Cele patru lebede – seria Poldark de Winston Graham, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste

3

Cele patru lebede (The Four Swans – 1976) 

Winston Graham

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

  1. Ross Poldark. Începuturi (Ross Poldark) – 1945 – prezentare
  2. Poldark. Demelza (Demelza) – 1946 – prezentare
  3. Jeremy Poldark (Jeremy Poldark) – 1950 – prezentare
  4. Warleggan (Warleggan) – 1953 – prezentare
  5. Luna neagră (The Black Moon – 1973) – prezentare
  6. Cele patru lebede (The Four Swans – 1976)
  7. Valul furios (The Angry Tide – 1977) – prezentare
  8. Străinul de pe mare (The Stranger from the Sea – 1981) – prezentare
  9. The Miller’s Dance – 1982
  10. The Loving Cup – 1984
  11. The Twisted Sword – 1991
  12. Bella Poldark – 2002
Ross Poldark, acum un prosper proprietar de mină, a scăpat în sfârșit de problemele financiare cu care se confrunta până nu demult și este îndemnat de oamenii de seamă ai comitatului să intre în politică.
Romanul surprinde, în paralel, frânturi din viaţa a patru femei: Demelza, Elizabeth, Caroline și Morwenna.
După ce viaţa ei părea să intre în sfârșit pe un făgaș firesc, Elizabeth se vede nevoită să facă faţă bănuielilor sumbre ale soţului ei. Ea și Ross se întâlnesc întâmplător într-o seară, la trei ani de la evenimentele nefericite care i-au făcut să se îndepărteze unul de celălalt, această întâlnire stârnindu-le sentimente contradictorii.
Caroline, în sfârșit căsătorită cu Dwight după o perioadă îndelungată de așteptare și suferinţă, se vede prinsă în rutina unei căsnicii monotone și se simte neglijată de soţul ei, care este în continuare dedicat trup și suflet profesiei sale.
După o poveste de iubire încheiată brusc și dureros, Morwenna este forţată de familie să se mărite cu Ossie Whitworth, paroh înstărit și ambiţios, alături de care viaţa ei va deveni în scurt timp un calvar.
Simţind din nou norii negri ai ameninţării lui Elizabeth plutind asupra căsniciei ei, Demelza se lasă prinsă în mrejele unui tânăr ofiţer care nu se sfiește să își mărturisească deschis sentimentele faţă de ea.
Vor reuși Demelza și Ross să depășească acest nou punct de răscruce din viaţa lor?
[…] am o perspectivă pesimistă asupra căsătoriei din simplul motiv că am constatat că mulţi dintre prietenii mei sunt prinși fără putinţă de scăpare în căsătorii pe care le găsesc anoste și restrictive. Nu am o perspectivă la fel de pesimistă asupra dragostei. Pentru dragostea copleșitoare a unei Heloise, a unei Chloe sau a unei Isolde, la nevoie aș da orice, chiar și viaţa. Pentru că ce e viaţa, la o adică? O poleială inutilă, în cel mai bun caz. Dar când ai parte de iubire adevărată, se poate spune că zeii sunt de partea ta.”
– Pentru o singură zi ai vrea să fi i iubita lui. – Nu. Nu asta. Dar mi-ar plăcea să fiu o altă persoană, nu Demelza Poldark, ci o cu totul altă persoană, care ar putea răspunde la sentimentele lui și care l-ar putea face fericit, măcar pentru o zi… Cineva care ar putea să râdă împreună cu el, să vorbească cu el, să fl irteze poate, să plece împreună cu el, să călărească, să înoate, să discute, fără să simtă că astfel îi este necredincioasă bărbatului pe care îl iubește cu adevărat și pentru totdeauna.
„Dragostea – genul de dragoste pe care mi-l ceri tu – este pământean, lumesc. Frumos, poate – uneori e ca și cum ai descoperi o mină de aur. Dar este pământean – lumesc! E greșit să vorbești despre rai aici! Probabil dragostea este sentimentul cel mai apropiat de rai de care au parte fi inţele umane. Dar, chiar și așa, tot rămâne în afara porţilor raiului! Pentru că e umană, în sensul că e ușor de pierdut, și animalică, după felul în care funcţionează – deși e mai mult, mult mai mult decât animalică. Adesea, ea te înalţă, te face să cazi în extaz…”
Veți citi întreaga poveste în romanul CELE PATRU LEBEDE de Winston Graham, volumul al șaselea al seriei Poldark – apariție sâmbătă 10.06.2017 la toate punctele de difuzare a presei alături de ziarul Libertatea.
Sursa: Cărţi Romantice

Cartea poate fi comandată pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Cărţile autorului Winston Graham pot fi comandate pe litera.rolibris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

About Author

3 comentarii

Spune-ți părerea!