Delicatese Literare
Recenzii

Ce-am găsit al meu să fie de Stephen King, Seria Bill Hodges, Editura Nemira – recenzie

Ce-am găsit al meu să fie

(Finders Keepers – 2015)

Stephen King

Editura Nemira

Colectie: Suspans

An aparitie: 2017

Nr. pagini: 448

A doua carte din seria Bill Hodges:

  1. Mr. Mercedes – 2014 – recenzie 
  2. Ce-am găsit al meu să fie – Finders Keepers – 2015
  3. Mort la datorie – End of Watch – 2016
John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold și care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul sau înfocat. Sfârșitul lui înseamnă începutul goanei după opera sa nepublicată, care cuprinde cel puțin încă un roman cu Jimmy Gold. Însă Morris ascunde tot și, peste treizeci și cinci de ani, când iese de la închisoare, află că între timp comoara furată a fost descoperită de altcineva. Dar în calea răzbunării mult visate stau fostul detectiv Bill Hodges și asociații lui de încredere…
În Ce-am găsit al meu să fie, obsesia unui cititor pentru un scriitor devine periculoasă. Cartea lui Stephen King este și un roman de suspans, dar și o ficțiune despre cum poate pune stăpânire literatura pe o viață de om.
„O realizare impresionanta, usor de citit, a unui scriitor care poate scrie in orice gen doreste.“ – The Washington Post
„O carte plină de tensiune, un suspans contra cronometru.“ – The New York Times
Vă mărturisesc cu sinceritate că sunt mare admiratoare a operelor lui Stephen King. Talentul și măiestria  scriitorului constau în ușurința cu care împletește firele narațiunii, în intrigile deosebite ale romanelor sale, personajele complexe și nu în ultimul rând  în arta de a menține suspansul de la prima până la ultima pagină. Cu seria Bill Hodges, King demonstrează că este la fel de priceput atât la horor cât și la mistery-crime cu tentă de supranatural.
                      ” Banii apăruți de nicăieri aduc întotdeauna necazuri.”
Vă mai amintiți de Kermit William Hodges (Bill Hodges) din Mr. Mercedes? Detectivul pensionar care împreună cu mai tinerii Jerome Robinson și Holly Gibney a reușit să-l anihileze pe Mr.Mercedes, ucigașul psihopat care a intrat cu un Mercedes, furat de la mătușa lui, Holly, în mulțimea de șomeri ce așteptau la coadă la un târg de joburi? Atunci, Ucigașul cu Mercedes a omorât mulți oameni iar pe alții i-a rănit, reușind din păcate să scape. I-a scris lui Bill Hodges, l-a urmărit și a vrut să-și arate superioritatea și controlul în fața renumitului detectiv, doar că Bill, împreună cu Holly – o femeie cu o inteligență sclipitoare, dar nevrotică și plină de anxietăți, și cu Jerome – un tânăr de culoare cu aptitudini excepționale în IT, au reușit să-i dejoace marele plan de a masacra mii de copii aflați la un concert de muzică pop. În urmă unei bătăi zdravene, Ucigașul cu Mercedes s-a ales cu multiple traumatisme craniene rămânând semicatatonic, internat în spital. Aparent nu poate vorbi, nu poate mânca singur, nu se poate mișca singur. Bill îl vizitează periodic, făcând o fixație pentru acest ucigaș devenit „legumă”, fiind informat de către personalul medical în legătură cu lucruri ciudate, paranormale care se petrec în preajma criminalului, deși creierul lui ar trebui să fie neted „ca o coală de hârtie”.
Bineînțeles că și în acest volum doi al seriei Bill Hodges, „Ce-am găsit al meu să fie”, ne întâlnim cu aceste personaje excelent puse în evidență de maestrul King, volum a cărui poveste își are rădăcini în trecut. Intriga este complexă, acțiunea se desfășoară pe două planuri, trecut și prezent, și se dezvăluie în felul următor:
1978 – John Rothstein, un celebru scriitor în vârstă de optzeci de ani, trăiește retras la propria fermă din New Hampshire. Într-o noapte, trei bărbați cu cagule  îi sparg casa, doi dintre ei fiind interesați de bani, al treilea, Morris Bellamy, fiind însă un fan obsedat de scrierile renumitului autor, dorindu-și manuscrisele scriitorului, care nu a mai  publicat nimic de aproape optsprezece ani.
Nici de această dată King nu dezamăgește, dând viață unor personaje deosebite, ale căror profiluri psihologice descriu tipare de comportament anormal, relații și emoții instabile, ceea ce face și din acest roman unul fascinant, plin de suspans și stranietate.
