Ce își dorește inima de Susan Elizabeth Phillips, Editura Litera/ Lira, Colectia Carti Romantice – recenzie

19

Ce își dorește inima (This Heart of Mine – 2000)

Susan Elizabeth Phillips

Editura Litera/ Lira

Colecția Carti Romantice

1. Trebuia să fii tu – It Had to Be You – 1994 – recenzia
2. Un loc pentru inima ta – Heaven, Texas – 1995 – recenzia
3. Un partener ideal – Nobody’s Baby But Mine – 1997 – recenzia
4. Învață să visezi – Dream a Little Dream – 1998 – recenzia
5. Ce îşi doreşte inima – This Heart of Mine – 2000
6. Găsește-mi perechea – Match Me If You Can – 2005 – recenzia
7. Un cuceritor înnăscut – Natural Born Charmer – 2004 – prezentare
8. First Star I See Tonight – 2016
Molly Somerville e fericită în apartamentul în care stă, își adoră pudelul, își iubește sora și cei patru nepoți. Mereu o rebelă, cu reputația de a intra în buclucuri, decide să-și doneze moștenirea de milioane de dolari și să trăiască din ce câștigă în urma vânzării cărților pe care le scrie.
Phoebe Calebow, sora mai mare a lui Molly, este proprietara clubului de fotbal american Chicago Stars, căreia Molly îi împărtășește toate secretele, mai puțin unul: este îndrăgostită de cel mai apreciat jucător al echipei, superbul Kevin Tucker. Acesta are reputația unui cuceritor în jurul căruia roiesc fotomodelele. Șansele lui Molly de a-i cuceri inima par aproape inexistente, mai ales că el nici măcar nu știe cum o cheamă.
Într-o seară însă, Molly decide să continue șirul necazurilor în care se bagă și se strecoară în patul lui Kevin. Evident, rămâne cu inima frântă și, când crede că lucrurile nu pot fi mai rele, o sumedenie de probleme îl aduc iar pe Kevin în viața lui Molly.
Carierele și viețile lor sunt în criză… însă nu pot sta departe unul de celălalt. Vor putea să învețe una dintre cele mai importante lecții din viață? Că, uneori, să te îndrăgostești doare, alteori, te scoate din minți… dar, dacă ești foarte norocos, dragostea te poate răsplăti în cele mai speciale și neașteptate moduri.
Recenzie:
Tyna:
O carte încântătoare, foarte romantică, plină de umor, situații delicios de amuzante și replici spumoase, dar și cu momente deosebit de emoționante!
Și de data aceasta, autoarea ne-a delectat cu două povești de iubire – în plan principal cea dintre Kevin, sportivul vedetă de la Chicago Stars, un personaj dur în aparență dar deosebit de sensibil în interior, și Molly, sora lui Phoebe, patroana clubului Chicago Stars, un personaj deosebit de simpatic, ce își ascunsese adevărata fire vulcanică sub o mască falsă a perfecțiunii, iar în plan secundar cea dintre Lilly, mama naturală a lui Kevin, o fostă actriță deosebit de elegantă în ținută și atitudine, și Liam, un pictor excentric, morocănos și sexy.
Cea mai mare parte a acțiunii se petrece în tabăra de vară pe care Kevin o moștenise de la părinții lui și pe care fusese nevoit să o administreze pe timpul verii – un cadru mirific, un adevărat tărâm de basm desprins parcă din cărțile pentru copii scrise de Molly!
Trăsnăile celor patru copii ai cuplului Phoebe și Dan Calebow (mai îndrăgostiți ca niciodată unul de celălalt) adaugă un plus de savoare cărții. Am adorat-o pe Hannah, atât de dulce și sensibilă, care părea mai degrabă fiica lui Molly decât a lui Phoebe! Mi-a plăcut mult și de gemene, energice, simpatice și puse pe șotii, copie fidelă a mamei lor, și de micuțul Andrew, bucățică ruptă din tatăl lui, cu o voce sonoră și o siguranță de sine remarcabilă
O carte superbă, cu un final deosebit de cald și optimist, care ne demonstrează din plin că destinul are propriile lui căi surprinzătoare de a aduce împreună suflete pereche, oferindu-le șansa unei vieți fericite până la adânci bătrâneți!
… mai întâi unul dintre ei se scufundă și apoi celălalt… doi temerari care își găsiseră fiecare perechea perfectă. După aceea se uitară lung unul în ochii celuilalt, fără să spună nici un cuvânt… ci doar simțindu-se liniștiți și absolut perfect!

Oli:
Pe Kevin îl cunoaștem din Un partener ideal, unde era tânăra speranță a echipei și la rivalitate cu vedeta de atunci a Chicago Stars – Cal Bonner.
Mi-a plăcut foarte mult și această carte a seriei, i-am îndrăgit atât pe Molly, cât și pe Kevin, ce s-au completat perfect reciproc, având amândoi o oarecare nesiguranță și deficiențe emoționale din copilărie, fiecare din propriile motive. Ne reîntâlnim în carte și cu Phoebe și Dan Calebow, a căror poveste ne-a încântat în primul volum al seriei, că și cu cei patru copii adorabili ai acestora, foarte atașați de mătușica Molly.
Molly este scriitoare de cărți pentru copii, autoarea unei serii de succes avându-i ca protagoniști pe iepuroaica Daphne și bursucul Benny, ale căror peripeții sunt delicioase și amuzante! E scris câte un fragment din acestea la începutul capitolelor. Mai că aș vrea să citesc și eu carticelele ”Daphne face o tumbă”, ”Daphne se rătăcește”, ”Daphne plantează un câmp de dovleci”, ”Daphne merge în tabăra de vara” și câte și mai câte face Daphne, urmărită îndeaproape de morocănosul și foarte simpaticul bursuc Benny.
Citate:
„Când eşti crescută aşa cum am fost crescute noi, Moll, sexul de ocazie este o groapă cu şerpi. Noi avem nevoie de o iubire profundă, şi eu sunt aici ca o dovadă vie a faptului că nu găseşti dragostea sărind dintr-un pat în altul.“
„Oare cum era să fii atât de îndrăgostită de cineva? Simţi din nou acel gol în stomac. Numai după ce tinerii iubiţi plecară îşi dădu seama că era vorba despre gelozie. Pentru că ei doi aveau ceva ce ea nu avea să trăiască niciodată.“
„Dacă ar fi fost şi ea una dintre acele femei incredibil de misterioase care puteau controla un bărbat cu o simplă fluturare din gene, sau aruncându-i o singură privire fierbinte… Dar nici să fluture din gene şi nici să arunce priviri fierbinţi nu erau punctele ei forte. Acum înţelegea că nici Kevin nu era genul de bărbat care să poată fi controlat aşa.“

Cărțile autoarei Susan Elizabeth Phillips pot fi comandate din librăriile on-line libris.ro, elefant.rolibrarie.net, emag.ro

Recenzii Susan Elizabeth Phillips

 

 

About Author

19 comentarii

  1. Balan Daniela on

    O carte superba si-o recenzie pe masura ei ,felicitari !Am citit cartea vineri seara si mi-a placut enorm !fermecatoare povestea lui Molly dar si povestea de viata a mamei lui Kevin ! Astept cu nerabdare urmatoarea carte din serie !

    • Multumim! O carte superba, intr-adevar! Si eu sper sa apara urmatoarea din serie cat mai curand! Imi place ca povestea e dezvoltata si ca autoarea combina in majoritatea cartilor ei doua povesti de dragoste, din generatii diferite, fiecare cu propria incarcatura emotionala!

    • Și eu la fel! De fiecare dată autoarea ne surprinde cu o nouă intrigă captivantă, momente emoționante și replici amuzante! Sunt convinsă că și în următoarea carte vom avea tot două povești de iubire!

    • Balan Daniela on

      Am uitat sa scriu ca mi-au placut enorm copiii Calebow ,si ca personajul meu preferat din aceasta carte a fost Hannah fetita de 8 ani mare cititoare de carti !

      • Și eu am adorat-o pe Hannah, atât de dulce și sensibilă, care părea mai degrabă fiica lui Molly decât a lui Phoebe! Mi-a plăcut mult și de gemene, energice, simpatice și puse pe șotii, copie fidelă a mamei lor, și de micuțul Andrew, bucățică ruptă din tatăl lui, cu o voce sonoră și o siguranță de sine remarcabilă

  2. Normal ca am citit-o vineri noaptea…O carte care te lasă cu zâmbetul pe buze …abia astept sa apara următoarele din serie…

  3. Frumoasa recenzia! Pana in prezent, nu pot spune ca exista carte de-a autoarei care sa nu-mi fi placut. Sper sa-i traduca si cealalta serie. Noi avem rabdare, da?

Spune-ți părerea!