Cianură pentru un surâs – seria Melania Lupu de Rodica Ojog-Brașoveanu, Editura Nemira – recenzie

Cianură pentru un surâs

Rodica Ojog-Brașoveanu

Editura Nemira

Seria Melania Lupu

Colecția Suspans

Nr. pagini: 224

An apariție: 2019

Rodica Ojog-Brașoveanu (28 august 1939, București – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane polițiste din România. A urmat primele clase la școală „Maison de Francais” și și-a continuat studiile la liceul „Domniță Ileana” (astăzi Liceul „Eminescu”). A început apoi cursurile Facultății de Drept din București, dar, după doi ani, în 1956, a fost exmatriculată pe motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrică de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de dată această la Iași. După finalizarea studiilor a început să profeseze avocatura. În 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul român polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistență soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971. După șapte ani de practică a renunțat la avocatură și s-a dedicat în întregime scrisului. Până în 1999, a publicat 35 de române, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Este considerată, în mod unanim, marea doamna a literaturii polițiste românești.

• Seria Melania Lupu

1. Cianură pentru un surâs

2. Bună seara, Melania!

3. 320 de pisici negre – recenzie

4. Anonima de miercuri – recenzie

5. Dispariția statuii din parc – recenzie

6. O toaletă a la Liz Taylor – recenzie

Într-un imobil oarecare din stradă Craitei, cu ocazia unei inundații, cinci locatari dau peste două tablouri de o valoare inestimabilă. Cei cinci fac planuri pentru a se îmbogăți, dar, unul câte unul, încep să moară otrăviți. De fiecare dată, cei rămași trebuie să ascundă cadavrele și să fenteze Miliția, ducând mai departe, în paralel, planul pentru a vinde tablourile peste hotare.

Melania, bătrână micuța și delicată că un porțelan, creierul operațiunii celor cinci, înfruntă suspiciunile comisarului Cristescu, găsind mereu metode inventive și comice de a rămâne cu un pas înaintea lui.

Cianură pentru un surâs este primul roman din seria MELANIA LUPU – o serie de referință în literatura polițistă românească. Cu un stil plin de umor spumos și dovedind un talent remarcabil pentru acest gen literar (motiv pentru care a și fost comparată adesea cu Agatha Christie), Rodica Ojog-Brașoveanu a reușit să creeze personaje literare memorabile în rol de detectiv, fie în postură oficială, fie doar în rol de amator, care reușesc în final să elucideze enigme aparent imposibile de rezolvat.

Melania Lupu este o bătrânică în vârstă de 62 de ani, mare amatoare de filme western și de dulciuri, ce pare complet inofensivă la prima vedere. Aparent fragilă și delicată ca un porțelan, Melania este considerată ca fiind puțin senilă de către vecinii săi. Rămasă văduvă cu mulți ani în urmă, Melania avea drept companion doar pe motanul Mirciulică, căruia îi citea povești înainte de culcare.

Melania locuia într-un imobil de pe strada Crăițelor, Șos. Kiseleff. În primele pagini ale cărții intră în scenă și ceilalți colocatari, fiecare având un rol bine determinat în poveste, după cum ne vom convinge ulterior:

• Mihai Panaitescu – un bărbat cochet, profesor de matematică, ce aprecia din plin plăcerile vieții, cheltuindu-și aproape toate veniturile pe distracții.

• Grigore Popa – un pensionar cam paranoic, foarte morocănos și ranchiunos, fost militar de carieră.

• Valerica Scurtu – o fată bătrână tipicară, obsedată de curățenie și tinzând spre perfecțiune în treburile casnice, sperând în secret că se va găsi un bărbat care s-o aprecieze și să se căsătorească cu ea .

• Doru Matei – un sculptor tânăr, arătos, mare fustangiu și ușor instabil emoțional.

• Marin Vâlcu – un contabil meticulos, necăsătorit, dar care avea o relație discretă cu o doamnă singură

Cei șase colocatari nu aveau o relație caldă, ci din contră, fie își făceau reciproc mici șicane, fie se ignorau cu desăvârșire.

Oamenii aceştia se dispreţuiau sincer, evitau sistematic orice contact: în baie, la bucătărie sau în hol. Popa nici măcar n-o saluta pe Valerica, iar femeia îl detesta pe sculptor. Panaitescu îi tolera indiferent, Melania Lupu ignora politicoasă tot ce o înconjura…

Viețile tuturor se vor schimba însă dramatic într-o dimineață de decembrie când, în imobilul cu pricina, se sparge o țeavă de apă.  Încercând să găsească o soluție de moment până când vor găsi pe cineva care să repare țeava, cei cinci colocatari prezenți în acel moment în imobil – Melania, Mihai Panaitescu, Grigore Popa, Valerica Scurtu și Doru Matei – decid să mute un scrin vechi și, surpriză!  Se declanșează un mecanism secret și ies la iveală două suluri cu picturi celebre – Vânătorul lui Rembrant și Femeia cu evantaiul a lui Goya.

Autoarea surprinde foarte bine psihologia oamenilor aflați în fața unei comori neașteptate. Dorința înavuțirii peste noapte acționează ca un drog, iar cei cinci colocatari, care până atunci nu se sufereau deloc, devin complici. Totodată, Vîlcu nefiind prezent la descoperire, întrucât plecase în concediu la sora lui la Iași, ca în fiecare an de sărbători, este exclus din start la împărțirea potențialelor beneficii ce ar fi rezultat din vânzarea tablourilor.

Uluindu-și vecinii, Melania Lupu vine și cu soluția pentru valorificarea tablourilor, contactându-și o veche cunoștință ce locuia la Amsterdam și se ocupa cu comerțul cu opere de artă, acesta urmând să sosească în țară peste câteva zile.

Toate bune și frumoase, cu toții visau deja la ce vor face după ce vor intra în posesia banilor, numai că Mihai Panaitescu cade secerat, răpus de cianură! Șocul este imens! Cine și de ce îl omorâse? Și cum procedase?

” – Cianura omoară instantaneu. Cum putea cineva să-l ucidă pe unul dintre noi?
– Nu știu, aici e trucul. Dar cineva a făcut-o.
– Cretinul are dreptate.
Valerica Scurtu își înfipse mâinile în păr.
– De ce?! Dumnezeule! De ce?!
Lui Popa îi tremura colțul gurii:
– E simplu. Banii se împart acum la… patru.
Doru Matei îl privi gol:
– Deocamdată…”

Melania Lupu a fost singura care a reușit să își păstreze sângele rece. Atrăgându-le atenția că, în cazul unei crime, ancheta poliției ar fi scos la iveală tablourile, iar câștigurile lor s-ar fi dus pe apa sâmbetei, Melania i-a convins pe ceilalți colocatari să însceneze o sinucidere.

La fața locului sosesc comisarul Cristescu, asistat de sublocotenentul Azimioară. Deși toate probele indicau că ar fi vorba clar de o sinucidere, intuiţia de poliţist versat a comisarului Cristescu îl face pe acesta să ia în calcul și ipoteza că Panaitescu a fost ucis, de fapt.

Mi-a plăcut mult și de comisarul Cristescu. Dovedind o logică infailibilă și o intuiție remarcabilă, acesta s-a dovedit un adversar pe cinste pentru Melania Lupu, formidabila bătrânică, dotată cu minte de gangster. Spre deosebire de vecinii acesteia, Cristescu nu a făcut nicio clipă greșeala de a o subestima pe aceasta.

În continuare, este fascinant să urmărești înfruntarea inteligențelor celor doi. Ca doi șahiști redutabili, fiecare dintre ei încearcă să anticipeze următoarea mișcare a celuilalt, încercând să o contracareze cu o mișcare surpriză.

Decisă să-l mențină pe Cristescu în ceață până la sosirea comerciantului de artă, Melania găsește tot felul de soluții abracadabrante pentru ascunderea noilor cadavre care tot apăreau, în ciuda faptului că era un mister absolut în privința modului în care acele persoane fuseseră otrăvite cu cianură, ținând cont că nu mai puseseră nimic în gură de când murise Panaitescu. Singura Melania se înfrupta fără grijă în continuare din dulciurile care îi plăceau atât de mult.

„Melania Lupu izbucni în plâns:
– Domnilor! Vă rog, domnilor… Gândiți-vă…
– La ce, cucoană? La ce să ne gândim? Sculptorul se mișca dezordonat. Murim ca muștele! Nici n-a apucat bine nenorocita să spună de Miliție că a și mierlit-o! E cumplit!”

Inevitabil, deși era extrem de atentă la detalii, Melania mai făcea și gafe, dar se replia repede, păstrându-și sângele rece chiar și în momentele cele mai critice.

„Urmări privirea maiorului și făcu un efort să se stăpânească. Sub fotoliu, foarte aproape de locul unde se prăbușise, se vedeau ochelarii bătrânului.
Cristescu îi ridică și-i puse pe masă. Pe buze îi plutea un zâmbet vag. Salută și ieși.
Melania Lupu îi luă mâna.
«O gafă îngrozitoare…»
Știa și maiorul, o știa și ea. Meticulosul Grigore Popa nu și-ar fi rătăcit niciodată ochelarii și în orice caz n-ar fi plecat în oraș fără ei.”

La un moment dat, pe măsură ce noi victime apăreau, am început să bănuiesc cine era criminalul (și nu, nu era Melania, în caz că la ea vă gândeați 🙂) Totuși, îmi era imposibil să-mi dau seama cum a putut săvârși acele crime, astfel că am citit cartea cu sufletul la gură până la final, unde m-am delectat cu o spectaculoasă rezolvare a cazului, pe care vă las plăcerea să o descoperiți singuri în carte.

Recomand cu drag acest roman tuturor iubitorilor genului polițist!

Cartea Cianură pentru un surâs de Rodica Ojog-Brașoveanu poate fi comandată pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Rodica Ojog-Brașoveanu

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira