Delicatese Literare
Recenzii

Cea care nu mai era de Boileau-Narcejac, Editura Crime Scene Press – recenzie

Cea care nu mai era

(Celle qui n’était plus – 1952)

Boileau-Narcejac

Editura Crime Scene Press

An aparitie: 2020

Nr. pagini: 168

Traducător: Delia Tuica

Fernand Ravinel, un reprezentant de vânzări cu o existență banală, pune la cale împreună cu amanta lui să-și ucidă soția. Miza: o poliță de asigurare mai mult decât generoasă. Dar când trupul fără viață al consoartei dispare și Ravinel primește o scrisoare semnată chiar de ea, realitatea și halucinațiile se îmbină într-un melanj patologic.

Acest roman clasic al literaturii noir franceze a fost adaptat de Henri-Georges Clouzot în filmul Les Diaboliques, peliculă care l-a inspirat pe Alfred Hitchcock să realizeze Psycho.

„Cu toate că, de la apariție, ideea romanului a fost «furată» de atâtea ori încât și-a pierdut întrucâtva caracterul inovator, cartea rămâne un exemplu suprem al unei trame polițiste atent șlefuite.” – Barri Forshaw, The Independent

„Cititorul e atât de captivat de poveste, atât de mult tachinat cu aluzii și îndoieli subliminale, încât finalul zdrobitor de neașteptat capătă o credibilitate imediată și cumplită, atât în privința acțiunii, cât și a personajelor. Când termini lectura ai impresia că tocmai ai scăpat din logica teribilă a unui coșmar.”World of Authors, 1950-1970

„Esențele tari se țin în sticluțe mici” este un proverb care se aplică foarte bine acestei micuțe cărți ce conține în paginile ei o poveste polițistă deosebită, nu datorită intrigii – tema fiind folosită destul de des în poveștile mistery – ci datorită stilului de scriere al celor doi autori, Pierre Boileau și Thomas Narcejac, cât și al atmosferei noir pe care aceștia au reușit s-o contureze, asa încât cartea „Cea care nu mai era” mi-a oferit o surpriză plăcută. Deși acțiunea este mai degrabă lentă și nu atât de antrenantă, descrierile locurilor sunt ample și amănunțite, elementele care induc misterul și tensiunea apăsătoare (ceață, vânt, întuneric, sunete, pași) sunt perfect evidențiate, protagonistul foarte bine portretizat și suficient de interesant încât să incite curiozitatea, iar latura psihologică este atent creionată, dezvăluind un comportament anormal și relații instabile. De fapt, cartea captivează tocmai prin disecția minuțioasă a emoțiilor negative – anxietate, regret, frică – și prin modul în care acestea afectează personajul principal.

Ravinel Fernand este reprezentant de vânzări, se află pe drumuri mai mereu și este căsătorit de cinci ani cu Mireille, o femeie drăguță, casnică, dar banală. Fernand nu este nici bogat, nici sărac, iar în urmă cu doi ani, în urma unei întâmplări nefericite prin care a trecut soția lui, acesta a cunoscut-o pe Lucienne Mogard, doctorița care îngrijit-o pe Mireille. Lucienne este o femeie inteligentă, autoritară, rafinată – exact opusul soției sale -, de care Fernand s-a simțit atras imediat, probabil datorită laturii lor întunecate, bine ascunsă de ochii lumii. Iar cei doi dabolici, Fernand și Lucienne, pun la cale un plan monstruos: uciderea Mireillei. Fernand își convinge soția să semneze o poliță de asigurare în folosul lui, iar el semnează una în folosul ei, vechimea necesară poliței pentru ca respectiva companie să despăgubească decesul prin sinucidere fiind de minim doi ani. Și, cum cei doi ani au trecut, timp în care Lucienne și Fernand au ticluit un scenariu demn de Oscar, dezbătut în amănunțime și răsucit pe toate părțile, aceștia trec la înfăptuirea planului născut de mințile lor bolnave.

