Cercurile mistice de Nicoleta Tudor – recenzie

Cercurile mistice

Nicoleta Tudor

Editura Librex

 Nr. pagini: 314

Seria Cercurile mistice:

1. Cercurile mistice

2. Orașul de deasupra

3. Toria

Cartea a apărut în 2013 la Ex Libris Universalis.

În 2016 a fost reeditată la Editura Librex.

Este povestea unei tinere a cărei străbunică – Elvira, în urmă cu mai bine de o sută de ani, s-a îndrăgostit de țiganul Iani, dintr-o șatră de la marginea unui sat din Ardeal. Mama Elvirei era o vrăjitoare practicantă a magiei negre care a aruncat un crunt blestem asupra șatrei transformând-o în umbre. Blestemul putea fi ridicat până la a treia generație de urmașii Elvirei și ai lui Iani. Urmașii acestora, Maria, protagonista romanului, și Matei, de care Maria descoperă că este îndrăgostită, au moștenit harurile înaintașilor lor, haruri care i-au aruncat în vâltoarea aventurii de a-și salva străbunii.

Sinopsisul este foarte incitant, așadar mă așteptam la o carte cu și despre iubire și magie, iar așteptările mi-au fost pe deplin răsplătite. Am descoperit o frumoasă poveste românească,  inspirată din folclorul nostru autohton, cu referiri la legende, superstiții și obiceiuri care ne poartă într-un sat din Ardeal, Măguri, aflat într-un decor mirific la poale de munți și de unde a pornit totul, cu câteva generații în urma personajelor din prezent. Am citit înfiorată aventura, cu adevărat mistică, prin care trec eroii cărții și am descoperit, cu încântare, nu una, ci două povești țesute cu măiestrie de autoare. M-a vrăjit lumea descrisă în carte, de care nu-mi vine să mă despart încă, așa încât, vă invit pe voi alături de mine, s-o străbatem împreună.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Mariei, o tânără frumoasă la chip și suflet, provenind dintr-o familie iubitoare, despre care îți este drag să citești. Povestea e una fantasy, în care întâlnim vrăjitoare,  descântece, farmece și blesteme – aruncate în trecut și răzbătând peste generații –  trăită prin ochii unei adolescente din zilele noastre. Stilul cărții e atractiv și cursiv, intriga foarte frumos gradată, astfel încât avem parte de o lectură captivantă de la prima până la ultima pagină. Acțiunea suprapune două planuri, unul din prezent și unul din trecut, foarte ”prezent” în carte, pe care îl descoperim treptat, din vechi povești de familie și dintr-un jurnal al Elvirei, strămoașa Mariei, ca și din visele acesteia.  Ceea ce s-a petrecut în trecut nu s-a liniștit, din contră, răul făcut cu mai bine de o sută de ani în urmă a crescut până când a ajuns – în prezent – la un moment de răscruce, în care în sfârșit blestemul din vechime putea fi rupt.

Stǎteam întinsǎ pe iarbǎ, încercând sǎ-mi pun ordine în idei şi în toate întâmplǎrile din ultimul an din viaţa mea. Iolanda, mǎtuşa mea, mǎ monitoriza constant de când mama îmi divulgase secretul familiei ei. Familiei noastre, dacǎ stau sǎ mǎ gândesc, pentru cǎ Iolanda era sora mamei mele, iar eu eram cea care moştenise abilitǎţile familiei noastre. 
Vegetam în livada care a fost refugiul meu de când mǎ ştiu, pentru cǎ în casǎ simţeam cǎ mǎ sufoc şi pereţii care adǎpostiserǎ trei generaţii se prǎvǎleau peste mine. Casa fusese construitǎ de strǎbunicii mei, în anul 1910. Veniserǎ din munţi la scurt timp dupǎ ce s-au cǎsǎtorit, pentru a-şi întemeia o familie, departe de ai lor şi de trecutul care-i bântuia.

