Cocoșatul sau Micul Parizian

Paul Féval

Titlul original: Le Bossu

Traducere: Sofia Marian și Ben Marian

Editura Cartea Românească

623 pagini

Paul Feval – tatăl (1816-1887) a fost un romancier și dramaturg francez. Este considerat a fi unul dintre părinții romanelor polițiste moderne.

Cocoşatul lui Feval a ajuns, dintr-un personaj, o legendă urbană şi un simbol care funcţionează şi azi. Şi asta nu neapărat fiindcă Feval era un republican de stânga, motiv pentru care romanul său a fost ecranizat în anii ‘60 în Franţa. Cocoşatul e, pur şi simplu, o mare poveste care va rămâne ca atare atâta timp cât cititorii vor continua să aştepte din partea romanului să le spună poveşti. Micul Parizian, acest spadasin cam golan, primeşte în grijă o fetiţă în scutece pe care trebuie s-o apere de ducele Gonzaga. Iar când ducele o răpeşte pe fată, după ce dă de urma ei, mulţi ani după aceea, Micul Parizian se travesteşte în cocoşat pentru a o regăsi.

Cocoșatul sau Micul Parizian este un roman de capă și spadă, publicat inițial sub formă de  foileton în anul 1857. Este considerat unul dintre cele mai importante lucrări și un model al genului. În același timp, este și o carte foarte romantică, oferindu-ne o frumoasă poveste de dragoste, ieșită din comun.

Acțiunea începe în anul 1699. Trei domni de casă mare, ducele Philippe de Nevers, prințul Philippe de Gonzague și Philippe d’Orléans erau veri și prieteni de nedespărțit, toți trei frumoși foc, tineri și strălucitori.

Pe Valea Louronului, Bătrânul marchiz de Caylus, care fusese cândva curtean la curtea regelui Ludovic al XIV – lea, locuia în castelul său cu fiica lui Aurore pe care intenționa să o căsătorească cu Philippe de Gonzague. Însă Aurore s-a căsătorit în secret cu Philippe de Nevers, pe care-l iubea nespus, și au avut o fiică, pe care au botezat-o tot Aurore. Philippe de Gonzague, aflând acest lucru și dorind zestrea Aurorei de Cayus, pune la cale un complot împotriva vărului său Nevers, pe care decide să-l asasineze, pentru a-i lua soția și averea.

Cavalerul Henri de Lagardère, un tânăr de optsprezece ani, venit de la Paris, află acest lucru și îi sare în ajutor lui Nevers, dorind să-l prevină. Aurore, confundându-l cu soțul ei, îi încredințează fiica ei și actele ei de naștere, întrucât aflase și ea, la rândul ei, de primejdie, și se temea pentru viața copilei.

”Iat-o pe micuța noastră scumpă, ia-o, nu mai e în siguranță la mine. Scrisoarea mea te-a lămurit cred. Se urzește o infamie împotriva noastră.”

Când se întâlnesc, lui Philippe de Nevers nu-i vine să creadă că practic un necunoscut îi vine în ajutor.

”- Și cum așa, cavalere? Te vei bate deci pentru mine?

– Și încă cum, domnule duce! Puțin pentru dumneavoastră și enorm pentru fetiță!”

În încăierarea ce urmează, Philippe de Gonzague îl omoară mișelește pe Philippe de Nevers, înfigându-i sabia pe la spate. Căzând, Nevers se întoarse și își recunoscu, cu multă durere, atacatorul.

”- Tu! Tu ești acela! murmură Nevers care-și dădea suflarea. Tu, Gonzague! Tu, prietenul meu, pentru care mi-aș fi dat de o sută de ori viața!

– Nu ți-o iau decât o dată, răspunse cu răceală omul cu mască.”

Cu ultimele puteri, Nevers îi ceru lui Lagardère să îl răzbune.

”- Frate, amintește-ți! Și răzbună-mă!

– Pe Dumnezeul meu! O jur! exclamă Parizianul. Toți cei de față vor muri de mâna mea!

Lagardère nu-l recunoaște pe Gonzague, care era mascat, dar reușește să-l taie pe mână, însemnându-l. Replica lui – „dacă nu vii tu la Lagardère, Lagardère va veni la tine!” – a devenit celebră.

„Oricine ai fi, mâna ta va păstra semnul. Te voi recunoaşte. Şi când va veni vremea, dacă nu vii tu la Lagardère, Lagardère va veni la tine!”

Acțiunea se reia în anul 1717. Philippe d’Orléans era prințul regent al Franței până la majoratul lui Ludovic al XV-lea iar vărul său, Philip de Gonzague devenise a treia persoană importantă din Franța. Deși Gonzague se căsătorise cu Aurore de Nevers, aceasta refuzase să îl primească în patul ei și abia dacă schimba o vorbă cu el, trăind ca o pustnică în memoria soțului și fiicei ei, iar Gonzague nu putea beneficia de averea lui Nevers câtă vreme nu se știa ce se întâmplase cu fiica lui. Din acest motiv el a convocat un consiliu de familie și a adus o fată pe care pretindea a fi fiica lui Nevers. Aurore de Nevers refuză să-și recunoască însă presupusa fiică, pretinzând că știe unde se află aceasta. Atunci când Gonzague descoperă că Lagardère și fiica vărului său se află în Paris, un cocoșat misterios (de fapt Lagardère deghizat), pe care Gonzague îl întâlnise la o licitație, se oferă să-l ajute la răpirea fetei și reușește să facă rost de invitații la balul dat de Regent.

În final, Lagardère reușește să-și îndeplinească promisiunea făcută lui Nevers, răzbunându-l și omorându-i pe toți cei care au participat la asasinarea lui, Aurore este recunoscută de mama ei, iar Lagardère și Aurore se căsătoresc.

”Monseniore, zise prințesa, iat-o pe moștenitoarea lui Nevers, fiica mea, care, cu îngăduința alteței-voastre regale, se va numi mâine doamna de Lagardère.

Regentul luă mâna Aurorei, o sărută și o așeză în mâna lui Henri.

– Mulțumesc, murmură el adresându-se acestuia din urmă și privind, ca fără voia lui, mormântul prietenului său din tinerețe.

Apoi își drese glasul pe care emoția îl făcuse să tremure, și zise ridicând capul:

– Conte de Lagardère, doar regele, doar regele când va fi major, vă poate face duce de Nevers.”

Personaje puternice, neînfricate ce dovedesc mult curaj și simț al onoarei, detalii istorice bine documentate, aventuri spectaculoase ce te țin cu sufletul la gură până la final, plus povestea de iubire neconvențională, dar care te cucerește prin intensitatea sentimentelor dintre cei doi eroi, toate acestea fac din Cocoșatul o carte memorabilă, pe care a-i reciti-o cu plăcere la orice vârstă.

Citate:

A răsplati răul cu binele fac doar îngerii şi sfinţii! Rău pentru rău, bine pentru bine, iată echitatea omenească. Dar să faci rău când ţi se face bine e odios şi infam. Acest gând nu poate veni decât din iad.

Slăbiciunea e totdeauna o greşeală, pentru că poate naşte totdeauna o primejdie.

Ce înseamnă fericirea, dacă nu un scop în viaţă, un pretext pentru a te strădui şi pentru a trăi?

Nebunie! Am construit pe nisip şi o adiere de vânt a răsturnat şubredul edificiu al speranţei mele. Visul a dispărut!

Să învingi fără risc înseamnă să izbândeşti fără plăcere.

Cu cât eşti mai puternic, cu atât te depărtezi de calea cea dreaptă dacă nu ai principii.

Această carte am inclus-o în Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență

Recenzii și prezentări cărți clasice

Cartea Cocoșatul de Paul Feval poate fi comandată pe libris.ro, carturesti.ro, librarie.net