Morris Bellamy, hoțul interesat de literatură, a visat să ajungă mare scriitor, dar ignoranța familiei și caracterul lui rebel și sfidător l-au adus pe căi greșite și l-au băgat în bucluc. Centrul de Detenție Juvenilă i-a schimbat viața, scoțând tot ce-a fost mai rău din el. Astfel încât, în acea noapte a anului 1978, Morris Bellamy devine ucigașul renumitului scriitor John Rothstein. Și pentru că are niște parteneri de jaf pe care nu-i duce capul, hoțărăște să se descotorosească de ei pentru totdeauna. Ascunde manuscrisele și suma de bani într-un cufăr pe care-l îngroapă  pe malul pârâului ce traversează terenul viran din spatele casei părinților lui și face o mare, mare greșeală într-o seară, după jaf, pentru care primește închisoare pe viață.
Peste ani, în 2009, familia Saubers se mută în fosta casă a familiei Bellamy. Tatăl, Tom Saubers, este șomer de când Ucigașul cu Mercedes l-a rănit grav în renumitul incident de la târgul de joburi. Criza economică, handicapul lui Tom, salariul insuficient al soției, determină multă tensiune în acestă familie și multe certuri. Copiii, Pete, fiul cel mare și Tina, fetița cea mică, sunt sătuli de nervii părinților, așa că, la fiecare ceartă, Pete evadează pe terenul viran din spatele casei, descoperind într-o zi ceva ce-i va schimba viața pentru totdeauna: un cufăr îngropat pe malul pârâului, plin cu bani și caiete scrise frumos. Mintea și imaginația bogată a adolescentului de treisprezece ani încropesc un plan care are ca scop ieșirea familiei din impasul financiar  în care intrase și totul revine încet, încet,  la normal.
Anii trec și după treizeci și cinci de ani de la asasinarea scriitorului John Rothstein, Morris Bellamy este eliberat condiționat și pășește, dincolo de porțile închisorii, într-o lume pe care nu o mai recunoaște. Singura lui dorința, devenită obsesie încă din tinerețe, este cufărul cu manuscrise, pornind într-o cursă mortală pentru recuperarea a ceea ce crede că i se cuvine de drept.
Dar agenția de investigații „Ce-am găsit al meu să fie” condusă de Bill Hodges, având-o drept asistentă pe Holly Gibney, se implică în această poveste veche de peste trei decenii, stând în calea dorinței obsesive a unui criminal căruia „i se rupe de toți și de toate”. Va reuși renumitul detectiv să-i împiedice  acțiunile demente?
Vă las vouă plăcerea de a descoperi misterele și enigmele ce învăluie această poveste originală, spectaculoasă și provocatoare semnată de maestrul suspansului, Stephen King.
Fragmente :
”  – Indiderent ce crezi tu despre tine, prietene, adevărul e că nu ești decât un hoț ordinar. Și prost pe deasupra, dacă te gândești să furi ceva ce n-ai să poți vinde niciodată.(…)
Rothstein își spuse: Și ce dacă apasă pe trăgaci? Am să scap de medicamente. Am să scap de toate părerile de rău pentru trecutul meu, pentru toate relațiile distruse(…). Am să scap de obsesia scrisului, am să termin cu toate caietele astea(…).  Poate nu-i chiar așa de rău să mor împușcat în cap. Oricum, un glonț în cap e de preferat cancerului sau Alzheimerului de care îi e groază oricui care și-a câștigat pâinea cu ajutorul minții.(…).
 – Știi ceva puștiule? Oamenii de teapa ta fac de ocară lectura.
  – Ultimul avertisment! spuse Morrie.
   – Mă fut în avertismentul tău. O fut și pe mă-ta. Ori mă împuști, ori ieși dracului din casa mea.
Și Morris Bellamy îl împușcă.”
” Pete se apropie de copac, se prinse bine de una din ramurile lui chele și se aplecă să se uite mai bine. Da, nu se înșelase. Acolo era ceva destul de mare. Să fi fost capătul unei lăzi, oare? Coborî cu băgare de seama malul(…) Și văzu un obiect din piele neagră și crăpată, cu benzi metalice și nituri. Da, obiectul acela era un cufăr. Cineva îngropase acolo un cufăr.”

Cărțile autorului Stephen King pot fi comandate de pe nemira.roelefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.rodol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți Stephen King

13 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *