Ce spun eu și ce înțelegi tu de Deborah Tannen, Editura Litera – recenzie

Ce spun eu și ce înțelegi tu.
De ce bărbații și femeile vorbesc limbi diferite

(You Just Don’t Understand – 2007)

Deborah Tannen

Editura LITERA

Colecția DEZVOLTARE PERSONALĂ

Nr. pagini: 336

Traducere : Adrian Cotora

An apariție în România: 2014

Deborah Tannen este autoarea a numeroase cărți și articole despre modul în care limbajul folosit în conversațiile noastre de zi cu zi ne afectează relațiile. Ce spun eu și ce înțelegi tu, publicată în limba engleză în 1990, s-a aflat aproape patru ani pe lista de bestselleruri New York Times, din care opt luni pe primul loc, și a fost tradusă în 31 de limbi.

O carte clasică despre dificultățile de comunicare cu sexul opus.

De ce simt majoritatea femeilor că bărbații nu vorbesc cu ele, ci doar le critică și le țin prelegeri? De ce au majoritatea bărbaților impresia că femeile doar îi cicălesc și nu trec niciodată la subiect? Poate ne-am întrebat adesea, cu exasperare, de ce un bărbat și o femeie rămân, după o conversație, cu idei complet diferite despre ce s-a vorbit.

Autoarea ne arată că nu e nimic în neregulă cu noi, cu partenerii sau cu relația noastră și că diferențele conversaționale dintre bărbați și femei ar trebui înțelese foarte bine, dacă dorim să atenuăm prăpastia ce însoțește bătălia dintre sexe. Ne oferă, totodată, instrumentele necesare pentru a înțelege ce nu a fost în regulă în cadrul unei discuții și pentru a găsi un limbaj comun care ne va consolida relațiile acasă, dar și la serviciu. 

Cartea ce va schimba definitiv modul în care privim o conversație!

„O carte reconfortantă și ușor de citit despre complexitățile comunicării dintre bărbați și femei.“ – New York Times Book Review

„Cartea care a îmbunătățit cu 100% relațiile dintre bărbați și femei.“ – Glamour

De câte ori nu ați auzit oare replica: „Tu pur şi simplu nu înţelegi!”? De multe ori, bărbații și femeile par că vorbesc limbi diferite, iar frustrarea că celălalt nu înțelege ceea ce vrei să spui naște tensiuni, întrucât femeile și bărbații se judecă fiecare prin prisma propriului sistem, degenerând adesea în ceartă.

”Încercăm să vorbim cu sinceritate unii cu ceilalți, dar uneori este ca și cum am vorbi limbi diferite – sau, cel puțin, diferite dialecte de gen.”

”Nimic nu rănește mai mult decât să ți se spună că intențiile tale sunt rele atunci când tu știi că sunt bune, sau când ți se spune că faci ceva greșit când tu știi că, pur și simplu, faci lucrurile în felul tău.”

Cartea „Ce spun eu şi ce înţelegi tu” de Deborah Tannen se dovedește a fi un instrument extrem de util în a înțelege că nu este nimic în neregulă în a fi diferiți, autoarea explicând, pe înţelesul tuturor, diferenţele de comunicare dintre sexe şi dând nenumărate exemple convingătoare care reflectă acest lucru. 

Cartea reușește să-ți suscite interesul încă de la primele pagini prin faptul că nu doar evidențiează diferențele evidente de comportament, ci oferă și soluții, astfel încât să înveți să relaționezi cu orice tip de interlocutor.

Suntem diferiți, iar cu cât mai repede conștientizăm acest lucru, cu atât mai bine reușim să ne adaptăm relațiilor cu sexul opus.

„Odată ce oamenii își dau seama că partenerii lor au stiluri diferite de conversație, au tendința să accepte diferențele fără să se învinuiască pe ei înșiși, pe parteneri și relația lor. Cea mai mare greșeală este să credem că există un singur mod de a asculta, de a vorbi, de a purta o conversație – sau de a avea o relație.“

Cu toții ne-am dat seama că bărbaţii şi femeile nu reacționează la fel. Atunci când îşi vorbesc unii altora, fiecare aşteaptă un alt tip de răspuns, în funcție de propriul tipar comportamental. De exemplu, atunci când se discută despre o problemă, abordarea bărbatului urmăreşte indirect să liniştească spiritele prin atacarea cauzei lor pe când femeile se aşteaptă să fie ascultate iar sentimentele lor să fie susţinute. Neînțelegerea punctului de vedere al celuilalt poate conduce la supărare și resentimente, de aceea este esențial să înțelegem psihologia sexului opus.

”Când bărbații și femeile își vorbesc unii altora, problema este că fiecare așteaptă un alt tip de răspuns. Abordarea bărbatului urmărește indirect să liniștească spiritele prin atacarea cauzei lor. De vreme ce femeile se așteaptă ca sentimentele lor să fie susținute, abordarea bărbaților le dă sentimentul că sunt atacate ele însele.”

Autoarea ne ajută să conștientizăm că, în general, femeile vorbesc și înțeleg un limbaj al conexiunii și al intimității, în timp ce bărbații vorbesc și înțeleg un limbaj al statutului și al independenței.

„Dacă intimitatea spune: ”Suntem apropiați și la fel” și independența spune: ”Suntem separați și diferiți”, este ușor de văzut că intimitatea și independența corespund conexiunii și statutului. Elementul esențial al conexiunii este simetria: oamenii sunt la fel, simțindu-se în egală măsură apropiați unii față de alții. Elementul esențial al statutului este asimetria: oamenii nu sunt la fel, poziționându-se diferit într-o ierarhie.“

Diferențele dintre cele două sexe se observă încă din copilărie. Fetele se joacă în grupuri mici și accentul se pune pe prietena cea mai bună. Fetele nu dau ordine, ci își exprimă preferințele ca sugestii. Jocurile băieților în schimb au învingători și învinși și generează sisteme de reguli care adesea devin subiect de ceartă. În timp ce fetele pun accentul pe intimitate și conexiune, băieții se situează unii față de ceilalți într-un raport de independență și de stabilire a statutului.

La maturitate, aducerea unei probleme în discuție reprezintă pentru femei o invitație pentru exprimarea înțelegerii (”Știu cum te simți” sau ”Așa m-am simțit și eu când mi s-a petrecut ceva similar”). Cu alte cuvinte, relația dintre femei e consolidată prin transmiterea metamesajului ”Suntem la fel; nu ți se întâmplă numai ție”.

Necesitatea de a nu te simți singur, de a comunica implică însă și riscuri. Dezvăluirea secretelor unei alte persoane îi dă acesteia putere asupra ta, dar nevoia de conexiune a femeilor este atât de puternică încât de cele mai multe ori își asumă acest risc.

Abordarea diferită a bărbaților, care în loc să le ofere o înțelegere, oferă sfaturi sau minimizează problema, le nemulțumește pe femei, întrucât ele recepționează metamesajul: ”Nu suntem la fel. Tu vii cu problemele, noi venim cu soluțiile.”, ceea ce le așează într-o poziție de inferioritate.

Bărbații, la rândul lor, neînțelegând această nevoie de intimitate și conexiune a femeilor, se plâng că femeile preferă să se ”bălăcească” în necazurile lor, vorbind mereu despre ele, în timp ce bărbații doresc să scape cât mai repede de problemele lor, fie găsind soluții, fie luându-le în derâdere.

Este foarte important modul în care relaționăm între noi, întrucât o aceeași intenție poate fi percepută diferit, în funcție de metamesajul pe care-l transmite. Metamesaje sunt acele informații despre relațiile dintre persoanele implicate și atitudinile lor față de ceea ce spun sau fac și față de persoanele către care spun sau acționează.

Același gest de ajutorare a unei persoane poate să transmită metamesaje de conexiune sau de statut, în funcție de ton, de mimică, de gesturi. De exemplu, o ”bătaie liniștitoare” pe umăr poate să întărească ideea de condescendență, iar un zâmbet spontan poate sugera o manifestare a preocupării între egali.

Foarte interesant este și exemplul în care autoarea evidențiează faptul că, uneori, ceea ce pare respect este de fapt frică. Astfel, afirmarea independenței și stabilirea statutului se face câteodată de pe poziții de forță.

Pentru a înțelege mai bine ideea, autoarea ne-a relatat cazul unui bărbat care se lăuda că este unul dintre cei mai puternici membri ai echipei de vânzări.

„Când vorbea la întâlniri, era foarte rar contrazis. Se simțea foarte mândru și avea impresia că meritul era al statutului său înalt. De fapt, nimeni nu îl contrazicea, deoarece era cunoscut pentru temperamentul aprins și pentru limba ascuțită și nimeni nu își dorea să fie ținta izbucnirilor sale. Efectul fricii nu poate fi deosebit uneori de efectul respectului.“

În schimb, femeile sunt mai conciliante și, în general, nu sunt predispuse la izbucniri furioase, fapt ce le face incapabile să își exercite puterea în felul acesta, devenind astfel vulnerabile în fața unor persoane agresive din punct de vedere psihologic.

„Mult mai rău, evitarea confruntării le face susceptibile de exploatare. Într-un cuvânt, nu își apără drepturile.“

Un alt exemplu extrem de interesant este conflictul între feminitate și autoritate, care se observă cel mai bine în politică. O femeie candidat trebuie să aleagă dacă vrea să fie percepută ca un lider puternic sau ca o femeie bună. Dacă o femeie lider politic abordează același tip de comportament ca un omolog bărbat, riscă să-i fie subminată valoarea ca femeie.

„Dacă un bărbat pare convingător, logic, direct, stăpân pe el și puternic, își accentuează valoarea lui ca bărbat. Dacă o femeie pare convingătoare, logică, directă, stăpână pe ea și puternică, riscă să își submineze valoarea ei ca femeie.“

Demn de reținut este și capitolul în care se vorbeşte despre poziţia de subaltern pe care o ai atunci când asculţi pe cineva vorbind sau cel care evidențiează ideea că a întrerupe pe altcineva în conversație arată, de fapt, nevoia de a controla şi de a domina. 

 Pentru a-și susține punctele de vedere, autoarea ne descrie mai multe situații inspirate din viața reală.

Vă invit să descoperiți singuri toate exemplele prezentate în carte, mai mult ca sigur ați întâlnit deja situații asemănătoare, dar poate le veți reconsidera acum dintr-o perspectivă nouă.

”Înțelegerea felului de a vorbi al celuilalt este un salt uriaș făcut peste abisul fisurii de comunicare dintre femei și bărbați și un pas uriaș spre deschiderea unor linii de comunicare.”

Cartea Ce spun eu şi ce înţelegi tu de Deborah Tannen poate fi comandată pe targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți motivaționale și de dezvoltare personală