Anul care trecuse fusese unul de foc pentru Maria. Mama ei murise pe neaștepate, lăsând-o îndurerată și dezorientată. Mai mult, aflase cu uimire că moștenise un har de la înaintașele ei, pe care îl avusese și mama sa, dar îi ascunsese acest lucru, în încercarea de a o feri de stigmatul de vrăjitoare pe care ea se străduise din greu să-l înlăture. Pe lângă visele premonitorii prin care străbunii încercau să o avertizeze, avea și înzestrări telepatice și de vindecătoare. Amănunte află dintr-o scrisoare pe care i-o scrisese mama ei înainte de a muri, conștientă de boala de inimă care îi scurta zilele.

”Stră-străbunica ta a fost o nemiloasă vrăjitoare căreia nu-i stătea în obicei să facă bine cuiva dar dacă îi era cerut sprijinul pentru a face rău era dornică de ajutor. Stră-străbunicul tău era ţigan, un ţigan bun, un vindecător excelent iar darurile pe care le-am moştenit provin de la amândoi stră-străbunii tăi. Amândoi erau puternici, amândoi puteau face mult bine, dar Sofia a ales calea întunericului. Deşi Răducanu, stră-străbunul tău a iubit-o foarte mult pe Sofia, când a realizat că nu există cale de întoarcere a acesteia pe calea cea bună, a luminii, acesta şi-a jurat că şi-o va scoate din minte pe Sofia. A scos-o din minte, dar sufletul lui a tânjit mereu după acea Sofia pe care o ştia în tinereţea lui, pe care o iubea şi pe care întunericul o cuprinsese pe de-a întregul. Aşa că şi-a găsit o ţigancă supusă şi muncitoare cu care şi-a întemeiat o familie. A făcut un băiat, pe Iani şi a condus şatra pe care tatăl său a ţinut-o unită în jurul său… Mare a fost supărarea Sofiei când a realizat că nu mai are cale spre inima multiubitului ei, Răducanu, nu s-a împăcat niciodată cu idea că acesta nu o mai vroia pe ea, pe care în trecut o divinizase. Când Sofia a aflat de sarcina fetei ei şi a realizat că acest copil se va naşte, a aruncat asupra şatrei nenorocirea care i-a distrus. I-a blestemat să se transforme în umbre, iar blestemul să nu-l poată ridica decât până la a treia spiţă din vlăstarul Elvirei, împreună cu până la a treia spiţă din vlăstarul lui Iani. Dar Iani, bietul de el, s-a transformat în umbră, fără a mai putea zămisli vreun vlăstar, aşa că Sofia s-a liniştit şi şi-a măritat fata cu un flăcău domolit şi cu stare, din sat, trimiţând-o pe meleaguri îndepărtate…”

Ceea ce nu știa însă mama Mariei era faptul că Iani zămislise un urmaș cu o țigancă din șatră, Garofița, înainte de a o cunoaște pe Elvira.

Elvira, fiica Sofiei, a fost însă marea lui iubire, împărtășită, cea care va da naștere unei fiice născută din dragostea lor, dar o va crește împreună cu soțul pe care i-l hărăzește Sofia, care din fericire se dovedește un bărbat de toată isprava. Însă sufletul Elvirei a plâns după Iani toată viața…

Pe zi ce trecea aflam din ce în ce mai multe lucruri din trecut, care mă duceau cu gândul la străbunii mei. Ce dragoste tristă a fost între Elvira şi Iani! Ce soartă cumplită au avut cei doi, Iani transformându-se în umbră iar Elvira ducându-şi viaţa mai departe cu durerea pe care o purta în suflet!

Astfel, Maria se trezeşte că poartă povara trecutului și a înaintașilor ei, pe care o va împărți cu Matei, un elev nou sosit în clasă – deloc întâmplător – și de care se îndrăgosteşte la prima vedere. Acesta avea același har (moștenit de la tatăl său) sau blestem, cum vreți să-i spuneți, întrucât mama lui îl internase de multe ori la psihiatrie, neputând crede în supranatural. Matei, după cum cred că v-ați dat seama, era urmașul lui Iani, al copilului său născut la hotarul dintre lumi, pe când șatra se transforma în umbre, în urma blestemului întunecatei Sofia, iar Matei e cutremurat de momentul respectiv, care i se arată în vis:

”Atunci am avut o viziune cu toată şatra transformându-se în umbre, în timp ce tânăra ţigancă se zbătea în chinurile facerii. Din trupul ei a ieşit un băiat durduliu, după care s-a transformat şi ea în umbră. Copilul a rămas în iarbă în timp ce ţiganca şi cei din şatră se străduiau să ia copilul în braţe. Mâinile lor erau tot umbre şi nu puteau materializa gestul. M-am trezit transpirat şi ţipând să ia cineva copilul.”

Maria și Matei au aceleași vise cu șatra de țigani, de care se simt foarte apropiați și a cărei soartă cumplită i-a marcat, dorind-și să poată ridica blestemul ce i-a aruncat aceștia pe tărîmul umbrelor. Ei doi erau a treia spiță din vlăstarul Elvirei, respectiv al lui Iani, și singurii care puteau elibera trecutul.

I-am admirat pe Maria și Matei, doi copii frumoși, cărora soarta le-a hărăzit o grea responsabilitate, din fața căreia nu se dau în lături, cu toate obstacolele întâlnite în cale. Vor porni în misiunea lor având alături propriul curaj izvorât din iubirea și încrederea unuia în celălalt, apărați fiind de două talismane sub forma unor pandantive transmise din generație în generație, primite de la părinții lor.

” – Pandantivul pe care l-ai primit de la mama ta a fost pandantivul Elvirei, dăruit de către Iani. Acest pandantiv este identic cu cel al lui Iani, şi au fost făcute de bătrânul Răducanu. Acesta a dăruit pandantivele fiului după ce le-a descântat pentru ca acestea să-l apere de rele pe fiul lui şi pe aleasa acestuia.”

Dragostea lor adolescentină nou-descoperită e superbă, înflorește și crește sub ochii noștri.

”Mi-am aşezat capul pe umărul lui şi am stat aşa cu ochii închişi mult timp pentru a savura momentul şi pentru a simţi aroma minunată ce venea dinspre pădure şi dinspre Matei. Mirosea a pământ reavăn, a brebenei şi a frunze uscate, iar soarele amplifica minunăţia naturii care ne răsfăţa în acea dupa-amiază magnifică.
Matei m-a cuprins cu ambele braţe în timp ce-mi săruta fruntea, ochii, gura. Simţeam cum mă cuprinde căldura venită din interior, iar obrajii mei deveneau din ce în ce mai aprinşi. Buzele lui minunate se frecau de buzele mele făcându-mă să-mi doresc să-l sorb şi să nu-i dau drumul decât pentru a-l săruta şi pentru a-l dezmierda. Picioarele mele se lichefiaseră, iar eu mă scurgeam după forma braţelor lui. Tânjeam întruna şi întruna după sărutările lui, şi deşi nu mai aveam aer, simţeam că nu pot respira dacă nu-i simt buzele lui minunate devorându-le pe ale mele… Nu, raţiunea nu mai exista, dar simţeam că nu mai există nici pământul sub picioarele mele, simţeam că plutesc şi mă agăţam cu disperare de Matei, sărutându-l mai mult şi mai mult şi mai mult.”

Mi-au plăcut toate personajele cărții, sunt foarte bine conturate. Mi-au plăcut tatăl Mariei, care își va învinge durerea și va fi alături de fiica lui, sprijinind-o, ca și Iolanda, mătușa Mariei, care va prelua sarcina creșterii ei, după ce iubita ei soră nu a mai fost…

În același timp, nu mi-a plăcut de mama lui Matei, care era o ființă prea rațională, făcând, fără să vrea, mult rău familiei ei – lui Matei și tatălui acestuia, pe vremea când acesta trăia, neîncercând să-i înțeleagă și să accepte existența paranormalului – iar să le fie alături, nici vorbă! Nu-i este alături lui Matei nici măcar atunci când este acuzat pe nedrept de o colegă, Diana, că a hărțuit-o, singura rezolvare pe care a găsit-o fiind să se mute din oraș, acceptând tacit că fiul său e vinovat! Mutarea s-a dovedit benefică până la urmă, astfel cunoscându-se Matei și Maria, deși Diana își va mai face apariția în viața lor, tulburând-o…

De partea lor, cei doi o vor avea și pe Irina, cea mai bună prietenă a Mariei, care, de-a lungul încercărilor la care sunt supuși, se va dovedi un aliat de nădejde. De fapt, nimic nu este întâmplător, iar Irina nu se va dovedi că nu era străină de trecutul bântuit al Mariei, mama ei fiind a șaptea fiică a celei de-a șaptea fiice a Tincuței – servitoarea credincioasă a Elvirei, care o urmase pe aceasta în exilul ei.

Pe măsură ce intriga cărții evoluează, suspansul crește… malefica Sofia, sub forma unui uriaș corb negru se ivește ca de nicăieri și începe să îi  urmărească pretutindeni, inclusiv în vis, punându-le viața în primejdie, după cum veți vedea.

Indicii despre ce au de făcut primesc din vise, ca și din jurnalul Elvirei. Punând lucrurile cap la cap, se hotărăsc să plece în Ardeal, la Măguri, acolo unde a fost aruncat blestemul – un cerc de pietre ce le apăruse în vis.

Mi-a plăcut foarte mult această parte a cărții, cu descrierea locurilor unde ajung, parcă aș fi făcut o călătorie pe acele pitorești meleaguri, pe care chiar le-am vizitat cândva…

”Am ajuns la Padiș, am trecut de Circuitul Galbena, nu spun ce pisaje mirifice le-au fost dat ochilor noștri să admire. Parcă eram pe un tărâm al poveștilor, așteptând să apară zânele și spiridușii. Am lăsat în urmă Poiana Rotundă, Lumea Pierdută și Poiana Căpuț, unde liniștea era la ea acasă. Nu înrăzneam să vorbim, aveam senzația că dacă o făceam, trezeam cine știe ce forțe întunecate. Eram obosiți, dar ceea ce vedeam aici ne făcea să mergem mai departe pentru e ne minuna. Parcă eram în rai, iar îngerii se ascundeau ca să nu ne sperie. Liniștea ce domnea pe parcursul traseului nostru ne dădea impresia că exploram tărâmuri virgine. Când am ajuns la o răscruce și am văzut pe un panou că mai aveam zece minute până la Cetățile Ponorului am simțit că Dumnezeu era alături de noi.”

Ce se întâmplă mai departe, desfășurarea de forțe dintre bine și rău, cine le e alături și cine împotrivă, vă invit să citiți în carte și vă asigur că nu veți fi dezamăgiți.

Tensiunea va atinge cote maxime, iar finalul este surprinzător, spre bucuria mea, și povestea din trecut găsind un făgaș nou în prezent…

Epilogul cărții, după zece ani, ne deschide o cărare spre o nouă aventură:

”    –     Mami, mami, iar am văzut orașul. Maria s-a uitat lung la ea, mai ales că-i spusese cu câteva zile în urmă ceva de un oraș și n-o luase în seamă.

– Ce oraș ai văzut, puiule?

– Iar am văzut orașul de deasupra.”

Mulțumesc autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea se poate comanda pe site-ul Librariei Librex.

Recenzii cărți Nicoleta Tudor

Recenzii și prezentări cărți autori români