
Către paradis de Hanya Yanagihara, Editura Litera – recenzie
Către paradis
(To Paradise – 2022)
Hanya Yanagihara
Editura Litera
Colecția: Clasici Litera
Traducere: Adriana Bădescu
An apariție: 2023
Nr. pagini:784
Într-o versiune alternativă a Americii din 1893, New Yorkul face parte din Statele Libere, unde cetățenii pot trăi și iubi cum le place (sau cel puțin așa pare). Fragilul vlăstar al unei familii de vază se opune logodnei cu un pretendent bogat, fiind atras de un profesor de muzică fermecător, dar sărac lipit pământului. În 1993, în Manhattanul asediat de epidemia de SIDA, un tânăr hawaiian trăiește cu partenerul său mult mai în vârstă și mai înstărit fără să sufle o vorbă despre problemele sale din copilărie sau despre soarta pe care a avut-o tatăl său. Iar în 2093, într-o lume măcinată de pandemii și supusă unui regim totalitar, nepoata unui om de știință celebru încearcă să-și continue viața fără el – și să rezolve misterul disparițiilor soțului său.
Reunite într-o simfonie ingenioasă și încântătoare, cele trei părți ale romanului tratează teme precum: boala și tratamentele cu un preț teribil; avuția și mizeria; lipsa drepturilor și puterea; problemele rasiale; definiția familiei și a naționalității; justificările periculoase ale celor puternici și ale revoluționarilor; dorința de a găsi un loc într-un paradis terestru și conștientizarea treptată a faptului că existența lui e imposibilă.
Către paradis este un roman de fin de siècle de o calitate literară excepțională, dar mai presus de orice este opera unui geniu în privința cunoașterii emoțiilor. Forța motrice a acestui roman remarcabil este faptul că Hanya Yanagihara ne înțelege atât dorința fierbinte de a-i proteja pe cei pe care-i iubim – parteneri, iubiți, copii, prieteni, rude și chiar concetățeni –, cât și durerea cumplită din momentul în care dăm greș.
„Cu o îndrăzneală stupefiantă, Yanagihara rescrie America… Autoarea alocă semnificații noi diverselor teme, situații și motive… Acest roman ambițios atacă probleme de prim rang ale Americii și le răspunde într-o manieră originală și captivantă. Impresia generală este copleșitoare, dar momentele minore sunt cele în care Yanagihara își manifestă talentul uriaș.“ – The New York Times Book Review
„Remarcabil… Către paradis demonstrează ingeniozitatea inepuizabilă a unei romanciere care nu încetează să depășească spectaculos așteptările… Explorează visul de libertate care ademenește personajele să riște totul pentru un paradis pe care-l doresc, fără a și-l putea imagina limpede. Indiferent de cadrul temporal – trecut, prezent sau viitor –, Către paradis se hrănește din confluența hipnotică a talentelor lui Yanagihara. Prozatoarea vorbește încet, într-o șoaptă insistentă. Ne atrage într-o relație intimă, de empatie cu personajele, în timp ce le pune în situații de criză pe care le resimțim acut la rândul nostru.“ – The Washington Post
„Către paradis rescrie cu îndrăzneală trecutul, prezentul și viitorul Americii. Alegând trei perioade de sfârșit de secol – 1893, 1993 și 2093 –, autoarea creează un triptic narativ de mare efect. Ni se prezintă o țară alternativă în care chestiunile profunde legate de familie, moștenire, suveranitate și, mai presus de orice, sensul libertății sunt scăldate într-o lumină orbitoare… Către paradis descrie, la fel ca O viață măruntă, o întrețesere complexă de relații umane, oferind o experiență de lectură minunată… Deznodământul, palpitant și totodată foarte emoționant, este o lovitură de maestru.“ – The Financial Times
„Către paradis este un roman de cel mai înalt nivel. Proza elegantă a lui Yanagihara trezește emoție și dă credibilitate personajelor care animă intriga. Ochiul ei pătrunzător se manifestă în trei cadre separate, în care cititorul este condus prin fire narative multiple orchestrate cu mare acuratețe. Temele iubirii și apartenenței sunt predominante în Cartea I și Cartea a II-a. În Cartea a III-a, teama biruie dragostea într-o imitare a realității care ne atinge tuturor coarda sensibilă în această perioadă.“ – USA Today
„Colosal, straniu, extrem de fin, înspăimântător și plin de mister.“ – Kirkus Reviews

Hanya Yanagihara mi-a oferit o lectură de excepție și o călătorie fascinantă prin diferite perioade de timp, și locuri inedite, într-un univers fictiv, dar cu puternice accente realiste.
Romanul este împărțit în trei părți în care trecutul, prezentul și viitorul se întrepătrund subtil și brutal deopotrivă.
Prima parte este plasată în anul 1893, într-o variantă imaginară a Americii, în New York, unul dintre Statele Libere în care cetățenii pot să trăiască și să iubească așa cum își doresc.
Personajul central este David Bingham, un tânăr cu o poveste de viață fascinantă, plină de alegeri dificile și iubiri interzise. Acesta, membru al unei familii bogate de elită a societatii newyorkeze, locuiește cu bunicul său într-o casă mare din Washington Square. Îndrăgostit de Edward, un tânăr profesor de muzică, David se confruntă cu dilema de a-și urma inima sau de a se conforma convențiilor sociale, pentru că, ironic, realitatea este diferită de ceea ce pare la suprafață.
În a doua parte a romanului, acțiunea se desfășoară în anul 1993, într-un Manhattan măcinat de SIDA, iar personajul central este un alt David, un asistent juridic junior, care are o relație, la început secretă, cu șeful său, bogatul Charles Griffiths.
De la relația lui David, una plină de angoase, până la amintirile dureroase ale acestuia din copilărie, cititorul este aruncat într-un vârtej de emoții și trăiri, intense și triste totodată. Povestea lui David se desfășoară într-un context plin de tensiuni socio-politice, în care moștenirea familiei și bogăția sunt la fel de importante ca dragostea.
Ultima parte a romanului are acțiunea plasată în viitor, între anii 2050 și 2090, într-un univers fascinant și, totuși, rece, dur, înfricoșător. Este o lume în care bolile și pandemiile au dus la instituirea unui regim totalitar, iar viețile oamenilor reduse la singurătate, tăcere, frică.
Personajul central este Charlie, nepoata unui om de știință, o supraviețuitoare a pandemiei din anul 2070, o tânără cu o capacitate redusă de a înțelege emoțiile, ale ei și ale celor din jur. Aceasta încearcă să înțeleagă lumea în care trăiește, să își cunoască soțul și, mai ales, să afle misterul din spatele disparițiilor acestuia.
Singură într-o lume macabră, fără suportul bunicului, cel care a iubit-o necondiționat și a protejat-o până în ultima clipă a vieții sale, Charlie este nevoită, pentru prima dată, să ia o decizie care îi va defini viitorul.
Deși diferite, cele trei povești au câteva puncte comune: numele personajelor principale – la început, am trăit cu impresia că ar fi o legătură între acestea, dată de la o generație la alta -, lupta pentru supraviețuire, iubire, convențiile sociale, dorința și obsesia pentru bani și putere și, nu în ultimul rând, sentimentul de conștientizare a faptului că drumul către paradis este plin de suferință, pierdere, eșec, neputință, sacrificiu.
”Către paradis” este o călătorie captivantă prin timp și spatiu, care ne provoacă să reflectăm asupra propriei vieți, asupra impactului pe care îl au deciziile noastre asupra viitorului. Totodată, romanul dă naștere unor întrebări simple ale căror răspunsuri însă sunt pline de complexitate.
Ce își dorește omul în viață cel mai mult? Până unde poate merge omul pentru a-și salva viața sau pe a cuiva drag? Libertatea ta este aceeași cu libertatea celui de lângă tine? Ce înseamnă libertatea? Este sănătatea ta mai importantă decât a celui de lângă tine? Și multe altele!
„În decursul timpului am fost uimit și dezamăgit și speriat de cât de docili s-au dovedit oamenii:teama de boală și instinctul de a-și păstra sănătatea au eclipsat aproape toate celelalte dorințe și valori pe care le crezuseră inalienabile. Teama aceasta a fost un catalizator pentru stat, iar acum statul generează el însuși alte spaime atunci când simte că ale populației tind să se domolească.”
Cărțile apărute la Editura Litera pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro
Recenzii cărți Editura Litera


6 Comments
Ana Sylvi
Felicitări pentru recenzie! Mă așteptam ca să fie încă o carte scrisă în tendințele actuale – cu talent, bineînțeles – dar partea de final pare că are și ceva surprize, un fel de distopie.
Mirela Barbălată
Da, așa este! Ultima parte este o distopie, însă una ușoară, pentru că putem recunoaște cu ușurință elemente din realitatea noastră (ex.pandemia, mentalitatea oamenilor, ,,lupta” pentru supraviețuire, dar și pentru adevăr, ș.a).
Tyna
Foarte bună recenzia! O carte tare interesantă, care te pune pe gânduri… Mulțumesc mult pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Da, este o carte care te pune pe gânduri și invită la introspecție, una destul de dură, aș zice eu .
Oli
Imi place ce ai scris despre carte, multumesc, o recomandare de retinut!
Mirela Barbălată
Cu drag, Oli! Este o carte deosebită!