Delicatese Literare
Calatorii

Castelul Peleș

Castelul Peleș

peles2

Castelul Peleș a fost construit la inițiativa primului Rege al României, Carol I, în perioada domniei acestuia, între 1866 – 1914, în apropierea comunei Podul Neagului, localitate care, în 1874, din inițiativa regală, primește numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localității sunt construite primele case boierești, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploiești – Predeal, care străbate și Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundația castelului Peleș.
În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului. După inaugurare Peleșul a suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914, anul morții regelui Carol I. Așezarea catelului pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării.
Castelul, cu destinația de reședința de vară a regilor României a devenit unul dintre cele mai importante monumente ale Europei secolului XIX. Peleșul a fost primul castel electrificat din Europa. Clădirea, cu o suprafață de 3200 mp, are de 160 de camere și peste 30 de băi.
Castelul, din care se vizitează mai puțin de jumătate, atrage mii de turiști din țară și străinătate. Holul de onoare, sala de recepție, sălile de arme, Sala Florentina, Sala Maură, Marele Salon, Sala de teatru, Sala de muzică, Sala de concerte, Apartamentul imperial, Cabinetul de lucru, Sufrageria, Salonul turcesc, sunt demne de toată admirația.

peles11

peles6

peles9

Singura recomandare pe care o fac este să vă înarmați cu răbdare pentru a vizita castelul. Se stă la coadă la casa de bilete, și apoi pentru a intra în castel în grupuri însoțite de ghid. Este frustrant, într-adevăr, dar merită așteptarea pentru a vizita acest spectaculos edificiu. Se poate fotografia doar dacă se achită o taxă în acest sens (32 lei). Noi am achitat-o, iar fotografiile pe care le-am făcut au devenit parte din minunatele amintiri ale acestei vizite. Sunt foarte multe, așa că le-am cuprins în colaje, pentru a le putea vedea pe toate.

peles12

peles3

peles4

peles5

peles7

peles8

 

Pelișorul:

peles1

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii

 

 

15 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *