Delicatese Literare
Recenzii

Cerul din adâncuri de Adrienne Young, Editura Corint, Leda Edge – recenzie

Cerul din adâncuri

Adrienne Young

Editura Corint

Leda Edge

An apariţie: 2018

Nr. pagini: 335

Traducerea: Iulia Anania

Titlu original: Sky in the Deep, 2018

Cea mai așteptată carte YA a anului, combinație captivantă de Wonder Woman și Vikingii, de acțiune și de romantism!
CURAJOASĂ. PUTERNICĂ. APRIGĂ. SIGURĂ. Eelyn a fost crescută pentru a deveni o războinică de temut a clanului aska. Și a fost educată să îi urască de moarte pe cei din clanul riki, cu care, din cinci în cinci ani, ai ei se războiesc în timpul sezonului de luptă.
Iar viața ei se desfășoară normal, până când, într-o bună zi, în timpul unei bătălii, se întâmplă ceva cu totul și cu totul incredibil: îl vede pe Iri, fratele pe care îl credea mort, luptând alături de dușmanii săi de moarte! Încercând să rezolve misterul, Eelyn pornește într-o urmărire care o va face să fie luată prizonieră și transformată în sclavă, o va duce în inima teritoriului inamic, unde se va vedea silită să își petreacă iarna în mijlocul unor oameni care o urăsc de moarte.
Numai că totul se schimbă atunci când începe o invazie a unui popor de năvălitori considerați până atunci o simplă poveste bună de speriat copiii. Care îi atacă, fără discriminare, pe aska și pe riki.
În curând, Eelyn se vede aruncată în vâltoarea unei lupte pe viață și pe moarte, iar întregul ei univers se răstoarnă. Pentru că, dintr-odată, va înțelege că iubirea poate să răsară în locul urii și camaraderia în locul dușmăniei de moarte, transmise din moși-strămoși.
O saga captivantă, o poveste despre maturizare perfectă pentru toți aceia cărora le plac vikingii și acțiunile pline de un romantism sălbatic, personajele feminine puternice și bătăliile bine descrise.” –Kirkus
Inspirându-se din istoria și civilizația vikingilor, Adrienne Young cizelează o carte captivantă, care o să vă facă inima să se strângă de emoție. […] Stilul adesea poetic al autoarei contrastează în cel mai tulburător mod cu însuflețitele  sale descrieri ale luptelor, care izbutesc sa creeze o imagine limpede a brutalității războiului.”  PUBLISHERS WEEKLY
Cerul din adâncuri – o carte inspirată de istoria și civilizația vikingilor, un subiect fascinant și foarte ofertant.
Mă așteptam să-mi placă această carte, și așa a și fost, mi-a plăcut mult. Conceptul este foarte inspirat, intriga cărții este clară, iar aspectul emoțional este intens, foarte bine exploatat. Cât despre personaje, sunt uimitoare și extrem de surprinzătoare. Am apreciat în mod deosebit stilul de scriere al autoarei, captivant, într-un ritm alert, plin de imagini artistice excepțional de bine construite. Decorul e minunat redat, scenele sunt cinematografice, impactul vizual al descrierilor e extrem de puternic, peisajele descrise fiind spectaculoase.
E povestea unor războinici vikingi, a unor sălbatici, guvernată de credința în zeitățile și idolii lor, de superstiții, mituri și prejudecăți.
Clanurile Aska și Riki se războiesc între ele de la începutul timpului. La fiecare cinci ani se întâlnesc pe câmpul de luptă pentru a lupta într-un război alimentat de ura acumulată de-a lungul secolelor. Copiii lor sunt crescuți pentru a-și urî oponenți, sunt învățați să se lupte și sunt pregătiți pentru luptă de mici, atât băieții, cât și fetele. Fiecare se închină unui alt zeu, dar în cele din urmă vor descoperi că sunt la fel, chiar dacă au o altă credință.
Luptau până la moarte, motivați de devizele clanurilor lor și de ura insuflată în numele zeilor cărora se închinau:
„Qnd eldr” – Să răsufli foc – deviza clanului riki, care se închina zeiței Thora, cea născută din munte, și flacără și cenușă, care și-a creat poprul din stâncă topită  și l-a așezat pe munte, să-l locuiască.
”Vegr yfir fjor” – Onoarea-i mai presus de viață – deviza clanului aska, care se închina lui Sigr, zeul fiordului, care, văzând ce făcuse Thora, și-a trimis poporul sus, pe munte, să dărâme tot ce clădise aceasta. Așa a luat naștere o vrajbă sângeroasă,  după cum spunea legenda, în urma căreia cele două clanuri se înfruntau la fiecare cinci ani, ucigându-se reciproc.
Eelyn este o aprigă luptătoare aska în vârstă de șaptesprezece ani, care și-a pierdut fratele care era în același timp și partenerul ei de luptă, Iri, în bătălia de acum cinci ani. Ultima imagine a sa cu acesta era cu el căzut într-o crevasă, cu abdomenul spintecat, privind în gol spre cer…
Era dură și neîndurătoare, mânată în luptă de ura străveche împotriva clanului riki, dar și de hotărârea de a-și răzbuna fratele. Mi-a plăcut foarte mult de această eroină, foarte bine descrisă, cu frământările, emoțiile, trăirile și incertitudinile ei. Însă era ceva ce aska urau mai mult decât îi urau pe riki, și anume pe monștrii herja, sălbatici cu ochi albi, considerați jumătate oameni, jumătate demoni, care decimaseră cu ani în urmă clanul aska, aceștia nerevenindu-și niciodată complet din acel raid în miez de noapte al herja. Atunci își pierduse Eelyn mama și o parte din suflet…

