-a lăsat dominată de acesta, și-a subminat propria personalitate, propria evoluție. Participarea sa la audierile preliminare, întâlnirea cu mulți dintre martorii polonezi și declarațiile acestora,  au un impact emoțional deosebit asupra ei. “Procesul Auschwitz”, așa cum avea să fie denumit, înseamnă pentru Eva trezirea la realitate, conştientizarea propriilor slăbiciuni, a unei vini ce nu îi aparţine, de care, însă, se simte responsabilă, dar şi redescoperirea unei forţe interioare de care nicicând nu fusese conștientă. De aceea, se răzvrătește împotriva tuturor, dar mai ales împotriva lui Jurgen, pentru prima dată de la începutul relaţiei, se desparte de el într-un mod tulburător, dar și hilar, hotărâtă din acest moment să aducă lumină în propria viață, dar și în propriul trecut.

Narată la persoana a treia din perspectiva Evei, dar și a altor personaje, toate dând forță şi credibilitate romanului, ”Casa germană” reușește să sensibilizeze, să trezească în noi amintiri dintr-un trecut îndepărtat. De ce? Sunt convinsa că mulți dintre noi i-am ascultat pe bunicii sau părinții noștri povestind întâmplări crunte din viața lor, din perioada 1940-1945. Trecutul lor este trecutul nostru. Mulți dintre ei au cunoscut teroarea și și-au închis demonii, cu lacăt, în suflet. Mulţi dintre ei au refuzat să mai vorbească despre acele vremuri, iar alţii au avut nevoie de mult timp pentru a li se cicatriza rănile supurate. Datorită lor, noi, cei de azi și cei de mâine, nu avem voie să ne uităm trecutul istoric. Orice lecție, oricât de mică, este binevenită. Iar Annette Hess reușește să facă acest lucru în romanul de față, să ne transmită astfel de pilde!

Deși stilul de scriere este simplu și lejer, autoarea reușește să sensibilizeze, să transpună în cuvinte sentimente, imagini şi locuri terifiante, încărcate de groază, şoc şi furie. Prin intermediul Evei autoarea ne vorbește despre suferință, vină colectivă, asumare, dreptate, dar şi iertare, speranţă.

”Casa Germană” a fost o lectură surprinzătoare! Recunosc că mi-aş fi dorit un alt final pentru Eva, cu mai mult accent pus pe gândurile ei, pe trăirile sufleteşti la finele călătoriei spre maturizare. Deşi ultimele rânduri ale romanului denotă multă tristeţe si sufocare, totusi se simte speranţa, un sentiment grăitor pentru evoluţia noastră ca oameni, ca societate.

Recomand cu drag acest roman! Este mult mai complex, dar va trebui să îl descoperiţi singuri. Este o poveste ce se citește cu sufletul și mintea împărțite în două: trecut și prezent.

“Eva își dădu seama că nu avea habar de viața, de dragostea și de durerea celorlalți. Oamenii care fuseseră de partea  corectă a gardului nu vor înțelege niciodată ce însemna să fi fost captiv în acest lagăr. Evei îi era o rușine imensă, voia să plângă, dar nu putea. Din gât îi ieși doar un horcăit urât. «nu mi se cuvine nici să plâng.»

” – Mai trebuie să spun un ultim lucru. Toți domnii de aici spun că n-au știut ce era în lagăr. Eu am știut tot deja a doua zi după ce am ajuns acolo. Dar nu numai eu. Era băiatul acela care avea șaisprezece ani. Se numea Andreas Rapaport. Era în baraca a unsprezecea. El a scris cu sânge pe perete, în ungurește: «Andreas Rapaport, trăit 16 ani.» După două zile a fost luat. Mi-a strigat: «Unchiule, știu că trebuie să mor. Spune-i mamei mele că m-am gândit la ea până-n ultimul moment.» Însă n-am putut să-i spun. Mama a murit și ea. Acest băiat a știut ce este acolo! Cohn se apropie de inculpați câțiva pași și-și îndreptă ambii pumni spre ei. Acest băiat a știut. Și voi nu?! Voi nu?!”

Cartea Casa germană de Annette Hess poate fi comandată de pe libhumanitas.rolibris.ro, elefant, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

About Author

12 comentarii

  1. Ororile secolului XX sunt subiecte despre care am citit, dar pe care nu le caut cu predilectie, desi sunt foarte multe carti pe piata cu acest subiect si foarte multi impatimiti ai subiectului. In acest roman atrage atentia ideea idealizarii istoriei, fapt ce s-a petrecut si la noi intr-o oarecare masura – comunistii au facut sa se predea in scoli atata timp anumite variante, de aceea si multi oameni au ramas cu impresia ca istoria noastra nu contine decat episoade glorioase, desi asta nu se poate spune, cred, despre niciun popor de pe fata pamantului. E bine ca exista aceste carti, ca se vorbeste despre aceste subiecte, pentru a nu uita lectiile trecute. E bine si ca apar din ce in ce mai multe carti si despre crimele comunismului, care a provocat in zeci de ani pierderi de zeci de milioane de vieti si drame dureroase si sa nu-i uitam nici pe cei care au fost torturati in lagarele din Asia, in timpul WWII. Sunt realitati crude ale secolului trecut care trebuie evitate neaparat pe viitor, daca vrem sa atingem vreodata un adevarat nivel de civilizatie. Multumesc pentru recomandare si felicitari pentru recenzie!

    • MIRELA BARBALATA on

      Ai dreptate, Ana! Din trecut putem invata multe, ne putem schimba ca oameni, ca popor, indiferent de rasa, cultura, religie. Trecutul este parte dintre noi, ne apartine chiar daca nu suntem noi „eroii” centrali.

      Multumesc pentru apreciere!

  2. familiasimionescuyahooro on

    Tulburatoare povestea, sensibila si emotionanta recenzia!❤ Felicitari, Mirela, multumesc pentru recomandarea deosebita.❤

  3. Foarte sensibilă, emoționantă și frumos punctată recenzie, pe măsura acestei impresionante povești, un adevarat roman-document, felicitari și multumesc pentru excelenta recomandare! Am citit multe carti cu acest subiect, carti care ma rascolesc de fiecare data! De multe ori trebuie sa-mi adun curajul pentru a pasi intr-o astfel de poveste, insa o fac cu toate gandurile indreptate spre cei ce au trait aceste orori, nu le mai putem aduce decat un omagiu mut, in inimile noastre.

    • MIRELA BARBALATA on

      Da, este o c arte ce ar trebui citita de tineri si batrani; este o readucere aminte a unui trecut prea crunt, dar real.

      Multumesc pentru apreciere!

Spune-ți părerea!