Căţei pierduţi şi oameni singuri de Lucy Dillon, Editura Univers – recenzie

Căţei pierduţi şi oameni singuri

(Lost Dogs and Lonely Hearts – 2009)

Lucy Dillon

Editura Univers

Traducere: Celia Ilieș

Nr.pagini: 432

An apariție: 2015

Căţei pierduţi şi oameni singuri este o poveste de dragoste în care şi oamenii şi câinii primesc o a doua şansă în viaţă. Rachel, o londoneză sofisticată, dar cu o viaţă neîmplinită, primeşte o moştenire bizară de la o mătuşă excentrică: o casă victoriană plină de secrete şi un adăpost pentru câini părăsiţi. În jurul casei şi al adăpostului gravitează o comunitate de oameni care au, poate, la fel de multă nevoie de ajutor ca şi căţeii. Mătuşa Dot ştia cum să le găsească tuturor perechea, oare se va descurca şi Rachel? Şi oare va găsi şi ea ceva ce nici nu ştia că îi lipseşte?

Lucy Dillon este o tânără scriitoare britanică. A lucrat în domeniul editorial, iubeşte, desigur, literatura şi câinii, are un basset pe nume Violet. A publicat cinci romane şi a fost răsplătită cu Premiul Romantic Novel of the Year în 2010 pentru  Căţei pierduţi şi oameni singuri.

Un lucru este cert în zilele noastre: piața de carte ne oferă o multitudine de variante când vine vorba despre lectură, o cantitate uriașă de romane, nuvele, povestiri și așa mai departe. Dintre acestea, unele se disting prin protagoniștii sau antagoniștii ieșiți din comun, fie ei figuri remarcabile ale istoriei, fie oameni de rând care se transformă, la un moment dat, în eroi. Mai există însă și o altă categorie de romane, cele cu și despre oameni obișnuiți, oameni ai zilelor noastre, cu bune și cu rele, fără caracteristici de eroi sau de malefici, cu vieți obișnuite dar pline de alegeri și de momente de cumpănă. Cu toate acestea, putem extrage și din aceste romane acele lecții care să ne permită să ne îmbogățim atât cunoștințele, cât și paleta emoțiilor.

Cartea de față este un astfel de roman, însă pe lângă oamenii implicați în acțiune aduce un lucru în plus, un lucru important: factorul canin. Așa cum îi sugerează și titlul, „Căței pierduți și oameni singuri” tratează exact aceste categorii, des întâlnite în societatea contemporană.

Rachel Fielding are aproape 40 de ani, lucrează în PR , are o carieră, un iubit elegant și o viață înscrisă pe anumite coordonate clare, însă într-un interval extrem de scurt de timp își pierde slujba, se desparte de Oliver și totul se zdruncină din temelii. Mătușa Dot i-a lăsat însă moștenire casa ei și adăpostul de câini pe care l-a pus pe picioare, dar este o moștenire care vine cu o serie întreagă de complicații. Rachel nu știe nimic despre câini și începe să creadă că nu știe mai nimic nici despre oameni. Încetul cu încetul însă, se apropie de aceia cu care are de-a face la adăpost, printre care Megan, australianca volubilă sau George, veterinarul de încredere, Freda și Ted, un cuplu de voluntari în vârstă, precum și alți oameni din zonă. Nu doar atât, dar se apropie mult de Gem, câinele collie care fusese companionul credincios al mătușii Dot, o femeie misterioasă care se pare că nu a fost mereu bătrâna apărătoare a câinilor abandonați, ci fusese în tinerețe o femeie frumoasă, enigmatică, cu o viață personală interesantă. Rachel simte că există anumite lucruri în familia sa cărora nu poate să le dea de cap, iar acest prilej se dovedește oportun pentru a afla mai multe.

În Longhampton, micul orășel unde se desfășoară acțiunea, urmărim în paralel și situațiile altor protagonișți: Zoe este o mamă singură, divorțată recent, al cărei fost soț, David este un individ egoist, lipsit de orice dram de înțelegere și de subtilitate. Acesta îi răsfață pe cei doi fii atunci când petrec weekendurile împreună cu el și le dăruiește un pui de labrador, pe Toffee, bineînțeles pasând toate responsabilitățile pe umerii sărmanei Zoe, care are și o slujbă full-time.

