Cei care se întorc de Jason Mott, Editura Univers – recenzie

16

Cei care se întorc 

(The returned – 2013)

Jason Mott

Editura Univers

Traducerea: Petru Iamandi

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 304

Cei care se întorc spune o poveste dulce-amăruie despre pierderea celor dragi, despre regăsire, despre împăcarea cu viața și cu moartea. Ce e de făcut când la ușă bate băiețelul pe care l-ai crezut mort decenii în șir și este la fel de mic și de adorabil ca altădată, deși tu ai îmbătrânit între timp? L-ai primi în casă și în inimă sau ai fi îngrozit și l-ai alunga? Este dilema cu care se confruntă mai întâi locuitorii din orășelul Arcadia din statul american Carolina de Nord, scena principală a romanului. Unii dintre ei cedează nervos, alții devin agresivi, iar alții văd o șansă nesperată în regăsirea celor pe care i-au iubit. Deși fantastică, povestea celor care se întorc este și povestea celor care rămân. Sau mai ales a lor.”
Jason Mott este un poet și prozator american. A publicat două volume de poezie și două romane. A fost nominalizat în 2009 pentru prestigiosul premiu Pushcart, iar revista “Entertainment Weekly” l-a inclus în lista celor zece personalități de urmărit, “New Hollywood: Next Wave”. După “Cei care se întorc”, primul său roman, s-a făcut un serial de televiziune.
“Impresionantul roman de debut al lui Jason Mott … este un intens și emoționant tratat despre viață, moarte și viața din nou.” — USA Today
“Această carte oferă o viziune superb scrisă și de o mare precizie emoțională a lumii noastre bulversate… Poetul și romancierul debutant Mott a scris un roman răvășitor, care navighează pe câmpul minat al emoțiilor cu realism și grație.” — Kirkus Reviews
În momentul în care am decis să citesc această carte, auzisem vag despre acest autor, deși nu știam prea multe despre el; dar ceea ce m-a atras spre carte, în afara descrierii, a fost coperta. O imagine a unui univers răsturnat, s-a dat lumea peste cap — cam asta am gândit.
Cei care se întorc” este cartea care te provoacă să cercetezi, să încerci să accepți anumite lucruri cu adevărat stranii, chiar îți pune credința la încercare. O carte minunată, care se citește foarte ușor, dar la final te lasă cu o mulțime de gânduri și întrebări cărora trebuie să le găsești un răspuns în inima ta.
Facem cunoștință cu Harold și soția sa, Lucille…
“Crainicul tocmai vorbea despre Edmund Blithe, primul dintre Cei-care-se-întorc, și despre cum se schimbase viața acestuia, acum că era din nou viu.
“E mai bine acum, a doua oară?”, întrebă crainicul, privind direct spre camera de luat vederi și lăsând povara răspunsului onest pe umerii telespectatorilor.”
Câți dintre noi nu am pierdut persoane dragi? Și câți dintre noi nu ne-am dorit să îi putem readuce înapoi?
“— Ce are patru picioare și face “muuu”? întrebă băiatul cu o voce tremurândă.
Harold își drese glasul – nesigur nici măcar de el.
— Nu știu.
— O vacă rătăcită!
Apoi copilul îl îmbrățișă pe bătrân, îngânând printre hohote de plâns “Tăticule! Tăticule!” înainte ca Harold să confirme sau să nege. Harold se lăsă pe tocul ușii — cât pe ce să cadă — și mângâie copilul pe cap dintr-un instinct patern ce nu mai fusese redeșteptat de mult.”
Copilul este nimeni altul decât Jacob Wiliam Hargrave, decedat la 15 August 1966, fix când împlinea 8 ani. Cum este posibil oare să se întoarcă oamenii după ce au decedat?
“— Așa se întâmplă peste tot, adăugă el.
…. E un moment unic pentru fiecare, spuse insul de la Birou.”
Cei care se întorc” este un roman original, ce abordează un subiect care poate stârni controverse și, în același timp, te face să te întrebi, cum ar fi dacă?
Biroul Internațional al Celor care se întorc era o instituție ce se ocupa cu reunirea celor întorși cu familiile lor, dacă acest lucru mai era posibil.
Jason Mott ne spune o poveste de domeniul fantasticului, bine scrisă, alertă și captivantă; care ne face să ne gândim la propriile noastre reacții dacă ne-am întâlni cu o astfel de situație…
Lucille și Harold sunt puși la încercare într-un mod în care nu s-ar fi gândit vreodată. Cum vor reacționa cei doi urmează să aflăm.
“De-a lungul anilor nu numai că se obișnuiseră să se ascundă de singurătatea lor, dar căpătaseră și o anumită îndemânare.”
Supraviețuiseră morții fiului lor. Supraviețuiseră tragediei apărute în viața lor. Supraviețuiseră, doar atât!
“— Vreți să-l păstrați pe Jacob?”
Aceasta este marea întrebare pusă de agentul Biroului, la care cei doi răspund afirmativ.