De la Nantes, acolo unde se desfășoară ademenirea Mireillei și otrăvirea ei, și până la Paris, locul unde se găsește casa celor doi soți și unde trebuie lăsat corpul pentru a părea  sinucidere, este un  drum lung, pe care Fernand îl străbate cu mașina împreună cu amanta și cu corpul soției decedate, noaptea, pentru a nu fi oprit sau văzut. Doar că „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”, asa încât, ajunși la reședința familiei Ravinel, lasă corpul unde plănuiseră, dar, în câteva ore, trupul decedatei dispare! Mireille, otrăvită, apoi înecată în cadă, dispare din locul unde ei îi lăsaseră corpul! Și asa ceva este imposibil! Sau este posibil?! Înnebunit de spaimă, într-o copleșitoare stare de stupoare, Fernand primește o scrisoare chiar de la soția decedată, prin care aceasta îi comunica reîntoarcerea acasă în câteva zile! Vă puteți imagina delirul, halucinațiile, zbuciumul, anxietatea extremă și haosul psihic în care se afundă ca într-o mocirlă, Fernand! Teorii plăsmuite de mintea lui înfricoșată, agitația psiho-motorie continuă, care-l stoarce de orice picătură de putere, șocul psihic legat de fapta sa abominabilă, dar și de dispariția corpului soției, toate acestea îl înnebunesc.

Însă, nimic din ceea ce știe el nu se explică în acest caz, nimic din existența lui nesemnificativă nu l-a pregătit pentru  ce se va întâmpla în continuare!

Punctele de atracție ale acestei povesti polițiste sunt, în primul rând, atmosfera noir de pe întreg parcursul narațiunii și, în al doilea rând, fațetele psihologice ale protagonistului, foarte bine conturate. De la neliniștea săvârșirii actului de a o otrăvi pe Mireille, la sentimentul vinovăției care-l roade și îl macină, trecând prin angoasele care-l chinuie și momentele în care se detașează de lume, toate aceste trăiri sunt foarte bine redate – autorii efectuând o fină analiză a dispozițiilor mentale și emoționale ale protagonistului, legate nu numai de fapta săvârșită, dar și de trista lui existență -, un expozeu de emoții al căror cumul produce o energie distrugătoare asupra minții lui.

Vă invit să-l cunoașteți pe Fernand  Ravinel, să aflați ce s-a întâmplat cu trupul soției pe care a ucis-o, dar și să descoperiți coșmarul care-l bântuie, citind această poveste polițistă în care nimic nu e ce pare a fi…

Fragment:

„Ora zece și patruzeci. Ravinel se forța să mănânce câteva înghițituri de jambon. Nu mai îndrăznea să se miște acum. Mireille trebuia să-l surprindă așa, cinând pe colțul mesei, singur, trist, obosit. Și, dintr-o dată, o auzi mergând pe trotuar. Imposibil să se înșele. Pasul ei era aproape imperceptibil. Cu toate astea, l-ar fi recunoscut dintr-o mie: un pas săltăreț, sacadat, cât îi permitea fusta strâmtă a taiorului. Abia dacă se auzi grilajul scârțâind. Apoi, liniștea. Mireille traversa grădinița în vârful picioarelor, învârtea cantul ușii. Ravinel uitase sa mănânce. Luă din nou din jambon. Fără să vrea, stătea puțin întors pe scaun. Îi era teamă de ușa din spatele lui. Mireille stătea cu siguranță în spatele ușii batante, cu urechea lipită de ea, pândind. Ravinel tuși, ciocni gâtul sticlei de vin de marginea paharului, foșni foile de hârtie. Dacă ea se aștepta să surprindă zgomotele unei partide de amor… „

Romanul Cea care nu mai era/Celle qui n’était plus a fost ecranizat în 1955, filmul Diabolicele/ Les Diaboliques avându-i pe Simone Signoret, Véra Clouzot, Paul Meurisse și Charles Vanel în rolurile principale. Filmul a fost refăcut în 1996 de regizorul Jeremiah S. Chechik, avându-i în distribuție pe  Sharon Stone, Isabelle Adjani, Chazz Palminteri.

 

Cartea ”Cea care nu mai era” de Boileau-Narcejac poate fi comandată de pe crimescenepress.ro, elefant.ro, libris.rocarturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți Editura Crime Scene Press

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *