Delicatese Literare
Recenzii

Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa, Editura Trei – recenzie

Cât de aproape sunt ploile reci

Bogdan Coșa

Editura Trei

An apariție: 2020

Nr. pagini: 224

Bogdan Coșa s-a născut pe 24 ianuarie 1989 la Codlea. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2011 a publicat Poker, primul roman al trilogiei cu același titlu, în urma câștigării Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2010. În 2013 i-au apărut la aceeași editură volumul de poezii O formă de adăpost primară și a doua parte a trilogiei, Poker. Black Glass; în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a, romanul i-a adus premiul „Tânărul Prozator al anului 2013″. Ultraviolență, ultimul volum al trilogiei sale a apărut în 2017 la Editura Polirom. A primit bursa de creație a revistei Observator cultural, Jean-Jacques Rousseau Fellowship (Akademie Schloss Solitude) și H.C. Artmann Stipendium (Literaturhaus Salzburg), și a beneficiat de programele de rezidențe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT și Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu”.

Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.

„Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale.” Gabriela Adameșteanu

„Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa.”Bogdan-Alexandru Stănescu

„O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut.”Ştefan Baghiu

Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa este un roman ce atrage atenția prin titlu, unul metaforic, dar foarte incitant și provocator. Ce se ascunde, însă, în spatele acestor cuvinte? Ce a vrut autorul să scoată în evidență? Din păcate, multe aspecte dureros de reale din viaţa românilor de după anii 1990. Şi mai trist este faptul că tematica cărţii este în continuare de actualitate, de aici şi sentimentul profund de amărăciune pe care îl emană povestea în sine.

Lucian Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat”. Aceste cuvinte pline de înțelepciune ascund, însă, un adevăr amar, mai ales pentru sufletele celor bătrâni. Satul românesc este un cadru important pentru cultura poporului român sau, altfel spus, este locul genezei românești. Viața la țară curge diferit față de cea de la oraș, deși întâlnim, și aici, bucurie, tristețe, moarte, viață, ură, bogăție, dar și multă sărăcie .
Autorul Bogdan Coșa plasează acțiunea acestui roman tocmai în acest cadru mioritic, satul românesc, în trecut, în jurul anilor 2000, dar şi în prezent, urmărind evoluţia unei familii de la țară, o familie obişnuită, aparent unită, dar dezbinată de obiceiuri, mentalități, metehne, dar mai ales lipsuri. Autorul pune accentul pe relațiile dintre membrii acestei familii, indiferent că vorbim despre interacţiunea dintre mamă-fiu sau fiică, soț-soție şi cea dintre frați, surori, cumnați şi nepoți. Narațiunea la persoana a III-a din perspectiva fiecărui personaj în parte intensificăşi mai mult sentimentul tristeții și al deziluziei și evidențiază acut prăpastia care se adânceşte, pe zi ce trece, între generații, antiteza dintre trecut și prezent, vechi şi nou.
O caracteristică puternic vizibilă, la țară, este sărăcia de care cu greu te poți desprinde, mai ales daca te lași dominat de frici, prejudecăți și gura lumii. Eroii lui Bogdan Coșa personifică această stare, deși fiecare membru încearcă, sub o formă sau alta, să evolueze. Poveștile lor de viață sunt diferite și, totuși, asemănătoare. Alcoolismul, violența domestică, gelozia, insecuritatea emoțională, lipsa de afecțiune, materialismul, munca la negru, sunt componente cheie ale vieții de la sat, dar nu numai.

Oamenii sunt schimbători, precum timpurile. Și la țară lucrurile nu mai sunt ce erau odată, mai ales după 1989 încoace, deși încă se menține un oarecare echilibru între credință și morală, între tradiții și evoluție, chiar dacă, de cele mai multe ori, este doar de faţadă. Lupta pentru supravieţuire este acerbă, unii se pierd prin hăţişurile propriilor slăbiciuni şi ale proastelor influenţe venite din exterior, dar şi din interiorul propriei familii. La ţară influenţa bătrânilor dominaţi de mentalităţi învechite are, de cele mai multe ori, efecte neplăcute asupra celor mai tineri, aceştia pierzându-se pe ei înşişi, respectul de sine, de aici deciziile proaste asupra propriilor lor vieţi, relaţiile dificile cu cei din jur.

Cu un stil de scriere plin de gravitate, Bogdan Coșa ne vorbește în romanul său despre o societate ce se degradează pe zi ce trece, chiar și la ţară, despre lupta continuă care se dă între curaj, egoism, ipocrizie, duritate, toate pentru supraviețuire, aduce în discuție aspecte grave ale unor oameni dornici de înavuțire, cum ar fi mafia de la sate privind tăierea de lemne, dar, ne vorbește, și despre dragostea pentru pământ, despre copilărie, vise pierdute, despre familie. Eroii săi sunt atât de reali încât, cu siguranță, îi putem recunoaște în persoana unei rude sau cunoștințe, încât doare. Ba mai mult, lumea de acum se contopește cu cea de atunci, iar amintirile dau năvală vrem, nu vrem, într-un ritm ameţitor.

Cât de aproape sunt ploile reci” de Bogdan Coșa este povestea unei naţiuni ce încă luptă pentru redescoperirea de sine, este povestea familiei româneşti din anii de după Revoluţia din 1989, indiferent de mediul în care trăieşte, rural sau urban, aflată într-o continuă luptă pentru supravieţuire.

„Atâta vreme cât remorcile se umpleau, nimeni nu întreba cine golește toate sticlele aruncate după gard.

Patronii erau mână-n mână cu autoritățile. Împreună tocau hectare de lemn care luau drumul Occidentului. Duminicile sau la sărbători, femeile se rugau pentru câte un soț sau fiu cu oasele zdrobite de trunchiul care o luase la vale pe râpă, de pânza care sărise de pe masa de tăiere, de cupa ifronului care rămăsese fără ulei și se prăvălise bleagă peste un picior acum amputat.

Camioanele veneau goale și plecau pline, fără acte.”

” Dragă cuscră și cuscrule,

Aflați despre noi că sîntem bine, cu trebușoara, Savin la magazie la Ceapeu, eu la cîmp și pe acasă. Anul ăsta am luat prea multă sfeclă parcă, și am luat și harpagic, și mai sunt și animălile, și via de prășit… Da Domnu ne-o ajuta și le-om grămădi pe toate pînă la Sfîntu Dunitru.

Neavoastră ce faceți? Cum stați cu sănătatea? Poate cuscru e mai bine cu stomacul?

Eu mă rog pentru matale și pentru Ionică, pentru toată lumea, pentru Nae mă rog, chiar dacă a greșit și a chinuit-o pe Săndica mea. Cine știe ce a avut în cap, mai ales că și bea. Băutura nu face bine dacă nu e cu măsură.

E greu ca mamă și eu înțeleg. Nimănui nu-i e ușor să-și vadă copilul despărțit, dar crede-mă Aurelie că și mie mi-a fost greu să o văd pe fata mea la poartă la 4 dimineața cu Petrică în brațe adormit, slabă ca un păpușoi, și să aflu de la ea cîte și mai cîte îi zicea Nae și cum a amenințat-o cînd a plecat plină de groază că ce o să-i facă cînd vine de la servici. Așa ceva nu se cuvine într-o familie, să-i spui cuvintele pe care nici nu pot să le scriu că-i mai mare păcatul și rușinea.

Oricum și noi i-am zis să se împace cu el da nu vrea.

Ne-a rîs-o tot satul cînd a venit fără o haină bună și fără bărbat, cu copil mic de mînă și gravidă, că s-a văzut imediat. Lumea e rea la țară, doar știi, judecă și nu se gândește că aduce și mai multă supărare.

Nu-i deloc ușor, cuscră. Nici băiatul n-avea cine știe ce hăinuțe, a trebuit să îi cumpărăm noi, Nae nu a vrut la-nceput să audă, nici măcar lucrurile lui Petrică n-a vrut să ni le trimită, nimic. Era supărat sau nu știu ce s-a întâmplat da n-a fost corect, ce vină avea băiatul să n-aibă o jucărie, spune tu ca mamă dacă nu te doare.

Ce să mai vorbim… Acuma degeaba i-a trimis și jucării și bani dacă la-nceput n-a vrut să-i dea nici alocația, să-i ia Săndica un biscuite ceva. Mă doare să îți spun că nici matale nu l-ai învățat bine, trebuia să-i fi spus măcar atît, măi băiete, e copilul tău, trimite-le bani. Nici nu știi în ce hal era Săndica, cu sarcina ei cu probleme, pe care a pierdut-o în luna a 7, cu copilul deja mare întrânsa. Și acum e slabă ca o scândură și o bate vîntul și nici să vorbească nu mai are vlagă să zică pe gură ce-i trebe.

Petrică ne întreabă cînd o să vină barza că vrea să se joace cu surioara lui și noi n-avem ce să-i zicem, sărăcuțul, că e prea mic și nu poate pricepe.

Da ce e în sufletul ei, biata fată… La nimeni nu doresc.

De la gînduri și probleme i s-a tras. Nae ar fi putut să-i scrie s-o întrebe de sănătate măcar. Degeaba vrea acuma să veniți să-l vedeți toți pe Petrică și poate să mai vorbiți cu Săndica s-o convingeți, în starea în care e n-o să faceți nimic, mai bine o lăsați în pace să-și revină deocamdată.

Îți zic ca mamă, Aurelie, că și matale ai fete. Să nu treci cu ele prin ce am trecut noi aici…

Da Dumnezeu e mare și ne are pe toți în pază. Și tot de la El e gîndul cel bun pe care vi-l spun: să mai așteptăm, să-i zici matale și lu Ionică, noi ca părinți n-avem ce ne-mpotrivi. Nu vrem decât binele.

Sănătate și multă putere pentru muncile cîmpului, să aveți vreme bună la fîn, și la cartof, la tot ce aveți acolo, înțelegere în familie, liniște, noi nu vă dujmănim, nici eu, nici Savin, care vă urează de lîngă mine toate cele bune da să înțelegeți că e fata noastră și vrem s-o vedem că îi e bine.

La cei tineri, succes la școală!

Maricica și Savin”

Cărțile apărute la Editura Trei se pot comanda pe edituratrei.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librarie.net, librex.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

10 Comments

Spune-ți părerea!