“— Nu sunt diavoli, sunt o binecuvântare. O binecuvântare a Domnului. Asta sunt. O nouă șansă.”
Romanul prezintă povestea cuplului Hargrave și modul în care aceștia fac față noutății apărute peste noapte în viața lor: revenirea din morți a fiului lor. Și nu doar atât. Ni se prezintă și povesti despre alte persoane care s-au întors — mici note informative. De asemenea, trebuie să vedem și reacția comunității cu privire la acest fapt.
Se pare că societatea, cea din roman, nu diferă prea mult de cea a zilelor noastre: unii sunt mai îngăduitori, alții mai intransigenți. Unii acceptă miracolele, alții le resping ca pe cele mai mari păcate…
Ce s-ar întâmpla dacă cei plecați dintre noi ar învia într-o bună zi? Aceasta este premisa de la care pornește acțiunea romanului. O carte inovatoare, incitanta și emoționantă. O diagrama asupra societății și a modului in care reacționează aceasta. O poveste care te face sa suferi, sa conștientizezi ca ființa umană nu accepta cu ușurință ceea ce pare imposibil.
“— Orice va spune lumea, să nu pună la inimă… și nici dumneavoastră. Ne-am înțeles?
— Ne-am înțeles, părinte, răspunse Lucille.
— Ne-am înțeles, părinte, repetă Jacob.
— Nu uita, îi zise pastorul băiatului. Tu ești un miracol. Viața în sine e un miracol.”
Romanul “Cei care se întorc” este despre acceptare, despre încredere și toleranță, care în ziua de astăzi sunt atât de rare. Nimeni nu dorește să fie judecat de ceilalți, toți vor să fie conform tiparului. O poveste plină de bucuria unei a doua șanse și de durerea stârnită de rememorarea trecutului. O poveste despre respingerea unei oportunități neașteptate… de marea majoritate a oamenilor. Cartea se citește ușor, cu sufletul la gură chiar, dorind să afli cum se vor rezolva până la urmă lucrurile.
“— E o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu, domnule agent, spuse ea rar. Și, doar fiindcă cineva nu înțelege scopul și sensul unei binecuvântări, nu înseamnă că-i mai puțin importantă… nu credeți?”
Bună întrebare. Dar câți dintre noi gândim așa?
Biroul este și el intrigat de acest fenomen și ar dori să afle cum este posibil așa ceva. Guvernul nu are nici el vreun răspuns la această întrebare… Îi pun pe Cei care se întorc în diferite locații unde sunt supravegheați și aceștia sunt supuși interogatoriilor. Totul pentru a descoperi cum este posibilă această reînviere.
Cei care se întorc” este un roman răscolitor și real, plin de supoziții și, în același timp, plin de suspans.
 Odată cu aceste apariții ale celor plecați dintre noi, în toată lumea se declanșează neliniștea, toți se simt amenințati, deși nu au o explicație logică. Iar micul orășel Arcadia devine un fel de cartier general al Biroului… Cei care se întorc sunt închiși, nu sunt doriți de cei puternici, nici chiar de unii membrii ai familiei sau de comunitate; dar adevărata problemă este reprezentată de cei care sunt doriți și de familiile lor…
Apoi avem parte de o răsturnare dramatică de situație, o lecție din care mulți au câte ceva de învățat. Totul se reasează și privim lucrurile mult mai în profunzime.
Ce se întâmplă mai departe vă las pe voi să descoperiți.
“… i-ai spus că lumea e plină de lucruri misterioase, ca ăsta. I-ai spus că tot ce trebuie să facă un suflet e să le caute și întotdeauna le va găsi.
Pe atunci nu aveai nici 30 de ani, Harold. Era primul tău copil. Nu puteai ști că te va crede. Nu puteai ști că se va duce singur la râu și se va îneca.
Nu știu cum de-a ajuns aici acest copil, acest al doilea Jacob. Și, ca să-ți spun drept, nici nu-mi pasă. Ne-a dat ceva ce niciodată n-am crezut că vom avea din nou: șansa de a ne aminti ce este dragostea. Șansa de a ne ierta. Șansa de a afla dacă încă mai suntem cei ce am fost cândva: doi părinți tineri care sperau și se rugau ca nimic rău să nu i se întâmple copilului lor. Șansa de a iubi fără teamă! Șansa de a ne ierta.
Eliberează-te, Harold.
Iubește-l. Pe urmă lasă-l să plece.”

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Cei care se întorc de Jason Mott oferită pentru recenzie

Cărțile autorului Jason Mott pot fi comandate pe edituraunivers.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers

About Author

16 comentarii

  1. O recenzie minunată!! Foarte frumos ai punctat ideile. Felicitări! Un subiect inedit și foarte interesant! Cred că mi-ar plăcea și mie această carte. Mulțumesc pentru recomandare!

  2. O carte interesantă , sunt sigură că va fi pe placul meu ! foarte frumoasă și ispititoare recenzia,felicitări Geo ❤️

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: