Cele treisprezece motive de Jay Asher, Editura Leda – recenzie

25

Cele treisprezece motive (Thirteen Reasons Why)

Jay Asher

Editura Leda

Traducere: Mariana Piroteală

320 pagini

Nu poţi privi viitorul
Nu te poţi întoarce în trecut
Poţi afla secretul doar
…apăsând butonul „Play”.
CLAY JENSEN nu vrea să ştie nimic despre casetele pe care le-a înregistrat Hannah Baker. Hannah a murit. Şi secretele ei ar trebui îngropate odată cu ea.
Dar vocea acesteia îi spune că numele lui se regăseşte pe casete – şi că, într-un fel, el este responsabil de moartea ei.
Pe tot parcursul nopţii, Clay ascultă înregistrările. Merge pe urmele indicaţiilor lăsate de Hannah, prin orăşelul în care locuieşte… şi ceea ce descoperă îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Cele treisprezece motive este o carte foarte emoționantă, care te răscolește, te scoate din zona de confort și te provoacă să faci propriile reflecții.
Pe mine cartea m-a bulversat complet, lăsându-mă cu o multitudine de sentimente amestecate: tristețe, milă, compasiune, furie, dar mai ales revoltă. Cum oare a fost posibil ca o fată frumoasă, inteligentă și sensibilă, care avea tot viitorul înainte, să găsească treisprezece motive ca să se sinucidă și nici măcar unul care să o facă să rămână?
Deși cartea este o ficțiune, tema abordată este extrem de reală și dureroasă. Din toate timpurile au existat tineri care au ales să-și încheie dramatic socotelile cu viața, copleșiți de o situație care lor li se părea de nedepășit.
Adolescența este o perioadă a marilor speranțe, a noilor începuturi, dar și a marilor întrebări, căutări și incertitudini. Este o vârstă la care nu ai încă un reper sigur, nu ți-ai cristalizat o scară de valori, astfel că o anumită conjunctură de evenimente poate căpăta proporții catastrofale în ochii tăi, împiedicându-te să vezi alternativa.
Sinuciderea cuiva îi lasă pe ceilalți pustiiți sufletește, bulversați și confuzi. Întrebările De ce?, Oare aș fi putut face ceva să împiedic acest lucru? le vin tuturor obsesiv în minte.
Din nefericire, nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat și nu poți observa de fiecare dată semnele ce preced acest gest dramatic. Nimeni nu este actor principal pe scena vieții, fiecare are un rol mai mare sau mai mic și, preocupat de propriile probleme și incertitudini, nu poți să fii atent la toți cei din jur. Schimbarea de înfățișare a cuiva sau faptul că a dăruit cuiva un lucru pot să fie lucruri absolut inofensive, nu neapărat semne că cineva a căzut într-o adâncă depresie și vrea să-și încheie socotelile cu viața.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Clay Jensen, un adolescent aflat în clasa a unsprezecea de liceu.
La două săptămâni după sinuciderea colegei lui de clasă, Hannah, Clay primește șapte casete audio, numerotoate pe fiecare față. Unu și doi pe prima casetă, trei și patru pe a doua și așa mai departe până la ultima, pe care era trecut doar numărul treisprezece.
Intrigat, Clay începe să le asculte iar ceea ce va auzi îl va răscoli complet. Fiecare față reprezenta câte un motiv care, cumulat cu celelalte, o făcuseră pe Hannah să concluzioneze că viața ei nu mai avea niciun sens, rămânându-i doar soluția extremă a sinuciderii.
Alături de Clay, parcurgem și noi înlănțuirea nefericită de evenimente care au declanșat în cele din urmă tragedia.
La fel ca și Clay, suntem revoltați că totul este doar un monolog, o expunere pur și simplu a faptelor care au destabilizat-o pe Hannah, fără ca cineva să aibă posibilitatea să intervină în vreun fel.
Pentru că orice poveste pe care o spun lasă așa multe întrebări fără răspuns.
Fără răspuns? Aș fi răspuns la orice întrebare, Hannah. Dar nu m-ai întrebat niciodată.
Adunând încetul cu încetul piesele puzzle-ului, Clay începe să o înțeleagă pe Hannah, pricepând care au fost adevărații vinovați. Deși el nu contribuise în niciun fel la suferința ei, se simțea la rândul lui sufocat de regrete, pentru că nu acționase pentru a o ajuta într-un moment critic. Până la urmă, și inacțiunea este tot o acțiune…
”- Nu trebuie să ai tu grijă de mine, Clay.
Dar o făceam, Hannah. Și chiar voiam s-o fac. Te-aș fi putut ajuta. Dar când am încercat, m-ai respins.
Aproape că aud glasul lui Hannah rostind ceea ce mi-a trecut prin gând: ”Și atunci de ce nu te-ai străduit mai tare?
”Pentru că Hannah avea o reputație. O reputație care mă speria. 
Pentru că, dacă nu mi-ar fi fost așa de frică de toată lumea, ar fi fost posibil să-i fi spus lui Hannah că exista un om căruia îi păsa. Iar Hannah ar mai fi putut să fie în viață.”
Consecințele mai multor acțiuni ale mai multor persoane din anturajul lui Hannah se cumulează dramatic, inducându-i acesteia o stare de depresie profundă.
Dacă auzi un cântec care te face să plângi, dar nu mai vrei să plângi, nu-l mai asculți.
Dar nu poți fugi de tine însuți. Nu poți decide să nu te mai vezi pe tine. Și nu poți decide să-ți oprești gălăgia din cap. 
Clay suferă din ce în ce mai mult cu fiecare casetă ascultată. În sinea lui, îi este cumplit de dor de ea.
Să-i duc dorul în inima mea, căreia îi este atât de frig singură, dar care se încălzește când gândul îmi zboară la ea.
Ținuse mult la Hannah și sentimentele lui ar fi putut evolua ușor la o iubire profundă. Dar, în cele din urmă, nu avusese de ales, pentru că Hannah se decisese de una singură și nu mai dorise să lase șansa nimănui să o răzgândească din drumul ei.
Ai fi putut cere ajutor, dar nu ai făcut-o. Ai ales așa. Ai avut de ales și m-ai respins. (…)
Erai hotărâtă. Indiferent ce spui tu, erai hotărâtă.
Și mi-a plăcut Hannah pe care am cunoscut-o în noaptea aia. Poate aș fi putut chiar să o iubesc.
Dar tu ai decis să nu permiți să se întâmple asta, Hannah. Tu ai decis.
La fel ca și Clay, și eu consider că în final rolul principal in tragedie i-a aparținut lui Hannah, indiferent de motivele pe care i le-au dat cei din jur. Prinsă în închisoarea propriilor gânduri macabre, Hannah și-a refuzat voit orice cale de evadare. Pentru a se convinge definitiv de decizia luată, cel de-al doisprezecelea motiv aproape că și l-a furnizat singură. Cu respectul de sine la pământ, cu sufletul chinuit și mintea încorsetată în gânduri negre, Hannah a preferat să-și facă o ieșire dramatică din scenă, alocând acestui scop destul timp, imprimând casete, alcătuind hărți și întocmind o schemă de distribuire a lor, în loc să încerce să găsească motive de a aprecia viața, schimbând puțin perspectiva și ieșind din capcana pe care singură și-o întinsese.
Sinuciderea este, până la urmă, un act de lașitate și egoism. Este mai ușor să renunți la luptă, având o ultimă satisfacție de a-i face să sufere pe cei care te-au făcut să suferi, la rândul lor, decât să rămâi și să încerci să-ți construiești, pas cu pas, un nou început.
Teoretic vorbind, chiar și casetele ei puteau constitui începutul unui ”bulgăre de zăpadă” pentru cineva nominalizat pe acele casete. Mici răutăți, bârfe și trădări au fost și vor mai fi tot timpul în perioada liceului. Dar să știi că gestul tău a costat viața cuiva poate declanșa o traumă emoțională cuiva, cu consecințe imprevizibile.
Pe de altă parte, este groaznic să-ți închipui drama unor părinți al căror unic copil s-a sinucis. Prea preocupați să-i ofere o siguranță financiară, n-au reușit să-i ofere o stabilitate emoțională. Viața lor sunt convinsă că n-avea cum să se mai îndrepte, iar Hannah ar fi putut lua în calcul măcar lovitura  cumplită emoțională pe care avea să le-o da propriilor părinți.
S-ar putea aduce în discuție și incapacitatea sistemului de învățământ de a preîntâmpina această tragedie, dar eu cred că adevărata problemă nu este aceea că profesorul la care a apelat Hannah în ultimă instanță nu a înțeles gravitatea dramei prin care trecea adolescenta, întrucât eu consider că Hannah se decisese oricum, indiferent de ce ar fi auzit, ci faptul că școala nu a reușit să transmită adolescenților că viața, deși este o luptă continuă, trebuie celebrată, să te bucuri de orice clipă trăită, să te aduni după orice lovitură primită și să cauți un nou început, care îți poate aduce multe surprize plăcute, dacă ai răbdare să le aștepți și, nu în cele din urmă, de multe ori este mai important să dăruiești ceva sufletește decât să primești.
Vă recomand cartea, vă va captiva de la prima până la ultima pagină și vă va îndemna cu siguranță la propriile reflecții.
Mă invadează un val de sentimente. Durere și furie. Tristețe și milă. Cel mai surprinzător, speranță.
Cartea a fost ecranizată de Universal Studios, având-o în rolul principal pe Selena Gomez.

Mulțumim Editurii Leda pentru cartea oferită pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Leda, ca și de pe librăriile on-line.

 

 

About Author

25 de comentarii

  1. Carolina Bianca on

    De mult ma tenteaza aceasta carte dar nu am avut suficient curaj sa ma apuc de ea. Felicitari pentru recenzie!

  2. danapetraru on

    Tyna,chiar ma gandeam sa imi fac curaj si sa ma apuc de aceasta carte….m-ai tentat maxim cu recenzia ta….

    • Chiar te rog sa revii cu impresiile tale dupa ce o citesti! Pe mine m-a bulversat complet, m-am tot gandit la tema din carte cateva zile, intorcand-o pe toate partile…

  3. Foarte frumoasa recenzia, deși subiectul cărții este cutremurator. Pare o carte care îți da de gândit… Felicitări, Tyna!

  4. Mariam Oana on

    Mă tentează foarte tare romanul, dar știu că e un subiect extrem de sensibil… și mi-a fost oarecum teamă, mai ales că e vorba de un copil. Noi am avut o astfel de problemă cu una dintre fete, de 16 ani, elevă la mine la clasă, care, din cauza unei iubiri ratate, alesese această variantă și pusese în practică la școală… La mine au venit colegele care au văzut-o ce face, așa că am ajuns la timp, dar tot extrem de sensibil este pentru mine acest subiect… Oricum, la vârsta aceasta totul se accentuează în mintea lor și e extrem de greu să le fii atât de aproape încât să anticipezi lucrurile… Felicitări pentru recenzia minunată!

    • Mulțumesc! Pe vremea când eram eu în liceu, s-a sinucis o fată cu doi ani mai mare, care avea optsprezece ani și era in clasa a 12-a. Nici acum nu știu ce a îndemnat-o să se arunce în fața trenului… Era așa frumoasă, deșteaptă și dorea să dea la medicină. Deși nu o cunoșteam personal, m-am întâlnit întâmplător cu cortegiul funerar. Și acum mă bântuie imaginea ei îmbrăcată în rochie de mireasă! Cutremurător!

      • Mariam Oana on

        Și fetița de la mine de la clasă este frumoasă și una dintre cele mai bune din clasă… A dat peste un derbedeu, iar părinții nu prea erau de acord cu relația, așa că bănuiesc că și de acolo… Ea a luat niște pastile… Dar văzând-o colegele ei am putut acționa la timp… Dar tot am șocul în minte și mi se face pielea de găină…

  5. Felicitari Tyna!!! O recenzie extraordinara, scrisa cu multa emotie, pe care ai reusit s-o transmiti din plin! M-ai ravasit cu recenzia ta, pot doar sa-mi inchipui cum te afecteaza o astfel de carte si o astfel de tema. E genul de carte pentru care trebuie sa te intaresti sufleteste pentru a-i putea „face fata”…
    Un subiect extrem de sensaibil…

    • M-a răscolit această carte. M-a bântuit câteva zile această temă, făcându-mă să-mi pun zeci de întrebări…

  6. felicitari pentru recenzie Tyna. Si eu am fost bulversata de ideea cartii si cel mai rau ma intristeaza ca tot mai multi tineri cu varste fragede iau decizia sa se sinucida, uneori din motive mai banale a cele ale lui Hanna, o nota mica, o cearta cu un iubit, lucruri care nu sunt si nu au fost niciodata un capat de tara.

    • Exact! E o vârstă la care tinerii sunt foarte vulnerabili! Nu au un sistem clar de valori și nu apreciază încă importanța vieții! Și dureros e că nici nu știi cum să le transmiți acest lucru…

  7. Chiar daca subiectul este unul sensibil, merg pe mana ta, Tyna. Sunt sigura ca-mi va placea, la modul ca voi avea ceva de invatat din ea.

  8. felicitari pentru recenzie!e o carte cu un subiect foarte sensibil din cate pot sa imi dau seama.Cu siguranta merita citita .

  9. Mie (una) mi-a placut enorm ideea cartii. Total inedita. Insa, trebuie sa recunosc, m-a (cam) lasat cu un gust amar, cu atat mai mult cu cat, fenomenul „bullying” isi face prezenta in realitate, peste tot.
    Sper eu ca este un semnal de alarma pentru tineri, dar si parinti.
    Am auzit tot felul de pareri despre Hannah: ca nu este un personaj puternic, din moment ce a recurs la un gest atat de dramatic. Corect! Dar nu asa sunt cu totii? Nu toti adolescentii au nevoie de indrumare, ghidare si sprijin?

    Ca parinte mi se pare tragic ce se intampla. Sincer, cartea asta mi-a „deschis” putin ochii la realitatea care ne inconjoara.

Spune-ți părerea!