Delicatese Literare
Recenzii

Cazul doctorului Kukoțki de Ludmila Ulițkaia, Editura Humanitas Fiction – recenzie

9 aprilie 2021 /12 Comments

(Kazus Kukoțkovo – 2000)

Ludmila Ulițkaia

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere din limba rusă de Gabriela Russo

Nr. de pagini: 440

An apariție: 2020

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania–Rusia, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică romanul Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), primit elogios de presa internațională, iar în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), care a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.

Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic.

„Cazul doctorului Kukoțki este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a memoriei, medicinei, eticii, misticismului și iubirii.“ — Foreword Reviews

Aceasta este prima mea întâlnire literară cu apreciata scriitoare rusă Ludmila Ulițkaia. „Cazul doctorului Kukoțki” este un roman de un realism dur, presărat pe alocuri cu tușe mistice, deloc ieșite din comun în scrierile autorilor ruși.
 
Romanul prezintă destinul lui Pavel Alekseevici Kukoțki, un medic de obstretică-ginecologie devenit celebru pentru aptitudinile sale, dar și pentru ideile care nu întotdeauna se potriveau cu cele ale regimului sovietic peste care se suprapune existența lui. Conturând această poveste de viață, a unui om și a unei familii, autoarea a așezat straturi peste straturi de alte destine, de tematici diverse referitoare la viața în perioada de stăpânire sovietică, mentalitățile diferitelor personaje reflectând puncte de vedere la fel de diferite ale populației.
 
Pavel Alekseevici avea un talent aparte, ca medic – era capabil de un al șaselea simț, un fel de a vedea, de a depista boala în organism extrem de util în profesia lui. Provenea dintr-un lung șir de medici, ceea ce ar putea explica acest har ieșit din comun. O cotitură importantă în viața lui îl reprezintă momentul în care salvează de la moarte o tânără, pe Elena, femeia care îi va deveni soție. Soțul Elenei era plecat la război, era în anii ’40, iar ea trăia în greutăți alături de fiica în vârstă de doi ani, Tania și de Vasilisa, femeia în casă. După ce se recuperează, Elena părăsește spitalul și se mută cu Pavel Alekseevici, aflând imediat după aceea că soțul a pierit pe front. Pavel o crește pe micuța Tania ca pe fiica lui, mai ales că Elena, în urma intervenției suferite, nu mai putea avea alți copii. Pavel le ia pe toate la el acasă, incluzând-o aici pe Vasilisa cea cu un singur ochi valid și chiar și pe pisica lor albă.
 
Valurile vieții trec năvalnic peste Elena, o talentată desenatoare tehnică și peste Pavel, care se confruntă cu tot felul de provocări în cariera sa medicală. Una dintre ele constă în a convinge autoritățile să legifereze avortul, întrucât foarte multe femei își pierdeau viața în timpul intervențiilor ilegale. Una dintre aceste femei este portăreasa Liza, mama colegei de școală a Taniei, Toma. Soții Kukoțki o iau pe Toma să trăiască alături de ei și de familia lor extinsă. Cele două fete, Toma și Tania, dezvoltă o relație anume, fără a se simți surori, nici chiar prietene, dar nici doar colege de cameră. În timp ce Tania este bună la învățătură, atrăgătoare și cu o personalitate puternică, Toma, care a crescut că un copil chinuit, este cel mult mediocră, din toate punctele de vedere.
 
În familie se produce o ruptură pricinuită de ideile lui Pavel Alekseevici referitoare la avort, care nu erau deloc bine văzute de Elena și de Vasilisa. Neînțelegerile pe acest subiect îi vor face pe soți să se îndepărteze unul de celălalt, deși vor trăi împreună tot restul vieții. Fetele cresc, Tania studiază la facultatea de biologie și lucrează ca laborantă la un cunoscut cercetător în domeniul neurologic. Toma își va găsi vocația în îngrijirea plantelor, lucrând pentru urbanism. Tania are un moment de revelație care îi va schimba tot cursul vieții, determinând-o să renunțe la facultate și la cariera științifică și îndreptând-o spre zone de rebeliune, o revoltă proprie ei, suprapusă peste mișcările generale din anii ’60.
 
Elena alunecă treptat în capcarea uitării, a disoluției sinelui. Autoarea prezintă căderea acestei femei, drama de a trece de la o minte pătrunzătoare la o existență ambiguă, aflată aproape mereu între vis și realitate. Visele intense ale Elenei prilejuiesc o insulă mistică în mijlocul poveștii, de altminteri de un realism vecin cu depresia, o călătorie onirică unde faptele din viața reală i se înfățișează într-o altă formă, foarte sugestivă de altminteri.
 
În paralel, cu tușe mai puțin îngroșate, este descris destinul lui Ilia Iosifovici Goldberg, un prieten bun al lui Pavel, cercetător evreu din domeniul geneticii, om trecut de mai multe ori prin lagăr, tatăl a doi gemeni care vor juca un rol important în viața Taniei.
 