Johnny și Natalie sunt un cuplu solid, armonios. Un singur lucru le lipsește: nu au copii și se străduiesc să facă visul de a fi părinți să devină realitate. Johnny este profesor iar Natalie o profesionistă în domeniul marketingului. Bunul lor prieten, Bill, este medic și un alt burlac convins, la fel ca George. La adăpost, Bill își găsește câinele potrivit și, printr-un concurs de împrejurări, o cunoaște pe femeia care i-ar putea schimba situația sentimentală.

Toți acești oameni ajung să se confrunte cu situații delicate, în care caracterul le este pus la încercare, iar loialele animale au rolul lor în a îi ajuta să găsească o soluție sau, pur și simplu, să fie acolo pentru ei, într-o manieră în care adesea, oamenii nu sunt capabili să se facă utili și prezenți, dezinteresat și la momentul oportun.

Autoarea construiește cu talent suspansul înspre final, când aș fi dorit să pot găsi eu cumva modalități de rezolvare a problemelor personajelor, dar uneori, când suntem mai debusolați, însăși viața în sine, providența sau oricum vrem să numim acest fenomen are grijă să aranjeze lucrurile și să le așeze pe un făgaș coerent.

Nu am câine, de fapt am pisică, însă nu trebuie să fii iubitor de câini fanatic ca să poți aprecia foloasele pe care le aduce acest prieten al omului pentru un individ, familie sau chiar o comunitate. Părerea mea este că orice animal de companie face acest lucru prin simpla lui prezență. Ceea ce este remarcabil la roman este modul în care autoarea încearcă să tragă semnale de alarmă privind comerțul cu pui, achiziționarea grăbită și iresponsabilă urmată de abandon, înmulțirea în condiții neadecvate a animalelor de rasă și, în general, maltratarea de orice fel a acestor ființe inteligente, care pot face atât bine ajunși la stăpânii potriviți. Veți învăța din această carte, dacă nu știați deja, că pentru fiecare om există un anumit gen de câine, că rasele sunt foarte diferite între ele ca preferințe și mod de viață și că, până la urmă, indivizii canini în sine sunt diferiți între ei. Adoptarea unui animal poate fi un pas înainte spre un alt stil, o altă cale de a trăi, mai responsabil, mai afectuos.

Vă invit să îi cunoașteți pe Gem, Toffee, Lulu, Bertie și pe ceilalți câini, să priviți lucrurile din alt unghi și să vă bucurați, concomitent, de o lectură agreabilă, cu acel farmec englezesc de orășel de provincie care încântă întotdeauna.

La finalul romanului se află un interviu cu autoarea, un chestionar simpatic și alte mici surprize plăcute.

În concluzie, un chick-lit reușit, numai bun de savurat în serile de toamnă.

” – Ei bine, asta-i opțiunea lui. Îți vine să crezi sau nu, George nu duce lipsă de admiratoare, spuse Megan. Unele dintre femeile de pe aici adoră imaginea de veterinar gen Daniel Craig mai aspru. Și are cabinetul lui particular, așa că face bani frumoși, cu atâția cai și ferme pe-aici.

Rachel pufni amuzată.

– Daniel Craig? Asta se crede el?

– Asta crede toată lumea, mai ales de când a apărut în smoking la băuta de Crăciun de la doamna Merryman. Rachel, aici suntem la țară. Nu prea ai de unde alege.

Megan se opri, își puse o mână pe umărul lui Rachel și își mări ochii, ca avertisment.

– Stai în Longhampton mai mult de un an și o să te trezeșți gândindu-te că Ted Shackly are ceva din Paul Newman. Ascultă la mine, ai face bine să începi să preferi bărbații în vârstă.”

„Rachel își dădu seama că își ține răsuflarea privindu-i pe Freda și pe Oskar cum se uită unul la altul, văzând zâmbetul care-i înflorește Fredei pe chip și încrederea sporind în Oskar. Deodată știu cu precizie de ce a renunțat Dot la tot ca să se ocupe de asta. Să combini o persoană singură cu un câine singur era ca și cum ți-ai fi creat propriul final fericit din tristețea adevărată.”

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Căţei pierduţi şi oameni singuri de Lucy Dillon primită pentru recenzie

Cărțile autoarei Lucy Dillon pot fi comandate pe edituraunivers.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers