Ceasul cel rău de Raluca-Andreea Chiper, Editura Quantum Publishers – recenzie

Ceasul cel rău

Raluca-Andreea Chiper

Editura Quantum Pulishers

An apariţie: 2020

Nr. pagini: 334

Mitul Zburătorului într-o interpretare de excepție, marca Raluca-Andreea Chiper

Zburătorul este o semidivinitate erotică de tipul incubilor, un daimon arhaic de tip malefic. Simbolizează toate formele de sexualitate, de la aceea puberală până la aceea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti. – enciclopedia-dacica.ro

Tihna conacului lui Gregoriu Damian se pierde odată cu apariția unui tâlhar care plănuiește, împreună cu banda sa, să-i jefuiască moșia. Dar tânărul tâlhar se îndrăgostește de Ilinca – fata moșierului -, părăsește banda și se angajează grăjdar la moșie.
Ilinca îi răspunde sentimentelor, însă tatălui ei nu-i este pe plac situația și intervine, recurgând la gesturi extreme pentru despărțirea lor.

Trupul mutilat al băiatului rămâne abandonat în fundul pădurii, blestemul cade asupra moșiei, Ilinca face pact cu noaptea, aduce Sburătorul în casa ei, oamenii și animalele încep să moară, pământurile se pustiesc și totul se afundă într-o negură densă, alungând lumina și căldura soarelui.

Va putea Ilinca să rupă blestemul, să elibereze Sburătorul din mrejele dragostei sale neconsumate și să își recupereze libertatea ei și moșia? 

Sincer, nu am fost atrasă în mod deosebit de tradiții, legende sau superstiții, iar zilele de sărbătoare orânduite după obiceiuri vechi mi s-au părut fermecătoare, dar până la un anumit moment. Desigur, copil fiind, „gustam” din plin amintirile și povestirile bunicilor despre timpuri trecute, dar, crescând, maturizarea și-a pus amprenta asupra personalității mele, iar farmecul s-a diminuat. Cu toate acestea, undeva  în căușul inimii, au rămas ascunse acele momente, de aceea mereu îmi înflorește un zâmbet pe chip atunci când mă „întâlnesc” cu tot ce înseamnă trecut sau vechi. 

În literatura românească mulți autori și-au pus imaginația la încercare și au creionat povești fascinante pornind tocmai de la obiceiuri străvechi, legende sau mituri, operele având, incontestabil, un farmec aparte.

În unele credințe populare, Zburătorul este denumit și „ceasul cel rău” sau „ăl mai rău”, de aici și titlul cărții de față „Ceasul cel rău” de Raluca-Andreea Chiper. Astfel, pornind de la acest motiv folcloric, autoarea construiește o poveste de dragoste frumoasă și tristă, deopotrivă, în care iubirea se contopește cu durerea, frumosul cu urâtul, realul cu fantasticul. 

„Ceasul cel rău” este o carte ce ți se lipește de suflet. Povestea transmite multă emoție, deși tematica este una cunoscută, deja. Autoarea creează o atmosferă plină de voioșie, dar și amărăciune, ajutându-se și de figurile de stil, evidențiază stări și trăiri ale personajelor folosindu-se de natură, își construiește întreaga poveste păstrând un echilibru între liniște și haos, bucurie și tristețe, fericire și nefericire, speranță și disperare, viață și moarte. Stilul elegant și sensibil al autoarei se simte încă de la primele pagini, iar pe parcursul lecturii simți că ești conectat, cu toate simțurile, la întreaga acțiune.

De o frumusețe fără seamăn și cu o voce deosebită, Ilinca este adorată de toți cei din jur. Are un suflet nobil, este plină de înflăcărare, iubește oamenii, iubește natura, iubește viața. Ea aduce un strop de însuflețire în sufletele tuturor, mai ales ale celor sărmani. De altfel, doar în mijlocul fetelor și al flăcăilor din sat se simte fericită și împlinită. Cei de condiția sa i se par infatuați, neghiobi și înguști la minte. Preferă compania celor săraci, deși este conștientă că își necăjește tatăl, cel care îi dorește fericirea, dar nu înțelege, cu adevărat, semnificația acesteia. 

Subjugat de frumusețea Ilincăi, Narcis, tânărul tâlhar, se îndrăgostește de aceasta, părăsește banda și se angajează grăjdar pe moșia boierului Damian, tatăl fetei. Odată primul pas făcut, Narcis va face orice este posibil să îi cucerească inima Ilincăi. Fermecător din fire, acesta atrage atenția tuturor fetelor din sat, sperând, în sinea sa, că fata inimii sale va reacționa într-un fel sau altul. Totuși, față de Ilinca, atitudinea sa este schimbătoare. Uneori este prietenos și cald, alteori este fățarnic și ironic. Dar comportamentul său ascunde, de fapt, dorințe aprige, multă pasiune, erotism, dor și visare. 

Muzica cucerește inimi, înseninează suflete. Ilinca are o voce divină, iar pianul îi este mângâiere; Narcis cântă la fluier dumnezeiește răspândind în jur magie. Muzica este cea care îi unește, este cea care îi aruncă unul în brațele celuilalt.

Ilinca se îndrăgostește fără să își dea seama. Tot ce simte este de neînțeles, dar minunat. Însă, în mijlocul naturii găsește putere, își deschide sufletul, dă glas sentimentelor. Din păcate, mai târziu, tot în mijlocul naturii, avea să își plângă iubirea pierdută într-un mod tragic. 

 Iubirea lor este imposibilă și o știu și ei. Însă, fiecare își păstrează speranța. Din păcate, cel care se va opune cu tărie iubirii celor doi, este chiar boierul Damian, tatăl Ilincăi, care este hotărât să facă orice pentru a împiedica o căsătorie între frumoasa sa fiică și tânărul grăjdar, un om fără valoare, în opinia sa. 

Fericirea are mai multe înțelesuri. Fericirea unuia poate fi nefericirea altuia. Nici Gregoriu Damian nu face excepție. Paradoxal, iubirea fiicei sale pentru un om sărac nu înseamnă fericire în concepția sa. Pentru a-i despărți, boierul pune la cale un plan mișelesc, singura soluție fiind moartea tânărului și abandonarea trupului acestuia în inima pădurii. 

Din acest moment, asistăm la o incursiune de evenimente ce te copleșesc, durerea, teroarea, disperarea, răzbătând din fiecare foșnet al crengilor de copaci, din glasul sumbru al păsărilor, din negura nopții, din lumina orbitoare a zilei, din glasul frânt al frumoasei iubite, din strigătul disperat al iubitului aruncat în mrejele morții.

Ilinca își strigă durerea cu patos, cu înfrigurare, cu dor imens pentru dragostea pierdută. Din disperare, fata face un pact cu Noaptea fără să știe că, astfel, va aduce în propria casă și în propriul suflet Zburătorul, o ființă fantastică, un demon ce își va lua seva din trupul și sufletul său. 

Deși păstrează elementele de bază ale mitului Zburătorului, mai ales pe cele din literatura romantică, iar cadrul de fundal este același, natura, martoră tăcută la iubirea neîmplinită dintre tineri, autoarea nu se sfiește să își lase amprenta personală asupra poveștii, asupra personajelor, conturând, astfel, un tablou literar deosebit.

„Nu putea să nege faptul că vorbele lui o răpuneau. Nu putea nega nici faptul că starea aceea apăsătoare pe care el i-o oferea îi brăzda orice speranță, iar greutatea care îi atârna în piept îi fura până și aerul pe care îl respira. Și dacă l-ar refuza? Dacă i-ar cere să plece departe și să o lase în pace? Doar două vorbe ar fi de ajuns ca să îl îndepărteze. Dar atunci ar mai avea curajul să privească cerul în miez de noapte fără să descopere strălucirea stelei? Ar fi drept să îl poarte în gând și în inimă știind că îl respinge? Ar putea trăi știindu-se privată de prezența fascinantă a creaturii ce o strigă și o tot strigă cu un glas prea dulce, prea ademenitor pe care îl așteaptă cu prea multă nerăbdare, încă de când crepusculul inundă zările? „

„Narcis înconjură patul, străbătând cu privirea lui ageră pânzele transparente ale baldachinului. Îi deslușea silueta de lapte, subțire și caldă, cuibărită între așternuturi. Ochii i se umplură de lacrimi stranii, prea dure ca să se poată desprinde dintre pleoape. Rămâneau acolo precum cristale șlefuite în cea mai fină piatră. Adăugau farmec pupilelor sale de tăciune, prin care se înfățișa infinitul nemărginit. Acolo, în adâncul ochilor lui, totul era pustiu și rece, de parcă o iarnă eternă se grăbea să arate pieirea, să aducă sfârșitul. De multe ori chiar și Luna se retrăgea între fâșii de nori, intimidată de atitudinea lui hotărâtă și precisă prin care își arăta dorința fierbinte de a obține ce i se cuvenea. Numai vântul îl însoțea. Îl înconjura ca un giulgiu fin și rece… „