Personajele sunt expuse în lumina cea mai puternică a reflectorului; relatarea rece, obiectivă a faptelor le conturează acestora personalitatea, ideile și conflictele. Adeseori suntem puși în fața introspecțiilor acestora. Pavel Alekseevici este personajul cel mai complet, căruia i se oferă șansa de către autoare de a avea o evoluție pertinentă. Ajunge să ajute foarte multe cupluri ajunse la vârste mai înaintate să aibă copii, ceea ce îi creează atât o reputație sonoră, cât și un nivel de trai mai bun decât cel al sovieticului de rând. Cu toate acestea, în viața familială este mai mult un spectator al evenimentelor din jurul său, la fel și în cea socială. Băutura ajunge să fie un soi de anestezic, pentru a înfrunta astfel ceea ce viața îi aruncă în cale.
 
Prin acest stil sobru, fără înflorituri, Ulițkaia recompune poveștile unei întregi societăți, într-o încercare de a aduce în față concepte diferite, o lume veche și una nouă, mereu gata de a se înfrunta. Știință, religie, etică, dar dincolo de acestea, alegeri personale și predestinare, toate se împletesc în acest tablou tragic, unde oamenii sunt adesea condamnați să decadă sub o formă sau alta, prin slăbiciuni fizice sau ale minții.
 
Speranța este reprezentată de Jenia, fiica Taniei, cea care duce mai departe povestea, legând-o de altă poveste, cea a propriului ei copil. Fiecare nou-născut este o șansă de a schimba ceva în acest angrenaj sinistru, care tocește viețile oamenilor fără să le ofere împlinirea pe care o caută.
 
Deși scriitura este puternică, nu am reușit să realizez o conexiune cu personajele, probabil nici nu este acesta scopul cărții. Recomand romanul celor cu înclinații către lecturile pe teme ample care pornesc de la concret înspre abstract, morale, psihologice mai degrabă la nivel de societate, decât de individ.
„Iată că-n sfârșit îi venise în minte gândul libertății. De ce hotărâse că vrea să se ocupe de biologie? În copilărie desena și era lăudată, apoi s-a ocupat de muzică și era lăudată. A început să citească din cărțile tatei și iar era lăudată. Asta și voia, să fie lăudată… Și s-a străduit, a învățat, a stat aplecată deasupra caietelor ca s-o laude tata. Și-a cumpărat lauda, bună fată… Ajunge. Destul. De aici înainte cumpărăturile mele n-o să mai depindă de faptul dacă plac sau nu tatei, mamei, Vasilisei, oricui s-o nimeni. Să-mi placă numai mie. Eu sunt singurul meu judecător. Nu depind de părerea altora. Ar fi interesat de știut dacă opinia lui Gansovski contează pentru tata. Contează, bineînțeles. Vor toți să fie pe plac unul altuia. Grupuri. Caste. Societăți închise. Ucigași de șobolani. Supuși. Noi, oamenii inteligenți, își zic ei… Porcărie ordinară… Nu vreau…
Nici nu-i trecea prin cap că studenții din anii ’60, din Paris și Londra, din New York și Roma gândeau aproximativ la fel.”
„Copiii nou-născuți. Fiecare dintre ei e minunat, ascunde un adevăr de nepătruns, ca o carte necitită încă. Totuși, ideile lui Goldberg sunt cam mecaniciste. Rezultă că dacă dintr-o sută de mii de gene-litere scazi douăsprezece, atunci nou-născuții, băieți și fete de kaghebiști, de criminali, de hoți și sperjuri, care poartă numai caracteristicile părinților, vor împânzi lumea… Prostii! Fiecare prunc poartă în el un potențial imens, reprezintă întreaga specie umană. În definitiv și Goldberg a scris o carte despre genialitate și a putut observa că geniul, un miracol rar întâlnit, se naște și dintr-un pescar, dintr-un ceasornicar și chiar dintr-un spălător de vase…
Munții și oceanele, natura grandioasă cu tot cu peștii, păsările, ciupercile și oamenii sunt mai presus de reflecțiile lui Iliușa, spiritul întrece chiar și cele mai importante descoperiri ale oamenilor. Muncești de te trec sudorile, gâfâi, te ridici în vârful picioarelor, te opintești și dai doar de o bucățică de adevăr. Cele o sută de mii de gene sunt, bineînțeles, o mare provocare. Dar în ele nu se află tot adevărul, ci doar o părticică a lui.”

S-ar putea să-ți placă...

Povestiri de Gabriel García Márquez, Editura RAO – recenzie

6 noiembrie 2020

Prizonieră în pânza de păianjen de David Lagercrantz, Editura Trei – recenzie

21 ianuarie 2021

Jurnalul unei nopți nedesăvârșite, de Hiromi Kawakami, Editura Polirom – recenzie

23 martie 2022

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *