Delicatese Literare
Retete

Ciorba de loboda

Ciorbă de lobodă

 

  • 4 legături de lobodă (3 verzi si una roşie)
  • 1 legătură de ceapă verde
  • zarzavat de ciorbă după preferinţă. Eu am pus morcov, ţelină, mazăre, ardei – cubuleţe. Le aveam puse la congelator.
  • câteva bucăţele de carne slabă de porc (opţional, poate fi făcută foarte bine şi fără carne)
  • 1/2 de conservă de roşii tăiate cubuleţe, sau 2 roşii proaspete tocate mărunt
  • 1 legătură leuştean
  • 500 ml zeamă de varză (se poate acri cu lămâie în loc de zeamă de varză)
  • sare
  • piper

Se fierbe carnea şi se spumează, apoi se adaugă zarzavatul de ciorbă tăiat cubuleţe mici şi se lasă să fiarbă până e carnea aproape gata.

Se spală bine loboda şi ceapa verde, apoi se taie nu foarte mărunt şi se adaugă în ciorbă. Se potriveşte ciorba de sare şi piper (atenţie la sare, că e şi zeama de varză sărată). Se adaugă şi roşiile şi se lasă să dea câteva clocote.

Se fierbe separat zeama de varză într-un ibric şi se adaugă în ciorbă.

La sfârşit, se adaugă leusteanul tocat mărunt şi se mai dă un clocot.

Se poate drege cu ou, dar mie îmi place limpede. Fierb ouă separat şi le adaug tăiate în patru în ciorbă la servire (cine doreşte).

Poftă bună!

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Rețete

Listă Rețete

 

11 Comments

    • Oli

      În nici un caz! Gătitul nu face parte din pasiunile mele, dar gătesc cu drag pentru ai mei … că nu am încotro. ..
      Dacă vii pe la mine, te servesc cu plăcere cu o porție

  • anasylvi

    Ador loboda, este o reteta interesanta ce ne propui. Eu consum bors de verdeturi cu loboda, stevie , spanac, fara carne, este absolut genial! Dar voi retine si aceasta reteta! E foarte apetisanta!

    • Oli

      Ana, si mie imi plac toate combinatiile de verdeturi de primavara. Poate fi folosit foarte bine si borsul in loc de zeama de varza sau lamaie in ciarba asta. Noua ne place zeama de varza, o bem si asa, cate o cescuta. Acum am facut cu carne, dar o fac si eu fara carne, foarte des.

    • Oli

      Și e foarte gustoasă, răcoroasă și ușor de făcut! Și sănătoasă pe deasupra!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *