Ceaușescu și epoca sa & Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu de Lavinia Betea, Editura Corint
Editura Corint publică două noi volume semnate de Lavinia Betea:
Ceaușescu și epoca sa & Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu
Editura Corint publică în imprintul Corint Istorie două biografii valoroase semnate de prof. univ. dr. Lavinia Betea, dedicate soților Ceaușescu. Volumele Ceaușescu și epoca sa și Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu sunt două biografii de excepție, bazate pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu și pe cele mai noi cărți despre regimul comunist.
La trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, volumul Ceaușescu și epoca sa surprinde caracteristicile esențiale ale comunismului românesc urmărind traseul existențial al tânărului din Scornicești – plecat în lume cu gândul de a fi „noul Stalin al României”, așa cum susține legenda –, încheiat într-o zi sfântă, în Crăciunul lui 1989.
Ceaușescu și epoca sa ne poartă prin cancelariile occidentale și palatele regilor și reginelor unde a fost primit Ceaușescu, dar și prin apartamentele neîncălzite din blocurile gri; prezintă odele înălțate „meșterului cârmaci”, dar și bancurile născocite pe seama lui; oferă detalii despre îndrăznețele proiecte de infrastructură, dar și despre aberantul plan de „alimentație rațională”.
Atentă la discursul propagandistic și realitățile din teren, punând în balanță realizările și eșecurile ultimului lider comunist român, autoarea abordează aspecte dintre cele mai diverse, din domeniul politicii interne și externe, al economiei, societății și culturii.
„Mesajul autoarei și al cărții este unul simplu și precis, demn de a fi receptat în toată amploarea lui: sfertul de veac de istorie de sub dictatorul Ceaușescu reprezintă un fragment din viața românilor, care – dincolo și înainte de idealizări, de blamări și de etichetări – se cuvine să fie cunoscută «așa cum a fost» (după expresia lui Leopold von Ranke). Doamna Lavinia Betea îndeplinește acest act de cunoaștere cu rigoarea istoricului și cu înțelegerea omului de cultură, cu meticulozitatea savantului și cu o căldură umană care excedează tema și selectează mesaje perene, îndreptate deopotrivă spre mințile și inimile cititorilor”, scrie academicianul Ioan-Aurel Pop în prefața lucrării.
În volumul Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petrești, pe când era cunoscută drept „Lenuța lui Briceag”, va ajunge prima-doamnă a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat.
Bazat pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi cărți despre regimul comunist, volumul este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu – jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor –, precum și despre relația cu cei trei copii.
„Legenda Ceaușeștilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror. S-a țesut pe fundalul unui secol care își depășise trecutul atât în descoperiri binefăcătoare, cât și în violență. Lenuța din Petrești a fost contemporana lui Marie Curie, Sirimavoe Bandaranaike, Simone de Beauvoir, a Gretei Garbo, Evei Perón, Indirei Gandhi, Goldei Meir și a altor celebrități care au modificat reprezentarea potențialităților feminine. A urcat pe scara puterii într-un timp când victoria candidaților la președinția Statelor Unite ale Americii depindea în bună măsură de telegenia și prestația nevestelor. Soția liderului comunist Ceaușescu a fost, printre altele, oaspetele fostelor artiste Jiang Qing, Isabel Perón și Imelda Marcos, metamorfozate în oameni politici de către soții lor. În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, performanța ca o semianalfabetă să treacă drept «savantă de renume mondial» e însă unică”, explică prof. univ. dr. Lavinia Betea.
Noile biografii vor sta alături de un alt volum semnat Lavinia Betea și publicat în imprintul Corint Istorie în 2018: Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu.
*
Grupul Editorial Corint (GEC) are 27 de ani de experiență pe piața de carte din România, fiind unul dintre primele trei grupuri editoriale din România. În ceea ce privește cărțile de nonficțiune, a acordat o atenție deosebită domeniului Istorie, care are nu mai puțin de patru colecții distincte: Corint Istorie (coordonator Ion M. Ioniță), Corint Istorie cu blazon (coordonator Filip-Lucian Iorga), Corint Istorie Autori Români (coordonator Florin-Răzvan Mihai) și Corint Istorii urbane (coordonator Adrian Majuru), cu zeci de apariții editoriale anual.
Cărțile apărute la Editura Corint pot fi comandate edituracorint.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro
Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune
Recenzii, prezentări și articole Editura Corint