Apoi l-a pierdut pe Iri, în lupta cu clanul riki. Astfel, partenera sa de luptă a devenit Mýra, prietena sa cea mai bună și care îi este ca o soră, cele două crescând împreună, în luptă fiind o pereche imbatabilă. Așa se antrenau și luptau războinicii vikingi, în perechi, fiecare protejând spatele celuilalt și completându-se reciproc. Scenele de luptă din carte sunt descrise cu detalii impresionante, astfel încât parcă vezi sângeroasele înfruntări în fața ochilor și auzi zgomotul bătăliei, a șuieratului securilor prin aer înainte de a se înfige în carnea dușmanului.
„M-am uitat în lungul rândului de luptători aska aliniați, ghemuiți unul într-altul, pitiți în spatele colinei noroioase. Ceața plutea pe câmp ca un văl, dar noi puteam să le auzim deja apropierea, să deslușim zgomotele scoase de tăișurile săbiilor și ale securilor care se atingeau ușor de platoșele lor. Pașii rapizi în noroiul clisos… Inima îmi bătea aproape în ritm cu sunetele acestea, trăgeam aer în piept și așteptam următorul sunet înainte de a-l slobozi.
Am distins apoi fluieratul aspru al tatei venind din josul rândului și am căutat printre fețele murdare de noroi până am descoperit doi ochi albaștri, strălucitori, fixați asupra mea. Barba grizonată îi atârna împletită pe piept, în spatele securii strânse în pumnul uriaș. Și-a ridicat bărbia spre mine și am fluierat, căci ăsta era modul nostru de a ne transmite unul altuia să avem grijă. Să încercăm să nu murim.”
Cartea începe purtându-ne direct în miezul unei lupte, pe câmpul de la Aurvanger, din apropierea ținuturilor aska. Aceștia trăiau în apropierea țărmului întrerupt de fiorduri al oceanului, pe când riki locuiau departe, în munți.
Eelyn lupta alături de Mýra, ucigând dușman după dușman, când a avut parte de șocul vieții ei: în vâltoarea bătăliei, îl vede pe fratele ei, Iri, luptând alături de riki! Este pe cale de a fi ucisă de un războinic riki, atunci când Iri l-a oprit pe acesta cu un singur cuvânt. Era clar partenerul lui de luptă. Mai târziu, a aflat că era mai mult decât partenerul lui de luptă, era cel pe care Iri îl considera frate de sânge, după cum vom vedea!
”Bărbatul a încetinit, privind cum mi se mișcau buzele. Blănurile de sub platoșa lui se mișcau în briza umedă, înfoindu-se în jurul maxilarului său ascuțit. A clipit, făcându‑și gura pungă, în timp ce străbătea ultimii pași care ne mai despărțeau, iar eu mă încăpățânam să nu fug. Căci n-aveam de gând să mă las doborâtă de o armă care mi-ar fi fost împlântată în spate.
Oțelul a strălucit când și‑a ridicat sabia deasupra capului meu, gata s‑o coboare, iar eu am închis ochii. Apoi am răsuflat. Puteam să văd cum se reflecta cerul plumburiu în apele fiordului. Și salcia înflorită de pe coasta dealului. Simțeam vântul care-mi răsfira părul. Am ascultat sunetele scoase de oamenii mânioși din clanul meu. Care se luptau undeva, departe, departe.
– Fiske!
O voce profundă, gâtuită, a străpuns ceața, găsindu-mă, iar ochii mi s-au deschis fulgerător. Războinicul riki din fața mea a încremenit, ațintindu-și privirea într-o parte, în locul de unde venea spre noi vocea aceea. Iute.
– Nu!
O încâlceală sălbatică de păr blond s-a năpustit asupra lui, doborându-i sabia la pământ.
– Fiske, nu!
L‑a prins pe bărbat de platoșă, țintuindu-l în loc.
– Nu face asta!
Ceva mi s-a răsucit în minte, sângele mi-a încetinit în vene, inima mi s-a oprit. Și atunci i-am văzut… fața. Și am încremenit. Nu mai eram decât gheața de pe râu. Zăpada agățată de coasta muntelui.
– Iri!
Ce s-a auzit a fost doar fantasma unui cuvânt, șoptit atât de încet, încât abia-abia dacă putea fi ghicit în suflarea mea. Și‑au încetat lupta, privindu-mă amândoi cu ochi mari, bulbucați. Atunci parcă m-a pătruns mai adânc.
Ce vedeam. Pe cine vedeam.
– Iri? am bâiguit.
Iri a pășit încet spre mine, iar privirea i-a alergat spre mine. Am încetat să suflu când mâinile i s‑au ridicat spre fața mea și s-a aplecat atât de aproape, încât îi puteam simți respirația pe frunte.
– Fugi, Eelyn!
Mi-a dat drumul, iar plămânii mi s-au răsucit și s‑au întins parcă, apoi, cerșind să primească aer. M-am răsucit, căutând-o pe Mýra prin pâclă, deschizând gura, să strig după tata. Dar nu puteam răsufla.
El dispăruse, devorat de ceață, iar luptătorul riki se făcuse nevăzut odată cu el.
De parcă ar fi fost doar niște năluci. De parcă nici nu s-ar fi aflat vreodată acolo.
Pentru că, de fapt, nici n-ar fi avut cum să se afle. Pentru că acela fusese Iri, iar ultima dată îl văzusem pe fratele meu acum cinci ani.
Zăcând mort în zăpadă.”
Incapabilă să ignore ceea ce vede în fața ochilor, pe fratele ei viu luptând alături de cei pe care îi considera dușmanii lor dintotdeauna, Eelyn începe să îl urmărească, indiferent de riscuri. Trebuia să afle adevărul! Însă este capturată de sălbaticii riki și dusă în satul lor, Fela, unde o așteaptă soarta prizonierilor de război, aceea de a deveni un Dyr, adică un animal de muncă, un sclav. I se pune la gât zgarda de fier care o însemna ca sclav și este cumpărată de Fiske și dusă în casa acestuia, unde locuia împreună cu mama lui, Inge, și fratele său mai mic, Halvard, dar și cu Iri, considerat a fi parte din familie. Poate părea o cruzime, însă aceasta a fost soluția găsită de Iri și Fiske pentru a evita ca Eeelyn să fie vândută altui trib, de unde n-ar mai fi putut s-o recupereze. Și bineînțeles că Iri nu a spus că e sora lui, doar Fiske cunoscând inițial adevărul. Eelyn a aflat și cum a ajuns Iri să se considere și să fie considerat un riki: atunci când Iri căzuse în prăpastie în timp ce se lupta cu Fiske, nu murise, dar amândoi au fost grav răniți. Și, pe când clanul aska l-a lăsat în urmă, neasigurându-se pe deplin că nu mai puteau face nimic pentru el, clanul riki nu-l lăsase pe Fiske în urmă, tatăl acestuia revenind să-l scoată din prăpastie. Iar Fiske refuzase să se lase salvat fără Iri, de care s-a simțit legat sufletește în zilele în care au zăcut amândoi acolo, pe granița dintre viață și moarte. Iar Iri s-a simțit abandonat, trădat de clanul și familia sa.
Eelyn se supune fără voie noii sale condiții, așteptând momentul prielnic să poată fugi, căci devenind Dyr își pierdea onoarea de războinic. Dar în timpul petrecut la Fela, ea este uimită de cât de asemănătoare sunt clanurile aska și riki în viața de zi cu zi și în subconștient începe să-și dea seama că părerea ei despre riki a fost greșită.
„Ura noastră pentru riki ne fusese înscrisă în oase. Fusese deșteptată în noi de Sigr însuși. Ceea ce începuse ca o ceartă între zei se transformase într-o foame de răzbunare – o dușmănie sângeroasă, din moși-strămoși. Odată la cinci ani, îi pierdeam pe cei pe care-i iubeam. Și ne petreceam următorii cinci ani numărând zilele până în clipa în care aveam să-i putem face pe alde riki să plătească pentru suferința noastră. Era un foc care ardea de mult în mine. Și care avea să ardă veșnic.”
Îmi place personajul lui Eelyn. Chiar dacă ea a fost crescută pentru a lupta și a ucide, ea nu a luat niciodată cu plăcere sau împăcată cu sine viața cuiva, ci a făcut asta doar din datoria ei de războinic aska. M-a impresionat faptul că s-a deschis suficient pentru a încerca să-i înțeleagă și să-i accepte pe cei din clanul riki chiar și după o viață de marcată de ură față de ei. Realizând că luptătorii de cealaltă parte a câmpului de luptă sunt oameni cu familii și aceleași responsabilități ca și ea și oamenii clanului ei, i s-a schimbat perspectiva asupra războiului. Și această părere a devenit clară în timp ce Eelyn a fost determinată să vadă și să ia parte, prin forța împrejurărilor, la viața unei comunități riki, iar asemănările cu aska au făcut-o să realizeze că oamenii pe care a fost crescută să-i urască au și ei propriile vieți marcate de aceleași valori: iubire, loialitate, curaj, muncă, onoare și putere de sacrificiu. Iar percepția ei asupra vieții, familiei, războiului și zeităților cărora li se închinau se schimbă radical.
Iar  Fiske, misteriosul și înfricoșătorul riki atât de apropiat fratelui ei, fiindu-i evident devotat acestuia – și care a fost pe punctul de a o ucide, se va dovedi mult mai mult decât își putea ea închipui: loial, înțelept și cu un puternic simț al onoarei. Iar relația ei cu acesta va evolua treptat, sfârșind prin a recunoaște că se simte fără tăgadă atrasă de el. Iar sentimentul era reciproc. Mi-a plăcut mult neașteptata poveste de iubire dintre Eelyn și Fiske, doi războinici născuți și crescuți să fie dușmani.
”- Eu nu-ți aparțin! i-am repetat vorbele pe care i le spusesem în noaptea în care-mi scosese firele din braț. (…) Și pentru că o mică parte din mine încă voia ca vorbele acelea să fie adevărate.
– Ba da, mi-a răspuns și mi-a dat la o parte părul de pe fașă, să mă poată vedea mai bine. Așa cum și eu îți aparțin!”

Acțiunea devine dramatică odată ce satul Fela este atacat de sălbaticii Herja, cei care decimaseră cu ani în urmă mare parte din clanul aska. Iar amploarea atacului a dus la o descoperire cumplită: în raidul lor, herja distruseseră toate satele riki întâlnite în cale, și erau atât de mulți și bine organizați, încât nu era nici o îndoială că vor reveni să-i termine definitiv.
”Întotdeauna existaseră zvonuri despe herja. Nimeni nu știa unde trăiau sau unde se retrăgeau. De multă vreme se spunea că nu sunt pe de-antregul oameni. Că erau mai mult spirit decât carne și că nu făceau decât să abată asupra noastră mânia vreunui zeu mânios. Dacă era adevărat, poate că nu puteam face nimic pentru a-i învinge.”
Singura soluție la care s-au putut gândi a fost ca o solie să coboare de pe munte, deși era o misiune ucigător de grea, fiind iarnă, și să vadă în ce stare se aflau clanurile aska, dacă fuseseră și acestea atacate, și să le convingă să lupte împreună împotriva herja. Cei aleși să meargă au fost Fiske și Eelyn -care, datorită curajului și devotamentului de care dăduse dovadă în timpului atacului herja, câștigase încrederea clanului riki. Rămânea să câștige și riki încrederea ei, mai ales după cum se purtaseră unii din ei cu ea. Însă, după o ură atât de puternică și îndelungată, oare aska vor fi în stare să accepte să lase garda jos și să se încreadă în riki? Eelyn era conștientă că îl ducea pe Fiske drept în gura lupului, întrucât nu putea garanta siguranța acestuia odată ajunși în ținuturile aska. Nu vă dau amănunte, dar veți vedea că îngrijorarea ei nu era nejustificată.
Care este deznodământul poveștii, vă invit să descoperiți citind cartea.  Mi-a plăcut, începând de la titlu, copertă, și subiect, și până la personajele foarte bine conturate pe care le-am admirat: Eelyn, Fiske, Iri, blânda și înțelegătoarea Inge, micul Halvard, dar și Mýra și Aghi, tatăl lui Eelyn și al lui Iri. Mi-a plăcut de asemenea mesajul cărții împotriva războiului, o pledoarie pentru toleranță și înțelegere.
Am avut parte de o lectură minunată care m-a purtat într-o lume îndepărtată din timpuri străvechi, o lume brutală și fascinantă, din care m-am desprins cu greu. De fapt, subiectul e atât de ofertant, încât mi-ar fi plăcut să fie o serie.

Cărţile Leda Edge pot fi comandate de pe libris.roedituracorint.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, elefant.ro, librarie.net

Recenzii Editura Leda Edge

19 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *